Art. 6 Actele administrativ-jurisdicţionale Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
Dispoziţii generale
Art. 6
Actele administrativ-jurisdicţionale
(1) Jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative şi gratuite.
(2) Actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să facă obiectul unei jurisdicţii speciale administrative pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, cu respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înţelege să nu exercite procedura administrativ-jurisdicţională.
(3) Actul administrativ-jurisdicţional pentru care, prin lege organică specială, se prevede o cale de atac în faţa unei alte jurisdicţii administrative speciale poate fi atacat direct la instanţa de contencios administrativ, în termen de 15 zile de la comunicare, dacă partea înţelege să renunţe la calea administrativ-jurisdicţională de atac.
(4) Dacă partea care a optat pentru jurisdicţia administrativă specială sau pentru calea de atac la un alt organ administrativ-jurisdicţional înţelege să renunţe la aceasta în timpul soluţionării litigiului, este obligată să notifice decizia de renunţare organului administrativ-jurisdicţional în cauză. Partea sesizează instanţa de contencios administrativ în termen de 15 zile de la notificare, În această situaţie, procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 nu se mai efectuează.
Legea 554/2004 a contenciosului administrativ actualizată prin:
Legea 262/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 din 19 iulie 2007, Monitorul Oficial 510/2007;
| ← Art. 5 Actele nesupuse controlului şi limitele controlului... | Art. 7 Procedura prealabilă Procedura de soluţionare a... → |
|---|
1. Jurisdicţie specială administrativă. Procedură administrativă prealabilă. Procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementată de art. 175-187 C. proc. fisc.,)/ este o procedură administrativ prealabilă, iar nu o jurisdicţie specială administrativă în sensul art. 21 alin. (4) din Constituţie. Procedura reglementată de art. 175-187 C. proc. fisc. este o procedură administrativă prealabilă, un recurs administrativ, iar parcurgerea acestei căi administrative de atac reprezintă o condiţie de admisibilitate a acţiunii în
Citește mai mult
contencios administrativ (Soluţie de unificare a practicii judiciare adoptată în plenul judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal;l.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 106 din 17 ianuarie 2006, în jurisprudenţă 2006 fp. 116-119; dec. nr. 4260 din 29 noiembrie 2006, în jurisprudenţă 200611, p. 304-306).
2. Procedura de soluţionare a petiţiilor adresate Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Natură juridică. Succesiunea în timp a legii. O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în forma în vigoare anterior modificărilor şi completărilor aduse prin Legea nr. 324/2006, nu instituie o jurisdicţie specială administrativă în sensul art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicată, întrucât procedura
de soluţionare a sesizărilor formulate de persoanele care se consideră discriminate nu întruneşte elementele definitorii ale activităţii de jurisdicţie (I.C.C.j., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3528 din 25 septembrie 2007, în Jurisprudenţă 2007II, p. 140).
„Codul de procedură fiscală nu instituie jurisdicţii speciale administrative, în sensul art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicată. Textele din Codul de procedură fiscală reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege.
Procedurile în care soluţionarea plângerilor şi a contestaţiilor introduse de persoanele interesate este atribuită însuşi organului
Citește mai mult
care a emis actul atacat sau organului ierarhic superior acestuia nu întrunesc elementele definitorii ale activităţii de jurisdicţie - caracterizată prin soluţionarea de către un organ independent şi imparţial a litigiilor privind existenţa, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective -, ele fiind specifice funcţiei administrative. Actele de soluţionare de către organele administrative a contestaţiilor, respectiv a reclamaţiilor formulate potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură fiscală nu sunt, aşadar, acte de jurisdicţie, ci acte administrative supuse cenzurii instanţei de judecată" (dec. nr. 409 din 12 octombrie 2004, în M. Of. nr. 1063 din 16 noiembrie 2004). în acelaşi sens, dec. nr. 478 din 9 noiembrie 2004, în M. Of. nr. 69 din 20 ianuarie 2005, dec. nr. 63 din 2 februarie 2006, în M. Of. nr. 239 din 16 martie 2006 şi dec. nr. 563 din 6 iulie 2006, în M. Of. nr. 673 din 4 august 2006. & în sensul aspectelor reţinute de Curtea Constituţională, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi a adoptat soluţia de principiu potrivit căreia procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementată de art. 175-187 C. proc. fisc., este o procedură administrativă prealabilă, iar nu o jurisdicţie specială administrativă în sensul art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicată, şi al art. 6 Legea Contenciosului Administrativ.La această schimbare de optică a obligat principiul, introdus, ca alin. 4 la art. 21
Citește mai mult
din Constituţie prin Legea de revizuire a Constituţiei, după care: „Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite".Acest principiu a condus, pe cale de consecinţă logică, şi la revizuirea textului constituţional consacrat Curţii de Conturi (fost art. 139, în prezent art. 140), care a încetat să mai aibă atribuţii jurisdicţionale. Teza II a alin.l al art. 140 din Constituţie dă în competenţa instanţelor judecătoreşti specializate litigiile care în baza textului Constituţiei din 1991 erau soluţionate de Curtea de Conturi: „In condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate". în Titlul VIII al Constituţiei, consacrat dispoziţiilor finale şi tranzitorii s-a inclus şi o normă tranzitorie: „Până la constituirea instanţelor judecătoreşti specializate, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi vor fi soluţionate de către instanţele judecătoreşti ordinare" (art. 155 alin. 6), probleme la care ne vom referi şi într-un comentariu viitor.
Legea de revizuire a Constituţiei marchează, aşadar, un punct de referinţă în istoria reglementării contenciosului administrativ, practic despărţirea de jurisdicţiile administrative, adică de concepţia administratorului judecător
Această schimbare de optică la nivelul legii fundamentale nu putea rămâne fără consecinţe la nivelul Legii contenciosului administrativ, este procesul de constituţionalizare a dreptului. Cum s-a văzut din cele ce preced, n-a fost uşor să se realizeze acest proces, a fost nevoie de mai multe versiuni ale textului, până, urmare şi a propunerilor venite din sfera practicii judiciare, s-a ajuns la formulările devenite text de lege, în Comisia juridică a Senatului.
2. Regimul juridic al exercitării căilor de atac. De vreme ce în art. 2 lit.d) se dă o definiţie a actului administrativ-jurisdicţional, arătându-se că este emis în soluţionarea unui conflict, este de la sine înţeles că în art. 6, chiar dacă este denumit „actele administrative-jurisdicţionale“, trebuie reglementate aspectele de ordin procedural legate de exercitarea „căilor de atac“, fie în sfera jurisdicţiei administrative speciale, dacă s-a optat pentru aceasta, fie în faţa instanţelor de contencios administrativ.
Astfel, sunt reglementate cele două mari situaţii: a) ipoteza atacului în justiţie, când nu există căi administrativ-jurisdicţionale de atac (alin. 2) şi b) ipoteza atacului în justiţie când există căi administrativ-jurisdicţionale de atac (alin. 3 şi 4). Această din urmă ipoteză cuprinde, la rândul său, două situaţii, după cum partea vătămată renunţă la exercitarea căilor administrativ-jurisdicţionale de atac imediat după ce i s-a comunicat actul administrativ-jurisdicţional (alin. 3) şi situaţia în care partea vătămată renunţă la calea administrativ-jurisdicţională după ce a fost sesizată „instanţa administrativă", adică organul administrativ-jurisdicţional competent a soluţiona calea de atac.
Din interpretarea logico-sistematică a celor patru alineate, rezultă că formularea din alin. 2 „pot fi atacate direct la instanţa de contencios administrativ are în vedere atât ipoteza inexistenţei căilor administrativ-jurisdicţionale de atac, când nu mai este nevoie de nici o formă procedurală, iar persoana în cauză se adresează instanţei de contencios administrativ, în termenul de 15 zile, cât şi ipoteza în care legea jurisdicţiei administrative speciale reglementează căi de atac.
în această din urmă ipoteză, după cum rezultă din alin. 3, partea care renunţă la exercitarea căilor administrativ-jurisdicţionale trebuie să notifice organului administrativ-jurisdicţional competent a soluţiona calea administrativ-jurisdicţională de atac, data notificării fiind data de la care curge termenul de 15 zile prevăzute de alin. 2.
Rezultă, aşadar, că sintagma din finalul alin. 2: „dacă partea nu exercită căile administrativ-jurisdicţionale de atac“ are în vedere, logic, acele jurisdicţii speciale administrative care conţin, potrivit legii speciale, una sau mai multe căi administrativ-jurisdicţionale de atac. Acolo unde legea specială nu conţine nici o cale administrativ-jurisdicţională de atac, se înţelege, că se aplică
numai prima parte a textului alin. 2, în sensul că persoana vătămată, care a obţinut actul administrativ-jurisdicţional, dar este, se înţelege, nemulţumită de soluţia pe care acesta o conţine, se adresează, direct, instanţei de contencios administrativ, în termen de 15 zile de la comunicarea actului administrativ-jurisdicţional respectiv. Repetăm, dacă legea specială conţine cel puţin o cale administrativ-jurisdicţională şi partea, în baza principiului consacrat de art. 21 alin. 4 din Constituţie, preluat în alin. 1 al art. 6 la care ne referim, înţelege să nu uzeze de această cale administrativ-jurisdicţională, va trebui să notifice acest fapt autorităţii administrativ-jurisdicţionale şi, apoi, să se adreseze instanţei de contencios administrativ.
Dacă partea a exercitat toate căile administrativ-jurisdicţionale de atac, se înţelege că termenul de 15 zile, prevăzut de alin. 2, începe să curgă de la data comunicării soluţiei date de organul administrativ-jurisdicţional în ultima cale administrativ-jurisdicţională de atac.
Dacă legea specială prevede două căi administrativ-jurisdicţionale de atac şi partea renunţă la exercitarea celei de-a doua căi, atunci se vor aplica în mod corespunzător alin. 3 şi 4, după cum renunţarea este înainte sau după sesizarea organului administrativ-jurisdicţional competent.
De asemenea, interpretarea sistematică a Legii contenciosului administrativ, în ansamblul ei, prin raportare la art. 21 alin. 4 din Constituţie, ne conduce şi la concluzia după care partea vătămată printr-un act administrativ unilateral poate să renunţe şi la fondul jurisdicţiei administrative speciale.
în această împrejurare însă, după cum rezultă din art. 7 alin. 2 al legii, partea va trebui să exercite procedura prealabilă necontencioasă. Se înţelege că, dacă nu se optează pentru procedura administrativă contencioasă, nu se va ajunge la emiterea unui act administrativ-jurisdicţional, cu toate consecinţele ce decurg de aici şi invers. Este un alt efect al principiului după care jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative, caracterul facultativ nu poate privi numai căile administrativ-jurisdicţionale de atac, ci şi „fondul" jurisdicţiei administrative speciale.