CONSILIUL EUROPEI
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA a III a
CAUZA TUDORACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI*
(Cererea nr. 78048/01)
SENTINŢĂ
STRASBOURG
29 septembrie 2005
Această hotărâre va deveni definitivă în condiţiile prevăzute de articolul 44, alin. 2 al Convenţiei. Pot surveni anumite modificări de formă.
În cauzaTudorache împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a ), cu o comisie compusă din:
B.M. ZUPANCIC, preşedinte
J. HEDIGAN,
L. CAFLISCH,
C. BÎRSAN,
M. TSATSA-NIKOLOVSKA,
E. MYJER,
DAVID THOR BJÖRGVINSSON, judecători,
şi V. BERGER, grefier de secţie,
După ce a deliberat în camera de consiliu la data de 8 septembrie 2005,
Emite următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURĂ
La originea cauzei se găseşte o cerere (nr. 78048/01) formulată contra României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Gheorghe Tudorache („reclamant”), a sesizat Curtea la data de 26 ianuarie 2001 în virtutea articolului 34 al Convenţiei pentru apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor fundamentale („Convenţia”).
Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat prin agentul său, doamna Roxana Rizoiu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
La data de 21 septembrie 2004, Curtea (a doua secţie) a declarat cererea parţial inadmisibilă şi a decis să comunice Guvernului acest aspect. Invocând articolul 29§ 3 al Convenţiei, aceasta a decis că se pronunţa în acelaşi timp asupra admisibilităţii şi asupra fondului.
La data de 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat compoziţia secţiilor (conform articolului 25 § 1 al regulamentului). Prezenta cerere a fost atribuită celei de a treia secţii astfel cum a fost modificată (articolul 52 § 1).
ÎN FAPT
Reclamantul s-a născut în 1956 şi locuieşte în Ploieşti.
În luna martie 1998 reclamantul, care la data respectivă era comandant al unei unităţi militare din Ploieşti, a depus la parchetul militar Ploieşti de pe lângă tribunalul militar teritorial din Bucureşti (de acum înainte „parchetul militar Ploieşti”) o plângere penală prin care denunţa sustragerea de motorină la unitatea ierarhic superioară şi aprovizionarea unităţii sale de către superiorii săi cu carne expirată. La data de 24 martie 1998 procurorul V.D. a început urmărirea penală împotriva mai multor persoane de la cele două unităţi militare şi a făcut mai multe arestări în cauză.
La data de 6 aprilie 1998, după ce a fost citat să compară în faţa parchetului, reclamantul a fost arestat provizoriu printr-o ordonanţă a procurorului V.D., pentru corupţie pasivă şi sustragere de bunuri, fapte care ar fi avut loc între 1996 şi 1998. A fost menţinută starea de arest preventiv până la punerea sa în libertate în virtutea unei hotărâri din data de 1 iunie 1998 a curţii militare de apel din Bucureşti, care a constatat, printre altele, că urmărirea penală a fost aproape finalizată.
În perioada cuprinsă între sfârşitul lunii aprilie 1998 şi luna februarie 2002, împotriva reclamantului nu a mai fost întreprins nici un act de procedură şi nici nu a fost audiat de organele de urmărire penală.
Printr-o scrisoare din data de 1 august 1998, procuroul şef al parchetului militar de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a răspuns unei scrisori care i-a fost adresată anterior de reclamant, confirmând, printre altele, că în dosarul său penal urmarirea penală nu a fost făcută cu celeritatea pe care legea o reclamă. Acesta a indicat reclamantului că a fost fixată o amânare de 45 de zile pentru finalizarea urmăririi penale şi că autorităţile care au primit această sarcină vor stabili toate probele care vor fi în mod necesar administrate în dosarul său.
Din probele administrate în dosar rezultă că între 15 iulie 1999 şi 19 februarie 2002 nu a fost efectuat nici un act de urmărire penală în această cauză.
La data de 26 iulie 2001, reclamantul a adresat un memoriu ministrului justiţiei prin care se plângea de faptul că martorii care au fost indicaţi pentru audiere de avocatul său încă din luna aprilie 1998 nu au fost ascultaţi şi că rechizitoriul nu a fost redactat.
La data de 21 februarie 2002, reclamantul a făcut o declaraţie în calitate de inculpat în faţa unui procuror al parchetului militar Ploieşti, solicitând cu această ocazie să fie audiaţi 5 martori; cererea sa a fost motivată. La data de 27 februarie 2002, un procuror a prezentat reclamantului dosarul de urmărire penală, iar acesta din urmă a reiterat cererea de audiere a martorilor desemnaţi.
Prin două orfonanţe ale procurorului mai sus amintit din 26 şi 27 februarie 2002, confirmate de plângerea reclamantului din data de 8 martie 2002, cererea de administrare de probe a reclamantului a fost respinsă, sub motivul că probele nu erau pertinente şi că toate probele necesare pentru a pronunţa o hotărâre în dosarul său penal au fost deja adunate. Printr-un rechizitoriu, la data de 4 martie 2002, reclamantul împreună cu alte zece persoane au fost trimişi în judecată.
La data de 18 martie 2002, reclamantul a depus o plângere împotriva ordonanţei din 8 martie 2002, solicitând din nou audierea celor cinci martori desemnaţi; acesta a adăugat cererii sale o declaraţie a avocatului său care preciza că nici unul din martorii desemnaţi nu a fost audiat până la acea dată. Printr-o ordonanţă din data de 27 martie 2002, parchetul militar de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a primit plângerea formulată de reclamant, l-a informat pe acesta că pentru a fi completă urmărirea penală trebuie administrate şi probele solicitate de acesta şi a anulat rechizitoriul din data de 4 martie 2002.
În luna februarie 2003, procurorul O. de la Parchetul Naţional Anticorupţie („PNA”), căruia i-a fost repartizat dosarul privindu-i pe reclamant şi pe ceilalţi inculpaţi în luna octombrie 2002, l-a audiat pe cel în cauză şi pe doi martori desemnaţi.
La data de 27 februarie 2003, procurorul O. a pronunţat o ordonanţă de încetare a urmăririi penale pentru acuzaţia de corupţie pasivă şi a trimis restul dosarului penal al reclamantului parchetului de pe lângă tribunalul militar teritorial din Bucureşti. Această ordonanţă nu a fost comunicată reclamantului, care nu a luat cunoştinţă despre aceasta decât la data de 23 februarie 2004, când a fost citat să se prezinte la parchetul amintit mai sus iar avocatul său a descoperit-o în dosarul penal.
Prin ordonanţa din data de 31 martie 2005, parchetul de pe lângă tribunalul militar teritorial Bucureşti a pronunţat încetarea urmăririi penale pentru restul dosarului penal al reclamantului, în ceea ce priveşte acizaţiile de delapidare şi abuz în serviciu. Acesta îl condamna pe reclamant la plata unei amenzi administrative în valoare de 1.000.000 lei româneşti („ROL”), precizând că pedeapsa este cu suspendare, în conformitate cu ordonanţa de guvern nr. 18/2003 şi la plata cheltuielilor judiciare, în sumă de 500.000 ROL. La 8 aprilie 2005, reclamantul a contestat această ordonanţă, motivând că probele admise prin ordonanţa din data de 27 martie 2002 a parchetului militar de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie nu au fost încă administrate şi că perioada arestării sale provizorii a fost în mod greşit indicată în textul ordonanţei.
Printr-o hotărâre din data de 4 mai 2005, procurorul şef al parchetului mai sus citat a respins plângerea reclamantului împotriva ordonanţei de încetare a urmăririi penale din data de 31 martie 2005 ca nefondată; de asemenea, reclamantul a fost informat că putea să conteste ordonanţa în faţa instanţeă. Nu rezultă din probele depuse la dosar dacă reclamantul a intentat o acţiune similară în faţa instanţelor interne.
ÎN DREPT
CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI
Reclamantul pretinde că durata procedurii penale îndreptate împotriva sa nu a respectat principiul de „termen rezonabil”, astfel cum este el înscris în articolul 6§ 1 al Convenţiei, mai jos citat:
« Orice persoană are dreptul la judecarea_ într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă_ care va hotarî_ asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.”
Guvernul se opune acestei teze. Acesta consideră că procedura în cauză îmbracă un caracter complex, având în vedere numărul de inculpaţi implicaţi şi că anumite decizii ale autorităţilor, deşi au prelungit procedura, cum ar fi ordonanţa din data de 27 martie 2002 a parchetului militar de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, au fost în cele din urmă favorabile reclamantului, permiţând o analiză mult mai judicioasă a cauzei.
Perioada în cauză a început la data de 6 aprilie 1998, dată la care reclamantul a fost informat de acuzaţiile care îi erau aduse şi a fost arestat provizoriu şi s-a terminat la data de 31 martie 2005, data la care parchetul a pus capăt urmăririi penale îndreptate împotriva reclamantului.
Cu privire la admisibilitatea cererii
Curtea constată că cererea nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35, alin 3 al Convenţiei. Curtea mai precizează că această cerere nu implică nici un alt motiv de inadmisibilitate.
Cu privire la fondul cauzei
Curtea reaminteşte că durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate prin jurisprudenţa Curţii, în special, în funcţie de complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi acela al autorităţilor competente (a se vedea, printre altele, Pélissier şi Sassi c. Franţei [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDH 1999 – II).
Curtea a soluţionat în mai multe rânduri aspecte similare celor care se desprind din speţa în cauză şi a constat încălcarea articolului 6 § 1 (a se vedea Pélissier şi Sassi, mai sus citată).
După ce a examinat toate elementele care i-au fost supuse atenţiei, Curtea consideră că Guvernul nu a evidenţiat nici un aspect sau argument care ar putea să conducă la o concluzie diferită faţă de cazurile precedente. Având în vedere jurisprudenţa Curţii în materie, aceasta consideră că în cauză durata procedurii judecătoreşti este excesivă şi nu răspunde exigenţelor impuse de principiu „duratei rezonabile”.
Prin urmare, există o încălcare a articolului 6 § 1.
CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
În termenii articolului 41 al Convenţiei:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o ăncălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
Prejudiciu
Reclamantul reclamă 100.000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material şi moral pe care l-a suferit, atât din cauza arestării preventive pe care o consideră ilegală, cât şi având în vedere starea sa actuală de sănătate. Printre altele, fără să precizeze suma, acesta cere, cu titlu de prejudiciu material suferit, drepturile băneşti care i s-ar fi cuvenit pentru gradele şi ordinele militare pe care le-ar fi obţinut dacă nu ar fi fost urmărit penal.
Guvernul contestă aceste pretenţii.
Curtea nu consideră că există o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins şi respinge cererea. În schimb, Curtea apreciază că reclamantul a suferit o încălcare serioasă din punct de vedere moral a drepturilor sale din cauza duratei excesive a procedurii penale îndreptate împotriva sa. Statuând în echitate, aceasta acordă 2.800 EUR cu acest titlu.
Daune moratorii
Curtea găseşte întemeiat să fundamenteze procentul daunelor moratorii pe procentul dobânzii facilităţii preţului marginal practicat de Banca centrală europeană, majorat cu 3 la sută.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE,
Declară restul cererii admisibilă;
Statuează că există o încălcare a a rticolului 6, alin. 1 al Convenţiei;
Dispune
că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care sentinţa va deveni definitivă conform articolului 44, alin. 2 al Convenţiei, 2.800 EUR (două mii opt sute euro) cu titlu de daune morale, precum şi orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit;
că, de la data expirării termenului de mai sus şi până la plata efectivă, suma totală poate fi majorată cu o dobândă simplă în procent egal cu cel al facilităţii preţului marginal practicat de Banca centrală europeană aplicabilă pe toată această perioadă, majorată cu trei la sută;
Respinge cererea de satisfacţie echitabilă pentru restul sumei pretinse de reclamant.
Elaborată în franceză, apoi comunicată în scris la 29 septembrie 2005 în aplicarea articolului 77, alin. 2 şi 3 ale regulamentului.
Vincent BERGER Bostjan M. ZUPANCIC
Grefier Preşedinte
* traducere realizată de Direcţia Integrare Europeană, Relaţii Internaţionale şi Implementarea Programelor Phare
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Tudorache împotriva României - Durata procedurii. Materie penală. Momentul începerii procedurii.
