Art. 1040 Noul cod civil Formele testamentului ordinar Formele testamentului Testamentul
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Testamentul
SECŢIUNEA a 2-a
Formele testamentului
Testamentul
SECŢIUNEA a 2-a
Formele testamentului
Art. 1040
Formele testamentului ordinar
Testamentul ordinar poate fi olograf sau autentic.
| ← Art. 1039 Noul cod civil Interpretarea testamentului Dispoziţii... | Art. 1041 Noul cod civil Testamentul olograf Formele... → |
|---|
2. Testatorul poate opta liber între formele testamentului ordinar.
3. Testamentele privilegiate sunt întocmite doar în situaţii speciale, în care testatorul nu are libertatea alegerii între formele ordinare ale testamentului (este vorba de testamentul făcut pe timp de epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări excepţionale; testamentul făcut la bordul unei
Citește mai mult
nave; testamentul făcut la bordul unei aeronave; testamentul militarilor sau al persoanelor salariate ori care prestează servicii în cadrul forţelor armate ale României, testamentul făcut de o persoană internată într-o instituţie sanitară.4. în afara acestor forme de testament mai este reglementat şi testamentul sumelor şi valorilor depozitate, echivalent al testamentului privind sumele de bani depuse la CEC, existent în vechea reglementare.
5. Nu-şi mai găseşte reglementarea testamentul făcut de români în străinătate. Se poate constata că noul Cod civil reglementează, în cuprinsul art. 2635 NCC, legea aplicabilă formei testamentului. Conform acestei reglementări, întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt considerate valabile dacă actul respectă condiţiile de formă aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia dintre legile următoare: a) legea naţională a testatorului; b) legea reşedinţei obişnuite a acestuia; c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat; d) legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului; e) legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor moştenite.
6. Indiferent de forma aleasă pentru întocmirea testamentului, acesta trebuie obligatoriu să îmbrace forma scrisă, cerinţă prevăzută ca o condiţie ad validitatem. Lipsa formei scrise face să nu existe testament, legislaţia noastră necunoscând testamentul verbal (nuncupativ - de la latinescul nuncupatio, care înseamnă declarare de moştenitori).
7. întrucât forma scrisă constituie o condiţie de valabilitate, în literatura juridică s-a afirmat, cu deplin temei, că ea nu poate fi înlocuită cu înregistrarea video sau pe bandă magnetică ori pe orice alt suport, care poate ascunde o posibilă fraudă, existând posibilitatea realizării unor trucaje (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 175, nota de subsol 4). Nici forţa majoră, nici imposibilitatea fizică a testatorului nu pot înlătura cerinţa formei scrise a testamentului (/. Genoiu, Formele testamentului în noul Cod civil, în Dreptul nr. 12/2011, p. 35).
8. în cazul în care testamentul s-a întocmit în formă scrisă, într-una dintre formele prevăzute de lege, însă a dispărut sau a fost distrus prin fapta altei persoane decât testatorul, există posibilitatea dovedirii clauzelor pe care le conţinea prin orice mijloc de probă. însă într-o asemenea situaţie, persoana interesată este obligată să probeze mai întâi faptul că testamentul a existat (spre exemplu, se poate dovedi existenţa testamentului olograf prin depunerea unui act notarial în cuprinsul căruia s-a făcut menţiune despre existenţa testamentului; prin depoziţiile martorilor care au fost prezenţi la întocmirea testamentului), că s-a întocmit în formele prevăzute de lege, apoi faptul dispariţiei testamentului sau al distrugerii acestuia fie ulterior morţii testatorului, fie în timpul vieţii acestuia, însă independent de voinţa testatorului şi fără ştirea acestuia. Desigur, atunci când distrugerea testamentului s-a realizat de testator sau de altă persoană, dar cu ştirea testatorului, înseamnă că testatorul a revenit asupra dispoziţiilor sale testamentare.
Citește mai mult
desolemnizare accentuându-se în dreptul postclasic. Formele testamentare din această ultimă perioadă au fost urmate în Europa occidentală în sec. XII, căci receptarea dreptului roman s-a făcut pe baza Corpus-ului iustinianeu. în 1735, ordonanţa cancelarului Daguesseau revine însă la un formalism rigid, care a fost preluat în codul civil din 1804, implicit şi în vechiul nostru Cod civil.Testamentul notarial:
- este înscris într-un registriu electronic care se ține la nivel național;
- face mai dificilă folosirea mijloacelor dolosive;
- contestarea lui este mai anevoioasă, deoarece actul autentificat are autoritate publică;
- ca pentru orice fel de act autentificat, testamentul autentic angajează responsabilitatea notarului. Astfel, notarul public se va asigura că testatorul işi manifestă voinţa independent şi că este capabil şi are discernământul necesar să şi-o exprime. De
Citește mai mult
asemenea, notarul, fiind un jurist specializat în materie succesorală, se va asigura că testamentul are un conţinut clar şi nu conţine clauze contrare legii sau bunelor moravuri, făcându-l astfel foarte greu de contestat/anulat în instanţă. Testatorul poate avea certitudinea că voinţa sa va fi respectată;testamentul se bucură de forţa probantă a actelor autentice, sarcina dovezii revenind celui care-l contestă;
asigură păstrarea testamentului intr-un loc sigur, inaccesibil persoanelor rău-intenţionate;
- garantează îndeplinirea dispoziţiilor de ultimă voinţă – un exemplar al acestuia rămânând la notarul public;
- dacă testamentul dispare, se poate solicita un duplicat la notariatul unde a fost autentificat.
- este un act sau instrument juridic prin care pot testa şi cei care nu ştiu sau nu pot să scrie din diferite cauze (boala, handicap etc.)
- simplifică procedura de citare în cadrul procedurii succesorale notariale. Mai exact, legea prevede că notarul îl va cita numai pe legatarul universal doar atunci când acesta din urmă a fost instituit printr-un testament autentic şi în lipsă de moştenitori rezervatari. În schimb, în cazul unui testament olograf, spre exemplu, vor trebui citaţi şi moştenitorii legali pe lângă cei rezervatari.
Ultimul exemplu concret a fost cel al Constanţei Stocler, într-o succesiune ajunsă în faţa instanţelor noastre la sfârşitul anilor nouăzeci. Speţa era interesantă în sine, căci concubinul legatar universal al testatoarei cerea să i se recunoască drepturile pe baza unui înscris tehnoredactat, ce fusese datat şi semnat de testatoare şi afişând ştampilele a doi avocaţi bucureşteni. Petentul pretindea că este vorba de un
Citește mai mult
testament mistic, deoarece fusese introdus într-un plic, sigilat şi avocaţii redactaseră procesul verbal de suprascriere cerut de art. 864 C. civ. Legatarul pretindea în susţinerea acestei calificări că art. 3 din Legea nr. 51/1995 permite avocaţilor să îndeplinească formalităţi analoage celor solicitate de textul indicat din vechiul cod, argumentaţie ce a fost respinsă de curtea de apel: formalitatea suprascrierii, esenţială existenţei formei mistice, este de competenţa exclusivă a judecătorului, aşa cum o cere art. 864 C. civ. şi nu poate fi înlocuită în baza textului invocat din legea avocaţilor, care permite acestora să ateste înscrisuri. Particularitatea problemei de drept discutate ne-a stârnit interesul, astfel că am examinat dosarul succesoral al testatoarei. Aceasta ne-a pricinuit surpriza de a deduce, din tot ce s-a instrumentat în dosar, că testamentul invocat de concubin era în realitate un fals. Trecând cu vederea acest aspect, decizia Curţii ar fi una corectă pe fond: actul este nul ca testament mistic, pentru că numai judecătorul putea îndeplini formalităţile de la art. 864-867 C. civ. Succesiunea Stocler a mai produs şi o altă constatare colaterală: nu există vreun impediment legal pentru ca avocaţii să ateste în temeiul art. 3 din Legea nr. 51/1995 un testament olograf legal întocmit de testator (nu era cazul în speţă, unde am precizat că actul era tehnoredactat). Avocatul ar avea competenţa să ateste identitatea testatorului, conţinutul testamentului şi data acestuia, ceea ce i-ar spori forţa probantă.Nu în ultimul rând, mergând pe filieră, am constatat că decizia de a înlătura forma mistică a pornit de la Eliescu.
Nu ni se pare a fi fost cea mai inspirată, părere pe care o sprijinim pe următoarele argumente:
- caracterul mortis causa al testamentului îl obligă pe legiuitor să încorseteze ultimele voinţe într-un numerus clausus de solemnităţi excepţionale, pentru a le asigura certitudinea. Or, de ce să eliminăm o formă de testare, câtă vreme acestea sunt oricum reduse numeric?
- cercetările pe care le-am întreprins numai în arhiva Camerei Notarilor Publici Bucureşti ne-au revelat câteva zeci de testamente mistice localizate temporal mai ales în deceniile patru-şase ale secolului XX. Estimăm că numărul lor real este mult mai mare, ţinând cont că vremurile tulburi de după război au făcut ca nu toate să ajungă în arhiva menţionată. Ni se pare deci puţin pripit argumentul adus de autorii noştri şi de legiuitorul civil referitor la nepracticarea formei mistice.
- textul referitor la varietatea mistică nu deranja cu nimic restul articolelor din cod, constituindu-se şi într-o portiţă lăsată deschisă pentru eventualitatea unui dispunător dornic să menţină secretul intenţiilor sale la adăpostul unei forme mai puţin privată decât cea olografă. Astfel a procedat legiuitorul belgian, când Legea din 2 februarie 1983 a abrogat testamentul mistic din cod şi l-a înlocuit cu testamentul internaţional al Convenţiei de la Washington din 26.X.1973, care este în esenţă un mistic simplificat.
Credem deci că mai eficientă ar fi fost menţinerea singurei forme într-adevăr secrete a testamentului, cu corelativul publicităţii existenţei acestuia prin registru. în acest fel se evita neluarea în considerare cu ocazia deschiderii succesiunii.