Art. 1034 Noul cod civil Noţiune Dispoziţii generale Testamentul
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Testamentul
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Testamentul
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 1034
Noţiune
Testamentul este actul unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă.
| ← Art. 1033 Noul cod civil Donaţiile simulate Donaţiile făcute... | Art. 1035 Noul cod civil Conţinutul testamentului Dispoziţii... → |
|---|
1. Are caracter ilicit convenţia prin care o persoană se obligă să nu dispună pe cale testamentară de bunurile sale (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 1844/1956, în C.D. 1956, voi. I, p. 367).
2. Desigur, libertatea de a dispune prin testament nu are caracter absolut, legea prevăzând unele îngrădiri, cum este rezerva succesorală care revine obligatoriu moştenitorilor rezervatari şi de care testatorul nu poate dispune liber.
3. Norma defineşte testamentul ca fiind un act juridic unilateral, personal şi revocabil, prin care o persoană, numită testator, dispune, într-una
Citește mai mult
dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă. Din această definiţie putem deduce caracterele juridice ale testamentului.4. în primul rând, testamentul este un act juridic, întrucât cuprinde manifestarea de voinţă a testatorului făcută cu intenţia de a produce efecte juridice. însă testamentul nu este un act juridic oarecare, ci un act juridic: a) solemn; b) revocabil; c) morţiş causa; d) unilateral; e) personal.
5. Testamentul cuprinde manifestarea de voinţă a testatorului făcută cu scopul de a produce efecte juridice; de aceea spunem că testamentul este un act juridic unilateral (exprimă voinţa unei singure persoane). Fiind un act juridic, el trebuie să îndeplinească toate condiţiile de valabilitate a actelor juridice şi cele speciale cerute pentru actele cu titlu gratuit.
6. Totodată, el are caracter personal, deoarece nu se poate încheia prin reprezentare, ci numai de către testator. Faptul că la redactarea testamentului testatorul apelează la o persoană de specialitate (cum ar fi avocatul, notarul), care îi acordă consultaţie de specialitate, nu înseamnă că testamentul întocmit nu ar avea caracter personal, atât timp cât cuprinde voinţa proprie a testatorului.
7. Totodată, testamentul este un act juridic solemn, pentru că trebuie să îndeplinească ad validitatem condiţiile prevăzute de lege, condiţii care se apreciază la data întocmirii testamentului, morţiş causa, întrucât efectele se produc numai la moartea testatorului.
8. Testamentul este revocabil, deoarece testatorul are posibilitatea de a reveni asupra dispoziţiilor sale din testament, oricând până la momentul morţii sale.
Recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei, făcută prin testament, este însă un act juridic irevocabil. Aceasta nu constituie o excepţie de la caracterul revocabil al testamentului, ci dovedeşte faptul că în cadrul testamentului pot coexista mai multe acte juridice (Poenaru, Recunoaşterea prin testament a copilului din afara câsâtoriei, în J.N. nr. 3/1956, p. 463 şi urm.; D. Chiricâ, Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 73).
9. Dreptul testatorului de a-şi revoca dispoziţiile testamentare este unul discreţionar, neputându-se pune problema unei eventuale exercitări abuzive a dreptului (St.D. Cărpenaru, Dreptul de moştenire (Succesiunile), în Fr. Deak, St.D. Cărpenaru, Drept civil. Contractele speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moştenire, Universitatea din Bucureşti, 1983, p. 427]. Fiind un act juridic revocabil, gratificatul nu are un drept câştigat, ci doar o simplă speranţă, atât timp cât în orice moment testatorul poate revoca testamentul.
Citește mai mult
totuşi din rutina semantică din materia obligaţiilor. Vânzătorul este obişnuit să trateze cu un cumpărător prezent, chiar dacă eventual aflat la distanţă: cu el va încheia contractul, cu el se va confrunta în executarea vânzării şi în stingerea acesteia. Este posibilă, de exemplu, reportarea transferului proprietăţii la momentul decesului vânzătorului. Dar aceasta nu schimbă realitatea situării concomitente în prezenţă a părţilor la momentul când consimt la operaţiune. Or, testamentul operează aceeaşi amânare nu doar fără a avea nevoie de asentimentul celui căruia i se vor transfera drepturile, ci şi fară a putea fi sigur că dobânditorul va accepta transferul. Nu este de mirare deci că testamentul nu a putut să apară ca act juridic independent decât după ce jurisconsulţii Romei, odată scoase regulile de drept de sub tutela metafizicului pe baza distincţia între fas (aspectele religioase) şi ius (aspectele juridice), au reuşit să degajeze clar noţiunile de persoană, de proprietate şi de patrimoniu şi să conceapă că există un mâine situat dincolo de decesul emitentului, în care voinţa sa juridică se poate manifesta.Această specificitate a actului testamentar ne obligă înainte de toate la lămurirea identităţii testamentului în dreptul civil român actual.
Spre o nouă definiţie a testamentului?
Secţiunea ce deschide capitolul III dedicat testamentului în noul cod civil (art. 1034-1039) se intitulează „Dispoziţii generale”. Aceasta vine să particularizeze textele din trunchiul comun de dispoziţii în materie de liberalităţi, cu care începe Titlul III (art. 984-986 noul Cod Civil):
ART. 984 - Noţiune şi categorii
(1) Liberalitatea este actul juridic prin care o persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, în tot sau în parte, în favoarea unei alte persoane.
(2) Nu se pot face liberalităţi decât prin donaţie sau prin legat cuprins în testament.
ART. 986 - Legatul. Legatul este dispoziţia testamentară prin care testatorul stipulează ca, la decesul său, unul sau mai mulţi legatari să dobândească întregul său patrimoniu, o fracţiune din acesta sau anumite bunuri determinate.
Codul civil de la 1864 inaugura titlul dedicat liberalităţilor cu câteva texte menite a trasa cadrul instituţional. Din acestea aflam că dispoziţia gratuită nu se poate manifesta decât în formele stabilite de cod pentru donaţie între vii sau pentru testament (art. 800 C. civ.), ultimul fiind „un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viaţă, de tot sau parte din avutul său" (art. 802 C. civ.).
Art. 800 C. civ. era echivalentul românesc al art. 893 CN. Similitudine peste timp, art. 984 noul Cod Civil modernizează vechiul art. 800 C. civ. prin preluarea formei modificate de la 1 ianuarie 2007 a art. 893 fr. Definirea liberalităţii în alineatul prim al art. 984 noul Cod Civil nu este neapărat cea mai completă, nefăcând referire expresă la elementul intelectual al acesteia, intenţia liberală.
Definiţia dată de codul vechi testamentului a fost criticată de autorii noştri. S-a argumentat, în esenţă, că testamentul este un tipar juridic, în cuprinsul său putându-şi găsi locul pe lângă legate şi dispoziţii fară conţinut patrimonial. Un autor a exprimat însă şi o opinie favorabilă formulării de la art. 802 C. civ., pe motiv că nu poate exista testament în sensul strict juridic al noţiunii fără o dispoziţie patrimonială (legat). Această ultimă opinie nu poate fi primită, fiindcă nu ţine seama de originea istorică a textului.
Art. 802 C. civ. reproducea art. 895 CN, text care a avut aventura sa particulară. Aşa numitul drept intermediar (1789-1804, legislaţia generată de Revoluţia franceză) a încercat să clădească în Franţa un univers juridic nou, menit a înlocui vechile noţiuni percepute ca feudale şi reacţionare. în speţă, aveam aici o expresie a concepţiei filosofice împărtăşite de marea majoritate a juriştilor francezi ai momentului: proprietatea este un drept natural care încetează însă la moartea titularului său; în consecinţă, transmisiunea succesorală este o problemă de drept civil ce ţine de competenţa suverană a legiuitorului. în acest sens, decretul din 17 nivose an II (6.1.1794) interzice la art. 61 alin. 2 vechile moduri de transmisiune succesorală, deşi nu a reuşit la urmă să desfiinţeze manierele de testare instituite de cancelarul Daguesseau la 1735. Legislaţia revoluţionară ostilă a dus astfel temporar la înlocuirea cuvântului „testament" cu „donaţie pentru cauză de moarte", formulare înlocuită ulterior cu cea de „donaţie prin testament", pentru ca în final să se stabilizeze la „donaţie testamentară" - aşa cum a apărut în art. 711 CN. Efortul de redenumire a fost justificat prin faptul că noţiunea de „testament" ar fi una de tristă amintire feudală, Mirabeau invocând aici despotismul testamentar al taţilor de familie din epoca dinainte de 1789. în acest context, textul Proiectului de cod civil elaborat de comisia guvernamentală (1801) definea iniţial la art. 895 „donaţia pentru cauză de moarte". Observaţiile ce i-au fost făcute de către tribunalele din Caen şi din Lyon au vizat unificarea terminologiei, dar s-a ajuns ca în text să se scrie „testament" în loc de „legat" (sau de „donaţie prin testament"). Se vede deci cum o greşeală făcută de francezi în atmosfera agitată a lucrărilor pregătitoare a dus la definirea testamentului la art. 895 CN, când de fapt se intenţiona definirea legatului. Legiuitorul român de la 1864 a avut grijă să înlocuiască la art. 644 C. civ. (echivalentul art. 711 CN) sintagma „donaţie prin testament" prin cea de „legate”, dar a uitat să corecteze şi definiţia preluată la art. 802 C. civ. din eronatul art. 895 CN.
Confuzia între testament şi legat a mai avut încă o cauză cu caracter mai general. Codul Napoleon a receptat masiv dreptul roman, unde principalul obiect al testamentului era o dispoziţie numită heredis institutio (instituirea de moştenitor). Aceasta avea scopul de a desemna pe continuatorul persoanei defunctului: şef al familiei, preot al cultului privat şi stăpânitor al tuturor bunurilor. Legatul a apărut în dreptul roman ca dispoziţie patrimonială mortis causa ce figura în afara testamentului şi nu conferea beneficiarului ei calitatea de continuator al persoanei defunctului. Or, jurisconsultul Dumoulin (sec. XVI) asimilează instituirea de erede legatului universal. Consecinţa a fost că legatul a devenit sinonim dispoziţiilor testamentare şi s-a ajuns ca singura diferenţă netă între testament şi legate să fie faptul că testamentul poate conţine legate. Evoluţia redată se reflectă în art. 967 şi 1002 CN, transpuse simplificat în art. 887 C. civ., text unic aflat în secţiunea a IlI-a din capitolul V „Despre dispoziţiile testamentare” şi intitulată „Despre instituţia de moştenitori şi despre legate în genere": „Se poate dispune prin testament de toată sau de o fracţiune din starea cuiva, sau de unul sau mai multe obiecte determinate".
în concluzie, vechiul cod civil român enunţa la art. 800 faptul că dispoziţia gratuită se poate face din punctul de vedere al formei numai prin donaţie sau prin testament şi definea pe fond la art. 801 donaţia iar la art. 802 legatul, vorbind în text din greşeală de testament15.
Acest mod de procedare a legiuitorului nostru se conforma întregii evoluţii istorice a noţiunii, prin care s-a înţeles de la jurisconsulţii romani clasici Ulpian şi Modestin şi până astăzi ceea ce Iustinian explica etimologic: „denumirea de testament vine de la testatio (mărturisire) şi mens (minte)", adică testamentul este o mărturisire a intenţiilor generale avute de testator, un tipar juridic şi nu un act juridic redus la dispoziţiile pecuniare. Civiliştii noştri clasici chiar subliniau caracterul mai exact al definiţiilor romane19, remarcând că „definiţia lui Modestinus prezintă faţă de definiţiunea codului nostru civil superioritatea de a considera testamentul în accepţiunea sa cea largă şi de a nu-1 confunda cu legatul”. Aceiaşi autori ajunseseră- la o formulare echilibrată a problemei, în încercarea de a face funcţional textul eronat din cod: „în realitate, când un testament conţine în acelaşi timp legate şi dispoziţiuni de natură deosebită, ne aflăm în faţa a două acte juridice deosebite, întrunite într-acelaşi material; pe de o parte, un testament propriu-zis, pe de alta, un act de altă natură, care n-are altceva comun cu testamentul decât forma comună şi faptul că i se incorporează". Reiese că autorii conveniseră să privească art. 802 C. civ. ca definind testamentul stricto sensu (adică legatul), prin testament lato sensu înţelegând tiparul juridic supus solemnităţilor specifice ultimelor voinţe, ce poate conţine orice fel de dispoziţie - patrimonială sau nu.
Soluţia noului Cod. Comisia de amendare a Proiectului de cod din 2004 a propus deci corect definiţia testamentului în art. 1034 noul Cod Civil, pe care l-a însoţit cu art. 1035 noul Cod Civil pentru a-i evidenţia caracterul de tipar juridic, după ce în art. 984 şi 986 noul Cod Civil se conturase cadrul general al noţiunii de liberalitate.
în forma din 2004, art. 741 reedita textul art. 800 C. civ. Comisia de amendare a considerat că definirea liberalităţii este necesară din considerente practice şi metodologice şi a urmat la art. 984 alin. 1 noul Cod Civil tehnica legislativă utilizată în art. 893 fr., rezultat din ampla reformă succesorală întreprinsă de francezi în 2006. Forma propusă pentru alineatul secund al art. 984 noul Cod Civil este inspirată din art. 893 alin. 2 fr. şi a dorit să evidenţieze enumerarea strict limitativă a categoriilor de liberalităţi, subliniind concomitent raportul dintre legat şi testament. Este în final o perfecţionare a vechiului art. 800 C. civ.
Art. 743 din acelaşi Cod din 2004 mergea în continuare pe urmele comisiei lui Cuza şi definea testamentul, încercând să perfecţioneze art. 802 C. civ. Comisia de redactare a amendamentelor a reformulat textul, considerând că legatul este liberalitatea, iar nu testamentul. Ca urmare a definit la art. 986 legatul, urmând ca testamentul să fie abordat în partea specială dedicată formei de manifestare a liberalităţilor. Nu au fost incluse în definiţia legatului şi caracterele juridice ale acestuia, deoarece s-a apreciat că ar fi o tehnică legislativă inadecvată, putându-se omite alte caractere juridice care nu ar fi cuprinse în enumerare. Comisia de amendare a estimat că doctrina şi jurisprudenţă vor decela respectivele caractere, fără a fi necesară enumerarea lor expresă în Cod.
Aceeaşi comisie a eliminat din enumerarea exemplificativă a tezei secunde de la art. 1035 referirea la „recunoaşterea unui copil” (conţinută în art. 784 al Proiectului din 2004). Motivul invocat a fost că acest act nu ar corespunde definirii testamentului ca act de ultimă voinţă. Este adevărat că recunoaşterea de paternitate/maternitate produce efecte imediate şi irevocabile, netrebuind să aştepte deschiderea moştenirii pentru aceasta (abrogatele art. 48 alin. 3 şi 57 alin. 3 C. fam., respectiv actualul art. 416 alin. 3 noul Cod Civil); dar eliminarea ni se pare prea pedantă, câtă vreme art. 416 alin. 1 noul Cod Civil permite neîndoielnic recunoaşterea unui copil prin testament.
Caracterul exemplificativ al enumerării permite însă includerea în conţinutul testamentului şi a altor aspecte: dispoziţii cu privire la funeralii şi la soarta corpului testatorului (art. 80 noul Cod Civil), respectiv la utilizarea acestuia în scop terapeutic sau ştiinţific (art. 81 noul Cod Civil); împiedicarea de a fi tutore (art. 113 alin. 1 lit. g noul Cod Civil); desemnarea unui tutore (art. 114 alin. 1 noul Cod Civil); înfiinţarea unei fundaţii (art. 15 OG nr. 26/2000); clauza de inalienabilitate (art. 627 noul Cod Civil); desemnarea unui administrator al bunurilor altuia (art. 792 noul Cod Civil); alegerea legii cetăţeniei ca lege aplicabilă propriei moşteniri (art. 2634 noul Cod Civil).
Prin noul Cod Civil a fost eliminat testamentul mistic sau secret.