Art. 8 Obiectul acţiunii judiciare Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ
Art. 8
Obiectul acţiunii judiciare
(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
(11) Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
(12) Prin derogare de la dispoziţiile alin. (1), acţiunile întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorităţii pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operaţiune administrativă, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art. 24 alin. (2).
(2) Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ.
(3) La soluţionarea litigiilor prevăzute la alin. (2) se are în vedere regula după care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public.
Legea 554/2004 a contenciosului administrativ actualizată prin:
Decizie CCR nr. 459/2014 - referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) raportate la art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 din 30 septembrie 2014, Monitorul Oficial 712/2014;
Legea 262/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 din 19 iulie 2007, Monitorul Oficial 510/2007;
| ← Art. 7 Procedura prealabilă Procedura de soluţionare a... | Art. 9 Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului Procedura... → |
|---|
1. Condiţiile formale ale cererii de chemare în judecată formulată în temeiul art. 8 LCA. Cererea de chemare în judecată prin care reclamantul îşi exprimă nemulţumiri cu caracter general fără a indica, în concret, obiectul cererii şi părţile cu care doreşte să se judece nu îndeplineşte cerinţelor art. 8 LCA şi art. 112 pct. 3, 4 şi 5 C. proc. civ. într-o astfel de situaţie, suspendarea judecării cauzei dispusă în baza art. 1551 C. proc. civ. în vederea precizării elementelor respective are natura juridică a unei sancţiuni procedurale pentru neîndeplinirea de către petent a
Citește mai mult
obligaţiilor ce îi revin şi nu reprezintă o încălcare a principiului disponibilităţii, întrucât în procesul civil, în sens larg, reclamantul are şi obligaţii, nu numai drepturi procesuale (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 5489 din 16 noiembrie 2005, Jurisprudenţă 2005, p. 344-346).2. Obiectul acţiunii
► a) Act administrativ. Este inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ care nu are ca obiect un act administrativ, asa cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) Legea Contenciosului Administrativ (C.A. Bucureşti, s. a Vlll-a cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1064 din 11 septembrie 2006, în P.R. nr. 1/2007, p. 113-116).
► b) Act administrativ cu caracter normativ abrogat. Abrogarea actului administrativ cu caracter normativ, după declanşarea controlului judecătoresc de legalitate a acestuia, nu lipseşte de obiect acţiunea în contencios administrativ, pentru că legalitatea actului se cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii sau adoptării lui. Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 şi art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în cadrul căruia instanţa are de analizat nu numai conformitatea actului administrativ cu legea, ci şi existenţa unei vătămări produse reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, în lipsa căreia nu poate fi aplicată sancţiunea anulării (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3324 din 29 iunie 2007, în Jurisprudenţă 2007II, p. 106).
► c) Act administrativ cu caracter normativ abrogat în cursul judecăţii. Abrogarea unor prevederi ale actului administrativ atacat în timpul soluţionării cauzei nu absolvă instanţa de contencios administrativ de obligaţia de examinare a actului în integralitatea lui, având în vedere efectele pe care actul le-a produs de la data emiterii (C.A. Târgu-Mureş, dec. nr. 632/R din 21 septembrie 2006, în C.P.J. 2006, p. 412).
► d) Act administrativ unilateral cu caracter individual abrogat. Actele administrative unilaterale cu caracter individual, care, la data soluţionării cauzei, nu mai sunt în vigoare, întrucât au fost abrogate, pot face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ numai în situaţia în care se invocă şi se face dovada unor consecinţe vătămătoare produse până la data abrogării actului contestat. în caz contrar, acţiunea se respinge ca rămasă fără obiect (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 139 din 18 ianuarie 2006, în )urisprudenţă 2006 I, p. 139-140).
► e) Act premergător (preparator) emiterii actului administrativ. Este inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ prin care se contestă, în mod direct, actele premergătoare emiterii actului administrativ în considerarea cărora au fost întocmite (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3771 din 2 noiembrie 2006, în Jurisprudenţă 2006 II, p. 3-6). Nu poate face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ un raport încheiat de o autoritate publică ce conţine numai propuneri pentru luarea unor măsuri ulterioare, cum este Raportul de inspecţie întocmit de Ministerul justiţiei privind controlul profesional efectuat la birourile unor executori judecătoreşti (C.A. Timişoara, s. cont. adm. şi fisc., sent. nr. 334 din 5 decembrie 2006, în B.J. 2006, p. 411-412). Avizul expres emis de Ministerul Tineretului şi Sportului pentru constituirea Federaţiilor Sportive Naţionale nu poate face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ, întrucât are natura juridică a unui act prealabil, necesar în cadrul procedurii judiciare necontencioase de acordarea personalităţii juridice conform O.G. nr. 26/2000, fiind avut în vedere la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti supuse căilor de atac prevăzute de lege (C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fisc., dec. nr. 998 din 9 mai 2006, în C.P.J.C.A.F. 2006, p. 79-82).
► f) Acţiune având ca obiect răspunderea statului pentru lipsa de eficacitate a serviciilor publice. Este inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ având ca obiect răspunderea statului pentru lipsa de eficacitate a serviciilor publice. în condiţiile actualei reglementări, statul nu este considerat subiect al raportului juridic de contencios administrativ în mod direct, acţiunea în contencios administrativ putând fi exercitată faţă de orice organ al său sau al unităţilor administrativ-teritoriale care actionează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3268 din 5 octombrie 2006, în Dreptul nr. 6/2007, p. 265).
► g) Obligarea unui minister să promoveze un proiect de lege. Este inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ prin care se solicită instanţei să dispună obligarea unui minister să promoveze un proiect de
lege, întrucât, în raport cu art. 74 alin. (1) din Constituţia României, iniţiativa legislativă nu aparţine ministerelor, iar, potrivit art. 126 din Constituţie şi art. 1 şi art. 8 Legea Contenciosului Administrativ, obiectul controlului instanţelor de contencios îl formează exclusiv actele administrative şi cele asimilate acestora, emise sau adoptate de autorităţile publice în activitatea de organizare a executării legii şi de aplicare în concret a acesteia (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3726 din 4 octombrie 2007, în Jurisprudenţă 2007 II, p. 156).
► h) Act premergător emiterii actului administrativ. Universitate. Raport întocmit de o comisie de anchetă. Este inadmisibilă în contencios administrativ acţiunea având ca obiect anularea raportului întocmit de comisia de anchetă constituită în cadrul unei Universităţi cu privire la o anumită disciplină din cadrul instituţiei de învăţământ superior, prin care au fost formulate propuneri de restructurare a activităţii şi de scoatere la concurs a postului de conferenţiar universitar la disciplina în cauză, întrucât raportul respectiv nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) Legea Contenciosului Administrativ. Actul administrativ care naşte, modifică sau stinge raporturi juridice este reprezentat de decizia Senatului Universităţii prin care se aprobă măsurile propuse prin raportul comisiei de anchetă. Raportul comisiei de anchetă, ca act premergător emiterii actului administrativ, poate fi supus cenzurii de legalitate a instanţei de contencios administrativ în cadrul acţiunii având ca obiect anularea deciziei Senatului Universităţii (C.A. Bucureşti, s. a Vlll-a cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1064 din 11 septembrie 2006, în P.R. nr. 1/2007, p. 113-116).
► i) Decret de graţiere. Este inadmisibilă acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 1 Legea Contenciosului Administrativ prin care se solicită anularea decretului emis de Preşedintele României prin care se acordă graţierea individuală, întrucât acesta este un act juridic complex supus unui regim de drept constituţional cu implicaţii profunde în planul dreptului procesual penal, iar nu un act administrativ a cărui legalitate să poată fi cenzurată de
instanţa de contencios administrativ (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3585 din 25 octombrie 2006, în Jurisprudenţă 2006 II, p. 46-51).
► j) Hotărâre a Guvernului pentru atestarea domeniului public aparţinând unei unităţi administrativ-teritoriale. Hotărâre a autorităţii locale pentru însuşirea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public. Act vătămător. în sensul art. 1 Legea Contenciosului Administrativ, în litigiile având ca obiect anularea unor poziţii din anexele la hotărârile adoptate de Guvern pentru atestarea domeniului public al unităţilor administraţi v-teritoriale, actul vătămător este hotărârea de Guvern, iar nu hotărârile emise de autorităţile locale privind însuşirea inventarului bunurilor din domeniul public, care sunt acte prealabile, cu caracter preparator şi care nu produc efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării prin actul de autoritate al Guvernului. Hotărârea Guvernului este actul care schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor respective şi care, astfel, poate aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim al altor persoane (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 346 din 23 ianuarie 2007, în Jurisprudenţă 2007 I, p. 204-210).
► k) Proces-verbal de punere în executare a unui act administrativ. Procesul-verbal prin care se consemnează punerea în executare a unui act administrativ, emis în baza legii, având caracterul unei operaţiuni administrative, care nu produce efecte juridice prin ea înseşi şi care nu are caracterul unui act administrativ de sine stătător, nu poate fi atacat în faţa instanţei de contencios - separat faţă de actul în baza căruia a fost încheiat - nici pe calea unei acţiuni şi nici pe calea unei excepţii de nelegalitate (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 5531 din 7 7 noiembrie 2005, în Excepţia de nelegalitate I, p. 7-9).
► I) Corespondenţă administrativă. Practica judiciară este unitară în privinţa faptului că nu poate face obiectul controlului de legalitate din partea instanţei de contencios administrativ corespondenţa administrativă, întrucât aceasta nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice între corespondenţi (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3673 din 31 octombrie 2006, în Jurispru-denţă 2006 II, p. 13-16).
► m) Hotărâre judecătorească. Nu poate forma obiectul unei acţiuni în contencios administrativ o hotărâre judecătorească, întrucât atât art. 1, cât şi art. 8 Legea Contenciosului Administrativ prevăd expres faptul că vătămarea invocată a dreptului recunoscut de lege sau interesului legitim trebuie să se producă fie printr-un act administrativ unilateral, fie prin răspunsul primit la plângerea prealabilă, fie prin neso-luţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4821 din 10 octombrie 2005, în Jurisprudenţă 2005, p. 79-80).
► n) Aviz. Proces-verbal întocmit de executorul judecătoresc. Contract de vânzare-cumpărare. Infracţiune de fals. Certificat de sarcini. Potrivit art. 8 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. c) Legea Contenciosului Administrativ, nu pot face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ:
- avizul Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte trecute în proprietatea statului, întrucât acesta este un act de natură civilă;
- procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc, întrucât acesta este un act de executare supus regimului juridic al procedurii civile de executare;
- contractul de vânzare-cumpărare, întrucât acesta este un act de drept comun supus legii civile;
- infracţiunea de fals, întrucât aceasta face obiectul legilor penale şi de procedură penală;
- certificatul de sarcini eliberat în procedura de vânzare-cumpărare a unui imobil, întrucât nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) Legea Contenciosului Administrativ (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 615 din 7 februarie 2007, în Jurisprudenţă 20071 p. 249-252).
► o) Cerere prin care, în temeiul art. 1075 C. civ., se solicită respectarea statului juridic de refugiat. în raport cu prevederile art. 8 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. e) Legea Contenciosului Administrativ, pot face obiectul judecăţii în contencios administrativ litigiile născute fie din emiterea sau încheierea, după caz, de către o autoritate publică a unui act administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Nu se circumscrie obiectului acţiunii în contencios administrativ - delimitat de prevederile susmenţionate - cererea întemeiată în mod expres pe dispoziţiile art. 1075 C. civ. şi având ca obiect obligarea la respectarea statutului juridic de refugiat (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 2841 din 13 septembrie 2006, nepublicată). Ca urmare a modificării prin Legea nr. 262/2007’, noţiunea de „contencios administrativ" prevăzută de lit. e) avută în vedere de instanţă este reglementată în prezent în lit. f) a alin. (1)al art. 2 Legea Contenciosului Administrativ.
► p) Contract de vânzare-cumpărare a locuinţei de serviciu. Legea nr. 562/2004.
Nu poate forma obiectul unei acţiuni în contencios administrativ, întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) Legea Contenciosului Administrativ, contractul de vânzare-cumpărare a locuinţei de serviciu reglementat de Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare u, întrucât acesta nu este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) Legea Contenciosului Administrativ, astfel că o cerere de chemare în judecată purtând asupra unui astfel de act cade în competenţa instanţei de drept comun în considerarea caracterului civil al contractului respectiv (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4628 din 19 decembrie 2006, nepublicată).
► r) Contract de arendă. Legea nr. 268/2001. Contractul de arendă încheiat în condiţiile Legii nr. 268/2001 2> nu este un contract administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) teza a Il-a Legea Contenciosului Administrativ, ci este un act comercial, care nu poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 912 din 13 februarie 2007, în Jurispru-denţă 20071, p. 287-290).
► s) Plângere penală. Este inadmisibilă acţiunea prin care se solicită obligarea parchetului să răspundă cererii privind comunicarea stadiului soluţionării unei plângeri penale, precum şi obligarea conducătorului parchetului la plata de daune morale şi materiale, întrucât nu se circumscrie prevederilor art. 8 Legea Contenciosului Administrativ. O astfel de acţiune vizează soluţionarea unei plângeri penale, care nu este un act administrativ unilateral, cenzurabil pe calea contenciosului administrativ, ci este un act procedural penal, supuse normelor Codului de procedură penală (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1650 din 10 mai 2006, nepublicată).
► ş) Retragerea exercitării dreptului la liberă circulaţie. Cerere formulată de Direcţia
Generală de Paşapoarte. Calificare jurid ică. Cererea prin care, în temeiul art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005 n, Direcţia Generală de Paşapoarte solicită instanţei să dispună retragerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate al unei persoane pentru motivul returnării din străinătate în baza Acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state este o cerere de drept comun, care nu se circumscrie art. 8 Legea Contenciosului Administrativ şi atrage competenţa tribunalului, ca instanţă de drept comun (Soluţie de unificare a practicii judiciare adoptată în plenul judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal;
I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4046 din 16 noiembrie 2006, în jurisprudenţă 2006 II, p. 312-315).
► t) Act administrativ fiscal. Decizie privind soluţionarea contestaţiei. Obiectul acţiunii în contencios administrativ. Potrivit art. 188 alin. (2) C. proc. fisc.2 2’, republicat, coroborat cu art. 8 Legea Contenciosului Administrativ, poate
forma obiectul acţiunii în contencios administrativ decizia pronunţaţă în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actului administrativ fiscal, iar nu, în mod direct, actul administrativ fiscal (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3986 din 15 noiembrie 2006, în Juris-prudenţă 2006 II, p. 291-296). în privinţa actului administrativ fiscal este necesară parcurgerea procedurii administrative obligatorii prevăzute de Titlul IX, Capitolele I şi II din Codul de procedură fiscală, republicat (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 106 din 17 ianuarie 2006, în Jurisprudenţă 20061, 2006; dec. nr. 4260 din 29 noiembrie 2006, în Jurisprudenţă 2006II, p. 304-306).
► ţ) Decizie de imputaţie. Militari. Decizia de imputaţie emisă de Comisia de jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale este un act administrativ şi poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ în procedura reglementată şi cu respectarea condiţiilor impuse de Legea contenciosului administrativ (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 177 din 15 ianuarie 2007, în Jurisprudenţă 20071, p. 96-100).
3. Refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri. Poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a rezolva o cerere cu care a tot sesizată. întrucât, prin hotărâre judecătorească, reclamantul a fost repus în termenul de 90 de zile prevăzut de art. 2 alin. (4) din Legea nr. 42/1990 n pentru depunerea dosarului în vederea obţinerii certificatului de revoluţionar, iar Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 a fost obligat să se pronunţe asupra cererii de acordare a respectivului certificat, modificările legislative intervenite ulterior în această materie nu îl pot împiedica pe reclamant să îşi valorifice un drept obţinut prin hotărâre judecătorească (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4647 din 19 decembrie 2006, nepublicată).
4. Drept de administrare. Schimbarea titularului. Protocol de pre-dare-primire a imobilului. Acţiune de drept comun. Instanţa competentă. Acţiunea prin care se solicită obligarea fostului titular al dreptului de administrare asupra unui imobil cu privire la care, prin hotărâre a Guvernului, s-a dispus transmiterea bunului în administrarea unui alt titular, să încheie procesul-verbal de predare-primire a imobilului nu se circumscrie art. 8 Legea Contenciosului Administrativ, astfel că nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ, ci de competenţa instanţei de drept comun (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1863 din 24 mai 2006, în Jurisprudenţă 2006 II, p. 323-330).
5. Obligaţie fiscală stabilită pe bază de declaraţie impunere. Aviz de plată. Obiectul acţiunii în contencios administrativ. Potrivit art. 41 coroborat cu art. 80 alin. (2), art. 83 şi art. 84 alin. (4) C. proc. fisc. 1)/ actul prin care se stabilesc obligaţiile fiscale este fie decizia emisă /
de organul fiscal, fie declaraţia fiscală. în cazul în care obligaţia fiscală a fost stabilită pe baza unei declaraţii de impunere rectificative verificate ulterior de către organul
fiscal, potrivit art. 8 alin. (1) cu referire la art. 2 alin. (1) lit. c) Legea Contenciosului Administrativ, nu poate face obiectul acţiunii în contencios administrativ avizul de plată întocmit ulterior stabilirii datoriei fiscale, întrucât acest înscris are doar rolul de a încunoştinţa despre existenţa acesteia (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 739 din 7 februarie 2007, nepublicată).
6. Refuz nejustificat de rezolvare a cererii. Act normativ care nu prevede un termen limită pentru depunerea cererii. în sensul art. 8 teza finală Legea Contenciosului Administrativ, constituie refuz nejustificat de rezolvare a cererii faptul că fostul Minister al Agriculturii, Alimentaţiei si Pădurilor a respins cererea de acordare a subvenţiilor acordate în baza prevederilor O.U.G. nr. 108/2001 2>şi ale H.G. nr. 1556/2002 * 2 3), motivând că aceasta a fost formulată cu neres-pectarea termenului de depunere, în condiţiile în care actele normative aplicabile nu stabilesc un astfel de termen limită (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 5119 din 25 octombrie 2005, în Jurisprudenţă 2005, p. 63-66).
7. Contract de achiziţie publică. Aplicarea şi executarea contractului. Instanţa competentă. Potrivit art. 8 alin. (2) teza finală LCA, revine instanţei de contencios administrativ competenţa de a soluţiona acţiunea prin care se solicită
anularea măsurii reţinerii de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării a unei sume din valoarea contractului de achiziţie publică de manuale şcolare încheiat cu o societate comercială care nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin graficul de livrare, întrucât litigiul poartă asupra aplicării şi executării unui contract administrativ (I.C.CJ., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 614 din 1 februarie 2007, nepublicată).
8. Constatarea calităţii de persecutat politic. Decretul-lege nr. 118/1990. Cerere de chemare în judecată. Acţiune de drept comun. Instanţa competentă. Cererea de chemare în judecată prin care, în temeiul
art. 111 C. proc. civ. şi art. 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările ulterioare, reclamantul solicită constatarea calităţii de persecutat politic nu se circumscrie prevederilor art. 8 LCA pentru a se impune soluţionarea cauzei în contencios administrativ, în condiţiile în care reclamantul nu atacă un act administrativ unilateral, refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri sau nesolutionarea în termen a acesteia si nici nu solicită repararea unei pagube ori acordarea de daune materiale si morale în sensul art. 18, art. 19 LCA. Fiind vorba de o acţiune de drept comun, competenţa de soluţionare a unei astfel de cereri de chemare în judecată aparţine judecătoriei, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ. (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1115 din 4 aprilie 2006, nepublicată).
9. Rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale. Inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ.
Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nu poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ, întrucât nu este un act administrativ, ci are natură juridică penală şi cade sub incidenţa dispoziţiilor Codului de procedură penală (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1650 din 10 mai 2006, nepublicată).
10. Recurs în anulare 1). Acte încheiate sau refuz exprimat de Ministerul Public. Actele şi/sau refuzul Ministerului Public referitoare la declararea sau nedeclararea recursului în anulare nu sunt cenzu-rabile pe calea contenciosului administrativ (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1275 din 12 aprilie 2006, în Jurisprudenţă 20061, p. 160-163).
11. Despăgubiri. La stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate în temeiul art. 1 şi art. 8 cu referire la
art. 18 alin. (3) Legea Contenciosului Administrativ urmează a se aprecia dacă persoana vătămată a depus diligenţele rezonabile necesare pentru a evita sau a limita prejudiciul ce i-a fost produs prin actul administrativ şi dacă a utilizat toate mijloacele legale în acest sens. „Potrivit unui principiu general comun sistemelor juridice ale statelor membre ale Uniunii Europene, persoana vătămată, chiar cu riscul de a suporta ea însăşi prejudiciul, trebuie să facă dovada unei diligenţe rezonabile în a limita întinderea pagubei" (C.J.C.E., Hotărârea din 5 martie 1996, în cauzele conexe C-46/93 şi C-48/93) (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3045 din 13 iunie 2007, în Jurisprudenţă 20071, p. 74).
1. Dispoziţiile art. 8 alin. (1) Legea Contenciosului Administrativ reglementează obiectul acţiunii judiciare în faţa instanţei de contencios administrativ şi constituie, aşadar, transpunerea în planul legii organice a prevederilor art. 52 din Constituţie, cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Aceste dispoziţii sunt constituţionale în raport cu prevederile art. 21, art. 51, art. 52 şi art. 53 din Constituţie, precum şi cu cele ale art. 6 şi art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
Citește mai mult
(dec. nr. 1093 din 22 noiembrie 2007, în M. Of. nr. 865 din 18 decembrie 2007). în acelaşi sens, dec. nr. 638 din 3 octombrie 2006, în M. Of. nr. 903 din 7 noiembrie 2006.2. Prevederile art. 8 alin. (3) Legea Contenciosului Administrativ sunt constituţionale în raport cu 52 alin. (1) din Constituţie, întrucât regula instituită prin textul de lege se referă numai la litigiile legate de aplicarea şi executarea contractului administrativ şi „nu are semnificaţia plasării autorităţii publice pe o poziţie procesuală preferenţială, deoarece nu calitatea părţii va fi avută în vedere de către instanţa de judecată care soluţionează litigiul, ci principiul priorităţii interesului public" (dec. nr. 464 din 6 iunie 2006, în M. Of. nr. 604 din 12 iulie 2006). în acelaşi sens, dec. nr. 185 din 6 martie 2007, în M. Of. nr. 270 din 23 aprilie 2007.
Citește mai mult
iniţiale.Ne referim la formularea „dacă nu a primit nici un rspuns în termenul prevăzut de art. 7 alin. 4“ din teza I şi, respectiv, la formularea „prin nesoluţionarea în termenul legal“, din teza II, care, în esenţă, evocă ceea ce tradiţional se exprima prin sintagma „tăcerea administraţiei publice“.
Dincolo de această, să-i spunem repetare de întărire, se reţine că alin. 1 se referă la atacul în justiţie al actului administrativ tipic, adică al manifestării unilaterale exprese de voinţă, cât şi al actului administrativ atipic, adică a tăcerii, respectiv a refuzului nejustificat.
Aceste dispoziţii vin să contureze şi sfera subiectelor obligate să introducă plângere prealabilă, completând art. 7, cum s-a arătat deja.
De vreme ce numai în cazul actului administrativ unilateral tipic se vorbeşte despre răspunsul primit la plângerea prealabilă, se subînţelege că în celelalte cazuri, ale actului administrativ atipic, nu mai poate fi vorba de plângere prealabilă.
Prin urmare, nu se poate introduce acţiune în justiţie împotriva unui act administrativ care este în circuitul juridic, producând efecte juridice, dacă nu s-a cerut, în prealabil, revocarea acestuia şi dacă nu s-a primit un răspuns. Dovada primirii răspunsului este şi dovada dreptului de a introduce acţiunea.
Când administraţia sau altă autoritate publică tace şi nu răspunde în termenul de 30 de zile sau în termenul special, dacă acest termen există, dovada dreptului de a introduce acţiunea este dovada înregistrării cererii. Aici pot să fie cel puţin două situaţii: a) cererea reprezintă plângerea prealabilă şi b) cererea reprezintă o petiţie în ideea valorificării unui drept sau a unui interes legitim (ex. o cerere pentru eliberarea unei autorizaţii de consolidare a clădirii). în prima situaţie la actul administrativ tipic se adaugă actul administrativ atipic şi de aici, în mod logic, formularea a două capete de cerere, în principal, (a) anularea actului administrativ şi (b) obligarea la emiterea altui act administrativ, iar în a doua situaţie acţiunea va avea ca obiect numai actul administrativ atipic, adică tăcerea, de unde, logic, se va cere instanţei, în principal, numai obligarea autorităţii pârâte să emită actul administrativ solicitat de reclamant.
Când administraţia refuză nejustificat să rezolve o cerere, de asemenea, refuzul respectiv poate privi plângerea prealabilă, ipoteză în care acest act administrativ atipic va întări ilegalitatea actului administrativ tipic, cu implicaţii asupra modului de formulare a principalului petit, cum poate privi şi o cerere adresată autorităţii administrative pentru valorificarea unui drept sau a unui interes legitim, ipoteză în care acţiunea în contenciosul administrativ va avea ca obiect numai actul administrativ atipic, adică refuzul, apreciat de reclamant ca fiind nejustificat. Desigur, că numai instanţa va aprecia dacă refuzul este sau nu justificat, pronunţând, în consecinţă, o soluţie pe fondul litigiului.
2. Obiectul acţiunii în cazul contractelor administrative. Alin. 2 al art. 8 la care ne referim, la rândul său, vine cu precizări faţă de prevederile art. 2 alin. 1 lit. c) teza II şi „pregăteşte terenul" pentru reglementarea care face obiectul art. 18 alin. 4 şi 5. Este în afară de orice îndoială că noţiunea de contracte administrative, care, în sfârşit, dobândeşte o consacrare legală, fără echivoc, la noi, vizează contractele la care se referă art. 2 alin. 1 lit. c) teza II, adică contractele încheiate de administraţia publică pentru a pune în valoare bunuri proprietate publică, pentru a presta servicii publice, pentru a exercita lucrări publice ori cele care vizează achiziţii publice. De altfel, unele acte normative reglementează deja competenţa instanţelor de contencios administrativ pentru soluţionarea litigiilor legate de asemenea contracte, cum este cazul celor din materia achiziţiilor publice.
Legea contenciosului administrativ stabileşte, aşadar, regula competenţei instanţelor de contencios administrativ pentru litigiile legate de încheierea, cu toate fazele premergătoare încheierii (anunţuri, caiete de sarcini, licitaţii, nego
cieri directe, întocmiri de procese verbale etc.), precum şi aspectele legate de executarea acestora, inclusiv, se înţelege nulitatea, rezilierea, rezoluţiunea etc.
Legea contenciosului administrativ a înţeles să vină şi cu un principiu pe care instanţele trebuie să-l aibă în vedere la soluţionarea pe fond a acestor litigii, anume prioritatea interesului public faţă de libertatea contractuală. în dreptul comun al contractelor, se spune „contractul este legea părţilor, principiu înscris şi în art. 969 din Codul civil.
Filozofia contractelor administrative presupune ca acordul de voinţă al părţilor să fie subordonat interesului public. Contractul administrativ nu este un scop în sine, precum contractul civil sau comercial, contractul administrativ, la fel ca şi actul administrativ unilateral, sunt mijloace juridice prin care se realizează administraţia publică, fie sub forma aplicării la cazuri concrete a legii, fie sub forma prestării de servicii publice, în sensul larg al termenului, în limitele legii.
Aplicarea regulii însă, instituită de alin. 3 al art. 8, la care ne referim, nu se poate face în mod discriminatoriu, ci în spiritul dreptului tuturor părţilor din litigiu „la un proces echitabil, principiu înscris şi în Constituţia revizuită a României la art. 21 alin. 3.
Se înţelege că, în baza principiului constituţional consacrat de art. 21, instanţa, faţă de situaţia de fapt dintr-o cauză, poate să aprecieze că interesul public cere modificarea unor clauze ale contractului, devenite prea împovărătoare pentru concesionar, de exemplu. Existenţa regulii la care ne referim (art. 8 alin. 3) nu înseamnă că reclamant în litigiile de contencios administrativ poate fi numai o autoritate a administraţiei publice. Mai mult, asemenea acţiuni pot fi introduse, cel puţin, şi de către organismele sociale interesate.