Art. 12 Documentele necesare Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ

CAPITOLUL II
Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ

Art. 12

Documentele necesare

Reclamantul anexează la acţiune copia actului administrativ pe care îl atacă sau, după caz, răspunsul autorităţii publice prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii sale. În situaţia în care reclamantul nu a primit niciun răspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificată prin numărul şi data înregistrării la autoritatea publică, precum şi orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, dacă acest demers era obligatoriu. În situaţia în care reclamantul introduce acţiune împotriva autorităţii care refuză să pună în executare actul administrativ emis în urma soluţionării favorabile a cererii ori a plângerii prealabile, va depune la dosar şi copia certificată după acest act.

Legea 554/2004 a contenciosului administrativ actualizată prin:

Legea 262/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 din 19 iulie 2007, Monitorul Oficial 510/2007;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 12 Documentele necesare Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ




Nela Man 20.09.2015
Jurisprudenţă

Excepţie de nelegalitate. Depunerea la dosar a actului administrativ contestat. Soluţionarea excepţiei de nelegalitate se realizează în prezenţa actului supus controlului de legalitate, întrucât, în lipsa chiar a actului administrativ ce face obiectul excepţiei, nu este posibilă o analiză a legalităţii prevederilor acestuia, cum, de altfel, nu este posibilă nici exercitarea controlului judiciar al soluţiei pronunţate de instanţa de fond (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4264 din 15 august 2005, în Excepţia de nelegalitate I, p. 52-54). în acelaşi sens, în situaţii
Citește mai mult identice, I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4265-4270 din 15 august 2005, nepublicate).
Răspunde
A.I. 4.11.2013
Acest text reprezintă sediul materiei pentru chestiunile de ordin procedural, strict necesare pentru a face credibilă acţiunea reclamantului.

In Constituţie este inserat şi principiul după care persoanele îşi exercită drepturile cu bună-credinţă fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi (art. 57).

Este de la sine înţeles că dreptul de acces la justiţie reglementat de art. 21 din Constituţie, precum şi dreptul special prevăzut de art. 52 de a ataca un act

administrativ trebuie să fie, de asemenea, exercitate cu bună-credinţă, fără ca prin exercitarea acestor drepturi să se încalce
Citește mai mult drepturile şi libertăţile celorlalţi.

Tocmai de aceea, noua Lege a contenciosului administrativ reiterează soluţia de principiu a art. 8 din Legea nr. 29/1990 privind necesitatea depunerii de către reclamant a unor dovezi pentru a da credibilitate acţiunii sale, pentru a-i contura nota de rezonabilitate.

De vreme ce în Constituţie s-a inclus dreptul părţilor la un proces echitabil şi într-un termen rezonabil, este de la sine înţeles că nota de rezonabilitate vizează şi conduita părţilor, de la introducerea acţiunii până la pronunţarea ultimei instanţe în exercitarea căii de atac.

După modelul deja cunoscut, şi textul art. 12 la care ne referim vizează posibilele situaţii ale acţiunilor în contenciosul administrativ şi, în funcţie de acestea, obligaţiile procedurale care revin reclamantului.

Din interpretarea logico-sistematică a celor două teze ale art. 12, rezultă următoarele ipoteze:

a) ipoteza existenţei unui act administrativ tipic, când va trebui să anexeze copia acelui act şi dovada îndeplinirii procedurii prelabile, respectiv copia răspunsului la plângerea prealabilă, dacă s-a primit un răspuns;

b) ipoteza inexistenţei unui act administrativ tipic, când va trebui să anexeze copia cererii adresată autorităţii pârâte, certificate prin numărul şi data înregistrării de această autoritate, precum şi copia, respectiv dovada refuzului rezolvării acesteia, dacă un asemenea refuz s-a comunicat.

Aşa după cum se menţionează în mod expres, atunci când nu s-a primit nici un răspuns, se va depune copia cererii certificate prin numărul şi data înregistrării la autoritatea publică.

Textul este redactat în termeni generali, dar se înţelege că el se aplică în mod corespunzător şi pentru acţiunile care au ca obiect litigii determinate de contractele administrative, cu precizarea că dovada „îndeplinirii procedurii prealabile" echivalează cu dovada îndeplinirii procedurii de conciliere.
Răspunde