Vitan contra Moldovei - Executarea tardivă a hotărîrilor judecătoreşti
| Comentarii |
|
Vitan contra Moldovei - Executarea tardivă a hotărîrilor judecătoreşti
(Cererea nr. 6901/03)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG 16 octombrie 2007
DEFINITIVĂ
16/01/2008
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Vitan c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
şi dl T.L. EARLY, Grefier al Secţiunii, Deliberând la 25 septembrie 2007 în şedinţă închisă, Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 6901/03) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dna Eugenia Vitan („reclamantul”), la 25 decembrie 2002.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl Vanu Jereghi de la Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova, o organizaţie non-guvernamentală cu sediul în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acea dată, dl Vitalie Pârlog.
3. Reclamantul a pretins că, prin executarea întârziată a două hotărâri judecătoreşti pronunţată în favoarea sa, a fost încălcat dreptul său ca o instanţă să hotărască asupra drepturilor sale cu caracter civil, garantat de articolul 6 al Convenţiei, şi dreptul său la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. El s-a mai plâns în temeiul articolului 13 al Convenţiei de lipsa unui recurs efectiv în ceea ce priveşte pretenţiile sale.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 7 octombrie 2003, o Cameră din cadrul acestei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu articolul 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis să examineze fondul cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia.
5. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au prezentat observaţii cu privire la admisibilitatea, fondul cauzei şi satisfacţia echitabilă.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamantul s-a născut în anul 1956 şi locuieşte în Chişinău.
7. În iulie 1994, reclamantul a încheiat un contract cu ASITO (o companie de asigurări de naţionalitate din Republica Moldova) potrivit căruia el a plătit o primă de asigurare în schimbul unei pensii viagere fixe în mărime de 500 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 122.55 dolari SUA (USD) în acea perioadă) suplimentar la pensia sa („pensia viageră”). El a început să primească pensia viageră în august 1996. În ianuarie 1999, ASITO a încetat să mai plătească pensia, invocând schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei.
8. La 4 martie 1999, reclamantul a intentat o acţiune judiciară împotriva companiei ASITO, cerând plata restanţei la pensie existentă până la acea datăşi obligarea companiei să execute contractul.
9. La 21 iunie 1999, Judecătoria sectorului Rîşcani a hotărât în favoarea reclamantului şi a obligat compania ASITO să-i plătească acestuia pensia restantă în mărime de MDL 3,421.50 (echivalentul a 282.32 euro (EUR) la acea dată). ASITO a depus apel la Tribunalul Chişinău, care l-a respins la 25 aprilie 2000. ASITO nu a contestat hotărârea judecătoreascăşi aceasta a devenit irevocabilăşi executorie.
10. La 29 mai 2000, reclamantul a depus o cerere la Judecătoria sectorului Rîşcani, solicitând executarea hotărârii judecătoreşti pronunţate în favoarea sa. Judecătoria nu a răspuns, însă, abia la 17 mai 2002, a expediat titlul executoriu executorului judecătoresc.
11. Între timp, deoarece în hotărârea sa din 21 iunie 1999 Judecătoria sectorului Rîşcani a hotărât doar în ceea ce priveşte plata pensiei restante, la 24 noiembrie 2000, ea a pronunţat o hotărâre suplimentară în favoarea reclamantului prin care a obligat compania ASITO să execute contractul şi să reia plăţile lunare. Această hotărâre judecătorească a devenit definitivă.
12. Între anii 2000 şi 2002, reclamantul a depus la Judecătoria sectorului Rîşcani, executorul judecătoresc, Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii alte plângeri cu privire la neexecutarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea sa. La 8 mai 2002, Ministerul Justiţiei a cerut Judecătoriei sectorului Rîşcani să întreprindă toate măsurile necesare, inclusiv sancţionarea persoanelor responsabile, în vederea executării hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea reclamantului şi să-l informeze pe acesta despre rezultatul procedurilor de executare. Reclamantul nu a primit niciun răspuns; de asemenea, nu a fost aplicată nicio sancţiune companiei debitoare sau angajaţilor ei.
13. Hotărârea judecătorească definitivă din 25 aprilie 2000 şi hotărârea suplimentară din 24 noiembrie 2000 au fost executate la 5 septembrie 2003.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
14. Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Curţii în cauza Prodan v. Moldova (nr. 49806/99, § 31, ECHR 2004-III (extracts)).
ÎN DREPT
15. Reclamantul a pretins că neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea sa a încălcat drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil şi într-un termen
rezonabil, ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi
obligaţiilor sale cu caracter civil ... .”
Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
16. El s-a mai plâns de lipsa unui recurs efectiv în ceea ce priveşte pretenţiile sale, contrar articolului 13 al Convenţiei, care prevede următoarele:
„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
I. OBIECŢIA PRELIMINARĂ A GUVERNULUI
17. În observaţiile sale cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei, Guvernul a susţinut că hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea reclamantului au fost executate la 5 septembrie 2003. Prin urmare, reclamantul şi-a pierdut „statutul de victimă”.
18. Reclamantul a susţinut că hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea sa nu au fost executate într-un termen rezonabil, chiar dacă compania debitoare a fost solvabilă. El a pretins că executarea
întârziată a hotărârilor judecătoreşti a fost rezultatul părtinirii şefului Departamentului de executare a Deciziilor Judiciare de pe lângă Ministerul Justiţiei, deoarece acesta a activat anterior în calitate de director al companiei ASITO. Mai mult, Guvernul nu i-a plătit nicio compensaţie pentru executarea întârziată a hotărârilor judecătoreşti.
19. Curtea reaminteşte că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este în principiu suficientă pentru a-l lipsi de statutul său de „victimă”, decât dacă autorităţile naţionale au recunoscut violarea, expres sau în substanţă, şi au oferit o redresare pentru violarea Convenţiei (a se vedea, Amuur v. France, hotărâre din 25 iunie 1996, Reports of Judgments and Decisions 1996-III, p. 846, § 36; Dalban v. Romania [GC], nr. 28114/95, § 44, ECHR 1999-VI).
20. În această cauză, Curtea notează că, deşi hotărârile judecătoreşti relevante au fost executate, Guvernul nu a recunoscut încălcarea şi nici nu a oferit o redresare adecvată pentru executarea întârziată. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că reclamantul poate să continue să aibă statutul de „victimă” a încălcării drepturilor sale garantate de Convenţie ca urmare a neexecutării îndelungate a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea sa (Dumbrăveanu v. Moldova, nr. 20940/03, § 22, 24 mai 2005).
21. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului ridică chestiuni de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului. Niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE
22. Guvernul a susţinut că, având în vedere faptul că hotărârile judecătoreşti au fost executate la 5 septembrie 2003, nu a avut loc nicio violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. Potrivit lui, luând în consideraţie că compania debitoare era
o companie privată, statul a luat toate măsurile rezonabile în vederea executării hotărârilor judecătoreşti într-un termen rezonabil.
23. Principiile generale care se aplică cazurilor de acest gen au fost expuse în hotărârea Prodan v. Moldova (citată mai sus §§ 52-53 şi 59).
24. În ceea ce priveşte argumentul Guvernului potrivit căruia debitorul era o companie privată, Curtea reaminteşte că responsabilitatea statului pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţată împotriva unei companii private nu se extinde mai departe de implicarea organelor de stat
în procedurile de executare (Fuklev v. Ukraine, nr. 71186/01, § 67 şi §§ 90¬91, 7 iunie 2005).
25. Mai mult, Curtea reaminteşte în acest context că statul are obligaţia pozitivă să organizeze un sistem de executare al hotărârilor judecătoreşti care să fie efectiv atât în drept, cât şi în practicăşi care să asigure executarea acestora fără întârzieri necuvenite. Curtea notează că reclamantul a solicitat Judecătoriei sectorului Rîşcani să expedieze titlul executoriu unui executor judecătoresc în luna mai a anului 2000. Acesta însă a fost expediat executorului judecătoresc abia doi ani mai târziu, la 17 mai 2002 (a se vedea paragraful 10 de mai sus). Guvernul nu a explicat acea întârziere.
De asemenea, trebuie de menţionat că, după cererea Ministerului Justiţiei expediată Judecătoriei sectorului Rîşcani la 8 mai 2002, executorul judecătoresc nu a întreprins nicio măsură efectivă în vederea executării hotărârilor judecătoreşti.
26. Din acest motiv, hotărârea judecătorească definitivă din 25 aprilie 2000 şi hotărârea suplimentară din 24 noiembrie 2000 au rămas neexecutate timp de aproape patruzeci şi, respectiv, treizeci şi patru de luni. Trebuie de reamintit că Curtea a constatat o violare în cauze în care perioadele de neexecutare erau mult mai scurte decât în această cauză (a se vedea, spre exemplu: Pasteli and Others v. Moldova, nr. 9898/02, 9863/02, 6255/02 şi 10425/02, § 23, 15 iunie 2004; Shmalko v. Ukraine, nr. 60750/00, § 46, 20 iulie 2004). Ea nu poate fi de acord cu Guvernul că acestea au fost executate într-un termen rezonabil.
27. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie (Immobiliare Saffi v. Italy [GC], nr. 22774/93, §§ 59 şi 74, ECHR 1999-V şi Prodan v. Moldova, citată mai sus, §§ 56 şi 62).
III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 13 COMBINAT CU ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENŢIEI
28. Guvernul a susţinut că reclamantul dispunea de un recurs efectiv prevăzut de legislaţia naţională pentru a contesta neexecutarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea sa. Guvernul s-a mai referit la argumentul său invocat anterior potrivit căruia debitorul era o companie privată.
29. Reclamantul nu a prezentat observaţii cu privire la admisibilitatea şi fondul acestei pretenţii.
30. Curtea reiterează că articolul 13 garantează dreptul de a se adresa efectiv autorităţilor naţionale în privinţa unei pretinse încălcări a cerinţei impuse de articolul 6 § 1 de a examina cauza într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła v. Poland [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). Curtea reaminteşte că articolul 13 al Convenţiei cere existenţa prevederilor în legislaţia naţională care să permită autorităţilor naţionale competente să
examineze fondul pretenţiei formulate în temeiul Convenţiei şi să ofere redresarea corespunzătoare, chiar dacă Statele Contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere cu privire la modul în care se conformează obligaţiilor ce rezultă din această prevedere (a se vedea Chahal v. the United Kingdom, hotărâre din 15 noiembrie 1996, Reports 1996-V, pp. 1869-70, § 145). Recursul cerut de articolul 13 trebuie să fie unul „efectiv” atât în practică, cât şi în drept. Totuşi, un astfel de recurs este cerut doar pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime” conform Convenţiei (a se vedea Metropolitan Church of Bessarabia and Others v. Moldova, nr. 45701/99, § 137, ECHR 2001-XII).
31. Curtea observă că pretenţiile reclamantului, potrivit cărora executarea întârziată a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea sa a încălcat drepturile sale garantate de articolul 6 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, erau incontestabil serioase şi legitime (a se vedea paragraful 27 de mai sus). Din aceste motive, reclamantul avea dreptul la un recurs efectiv în sensul articolului 13 al Convenţiei. Prin urmare, Curtea va examina dacă un astfel de recurs a fost disponibil reclamantului.
32. Curtea reaminteşte că hotărârile judecătoreşti pronunţate în favoarea reclamantului au rămas neexecutate timp de aproape patruzeci şi, respectiv, treizeci şi patru de luni. Deşi reclamantul s-a adresat diferitelor autorităţi de stat, inclusiv instanţelor judecătoreşti naţionale, cu cereri de a asigura executarea, se pare că toate aceste cereri au fost trecute cu vederea (a se vedea paragrafele 10, 12 şi 25 de mai sus). În astfel de circumstanţe, Curtea nu poate decât să conchidă că reclamantul nu a avut un recurs intern efectiv, după cum acest lucru este cerut de articolul 13 al Convenţiei, care să repare prejudiciul cauzat de executarea întârziată.
33. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 13 în ceea ce priveşte lipsa unui recurs în dreptul intern cu privire la executarea la timp a hotărârilor judecătoreşti definitive.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
34. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
35. Având în vedere că hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea reclamantului au fost executate, reclamantul a pretins EUR 10,000
cu titlu de prejudiciu moral suferit ca rezultat al executării lor întârziate. El a susţinut că a suferit umilinţă, deoarece a fost nevoit să împrumute bani pentru tratamentul medical al soţului său.
36. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamant, susţinând că, în lumina jurisprudenţei Curţii, aceasta este excesivă. El a mai susţinut că, în unele cazuri, constatarea unei violări a constituit o satisfacţie echitabilă suficientă.
37. Curtea consideră că reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un anumit stres şi frustrare ca rezultat al executării întârziate a hotărârilor judecătoreşti. Ea acordă reclamantului suma totală de EUR 800 cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri şi cheltuieli
38. Reclamantul a mai pretins USD 900 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. Reprezentantul său a prezentat o copie a deciziei Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova din 30 martie 2004, potrivit căreia onorariul obişnuit de reprezentare era stabilit la echivalentul a USD 900. Reprezentantul a adăugat că suma pretinsă nu reprezenta venitul organizaţiei, ci era menită să acopere parţial costurile acestuia de reprezentare a reclamantului.
39. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă, susţinând că reclamantul nu a probat cheltuielile de reprezentare solicitate.
40. În circumstanţele acestei cauze, Curtea acordă reclamantului EUR 600 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate.
C. Dobânda de întârziere
41. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei în ceea ce priveşte executarea întârziată a hotărârilor judecătoreşti din 25 aprilie 2000 şi 24 noiembrie 2000;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în ceea ce priveşte aceeaşi executare întârziată;
4. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 13 al Convenţiei combinat cu articolul 6 § 1 al Convenţiei;
5. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 800 (opt sute euro) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 600 (şase sute euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
6. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba englezăşi comunicată în scris la 16 octombrie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
T. L. EARLY Nicolas BRATZA Grefier Preşedinte
| ← Ziliberberg contra Moldovei - Necitarea în cadrul procedurilor... | Victor Saviţchi C. Moldovei - Rele tratamente în custodie şi... → |
|---|
