Art. 49 Codul muncii Suspendarea contractului individual de muncă

CAPITOLUL IV
Suspendarea contractului individual de muncă

Art. 49

(1) Suspendarea contractului individual de muncă poate interveni de drept, prin acordul părţilor sau prin actul unilateral al uneia dintre părţi.

(2) Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către angajator.

(3) Pe durata suspendării pot continua să existe alte drepturi şi obligaţii ale părţilor decât cele prevăzute la alin. (2), dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte individuale de muncă sau prin regulamente interne.

(4) În cazul suspendării contractului individual de muncă din cauza unei fapte imputabile salariatului, pe durata suspendării acesta nu va beneficia de niciun drept care rezultă din calitatea sa de salariat.

(5) De fiecare dată când în timpul perioadei de suspendare a contractului intervine o cauză de încetare de drept a contractului individual de muncă, cauza de încetare de drept prevalează.

(6) În cazul suspendării contractului individual de muncă se suspendă toate termenele care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă, cu excepţia situaţiilor în care contractul individual de muncă încetează de drept.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 49 Codul muncii Suspendarea contractului individual de muncă




Cristian Alexandru 7.12.2019
Pe ce perioada se poate suspenda maxim eu am suspendat o data si in 15 decembrie acum expiră perioada de un an mai pot suspenda si ce perioada va rog sa ma ajutati cu informati
Răspunde
Maria Moiceanu 10.07.2018
Am fost disponibilizata in 12/06/2018 si nu pot depune dosarul de șomaj deoarece firma nu confirmă plata aj.de somaj din februarie până in prezent.O lună aproape sunt plimbată intre angajator și ANOFM.Cum pot rezolva această situație ?
Răspunde
orzaru fanel 16.02.2017
Suspendarea contractului individual de munca din initiativa angajatoruli, pe ce perioada maxima se poate face ?.
Răspunde
Ana 7.12.2012
Daca sunt obligata de patron sa fac cerere pentru suspendarea contractului pentru 2 luni (din cauza ca nu este de lucru), as vrea sa stiu daca angajatorul va plati contributiile la stat si daca contractul meu va avea continuitate. Si cum sa procedez? Cum e mai bine, sa fac eu cererea sau nu?
Multumesc
Răspunde
aCID 22.07.2014
NU te poate obliga, e o mare minciună, informează-te că am luat și eu țeapa asta.
Răspunde
av. iulia doljan 7.05.2012
Instituţia suspendării constituie unul din instrumentele prin care se asigură protecţia (ocrotirea) salariatului.

Suspendarea contractului de muncă este în realitate o suspendare a principalelor sale efecte - prestarea, muncii şi plata acesteia - ce se manifestă printr-o încetare temporară a traducerii lor în viaţă. Ea se deosebeşte de încetarea contractului, care presupune dispariţia efectelor sale.

Pentru ca neîndeplinirea prestaţiilor să ducă la suspendarea contractului şi nu la încetarea acestuia, este neapărat necesar ca neexecutarea să fie temporară (trecătoare) şi să nu aibă caracter
Citește mai mult culpabil. în cazul când această condiţie nu este îndeplinită, contractul de muncă nu va fi suspendat, ci va înceta prin concediere etc.

Alin. 5 şi 6 au fost introduse prin Legea nr. 40/2011; ele prezintă un caracter de noutate, cu un conţinut logic şi practic, ce a fost anticipat în doctrină, care a oferit soluţii în lipsa unei atare reglementări.

Există mai multe cazuri de suspendare, şi anume:

- de drept;

- din iniţiativa salariatului;

- din iniţiativa angajatorului;

- prin acordul părţilor.
Răspunde
ANdreea 7.08.2017
daca cu acordul partilor(a mea si a angajatorului)mi-am luat o perioada de suspendare de 6 luni,deoarece plec in alt oras,in aceasta perioada de 6 luni pot lucra si la o alta firma? Este vbreo problema pentru angajatorul de la cealalta firma sau de la firma de unde am contractul suspendat? Multumesc
Răspunde