Art. 10 Instanţa competentă Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ
Art. 10
Instanţa competentă
(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
(11) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
(2) Recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, iar recursul împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judecă de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
(3) Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
Legea 554/2004 a contenciosului administrativ actualizată prin:
Legea 76/2012 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă din 24 mai 2012, Monitorul Oficial 365/2012;
OUG 100/2007 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei din 4 octombrie 2007, Monitorul Oficial 684/2007;
Legea 262/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 din 19 iulie 2007, Monitorul Oficial 510/2007;
| ← Art. 9 Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului Procedura... | Art. 11 Termenul de introducere a acţiunii Procedura de... → |
|---|
Citește mai mult
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ.2. Legea nr.
Citește mai mult
9/1998. Acţiune având ca obiect obligarea Comisiei centrale să emită hotărârea de validare/invalidare. Instanţa competentă► a) Acţiunile prin care se solicită obligarea Comisiei centrale să emită, în temeiul art. 7 alin. (3) din Legea nr. 9/1998, hotărârea de validare sau invalidare a măsurilor stabilite de Comisia judeţeană sau a municipiului Bucureşti cu privire la cererile de acordare a compensaţiilor în favoarea cetăţenilor români prejudiciaţi în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, se soluţionează de secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul3). întrucât art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998 prevede că se atacă la secţia de contencios administrativ a tribunalului hotărârea Comisiei centrale pentru aplicarea dispoziţiilor legii, pentru raţiuni de simetrie juridică, se impune ca aceleiaşi instanţe să îi revină şi competenţa de soluţionare a acţiunii prin care se solicită obligarea Comisiei centrale să emită hotărârea de validare/invalidare a hotărârii Comisiei judeţene sau a municipiului Bucureşti (Soluţie de principiu adoptată în plenul judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal; I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3473 din 20 septembrie 2007, în jurisprudenţă 2007II, p. 368-371).
► b) Conform art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998 ]), atât hotărârea Comisiei centrale de validare/invalidare a hotărârii emise de comisia judeţeană, cât şi acţiunile prin care, în urma nesoluţionării cererii în termenul legal, se solicită obligarea Comisiei centrale să emită o astfel de hotărâre sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ a tribunalului (C.A. Bucureşti, s. a Vlll-a cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1467din 19 iunie 2006, în C.PJ.C.A.F. 2006, p. 171-173).
3. Funcţionar public din sistemul administraţiei penitenciare. Raport de serviciu. Instanţa competentă.
Cauzele având ca obiect raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare se soluţionează de instanţa de contencios administrativ, conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor * 2) coroborat cu art. 911 din Legea nr. 188/1999, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 251/2006 3). Aplicabilitatea dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 188/1999 nu a fost înlăturată de faptul că O.U.G. nr. 47/2006 a modificat art. 81 din Legea nr. 293/2004, în sensul că dispoziţiile acestei legi se completează, după caz, cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii, întrucât pentru categoria funcţionarilor publici cu statut special este aplicabilă legislaţia privind funcţionarii publici şi numai în completarea acesteia legislaţia muncii (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3560 din 26 septembrie 2007, în Jurisprudenţă 2007II, p. 375-377).
4. Document vamal. Contravenţie. Instanţa competentă. Plângerea contravenţională formulată împotriva procesului-verbal prin care s-a constatat săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 386 lit. k) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, aprobat prin H.G. nr. 1114/2001 ]), se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află biroul vamal la care documentul a fost depus. Competenţa instanţei este determinată astfel în raport cu prevederile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor2), potrivit cărora competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârşită fapta, constând, în această situaţie, în depunerea declaraţiei vamale conţinând date eronate (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3811 din 9 octombrie 2007, în Jurisprudenţă 2007 II, p. 384-387).
5. Act emis de o casă centrală de asigurări de sănătate. Restituirea sumei reţinute cu titlu de contribuţie de asigurări de sănătate. Instanţa competentă. In raport cu prevederile art. 10 alin. (1) Legea Contenciosului Administrativ, cererea de chemare în judecată prin care se solicită anularea unui act administrativ încheiat cu privire la o obligaţie la bugetul Fondului Naţional unic de asigurări sociale de sănătate (de exemplu, adresă emisă de Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii judecătoreşti sau de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate) şi restituirea sumei reţinute cu acest titlu în mod nelegal este de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, în situaţia în care contri-buţia de restituit este de până la 5 miliarde lei (500.000 RON), respectiv de competenţa secţiei corespunzătoare a curţii de apel, în situaţia în care contribuţia de restituit este mai mare de 5 miliarde lei (500.000 RON) (Soluţie de principiu adoptată în plenul judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal; I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1071 din 20 februarie 2007, nepublicată; dec. nr. 1120 din 21 februarie 2007, nepublicată).
6. întâmpinare formulată în temeiul art. 95 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României. Instanţa competentă. Competenţa de soluţionare în primă instanţă a întâmpinărilor formulate în temeiul art. 95 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată ", cu modificările şi completările ulterioare, împotriva măsurilor care se iau, potrivit dispoziţiilor art. 94 din aceeaşi lege, prin decizie emisă de preşedintele Secţiei de control sau după caz de şeful compartimentului de control al Camerei de conturi judeţene, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului sau a curţii de apel, în funcţie de rangul emitentului actului de control contestat (autoritate publică locală sau autoritate publică centrală) (Soluţie de unificare a practicii judiciare adoptată în plenul judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal; I.C.C.j., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3995 din 15 noiembrie 2006, în Jurisprudenţă 2006 II, p. 336-338).
7. Curtea de Conturi. Competenţă jurisdicţională. După intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1 17/2003 2> şi revizuirea Constituţiei structurile din sistemul Curţii de Conturi nu mai au competenţa jurisdicţională, litigiile rezultate din activitatea organelor Curţii de Conturi fiind de competenţa instanţelor de contencios administrativ si fiscal (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4580 din 13 decembrie 2006, nepublicată)
8. Act administrativ emis de agenţia judeţeană a Autorităţii Rutiere Române. Instanţa competentă. Litigiile privind acte administrative emise de o agenţie judeţeană a Autorităţii Rutiere Române sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, potrivit art. 10 alin. (1) teza I LCA, întrucât agenţia judeţeană, chiar dacă nu are personalitate juridică, are capacitate administrativă şi este o autoritate publică locală în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din lege (Soluţie de unificare a practicii judiciare adoptată în plenul judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal; I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1352 din 2 martie 2007, nepublicată).
9. Act administrativ emis de o agenţie teritorială a Autorităţii Rutiere Române. Acţiune în contencios administrativ. Instanţa competentă
► a) Litigiile având ca obiect acţiunile formulate împotriva actelor administrative emise de agenţiile teritoriale ale Autorităţii Rutiere Române sunt de competenţa tribunalului, potrivit art. 10 alin. (1) teza I LCA, întrucât emitentul actului contestat este o autoritate publică de nivel judeţean, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din lege. Agenţiile judeţene ale Autorităţii Rutiere Române au capacitatea de a sta în nume propriu în instanţă, întrucât,
sub acest aspect, în materia contenciosului administrativ este relevant dacă instituţia publică emite acte administrative în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public, iar nu dacă are sau nu are personalitate juridică (Soluţie de principiu adoptată în plenul judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal; I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3326 din 10 octombrie 2006, în Jurispru-denţă 2006 II, p. 349-351; dec. nr. 1352 din 2 martie 2007, nepublicată; dec. nr. 1353 din 2 martie 2007, nepublicată).
► b) Împrejurarea că agenţia judeţeană a Autorităţii Rutiere Române nu are personalitate juridică nu este de natură a atrage automat competenţa materială a curţii de apel, corespunzător calităţii de autoritate centrală a instituţiei ierarhic superioare A.R.R -, întrucât, în materia contenciosului administrativ, emitentul unui act administrativ poate fi chemat şi poate sta în judecată, raportat la atribuţiile exprese ce-i sunt stabilite, chiar fără a avea personalitate juridică (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 365 din 23 ianuarie 2007, nepublicată).
10. Instanţa competentă determinată în raport cu valoarea actului administrativ. Competenţa de soluţionare a litigiului având ca obiect acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora se stabileşte, potrivit art. 10 alin. (1) Legea Contenciosului Administrativ, în funcţie de valoare, după cum aceasta este mai mică sau mai mare de 5 miliarde lei (ROL) [500.000 lei (RON)], neavând relevanţă dacă actul administrativ este emis de o autoritate publică centrală sau locală (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3903 din 9 noiembrie 2006, în Jurisprudenţă 2006II, p. 338-34 7; dec. nr. 3818 din 10 octombrie 2007, în jurisprudenţă 2007II, p. 387).
11. Acţiune formulată în contradictoriu cu o autoritate publică centrală şi o autoritate publică locală. Instanţa competentă
► a) Aparţine curţii de apel - secţia de contencios administrativ -competenţa de soluţionare a litigiului având ca obiect cererea reclamantului, persoană fizică, formulată în contradictoriu cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi o casă judeţeană de asigurări de sănătate, prin care se solicită
constatarea refuzului pârâtelor de a-i rezolva cererea referitoare la dreptul de a obţine îndeplinirea exactă şi integrală a obligaţiei constând în plata drepturilor băneşti ce i se cuvin pentru serviciile medicale prestate în baza contractelor de furnizare de servicii medicale încheiate cu casa judeţeană. Litigiul are ca obiect un pretins refuz nejustificat a două autorităţi publice, din care una este o autoritate centrală, ceea ce, potrivit art. 10 alin. (1) LCA, atrage competenţa curţii de apel (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4641 din 19 decembrie 2006, nepublicată). ► b) Aparţine curţii de apel competenţa de soluţionare a acţiunii formulate iniţial împotriva unui act administrativ emis de o autoritate publică locală şi precizată ulterior în sensul contestării şi a actului emis de autoritatea publică centrală, în calitate de autoritate ierarhică superioară, în procedura plângerii prealabile îndreptate împotriva actului emis de autoritatea publică locală contestat iniţial. în privinţa stabilirii instanţei competente material, nu are relevanţă împrejurarea că actul emis de autoritatea publică centrală şi care atrage competenţa curţii de apel reprezintă răspunsul primit de persoana vătămată la plângerea prealabilă formulată cu privire la un act administrativ emis de o autoritate publică locală (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 39 din 9 ianuarie 2007, în Jurisprudenţă 20071, p. 226-228).
12. Act administrativ emis de o autoritate publică locală. Chemarea în judecată şi a unei autorităţi publice centrale. Instanţa competentă. în cazul unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică locală, competenţa de soluţionare a pricinii revine tribunalului, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) teza I LCA. împrejurarea că persoana vătămată a chemat în judecată în calitate de pârâtă şi o autoritate publică centrală nu atrage, în mod automat, competenţa de judecată a cauzei în primă instanţă în favoarea curţii de apel, în condiţiile în care nu s-a solicitat anularea unui act administrativ emis de autoritatea centrală, nu s-a invocat faptul că aceasta nu a răspuns în termen legal la o cerere ce i-a fost adresată sau a refuzat nejustificat să rezolve o cerere referitoare la un drept sau interes legitim (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 816 din 8 februarie 2007, în Jurisprudenţă 20071, p. 275-278).
13. Competenţă teritorială alter-nativă. In situaţia în care, prin cererea de chemare în judecată, în temeiul în temeiul art. 10 alin. (3) teza I Legea Contenciosului Administrativ, care reglementează competenţa teritorială alternativă, persoana vătămată a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, iar ulterior solicită declinarea competenţei în favoarea instanţei de la domiciliul său, nu se poate dispune declinarea competenţei, întrucât art. 10 alin. (3) teza finală interzic o astfel de declinare. Dreptul de opţiune aparţine reclamantului la momentul introducerii acţiunii, iar ulterior nici reclamantul şi nici pârâtul nu mai pot invoca necompetenţa teritorială (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 345 din 19 ianuarie 2007, nepublicată).
14. Contract de arendă. Legea nr. 268/2001. Instanţa competentă.
Acţiunea prin care se solicită obligarea Agenţiei Domeniilor Statului să încheie un act adiţional la un contract de arendă încheiat în temeiul Legii nr. 268/2001 n, cu respectarea strictă a anumitor clauze contractuale, este de competenţa instanţei comerciale, iar nu de competenţa instanţei de contencios administrativ. Raportul juridic existent între părţi este unul de egalitate, nespecific contractelor administrative, iar un astfel de contract este de drept comercial având în vedere voinţa părţilor exprimată expres de a supune orice litigiu ce s-ar ivi între ele Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1028 din 20 februarie 2007, în Jurisprudenţă 20071, p. 290-291).
15. Contract de vânzare-cumpărare a locuinţei de serviciu. Legea nr. 562/2004. Natură juridică. Instanţa competentă. Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare nu conţine norme de procedură care să atribuie instanţei de contencios administrativ competenţa de a judeca litigiile ivite în aplicarea acestui act normativ. Este de competenţa judecătoriei cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea instituţiei publice să încheie contractul de vânzare-cumpărare a locuinţei de serviciu, în temeiul şi în condiţiile Legii nr. 562/2004, întrucât un astfel de contract nu este un contract administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) teza a Il-a Legea Contenciosului Administrativ, ci este un contract civil care atrage competenţa instanţei de drept comun (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4628 din 19 decembrie 2006, nepublicată).
16. Contract administrativ. Obligarea autorităţii publice locale la plata prejudiciului efectiv şi a beneficiului nerealizat. Instanţa competentă. Articolul 10 alin. (1) Legea Contenciosului Administrativ reglementează competenţa materială de fond în funcţie de două criterii: (i) poziţionarea autorităţii publice emitente a actului în sistemul administraţiei publice; (ii) valoarea impozitului, taxei, contribuţiei, datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat. Rezultă, aşadar, că dacă actul administrativ nu are ca obiect impozite, taxe, contribuţii sau datorii vamale, competenţa se stabileşte în funcţie de poziţia organului emitent, fiind irelevant cuantumul despăgubirilor solicitate prin acţiune. Această regulă se aplică şi în cazul contractelor administrative. Litigiul având ca obiect obligarea unei autorităţi publice locale la plata prejudiciului efectiv şi a beneficiului nerealizat, ca urmare a neîn-cheierii unui contract administrativ, este de competenţa secţiei de contencios administrativ a tribunalului, întrucât litigiul nu priveşte taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, iar cuantumul despăgubirilor solicitate nu prezintă relevanţă, astfel că se stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în raport cu locul ocupat de organul implicat în procedurile de încheiere a contractului (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 380 din 23 ianuarie 2007, în Jurisprudenţă 2007 /, p. 224-226).
17. Impozite locale. Impozit pe teren. Dispoziţie emisă de primar. Instanţa competentă. Competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect anularea dispoziţiei emise de primarul unei localităţi prin care a fost soluţionată contestaţia formulată cu privire la plata impozitului pe teren se stabileşte, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) Legea Contenciosului Administrativ, în raport cu suma stabilită cu titlu de impozit şi revine tribunalului, în cazul în care actul priveşte o sumă de până la 500.000 lei (RON), respectiv curţii de apel, în cazul în care actul priveşte o sumă mai mare de 500.000 lei (RON) (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4588 din 13 decembrie 2006, nepublicată).
18. Refuz nejustificat de a soluţiona o cerere adresată Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili. Instanţa competentă.
Acţiunea formulată în temeiul art. 1 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. h) Legea Contenciosului Administrativ, prin care se solicită obligarea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili să elibereze certificatului fiscal centralizat, este de competenţa curţii de apel, potrivit art. 10 alin. (1) teza a Il-a din aceeaşi lege, întrucât direcţia respectivă este autoritate publică centrală, raportat la prevederile H.G. nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ", iar obiectul litigiului nu este evaluabil în bani pentru a se stabili competenţa în raport cu criteriul valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din lege (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1272 din 28 februarie 2007, în Jurisprudenţă 20071, p. 20-24). jg în urma modificării prin Legea nr. 262/2007, Ut. h) a alin. (1) al art. 2 Legea Contenciosului Administrativ a devenit Ut. i).
19. Cabinet de avocatură. Certificat de înregistrare fiscală. Acţiune în contencios administrativ. Instanţa competentă. Acţiunea în anularea certificatului de înregistrare fiscală a unui cabinet de avocatură - act administrativ eliberat de o direcţie generală a finanţelor publice judeţeană - este, potrivit art. 10 alin. (1) teza I Legea Contenciosului Administrativ, de competenţa secţiei de profil a tribunalului, întrucât actul contestat este emis de o autoritate publică judeţeană (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3412 din 13 octombrie 2006, în Jurisprudenţă 2006 II, p. 347-349).
20. Proces-verbal emis de o direcţie judeţeană a finanţelor publice referitoare la ridicarea unor sume
nejustificate. Instanţa competentă.
Aparţine tribunalului - secţia de contencios administrativ - competenţa de soluţionare a acţiunii prin care se solicită anularea procesului-verbal emis de o direcţie generală judeţeană a finanţelor publice prin care s-a constatat că reclamanţii - persoane fizice - au ridicat anumite sume de bani, care nu au fost justificate. întrucât prin procesul-verbal se efectuează o cercetare a unor situaţii de fapt reflectate în contabilitate, care nu constituie o inspecţie fiscală finalizată cu un act de impunere fiscală în sensul dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, nu este obligatorie îndeplinirea procedurii administrative de contestare a actelor administrative fiscale reglementată de Titlul IX din Codul de procedură fiscală (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4640 din 19 decembrie 2006, nepublicată).
21. Informaţie de interes public. Acţiune în anularea unei hotărâri a Guvernului. Cerere de daune pentru întârziere şi de daune morale. Instanţa competentă. Acţiunea având ca obiect anularea unei hotărâri a Guvernului, obligarea emitentului actului să îi răspundă la petiţiile prin care solicita revocarea aceleiaşi hotărâri, precum şi obligarea acestuia la plata de daune de întârziere şi daune morale este supusă reglementării cadru în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa materială, pentru care art. 10 Legea Contenciosului Administrativ a prevăzut expres competenţa curţii de apel. Raportat la faptul că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cererea de obligare a Guvernului să răspundă la cele două petiţii, prin care se solicita revocarea administrativă a actului contestat, şi nu comunicarea unor informaţii de interes public, este o cerere accesorie obiectului principal al acţiunii vizând anularea hotărârii de Guvern, astfel că nu determină aplicarea normei speciale de competenţă materială cuprinsă în Legea nr. 544/2001 (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1795 din 17 mai 2006, nepublicată).
22. Certificat de atestare a dreptului de proprietate. Este de competenţa instanţei de contencios administrativ, iar nu de competenţa instanţei de drept comun, acţiunea având ca obiect un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis în baza H.G. nr. 834/1991 2) (I.C.C.)., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4055 din 21 noiembrie 2006, în Jurisprudenţă 2006 II, p. 109-111).
23. Magistrat. Distincţia „Meritul judiciar". Reducerea impozitului pe venit. Litigiu. Instanţa competentă. Litigiile având ca obiect restituirea sumelor de bani reţinute cu titlu de impozit prin neaplicarea cotei procentuale de reducere a impozitului prevăzut în raport cu clasa acordată prin distincţiile „Meritul judiciar", care fac parte din categoria drepturilor salariale rezultând dintr-un raport de dreptul muncii, se soluţionează de tribunal, instanţă căreia îi revine competenţa în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b') C. proc. civ. (I.C.C.)., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 5827 din 7 decembrie 2005, în Jurisprudenţă 2005, p. 334-336). js$ In prezent, dispoziţiile avute în vedere de instanţă
se regăsesc în art. 2 pct. 1 Ut. c) C. proc. civ.
24. Magistrat. Spor de stabilitate în magistratură. Spor de vechime în muncă. Instanţa competentă.
Cererile de chemare în judecată prin care se solicită recunoaşterea sporului de stabilitate în magistratură, ca spor de vechime în muncă, sunt de competenţa tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., nefiind aplicabile dispoziţiile art. 10 Legea Contenciosului Administrativ (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3423 din 13 octombrie 2006, în Jurispru-dentă 2006 II, p. 322-323).
25. Magistrat. Primă de vacanţă. Litigiu. Instanţa competentă. Litigiile având ca obiect plata primei de vacanţă cuvenite magistraţilor în temeiul O.U.G. nr. 177/2002 1}, drept care face parte din categoria drepturilor salariale, se soluţionează de tribunal, instanţă căreia îi revine competenţa în temeiul art. 2 pct. 1 * 2
lit. b1) C. proc. civ. (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 5841 din 7 decembrie 2005, în Jurisprudenţă 2005, p. 336-337). în prezent, dispoziţiile avute în vedere de instanţă se regăsesc în art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.
26. Funcţionar public. Cauze având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public. Instanţa competentă. Modificările aduse Legii nr. 188/1999 prin Legea nr. 251/2006, intrată în vigoare la data de 19 iulie 2006, exprimă expres voinţa legiuitorului de a se stabili un regim juridic unitar tuturor litigiilor privind raportul de serviciu al funcţionarului public. In acest sens, art. 911 din Legea nr. 188/1999 2), modificată, prevede: „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe", tranşând astfel toate controversele care au existat cu privire la interpretarea normelor de competenţă materială din vechea formă a legii (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 2755 din 27 iulie 2006, în B.C. nr. 4/2006).
27. Drepturi compensatorii. Legea nr. 9/1998. Hotărâre a Comisiei centrale. Procedură judiciară. Instanţa competentă. Dispoziţiile art. 10 Legea Contenciosului Administrativ nu se aplică în privinţa hotărârii Comisiei centrale emise în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată ,)/ reglementare cu caracter special, care, prin art. 7, dispune expres în sensul că hotărârea prin care se verifică şi rezolvă cererea de acordare a compensaţiilor acordate cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, poate fi atacată în termen de 30 de zile de la
comunicare la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul
(I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4014 din 15 noiembrie 2006, în Jurisprudenţă 2006 II, p. 353-355).
28. Fond funciar. Decizie emisă de comisia judeţeană. Acţiune în anulare. Instanţa competentă. Acţiunea având ca obiect anularea deciziei emise de comisia judeţeană pentru aplicarea Legii fondului funciar este de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială se află terenul, potrivit art. 53 şi art. 54 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care reprezintă norma specială, derogatorie de la reglementarea cadru în materia contenciosului administrativ, respectiv art. 10 Legea Contenciosului Administrativ (I.C.CJ., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3756 din 1 noiembrie 2006, în Jurisprudenţă 2006 II, p. 351-353).
29. Personal didactic. Inspectorat şcolar judeţean. Activitate managerială. Evaluare. Instanţa competentă. Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea Contenciosului Administrativ, competenţa de soluţionare a cererii prin care se contestă actul administrativ privind activitatea de evaluare şi rezultatele evaluării activităţii manageriale realizate de un inspectorat şcolar judeţean revine secţiei de contencios administrativ a tribunalului (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4571 din 13 decembrie 2006, nepublicată).
30. Decizie de încadrare în grad invaliditate. Instanţa competentă.
Acţiunea prin care se solicită anularea deciziei de încadrare în grad de invaliditate, chiar formulată în contradictoriu cu o autoritate publică centrală, este de competenţa în primă instanţă a tribunalului, întrucât art. 155 cu referire la art. 56 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 ]) stabileşte o competenţă specială derogatorie de la competenţa de drept comun în materia contenciosului administrativ reglementată de art. 10 Legea Contenciosului Administrativ (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1333 din 2 martie 2007, nepublicată).
31. Hotărâre definitivă şi irevocabilă pronunţată de instanţa de contencios administrativ. Contestaţie la executare. Instanţa competentă. Contestaţia la executare împotriva titlului executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pronunţată de instanţa de contencios administrativ se soluţionează de către
instanţa de executare care, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) Legea Contenciosului Administrativ, este instanţa care a soluţionat fondul litigiului (I.C.C.)., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 5485 din 16 noiembrie 2005, în Jurisprudenţă 2005, p. 360-361). în urma modificării prin Legea nr. 262/2007, noţiunea „instanţă de executare" este prevăzută de lit. ţ) a alin. (1) al art. 2 Legea Contenciosului Administrativ.
32. Amendă judiciară aplicată prin hotărâre judecătorească pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire. Titlu executoriu. Instanţa competentă. Contestaţia formulată împotriva unui titlu executoriu, reprezentat de o decizie pronunţată în revizuire de curtea de apel prin care a fost aplicată sancţiunea amenzii judiciare, se soluţionează, în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. ş) şi art. 10 alin. (2) Legea Contenciosului Administrativ, de către respectiva curte de apel, ca instanţă de contencios administrativ care a soluţionat fondul litigiului (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4614 din 14 decembrie 2006, nepublicată). & în urma modificării prin Legea nr. 262/2007, noţiunea „instanţă de executare" este prevăzută de Ut. ţ) a alin. (1) al art. 2 Legea Contenciosului Administrativ.
33. Deţinut. Dreptul de corespondenţă. Dreptul de petiţionare.
Litigiile având ca obiect încăLegea Contenciosului Administrativrea dreptului de corespondenţă şi a dreptului de petiţionare ale persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate sunt de competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate ,)/ şi se judecă potrivit art. 460 alin. (1) şi (3)-(6) C. proc. pen. (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 223 din 17 ianuarie 2007, în Jurispru-denţă 20071, p. 152-154).
34. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători" SA. Acţiunile formulate în
temeiul Legii contenciosului administrativ în contradictoriu cu Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători" SA, care este asimilată unei autorităţi publice centrale [a se vedea juris-prudenţa indicată la art. 2 alin. (1) Ut. b) Legea Contenciosului Administrativ - n.a.], prin care se solicită recunoaşterea dreptului de a beneficia de permise de călătorie gratuită, conform O.G. nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române * 2), precum şi obligarea societăţii la emiterea unui act în acest sens, sunt de competenţa curţii de apel ca instanţă de contencios administrativ, conform art. 10 alin. (1) teza a Il-a Legea Contenciosului Administrativ şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ. (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1460 din 8 martie 2007, în Jurisprudenţă 20071, p. 52-55).
35. Litigiu pe rol la data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Contract administrativ. Competenţă materială. A se vedea practica prezentată cu privire la art. 27 Legea Contenciosului Administrativ.
36. Funcţie publică. Concurs. Acţiune în anularea rezultatelor. Calificare juridică. Instanţa competentă. A se vedea I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 2957din 19 septembrie 2006, în Dreptul nr. 6/2007, p. 264, prezentată la art. 1 Legea Contenciosului Administrativ.
37. Statutul judecătorilor şi procurorilor
► a) Apărarea reputaţiei.
Hotărârile pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la cererile de apărare a reputaţiei profesionale se încadrează în categoria hotărârilor privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, prevăzută de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii n. Potrivit art. 29 alin. (7) din acelaşi act normativ, hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, această normă specială de competenţă materială înlăturând aplicarea regulilor de competenţă de drept comun în materia contenciosului administrativ, prevăzute de Legea nr. 554/2004 (I.C.C.J., Completul de 9 judecători, dec. nr. 7 din 6 martie 2006, în jurisprudenţă C.S.M., p. 104).
► b) Cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor. Hotărârile privind litigiul având ca obiect anularea hotărârii emise de Consiliul Superior al Magistraturii, prin care s-a respins cererea de numire fără concurs în funcţia de judecător în condiţiile art. 33 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, republicată, se judecă potrivit dreptului comun în materie, reprezentat de art. 10 Legea Contenciosului Administrativ, în considerarea faptului că reclamantul nu deţine calitatea de judecător sau procuror. Potrivit art. 29 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 31 7/2004, republicată, norme cu caracter special, derogatoriu de la dispoziţiile Legea Contenciosului Administrativ, pot fi atacate cu recurs de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie numai hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3444 din 17 octombrie 2006, în Dreptul nr. 6/2007', p. 264).
38. Hotărâre prin care Biroul Electoral Central soluţionează sesizări privitoare la frauda electorală. Cale de atac. Instanţa competentă. în reglementarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale ", cu modificările şi completările ulterioare, birourile electorale, în general, şi Biroul Electoral Central, în special, în calitate de emitenţi ai unor acte administrative, desfăşoară o activitate specifică unei autorităţi publice. Hotărârea prin care Biroul Electoral Central soluţionează, în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. h) şi alin. (3) şi (4) din Legea nr. 67/2004, sesizări privitoare la frauda electorală poate fi contestată în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004, instanţa competentă fiind, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) Legea Contenciosului Administrativ, curtea de apel, secţia de contencios administrativ, ca instanţă competentă în privinţa litigiilor având ca obiect acte administrative emise de autorităţile publice centrale. Nu se poate susţine teza conform căreia înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ar fi instanţa competentă să soluţioneze contestaţiile formulate împotriva acestor hotărâri ale Biroului Electoral Central, întrucât nu se poate face analogie între procedura instituită de art. 39 alin. (1) teza finală din Legea nr. 67/2004 -conform căreia înalta Curte soluţio-nează contestaţiile privind modul de organizare şi componenţa Biroului Electoral Central - şi procedura prevăzută de art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată - conform căreia hotărârile plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 2386 din 10 iunie 2008, nepublicată).
Citește mai mult
legate de acte administrative unilaterale atipice; c) litigii legate de acte administrative asimilate - contractele administrative şi d) litigii legate de acte cu caracter fiscal.Pentru identificarea acestei din urmă categorii de litigii administrative în versiunea Senatului, care a fost Cameră decizională, deci în versiunea finală a legii, s-au adus completările necesare pentru a se pune în concordanţă Legea contenciosului administrativ cu dispoziţiile din Codul de procedură fiscală, unde se foloseşte expresia „administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat...66 49, fiind vorba de sensul larg al obligaţiilor pecuniar-fiscale.
Pentru stabilirea competenţei materiale, Legea s-a menţinut pe linia principiului consacrat de ultima variantă a Legii nr. 29/1990, anume al locului în organizarea administraţiei publice al autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul. De asemenea, în noua reglementare s-a menţinut şi principiul dublului
grad de jurisdicţie, care, se poate spune, a fost „validat“ de practica judiciară creată pe baza Legii nr. 29/1990.
în ceea ce priveşte litigiile evaluabile în bani, Legea contenciosului administrativ a preluat, pur şi simplu, soluţia din Codul de procedură fiscală, unde se stabileşte pragul celor 5 miliarde, ceea ce înseamnă principiul unităţii de reglementare.
2. Precizări speciale. în ceea ce priveşte sintagma „autorităţile publice locale şi judeţene faţă de Secţiunea a 2-a, Cap.V din Titlul III al Constituţiei (art. 120-123) trebuie să admitem că aceasta vizează: a) consiliul local şi structurile subordonate acestuia; b) primarul; c) consiliul judeţean şi structurile subordonate acestuia; d) preşedintele consiliului judeţean; e) prefect şi f) servicii publice deconcentrate, care se află sub conducerea prefectului, potrivit art. 123 alin. 2 din Constituţie.
După părerea noastră, prin Legea de revizuire a Constituţiei, preşedintele consiliului judeţean a dobândit şi statutul de autoritate a administraţiei publice, de sine stătătoare, de unde, logic, şi competenţa de a emite acte proprio nomine. Astfel, în art. 123 alin. 4 din Constituţie, când se face precizarea că între prefect şi autorităţi ale autonomiei locale nu există raporturi de subordonare, se nominalizează preşedintele consiliului judeţean, distinct de consiliu: „între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare (subl. ns.).
Apoi, se înţelege că în categoria „serviciilor publice deconcentrate, care, de regulă, funcţionează la nivelul judeţean, competenţa materială se stabileşte după unul dintre cele două categorii prevăzute de alin.l al art. 10, criteriul locului ocupat de organul care a emis actul (este vorba de actul administrativ unilateral) sau, după caz, care a încheiat actul (este vorba de contractul administrativ), respectiv după criteriul cuantumului litigiului, care are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Prin urmare, o acţiune care are ca obiect principal anularea unui act administrativ al consiliului judeţean, dar în subsidiar se solicită despăgubiri de peste 5 miliarde de lei, se va judeca în fond de către tribunal şi, la fel, un litigiu determinat de un act administrativ al unui organ central (ex. Direcţia Generală a Vămilor), care are ca obiect datorii vamale de până la 5 miliarde lei se va judeca în fond tot la tribunal.
Criteriul locului ocupat de organul care a emis sau, după caz, a încheiat actul operează atât în cazul actului administrativ unilateral, cât şi în cazul
contractului administrativ, indiferent care este valoarea despăgubirilor sau a pretenţiilor cerute în subsidiar. De asemenea, criteriul cuantumului, de până la 5 miliarde de lei, operează numai pentru litigiile care „privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, indiferent dacă actul administrativ atacat (ex. procesul-verbal de impunere, dispoziţia de plată etc.) emană de la o autoritate locală (judeţeană) sau de la una centrală. Se ştie că în această materie a litigiilor administrativ-fiscale există jurisdicţii administrative, fiind prevăzute chiar de către Codul de procedură fiscală, care se finalizează la nivel central. în cazul în care cuantumul litigiului este sub 5 miliarde de lei, atunci actul administrativ-jurisdicţional emis de organul central va fi atacat, în termenul prevăzut de art. 6 alin. 2, la tribunal.