Art. 128 Despre adunările generale Societăţile pe acţiuni

1. Acest articol, astfel cum el este redactat, în urma modificării şi completării sale prin Legea nr. 441/2006, evocă şi reglementează două probleme foarte dificile şi puţin cercetate de către doctrina română, şi anume: problema caracterului incesibil al dreptului de vot şi problema convenţiilor cu privire la exerciţiul dreptului de vot.

Cât priveşte prima problemă, am arătat deja atunci când am analizat şi comentat articolele care se referă la dreptul de vot pe care-l conferă acţiunile că dreptul de vot, fiind necesarmente un accesoriu al dreptului de proprietate asupra acţiunilor datorită

Citește mai mult

legăturii sale ontologice faţă de acţiune, nu poate fi înstrăinat (cedat) decât odată cu dreptul de proprietate sau de uzufruct, după caz, asupra acestui tip de bun mobil.

Transmiterea fictivă a dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute de către o anumită persoană, doar cu scopul de a permite dobânditorului fictiv să exercite dreptul de vot într-o AGA, într-un mod convenabil intereselor sale, dar contrar interesului social şi celui al celorlalţi acţionari, este un act juridic lovit de nulitate absolută pentru obiect şi cauză ilicită. De aceeaşi sancţiune trebuie lovită şi operaţiunea de „abandonare" a dreptului de vot aferent unui număr de acţiuni de către un mandant în puterea mandatarului său, pentru că într-o astfel de situaţie nu mai putem vorbi de o exercitare a dreptului de vot prin procedeul reprezentării, ci doar de folosirea contractului de mandat ca un instrument juridic public care să deghizeze operaţiunea reală (ocultă) a înţelegerii dintre acţionar şi cel căruia i se cedează dreptul de vot.

2. Aşa după cum remarcă literatura de specialitate, dreptul de vot, în accepţiunea lui de drept fundamental al fiecărui acţionar deţinător de acţiuni ordinare, poate fi inclus în categoria drepturilor potestative, fiind asemănător dreptului de opţiune.

„Dreptul de vot este dotat cu o potestativitate asemănătoare dreptului de opţiune. El este un drept subiectiv care, odată exercitat, are implicaţii asupra foarte multor persoane şi interese, determinând politica societară, cu efecte asupra salariaţilor, partenerilor contractuali ai societăţii". Aşa fiind, în economia Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale cedarea dreptului de vot nu este admisibilă în nicio situaţie, orice act juridic s-ar încheia cu scopul imediat ori mediat de a încălca o astfel de interdicţie de ordine publică fiind lovit de nulitate absolută.

3. Referitor la cea de-a doua problemă pe care o reglementează alin. (2) al art. 128, respectiv aceea a interzicerii unor convenţii prin care unul sau mai mulţi acţionari se obligă să voteze într-un anumit fel în AGA, găsim utile următoarele observaţii:

Convenţiile la care se referă alin. (2) nu sunt orice convenţii, tacite sau exprese, care se pot încheia între acţionari în virtutea libertăţii contractuale, ci doar acelea care au ca obiect angajamentul de a vota într-un anume fel, stabilit prin instrucţiunile date în acest sens de către societatea emitentă a acţiunilor ori prin propunerile formulate de societate, sau de către persoanele care au dreptul de reprezentare a acesteia. Aşadar, întrucât votul în orice AGA trebuie exprimat în mod liber, în afara oricărei constrângeri, cu bună-credinţă şi în conformitate cu interesul prioritar al societăţii, convenţiile care prin obiectul şi cauza lor aduc atingere unei astfel de libertăţi sunt reputate ca fiind nule.

Desigur, în principiu, în virtutea libertăţii contractuale, trebuie să se recunoască tuturor categoriilor de acţionari dreptul de a se înţelege, în mod tacit sau expres, cu privire la modul în care vor vota într-o anumită problemă care este supusă ordinii de zi, însă astfel de înţelegeri nu trebuie să aibă un obiect sau o cauză ilicită, sau altfel spus, să nu fie îndreptate împotriva interesului legitim şi prioritar al societăţii ori al celui legitim al celorlalţi acţionari. Aşa cum s-a spus, „convenţiile de vot presupun restrângerea libertăţii de vot, dar aceasta se face prin exercitarea altei libertăţi, respectiv a libertăţii contractuale".

Aşadar, în economia prevederilor alin. (2) al art. 128 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, convenţiile privind dreptul de vot sunt prohibite doar dacă se încheie pe baza instrucţiunilor sau a propunerilor formulate de societate prin organele sale statutare ori prin persoana reprezentanţilor săi legali, şi dacă au ca obiect exercitarea dreptului de vot într-o anumită AGA, într-un mod contrar interesului prioritar al societăţii comerciale şi/sau intereselor legitime ale altor acţionari, interese care sunt concordante cu cele ale societăţii.

4. în acest loc al analizei noastre dedicate convenţiilor privind exerciţiul dreptului de vot, este necesar să remarcăm împrejurarea că noua redactare a art. 128, respectiv prin introducerea unui nou alineat, este de natură să clarifice, într-o mai mare măsură, condiţiile în care nu sunt admise astfel de convenţii speciale privind exercitarea dreptului de vot deşi, aşa cum am mai arătat, ar mai fi fost necesare şi alte precizări legale, cum ar fi cele referitoare la raportarea obiectului şi a scopului convenţiei de vot la interesul prioritar şi legitim al oricărei societăţi comerciale. într-adevăr, în anterioara redactare, art. 129, având doar un singur alineat şi o frază cu două propoziţii, era aproape lipsit de orice raţiune şi chiar de neînţeles, interpretarea lui literală ducându-ne spre concluzia că orice convenţie având ca obiect exercitarea dreptului de vot într-un anumit mod ar fi prohibită, indiferent dacă era sau nu în concordanţă cu interesul prioritar al societăţii şi cu cel legitim al celorlalţi acţionari.

Practica judiciară de până acum este relativ săracă în soluţii date unor probleme de natura celor avute în vedere de art. 128. în pofida unei astfel de situaţii, o soluţie dată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială prin decizia nr. 3137 din 26 mai 2005 este într-o anumită măsură edificatoare despre esenţa interdicţiei pe care o comentăm. în considerentele deciziei citate s-a reţinut că „instituind nulitatea convenţiilor care au ca obiect exercitarea într-un anumit mod a dreptului de vot în adunarea generală a acţionarilor, art. 128 din Legea nr. 31/1990 nu distinge între convenţiile încheiate în cadrul raporturilor dintre acţionari şi cele încheiate cu terţe persoane. Prin urmare, este nulă clauza din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat cu AVAS, conform căreia în termen de un an societatea va beneficia de investiţii într-un cuantum determinat, deoarece prin această clauză se stabileşte cu anticipaţie un anume mod de a vota în adunarea generală. Mai mult, clauza contractuală prevede o obligaţie de diligenţă, nu de rezultat, iar atât timp cât cumpărătorul nu a manifestat un comportament culpabil pe linia întreprinderii diligenţelor ce cădeau în sarcina sa, nu poate fi vorba de o neîndeplinire a obligaţiei asumate prin contract.

Printr-o altă decizie, rămasă irevocabilă prin respingerea de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recursului, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială, a constatat şi reţinut, printre altele, „că dispoziţiile imperative ale art. 128 din Legea nr. 31/1990 modificată se referă la convenţia privind exercitarea dreptului de vot, adică la voinţa părţilor în sensul de a se exercita într-un anumit mod dreptul de vot. în situaţia în care dispoziţiile actului constitutiv se referă la luarea deciziilor numai cu votul pozitiv al unor acţionari, fără a prevedea modalitatea concretă în care va vota fiecare acţionar, se constată că prevederile acestui act nu cuprind o convenţie asupra exercitării dreptului de vot, ci numai o condiţie suspensivă pentru aprobarea decizii lor.