Verdens Gang şi Aase contra Norvegiei - Libertatea presei Protejarea intimităţii şi demnităţii persoanei
| Comentarii |
|
CEDO, secţia III, decizia Verdens Gang şi Aase c. Norvegia, 16 octombrie 2001, 45710/99
Art. 10 nu garantează o libertate de exprimare nelimitată, nici chiar atunci când este vorba despre apariţia în presă a unor subiecte care interesează în mare măsură publicul.
Reclamanţi sunt un jurnalist şi publicaţia la care lucrează. În acest ziar a apărut un articol despre dna. J., care suferea de bulimie, şi despre întâlnirea dintre aceasta şi D., un medic estetician. În cursul consultaţiei, J. i-a ascuns medicului faptul că suferă de bulimie, iar acesta a acceptat să îi realizeze o liposucţie. Totuşi, pacienta s-a răzgândit cu puţin înainte de intervenţia medicală şi aceasta nu s-a mai realizat. Ulterior, pacienta a cerut ziarului informaţii despre medicul în discuţie şi a povestit jurnalistului despre insatisfacţia sa că medicul nu a realizat că ea suferă de bulimie şi că a acceptat să îi realizeze intervenţia. Jurnalistul a intervievat doi medici specialişti cu privire la situaţia creată, fără a dezvălui identitatea medicului în discuţie. De asemenea, a fost intervievat doctorul D. cu privire la versiunea sa asupra modului în care a consultat-o pe dna. J. Acesta a răspuns că este ţinut de secretul profesional şi nu poate face niciun comentariu asupra subiectului în discuţie. Înainte să afle despre faptul că secretul profesional fusese înlăturat de către dna J. şi să fie dispus să îşi spună punctul de vedere, articolul deja apăruse cu titlul „O pacientă bulimică trebuia să sufere o liposucţie”. În articol se exprima ideea după care, deşi pacienta suferea de bulimie, medicul nu a exprimat nicio rezervă faţă de intervenţia solicitată. Articolul era însoţit de un scurt careu în care se preciza că împotriva acestui medic s-au formulat mai multe acţiuni în instanţă. Medicul a formulat o acţiune contra reclamanţilor pentru defăimare. Prima instanţă a admis acţiunea pe motiv că informaţiile erau prezentate doar din punctul de vedere al pacientei, iar informaţiile din careu erau false. Instanţa a mai precizat că textul era scris într-un mod în care cititorului i se inducea senzaţia că medicul a acceptat să realizeze liposucţia cunoscând problemele mentale ale pacientei.
Art. 10. Această dispoziţie nu garantează o libertate de exprimare nelimitată, nici chiar atunci când este vorba despre apariţia în presă a unor subiecte care interesează în mare măsură publicul. Această libertate de exprimare este subordonată condiţiei ca jurnalistul să acţioneze cu bună credinţă în vederea furnizării unor informaţii exacte şi corecte. Curtea a considerat că, chiar dacă articolul era pasibil de mai multe interpretări, probabil că modul în care a fost interpretat de către instanţa internă este modul în care în care l-a interpretat marea majoritate a publicului. Lăsând să se înţeleagă că medicul s-a comportat cu nerespectarea regulilor de conduită profesională, articolul risca să îl discrediteze în plan personal şi profesional. Acuzaţia după care medicul a dat dovadă de imprudenţă este întărită de faptul că în acelaşi articol au apărut comentaţii critice formulate de medici specialişti şi comentariul care indica că medicul a fost chemat în judecată de mai mulţi foşti pacienţi. Pe baza acestor elemente, instanţele interne au considerat că articolul a fost tendenţios şi inexact, concluzie la care aderă şi Curtea. De aceea, se poate a considerat că sancţionarea reclamanţilor are la baza motive pertinente şi suficiente, astfel că ingerinţa în libertatea lor de exprimarea fost justificată.
| ← Association Ekin contra Franței - Publicaţii străine Control... | Rehbock contra Sloveniei - Rezistenta la arestare Recurs la... → |
|---|
