Art. 103 Despre acţiuni Societăţile pe acţiuni

Art. 103

(1) Societatea nu poate subscrie propriile acţiuni.

(2) Dacă acţiunile unei societăţi sunt subscrise de o persoană acţionând în nume propriu, dar în contul societăţii în cauză, se consideră că subscriitorul a subscris acţiunile pentru sine, fiind obligat să achite contravaloarea acestora.

(3) Fondatorii, în faza de constituire a societăţii, şi membrii consiliului de administraţie, respectiv ai directoratului, în cazul unei majorări a capitalului subscris, sunt obligaţi să achite contravaloarea acţiunilor subscrise cu încălcarea alin. (1) şi, în subsidiar, în raport cu subscriitorul, a acţiunilor subscrise în condiţiile alin. (2).

Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;

Art. 103¹

(1) Unei societăţi i se permite să dobândească propriile acţiuni, fie direct, fie prin intermediul unei persoane acţionând în nume propriu, dar pe seama societăţii în cauză, cu respectarea următoarelor condiţii:

a) autorizarea dobândirii propriilor acţiuni este acordată de către adunarea generală extraordinară a acţionarilor, care va stabili condiţiile acestei dobândiri, în special numărul maxim de acţiuni ce urmează a fi dobândite, durata pentru care este acordată autorizaţia şi care nu poate depăşi 18 luni de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi, în cazul unei dobândiri cu titlu oneros, contravaloarea lor minimă şi maximă;

b) valoarea nominală a acţiunilor proprii dobândite de societate, inclusiv a celor aflate deja în portofoliul său, nu poate depăşi 10% din capitalul social subscris;

c) tranzacţia poate avea ca obiect doar acţiuni integral liberate;

d) plata acţiunilor astfel dobândite se va face numai din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale societăţii, înscrise în ultima situaţie financiară anuală aprobată, cu excepţia rezervelor legale.

(2) Dacă acţiunile proprii sunt dobândite pentru a fi distribuite angajaţilor societăţii, acţiunile astfel dobândite trebuie distribuite în termen de 12 luni de la data dobândirii.

Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;

Comentarii despre Art. 103 Despre acţiuni Societăţile pe acţiuni

natalia dogaru 16.05.2014

Ipotezele, condiţiile, limitele şi scopul în care pot fi dobândite, totuşi, acţiuni de către societatea emitentă

1. Prin derogare de la interdicţiile şi incapacităţile severe pe care le instituie art. 103, art. 103^1, articol introdus prin Legea nr. 441/2006, se consacră şi posibilitatea unei anumite societăţi comerciale pe acţiuni ca, pentru motive temeinice şi legitime, să poată decide să-şi răscumpere propriile acţiuni, fie în nume şi pe socoteala proprie, şi/sau prin persoane interpuse. Aşadar, este util de reţinut că în situaţii de genul celor pe care le vom examina şi comenta în

Citește mai mult

continuare, dobândirea propriilor acţiuni se va putea face atât în mod făţiş, de către societate, cât şi în mod ocult, prin simulaţie realizată prin interpunere de persoane.

Alineatul (1) al art. 103^1 instituie câteva condiţii cumulative care trebuie întrunite de către societatea comercială care intenţionează să dobândească propriile acţiuni. Astfel de condiţii, raţionale de altfel, sunt cele enumerate de prevederile lit. a)-d) ale alineatului citat şi au la bază principiul că decizia de a dobândi propriile acţiuni trebuie să fie luată de adunarea generală extraordinară a acţionarilor, cu cvorumul şi cu majoritatea legală sau statutară cerută pentru decizii de competenţa acestui organ. Totuşi, aşa după cum vom menţiona la locul potrivit, pentru o situaţie de excepţie nu este necesară aprobarea adunării generale extraordinare [a se vedea, spre exemplu, art. 104 alin. (1) lit. c)], dobândirea propriilor acţiuni fiind legitimată de o hotărâre judecătorească.

Tot AGEA este organul care stabileşte numărul maxim de acţiuni care urmează a fi dobândite, limitele de preţ minime şi maxime, durata de timp în care urmează a se derula o astfel de operaţiune, durată care este limitată prin prevederile lit. a) la maximum 18 luni.

Suntem de părere că astfel de condiţionări şi limitări reprezintă cerinţe de legalitate ale unor astfel de hotărâri, cerinţe care, dacă nu sunt stabilite ori dacă nu sunt respectate, la luarea hotărârilor pot constitui temeiuri ale unor acţiuni în anulare. De altfel, o condiţie fundamentală de legalitate a unei astfel de hotărâri AGEA este reprezentată de motivarea sa foarte temeinică.

Chiar dacă legiuitorul a omis să statueze în mod expres motivele generale care pot justifica astfel de decizii majore şi derogatorii de la principiile fundamentale ale dreptului societăţilor comerciale, noi suntem de părere că ele trebuie să fie circumscrise unor imperative social - economice şi juridice, pe diverse termene - variind de la scurte la lungi - motive cum ar fi reorganizări, antrenarea salariaţilor societăţii în acţionariatul acesteia, cu scopul de a-i cointeresa în creşterea performanţelor economice, financiare, concurenţiale, manageriale etc. Nu în ultimul rând, este posibil ca retragerile din societate ale unor acţionari, în condiţiile legii, sau alte cauze legitime să impună o decizie de reducere a capitalului social, prin operaţiunea de răscumpărare a propriilor acţiuni.

în fine, o condiţie foarte importantă şi care vizează asigurarea echilibrului financiar al societăţii, dar şi prezervarea intereselor tuturor acţionarilor, este aceea impusă de prevederile lit. d), conform căreia plata preţului sau a contravalorii acţiunilor care pot fi răscumpărate de societate, pe baza hotărârii AGEA, nu se va putea face decât din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale societăţii, rezerve constituite în anii anteriori (cum ar fi rezerva constituită din prime de emisiune ori cea din reevaluare etc.) şi înregistrate în situaţiile financiare anuare aprobate. Aşadar, o astfel de decizie va putea impune un sacrificiu tuturor acţionarilor, în sensul că o parte, dacă nu chiar întregul profit distribuibil, va fi îndreptat nu spre repartizare sub formă de dividende, ci spre susţinerea unui efort excepţional al societăţii. Avem de-a face, se pare, cu o categorie de situaţii în care acţionarii vor pune mai presus de interesele lor imediate interesele de perspectivă ale societăţii.

2. Un alt principiu pe care-l consacră alin. (1) al art. 103^1 este acela că nu pot fi dobândite decât acţiuni care sunt efectiv vărsate, respectiv integral liberate, iar cuantumul lor nu poate depăşi 10% din totalul capitalului social subscris [a se vedea prevederile lit. b) şi c)]. Dacă regula privind interdicţia de a dobândi acţiuni care nu sunt integral liberate este una firească, ţinând seama de faptul că acţiunile care nu sunt vărsate sunt doar nişte datorii ale subscriitorilor către societate, limitarea cotei de acţiuni din totalul capitalului social la 10% ni se pare a fi una aleatorie, cu atât mai mult cu cât prevederile art. 104, aşa după cum le vom comenta, elimină o astfel de plafonare.

3. Alineatul (2) al art. 103^1 dezvăluie însă, în mod indirect, unul din motivele pentru care societatea va putea decide să-şi răscumpere propriile acţiuni, şi anume acela de a le distribui propriilor salariaţi, fără însă a se menţiona ceva despre modul în care urmează să se facă o astfel de distribuţie, ci doar cu privire la termenul în care societatea dobânditoare este obligată să o facă, respectiv acela de 12 luni de la data dobândirii.

Răspunde

natalia dogaru 16.05.2014

I. Interdicţia de a dobândi propriile acţiuni de către societatea comercială emitentă, atât în nume propriu, cât şi prin persoane interpuse

1. Articolul 103, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 441/200643), instituie o regulă foarte importantă şi în deplină concordanţă cu principiile care guvernează materia raporturilor juridice dintre societăţile comerciale pe acţiuni şi acţionarii acestora, respectiv aceea enunţată de alin. (1), potrivit căreia societatea nu-şi poate subscrie propriile acţiuni. Sau, altfel spus, societatea comercială pe acţiuni emitentă a acţiunilor în

Citește mai mult

care este divizat capitalul social nu are dreptul să le subscrie în vederea dobândirii în proprietate. Raţiunea unei astfel de dispoziţii de principiu izvorăşte chiar din specificul raporturilor juridice care se stabilesc între semnatarii contractului de societate necesar pentru constituirea oricărei societăţi pe acţiuni, pe de o parte, şi între acele persoane şi societatea comercială pe care ei o constituie prin manifestarea lor de voinţă, în condiţiile legii, pe de altă parte.

Astfel, acţionarii-subscriitori ai acţiunilor în care este divizat capitalul social se obligă unii faţă de alţii şi faţă de societatea pe care o constituie să verse un anumit aport la capital, în natură sau în numerar, după caz.

în schimbul acelui aport, sau mai exact spus, ca şi contraprestaţie pentru acel aport - contractul de societate comercială fiind unul sinalagmatic, oneros şi comutativ - acţionarii au dreptul să ceară de la societate să le libereze (să le predea prin tradiţiune ori simbolic, după caz), acţiunile la care au dreptul, acţiuni care, aşa cum am mai arătat, fac obiectul unui drept de proprietate mobiliară, corporală sau incorporală după caz, dar care sunt în acelaşi timp expresia unor raporturi juridice obligaţionale, în baza cărora acţionarii dobândesc anumite drepturi de creanţă asupra societăţii emitente. Or, privită din această ultimă perspectivă, operaţiunea dobândirii propriilor acţiuni de către societatea comercială debitoare a acţionarilor, în baza raporturilor societare, apare ca una care va conduce la confuziunea dintre calitatea de debitor şi cea de creditor, confuziune care, în mod normal, atrage după sine stingerea raportului juridic obligaţional în cauză. De altfel, aşa după cum vom arăta cu prilejul comentariilor aferente articolelor care îngăduie totuşi, în anumite condiţii, ca o societate să-şi dobândească propriile acţiuni, pentru perioada în care societatea este proprietara propriilor acţiuni, anumite efecte specifice ale raporturilor juridice obligaţionale dintre aceasta şi acţionari nu se produc.

Privită prin prisma dreptului de proprietate care poartă asupra acţiunilor, dobândirea lor chiar de către subiectul de drept care a creat şi recunoscut un astfel de drept, deşi poate fi susţinută din punct de vedere formal-juridic, din punct de vedere al scopului pentru care persoanele respective au constituit acea societate, adică acela al obţinerii de profit pentru a-l împărţi, nu este una firească.

2. Sancţiunea care trebuie să se impună în cazul în care societatea va încălca interdicţia ca aceasta să dobândească propriile acţiuni, în nume propriu, s-ar părea că ar trebui să fie aceea a unei nulităţi absolute, cu toate că, aşa după cum rezultă din prevederile art. 103" şi 104, în anumite situaţii societatea îşi va putea dobândi totuşi propriile acţiuni. Aşa fiind, suntem îndreptăţiţi să apreciem că interdicţia reglementată de art. 103 este una relativă, caracteristică care s-ar putea constitui într-un suport al ideii că încălcarea interdicţiei ar putea fi confirmată printr-o hotărâre ulterioară a AGEA, hotărâre care să se încadreze în condiţiile şi limitele legii44). Dacă admitem legitimitatea unei astfel de soluţii, ar urma ca nulitatea actului de dobândire în nume propriu să fie una relativă, deci asanabilă.

3. Alineatul (2) al art. 103 prevede, cu consecinţa instituirii unei adevărate incapacităţi speciale de folosinţă, că dobândirea propriilor acţiuni nu se poate face nici măcar prin persoane interpuse (formă a simulaţiei prin interpunere de persoane, sau aşa numita „împrumutare a numelui", respectiv prin mandatari fără reprezentare, agenţi ori comisionari), sub sancţiunea specială şi inedită de altfel că dacă se va încălca o astfel de interdicţie, persoanele care au acţionat ca mandatari fără reprezentare, dar pe socoteala societăţii, vor fi considerate că au subscris nu numai în nume propriu, dar şi pe cont propriu, fiind obligate, pe cale de consecinţă, să plătească ele însele acele acţiuni, devenind adevăraţii lor proprietari.

Aşadar, legiuitorul a manifestat o preocupare specială pentru instituirea unor astfel de interdicţii şi incapacităţi de folosinţă, care, deşi severe, sunt pe deplin fireşti şi potrivite cu scopul evitării şi restrângerii unor astfel de situaţii anormale din punct de vedere juridic şi economic.

Să mai reţinem că în economia prevederilor art. 103, simulaţia - ca procedeu juridic de încheiere a unor anumite acte juridice prin disimularea identităţii persoanelor care sunt adevăratele beneficiare ale unor astfel de acte - nu este permisă, întrucât astfel de acte de dobândire de acţiuni ar avea o cauză ilicită.

II. Sancţiunile speciale care se aplică categoriilor de persoane care încalcă interdicţia de dobândire a propriilor acţiuni, în afara dispoziţiilor legii

4. Știm deja sancţiunea care se va putea aplica în cazul în care se va încălca interdicţia de dobândire, prin persoane interpuse, a propriilor acţiuni. Alineatul (3) al art. 103 însă reglementează în mod special situaţia şi responsabilitatea fondatorilor, în cazul în care dobândirea propriilor acţiuni se va realiza de către aceste persoane în numele lor, dar în contul societăţii, în faza de constituire a acesteia, precum şi a membrilor consiliului de administraţie şi ai directoratului, în cazul în care dobândirea propriilor acţiuni se va face prin intermediul acelor categorii de persoane, dar în faza ulterioară constituirii, cu ocazia unei majorări de capital.

în ceea ce-i priveşte pe fondatori, indiferent dacă societatea s-a constituit simultan sau prin subscripţie publică, aceştia lucrând în etapa constituirii în numele şi pe socoteala acesteia, nu se vor putea prevala de calitatea lor subscriind acţiuni în numele şi pe socoteala societăţii. în cazul în care o vor face, vor rămâne exclusiv şi direct obligaţi faţă de societatea în curs de constituire, ca şi când ar fi subscris acele acţiuni în nume şi pe socoteala proprie.

5. Referitor la situaţia membrilor consiliului de administraţie [de remarcat că legea nu include în categoria celor care sunt vizaţi de prevederile alin. (3) şi pe directorii cărora li s-au delegat competenţe, în cadrul sistemului de administrare unitar, şi nici pe membrii consiliilor de supraveghere, în cazul sistemului de administrare dualist! şi ai directoratului, şi aceste categorii de persoane, în virtutea calităţilor lor de reprezentanţi şi de conducători ai societăţilor pe acţiuni, dacă vor acţiona, cu ocazia majorărilor de capital subsecvente constituirii, ca persoane interpuse pe socoteala societăţii, vor fi obligaţi să verse ei înşişi acţiunile subscrise în astfel de condiţii, ca şi când ar fi făcut-o în numele şi pe socoteala proprie.

6. Interdicţia reglementată de acest articol are ca şi raţiune, printre altele, şi aceea de a nu îngădui unei societăţi comerciale ca în mod făţiş sau ocult să deturneze resursele sale financiare de la destinaţia lor convenită şi dorită de acţionari, fără o justificare temeinică şi fără aprobarea organului suprem de conducere a societăţii, organ care are drept „de viaţă şi de moarte" asupra societăţii care dobândeşte acţiuni în astfel de condiţii.

Răspunde