Art. 13 Citarea părţilor, relaţii Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ
Art. 13
Citarea părţilor, relaţii
(1) La primirea cererii, instanţa dispune citarea părţilor şi poate cere autorităţii al cărei act este atacat să îi comunice de urgenţă acel act, împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei.
(2) În situaţia în care reclamant este un terţ în sensul art. 1 alin. (2) sau când acţiunea este introdusă de Avocatul Poporului ori de Ministerul Public, instanţa va cere autorităţii publice emitente să îi comunice de urgenţă actul atacat împreună cu documentaţia care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei.
(3) În mod corespunzător situaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2), după caz, se procedează şi în cazul acţiunilor care au ca obiect refuzul de rezolvare a cererii privind un drept recunoscut de lege sau un interes legitim.
(4) Dacă autoritatea publică nu trimite în termenul stabilit de instanţă lucrările cerute, conducătorul acesteia va fi obligat, prin încheiere interlocutorie, să plătească statului, cu titlu de amendă judiciară, 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere nejustificată.
Legea 554/2004 a contenciosului administrativ actualizată prin:
Legea 262/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 din 19 iulie 2007, Monitorul Oficial 510/2007;
| ← Art. 12 Documentele necesare Procedura de soluţionare a... | Art. 14 Suspendarea executării actului Procedura de... → |
|---|
Curtea Constituţională a constatat, ca o consecinţă a aprecierii caracterului constituţional al dispoziţiilor art. 1 alin. (3) LCA, că şi prevederile art. 13 alin. (2) din aceeaşi lege, care conţin dispoziţii de ordin procedural aflate într-o strânsă corelare cu art. 1 alin. (3), sunt constituţionale şi nu încalcă prevederile art. 21 alin. (1) din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie ]) (dec. nr. 507din 17 noiembrie 2004, în M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004). jsS La Decizia Curţii Constituţionale nr. 507/2004, a fost exprimată o opinie
Citește mai mult
separată în care s-a argumentat teza neconstituţional ităţii prevederilor art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (5), art. 11 alin. (3), art. 13 alin. (2) şi art. 28 alin. (2) LCA în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi art. 52 alin. (1)din Legea fundamentală.1. Obligaţia instanţei de a cita părţile pârâte chemate în judecată. Principiul disponibilităţii. Instanţa este obligată să dispună citarea autorităţii publice centrale, în contradictoriu cu care persoana vătămată a înţeles să formuleze acţiune în contencios administrativ, chiar dacă aceasta este îndreptată împotriva unui act administrativ emis de o autoritate publică locală. Citarea în cauză a autorităţii publice centrale se impune a fi realizată, cel puţin din raţiuni de opozabilitate, în condiţiile în care persoana vătămată, prin cererea de chemare în judecată, în virtutea
Citește mai mult
principiului disponibilităţii, a indicat părţile pârâte în contradictoriu cu care doreşte a-i fi soluţionată acţiunea pe care a formulat-o (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 39 din 9 ianuarie 2007, în Jurisprudenţă 2007, p. 226-228).2. Act administrativ adresat altui subiect de drept. Obligaţia instanţei de a face aplicarea art. 13 alin. (2) Legea Contenciosului Administrativ. Conform art. 13 alin. (2) Legea Contenciosului Administrativ, când reclamantul se adresează instanţei de contencios administrativ, formulând acţiune în temeiul art. 1 alin. (2) Legea Contenciosului Administrativ împotriva unui act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept, instanţa are obligaţia de a solicita autorităţii emitente comunicarea de urgenţă a actului contestat, a documentaţiei care a stat la baza emiterii lui, precum şi a oricăror alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei. Dacă se constată că persoana vătămată a depus diligenţele necesare în vederea obţinerii actului administrativ cu caracter individual pe care îl contestă în temeiul art. 1 alin. (2) Legea Contenciosului Administrativ, nu se poate reţine culpa sa ca una dintre condiţiile prevăzute de art. 155' C. proc. civ. pentru a fundamenta dispunerea de către instanţă a suspendării judecăţii (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1390 din 6 martie 2007, în Jurisprudenţă 20071, p. 47-50).
3. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sunt subiecte de drept distincte, care se citează separat (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3566 din 24 octombrie 2006, în Jurisprudenţă 2006 II, p. 378-379).
Astfel, în ipoteza existenţei actului administrativ tipic, instanţa dispunând citarea părţilor solicită autorităţii pârâte să comunice, de urgenţă, actul în cauză precum şi întreaga documentaţie (rapoarte, avize, procese-verbale etc.) care a stat la baza emiterii actului atacat.
Legea actuală, reluând o soluţie din legea
Citește mai mult
anterioară, dă dreptul instanţei să solicite autorităţii publice pârâte „şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei“.Existenţa acestei formulări obligă instanţa să facă un studiu sumar al cauzei, fiind aici temeiul legal pentru desemnarea unui judecător raportor ad-hoc.
Textul face vorbire despre instanţă, lăsând să se înţeleagă că decizia cu privire la necesarul de lucrări care urmează să fie solicitate aparţine preşedintelui, sau, după caz, vicepreşedintelui instanţei care însă, potrivit legii de organizare judecătorească, răspund de administrarea justiţiei. Nimic nu opreşte, în opinia noastră, ca, după primire, cererile şi documentele anexate să fie studiate de către un judecător, care să remită apoi preşedintelui un referat în legătură cu documentele care apar ca fiind necesare pentru soluţionarea cauzei.
Este, aici, reglementată o situaţie derogatorie de la dreptul comun, impusă de particularităţile litigiului de contencios administrativ, care, aşa cum s-a arătat şi la comentariile anterioare, este un litigiu între inegali, reclamantul fiind într-un raport de subordonare faţă de autoritatea administrativă pârâtă.
Se înţelege că „documentaţia şi „alte lucrări solicitate de instanţă vor constitui mijloace de probă, care vor profita reclamantului.
Faţă de nuanţarea subiectelor de sezină, prin comparaţie cu vechea reglementare, s-a simţit nevoia ca, în alin. 2, al art. 13 la care ne referim, să se
precizeze obligaţiile care le revin instanţei pe linia solicitării de relaţii, atunci când acţiunea este introdusă de o terţă persoană, în sensul art.l alin.2, respectiv de către Avocatul Poporului ori Ministerul Public.
Se înţelege că, în ceea ce priveşte instituţia Avocatul Poporului şi Ministerul Public, dispoziţiile din legea contenciosului administrativ evocate se vor întregi cu prevederile cuprinse în legile de organizare şi funcţionare ale acestor instituţii.
De asemenea, şi în această ipoteză, instanţa are obligaţia de a solicita comunicarea actului atacat, a documentaţiei şi a oricăror altor lucrări pe care le consideră necesare.
Alin. 3, într-o formulare generală, se referă la obligaţiile instanţei de citare şi de relaţii când acţiunea are ca obiect „refuzul de rezolvare a cererii", subînţelegându-se că este vorba atât de tăcere, cât şi de refuzul nejustificat.
Cum s-a convenit în cele ce preced şi, îndeosebi, prin comentariile de la art. 2, vorbim despre tăcere atunci când autoritatea administrativă pârâtă nu face nici o comunicare către petiţionar şi vorbim despre refuz nejustificat atunci când petiţionarului i se aduce la cunoştinţă, în mod expres, „decizia negativă a autorităţii publice în cauză.
Pentru aceste categorii de litigii, se aplică în mod corespunzător prevederile care reglementează citarea şi obligaţia de solicitare a unor relaţii a instanţei, în ipoteza acţiunii împotriva actului administrativ tipic.
De vreme ce nu există o manifestare expresă de voinţă, în sensul de a schimba ordinea juridică existentă, adică de vreme ce nu există un act administrativ unilateral, nu este de conceput ca instanţa să solicite autorităţii publice pârâte comunicarea acestuia, dar poate să solicite explicaţii cu privire la cauzele tăcerii, sau după caz a refuzului nejustificat şi, desigur, documente pe care se poate întemeia o atare poziţie a autorităţii publice pârâte.
La aceste concluzii se ajunge nu numai din interpretarea, logic-grama-ticală, a art. 13, dar şi din interpretarea sistematică a legii contenciosului administrativ, îndeosebi din corelarea art. 13 cu art. 17, unde se consacră principiul după care cererile adresate instanţei de contencios administrativ „se judecă de urgenţă şi cu precădere".
Nu poate fi vorba de o judecată de urgenţă care presupune cât mai puţine termene, dacă nu interpretăm că, în baza art. 13 la care ne referim, instanţa, trebuie să solicite „documente şi lucrări" cât mai complete, mai edificatoare, adică, cât mai utile şi concludente în cauză.
2. Amenda judiciară. Alin.l al art. 13, la care ne referim, precizează că autoritatea care este chemată în judecată şi căreia i s-au solicitat relaţii, adică documente şi lucrări, este obligată să le comunice „de urgenţă", expresie a caracterului urgent al contenciosului administrativ.
Norma respectivă s-ar fi transformat însă într-o normă de recomandare dacă nu s-ar fi instituit şi sancţiunea corespunzătoare, care a existat într-o anumită formulă şi în legea anterioară în art. 10 alin. 2, formulă care, cel puţin sub aspectul cuantumului (era prevăzută amenda de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere), a devenit desuetă. Nemodificându-se suma de 500 lei, stabilită în decembrie 1990, potrivit indicelui inflaţiei, ea a devenit o sumă de-a dreptul modică, în condiţiile în care amenzile contravenţionale au atins ordinul de mărime al sutelor de milioane şi chiar al miliardelor de lei.
Pentru a evita crearea unei situaţii similare, şi sub imperiul noii legi s-a regândit formula şi s-a stabilit o amendă judiciară în procent de 10% din salariul brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere nejustificată.
Legea, în noua versiune, rezolvă şi procedura aplicării amenzii judiciare conducătorului autorităţii care refuză să trimită relaţiile solicitate de instanţă, anume încheierea interlocutorie.
Se înţelege că partea interesată, când apreciază că nota de rezonabilitate a fost încălcată şi că este evidentă comportarea cu rea-credinţă a conducătorului autorităţii publice pârâte, poate solicita instanţei stabilirea unei amenzi şi emiterea în acest sens a unei încheieri interlocutorii, căreia urmează să i se aplice regimul din dreptul comun.