Art. 98 Despre acţiuni Societăţile pe acţiuni
| Comentarii |
|
Societăţile pe acţiuni
SECŢIUNEA I
Despre acţiuni
Art. 98
(1) Dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în formă materială se transmite prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor şi prin menţiunea făcută pe titlu, semnată de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor. Dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în formă dematerializată se transmite prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor, semnată de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor. Prin actul constitutiv se pot prevedea şi alte forme de transmitere a dreptului de proprietate asupra acţiunilor.
(2) Dreptul de proprietate asupra acţiunilor emise în formă dematerializată şi tranzacţionate pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare se transmite potrivit prevederilor legislaţiei pieţei de capital.
(3) Subscriitorii şi cesionarii ulteriori sunt răspunzători solidar de plata acţiunilor timp de 3 ani, socotiţi de la data când s-a făcut menţiunea de transmitere în registrul acţionarilor.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;
| ← Art. 97 Despre acţiuni Societăţile pe acţiuni | Art. 99 Despre acţiuni Societăţile pe acţiuni → |
|---|
1. Alineatul (1) teza întâi al art. 95 stabileşte regula potrivit căreia dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative materializate se transmite prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor şi prin menţiunea făcută pe titlu, semnată de cedent sau de mandatarii lor.
O primă întrebare pe care o poate genera, fără îndoială, în practica juridică, un astfel de enunţ este
Citește mai mult
aceea dacă formalităţile enunţate de dispoziţia legală citată instituie condiţii de fond, de formă sau de opozabilitate faţă de terţi a actelor juridice translative de proprietate referitoare la acţiunile nominative dematerializate.Pentru a putea formula un răspuns întemeiat, este necesar să plecăm de la natura juridică a acţiunilor nominative materializate. Aşa după cum am arătat cu ocazia comentariilor anterioare, astfel de acţiuni sunt considerate bunuri mobile incorporale. Aşa fiind, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu impune o anumită formalitate sau formalităţi pentru valabila transmitere a dreptului de proprietate, declaraţia subscrisă de cedent şi menţiunea făcută pe titlu cu privire la titlul cu care s-a făcut transmiterea dreptului de proprietate nu trebuie calificate decât ca nişte cerinţe ad probationem, iar obligaţia ca declaraţia subscrisă de cedent şi de cesionar ori de mandatarii lor în registrul acţionarilor nu trebuie calificată decât ca o cerinţă de publicitate legală, necesară pentru a face opozabilă terţilor operaţiunea respectivă, translativă de proprietate. Aşadar, dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative materializate se va transmite valabil dacă actul juridic translativ de proprietate va fi încheiat cu respectarea cerinţelor de fond şi de formă cerute de lege pentru fiecare caz în parte, cerinţe la care se vor adăuga, ca şi cerinţe speciale de probaţiune şi publicitate, declaraţia subscrisă de cedent şi de cesionar, înregistrată în registrul acţionarilor.
2. Astfel, pentru o transmitere a dreptului de proprietate prin vânzare-cumpărare, în condiţiile dreptului comun, va fi valabil simplul acord de voinţe între vânzător şi cumpărător, dar pentru probaţiunea actului juridic va fi necesară şi declaraţia olografă în sensul vânzării-cumpărării, subscrise de cele două părţi în nume propriu sau prin mandatari, şi menţiunea de vânzare-cumpărare efectuată pe înscrisul constatator al acţiunii24). Declaraţia de înstrăinare va putea fi cuprinsă în conţinutul actului translativ de proprietate, dar va putea fi dată şi prin înscris separat. înregistrarea declaraţiei în registrul acţionarilor are şi semnificaţia juridică a notificării cesiunii de creanţă operate prin actul translativ de proprietate, cerute de art 1402-1404 C. civ. Susţinem un astfel de punct de vedere, întrucât, chiar dacă operaţiunea are în vedere transmiterea dreptului de proprietate asupra unor acţiuni nominative dematerializate, ea va avea şi efectul unei cesiuni de creanţă, pentru că prin ea se produce nu numai transferul unui drept de proprietate incorporală, dar şi transmiterea unui drept de creanţă al acţionarului cedent către cesionar.
Se poate afirma fără rezerve că prin transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor nominative materializate, printr-un act juridic translativ de proprietate, se produce o dublă operaţiune juridică: translativă de drept de proprietate şi translativă de drept de creanţă. Dubla operaţiune juridică presupune formalităţi juridice multiple şi mai complexe decât cele pentru o înstrăinare mobiliară incorporală de drept comun.
Formularea imperativă a tezei întâi a alin. (1) a art. 95 nu este de natură a permite interpretarea că cerinţele speciale de probaţiune şi publicitate evocate condiţionează valabilitatea operaţiunilor de transfer de proprietate, cu atât mai mult cu cât, în cazul operaţiunilor translative de proprietate prin acte mortis causa (moştenire legală sau testamentară), menţiunile pe titlu şi declaraţiile subscrise de cedent şi de cesionar, în mod firesc, lipsesc. Or, dacă am admite că astfel de cerinţe ar fi impuse de lege ad validitatem, transferul dreptului de proprietate nu s-ar mai putea produce, ceea ce ar lipsi de eficienţă textul legal citat. în concluzie, putem aprecia că declaraţia subscrisă de cedent şi de cesionar şi menţiunea făcută pe titlu sunt condiţii de probaţiune cerute de lege doar pentru actele translative de proprietate încheiate inter vivos. Pentru actele translative de proprietate încheiate pentru cauză de moarte, apreciem că declaraţia cesionarului că a dobândit acele acţiuni pe cale de devoluţiune legală ori testamentară, alături de o copie a certificatului de moştenitor şi eventual de partaj, sunt suficiente sub aspect probatoriu şi de publicitate legală.
3. Cât priveşte transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor nominative dematerializate, teza a doua a art. 95 conţine prevederea că aceasta se realizează doar prin declaraţie subscrisă de cedent şi cesionar ori de către mandatarii lor, în mod evident lipsind cerinţa menţiunii efectuate pe titlu, întrucât acesta nu există, iar certificatul de acţionar nu are aceeaşi funcţie cu înscrisul care constată acţiunea materializată în sine. în astfel de condiţii, toate aprecierile noastre vis-a-vis de acţiunile nominative materializate sunt valabile, pentru cvasiidentitate de raţiune, şi în cazul acţiunilor nominative dematerializate (a valorilor mobiliare).
4. Teza ultimă a alin. (1), potrivit căreia „prin actul constitutiv se pot prevedea şi alte forme de transmitere a dreptului de proprietate asupra acţiunilor", ne permite să raţionăm că prevederile art. 98 sunt dispozitive, chiar supletive, părţile semnatare ale unui act constitutiv ori acţionarii majoritari - după constituirea societăţii - în condiţiile legii, vor putea institui şi alte formalităţi pentru probaţiunea şi publicitatea legală a transmiterii dreptului de proprietate asupra respectivelor categorii de acţiuni. De altfel, o astfel de posibilitate, expresie a libertăţii contractuale în materie societară, se constituie, într-un argument în plus pentru susţinerea ideii că formalităţile cerute de alin. (1) teza întâi şi a doua a art. 98 nu sunt cerinţe de validitate a actelor translative de proprietate.
II. Specificul transmiterii dreptului de proprietate asupra acţiunilor dematerializate - valorilor mobiliare - tranzacţionate pe o anumită piaţă reglementată, inclusiv într-un sistem alternativ de tranzacţionare2.
5. Alineatul (2) al art. 98, abordând şi problematica mecanismului de transmitere a dreptului de proprietate asupra acţiunilor nominative dematerializate, acţiuni care însă sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată, cum ar fi bursa de valori, la fel ca şi cele tranzacţionate printr-un sistem alternativ, cum ar fi piaţa RASDAQ, se rezumă să facă trimitere la prevederile speciale ale pieţei de capital. în acest sens, sunt de examinat prevederile Legii nr. 297/2004, precum şi regulamentele emise de C.N.V.M. în aplicarea acesteia. Fără a intra în detalii tehnice, este util de ştiut că în cazul valorilor mobiliare, din considerente ce ţin de asigurarea protecţiei investitorilor şi de cerinţele unor practici oneste, tranzacţionarea valorilor mobiliare se face apelând la intermediari specializaţi, reglementaţi şi supravegheaţi de C.N.V.M., aşa numitele societăţi de servicii de investiţii financiare (abreviat denumite SSIF). Alături de astfel de societăţi, care au rolul unor mandatari cu sau fără reprezentare ai clienţilor lor, deţinători de valori mobiliare ori cei care doresc să achiziţioneze astfel de valori, mai intervin şi aşa-numitele societăţi de depozitare de valori mobiliare, precum şi de decontare-cornpensare a unor astfel de tranzacţii, respectiv societăţile comerciale de registru independent al acţionarilor. Aşa fiind, în principiu, dreptul de proprietate asupra unor astfel de valori mobiliare se transmite de la vânzător la cumpărător de la data confirmată în acest sens de societatea de depozitare-compensare a tranzacţiilor cu astfel de valori, iar documentele probatorii, într-un astfel de sens, sunt cele prevăzute de regulamentele şi instrucţiunile vizând astfel de operaţiuni.
Totuşi, şi în astfel de situaţii opozabilitatea faţă de terţi a transferului dreptului de proprietate se va asigura prin înregistrarea operaţiunilor în registrul acţionarilor ţinut de către societatea de registru independent însărcinată contractual cu ţinerea evidenţei respectivelor valori mobiliare.
Specificul circulaţiei juridice a valorilor mobiliare a fost surprins şi reţinut şi de către practica judiciară care, spre exemplu, prin decizia nr. 1664 din 6 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie a statuat că „intermedierea în afara pieţelor organizate, fără respectarea prevederilor legale cu privire la concurenţa (probabil, transparenţa?-n.n) pieţei şi protecţia investitorilor împotriva fraudelor, este nulă de drept şi, prin urmare, convenţia privind cesionarea pachetului de acţiuni încheiată cu nerespectarea acestor dispoziţii trebuie să fie desfiinţată"26).
III. Efectele asupra subscriitorilor şi a cesionarilor ulteriori a obligaţiei de vărsare a acţiunilor transmise prin diverse sisteme (6)
6. Alineatul (3) al art. 98 reglementează, foarte succint şi chiar insuficient de clar, din păcate, situaţia juridică a subscriitorilor şi a cesionarilor ulteriori ai acţiunilor emise de către o anumită societate comercială, fără a face distincţie cu privire la modul de constituire şi felul acţiunilor.
Situaţia pe care se pare că o are în vedere legiuitorul este aceea în care anumite persoane care au subscris un anumit număr de acţiuni în cadrul unui prospect de emisiune, întocmit de fondatori în scopul constituirii unei societăţi pe acţiuni, au cesionat acele acţiuni înainte de adunarea constitutivă, precum şi situaţia unor cesionari de acţiuni care, deşi subscrise, nu sunt plătite integral (nu s-au efectuat vărsămintele integrale, fie pentru că la data cesiunii nu se împlinise scadenţa, fie pentru că efectuarea plăţilor era întârziată la data cesiunii).
în ambele ipoteze pe care încercăm să le formulăm, în drept, avem de-a face nu numai cu transferuri de drepturi de proprietate, dar şi cesiuni de datorii ori, mai exact spus, cu delegaţii imperfecte ca modalităţi de transmitere de obligaţii. Cum în dreptul românesc al obligaţiilor cesiunea de datorie, pentru a produce efecte valabile şi depline, trebuie să se facă şi cu acordul creditorului - în ambele categorii de ipoteze evocate de noi, într-o astfel de postură fiind societatea comercială emitentă a acţiunilor - legiuitorul, în bună regulă, în raport cu dreptul comun, a instituit solidaritatea pasivă între subscriitorii (cedenţii) unor astfel de drepturi şi obligaţii şi cesionarii ulteriori, pentru o perioadă de trei ani, cu începere de la data când s-a făcut menţiunea transferului dreptului de proprietate în registrul acţionarilor, ţinut de către entitatea competentă. Aşadar, în astfel de situaţii, societatea emitentă va putea să urmărească, pentru plata acţiunilor nevărsate, pe oricare dintre categoriile de persoane avute în vedere, în limita unui termen (general, totuşi) de prescripţie de 3 ani.
IV. Mecanismul de transfer al dreptului de proprietate asupra acţiunilor la purtător
7. Articolul 99 instituie regula simplă, succintă şi clară, în acelaşi timp, potrivit căreia dreptul de proprietate asupra acţiunilor la purtător se transmite de la cedent la cesionar prin simpla tradiţiune a respectivelor titluri. Aşadar, în cazul unei astfel de categorii de acţiuni, foarte apropiate ca natură şi regim juridic cu efectele de comerţ clasice, acţiuni pe care noi le calificăm ca încorporând anumite drepturi patrimoniale asupra societăţii emitente, nu este necesară nici o altă formalitate probatorie ori de publicitate legală decât faptul tradiţiunii lor dintr-o mână în alta. Predarea sau tradiţiunea unui bun fiind un fapt juridic, va putea fi dovedită prin orice mijloc de probă, inclusiv cu martori, nefiind necesară, în cazul acţiunilor la purtător, nicio menţiune pe titlu sau în registrul acţionarilor.
în cazul acestui tip de acţiuni, ce-i drept, foarte rar utilizate la noi, opozabilitatea faţă de societatea emitentă a tradiţiunii se va asigura doar la momentul şi prin prezentarea la societate a titlurilor de către proprietar (deţinător) pentru valorificarea unuia sau a mai multora din drepturile conferite.