Art. 1103 Noul cod civil Termenul de opţiune succesorală Dispoziţii generale Transmisiunea moştenirii
| Comentarii |
|
Transmisiunea moştenirii
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 1103
Termenul de opţiune succesorală
(1) Dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii.
(2) Termenul de opţiune curge:
a) de la data naşterii celui chemat la moştenire, dacă naşterea s-a produs după deschiderea moştenirii;
b) de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii celui care lasă moştenirea, afară numai dacă succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărârea de declarare a morţii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la această din urmă dată;
c) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moştenirii;
d) de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia sa la moştenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.
(3) Termenului prevăzut la alin. (1) i se aplică prevederile cuprinse în cartea a VI-a referitoare la suspendarea şi repunerea în termenul de prescripţie extinctivă.
| ← Art. 1102 Noul cod civil Vocaţia multiplă la moştenire... | Art. 1104 Noul cod civil Prorogarea termenului Dispoziţii... → |
|---|
Parinti mei au fost divortati , ambi sunt decedati , maicamea a decedat recent si doresc sa stiu daca am dreptul de mostenire si eu in urma ei de-oarece tata a locuit cu mine la o alta adresa , suntem doi frati si el spune ca a cumparat de la mama la care eu nu stiu nimic de-oarece ei locuiau in continuare la aceea adresa.Este valabil vre-un contract de vanzare cumparare facut intre fratele si mama ?
Citește mai mult
romania) au renunat la mostenire. in prima faza la Judecatorie i-a dat castig de cauza soroii mele ca ea fiind unic mostenitor., ne avand nici una din noi -acceptarea mostnirii la notaritat deoarece nu ne-a informat si spus notarul ca trebuie sa facem asa ceva; am facut recurs mi-au fost anulati si martorii si au dat din nou ca sora mea - unic mostenitor - cu toate ca am folosit tacit amandoua acest teren si am efectuat pomenile dupa moartea parintilor numai eu. (ea fiind pocaita). Acum doresc sa fac cerere de revizuire si contestatie in anulare deoarece nu au fost luat in consideratie toate probele. vreu sa stiu daca pot avea drept de mostenire dupa decesul parintiilor si eu.1. Prin moştenire, patrimoniul lăsat de către o persoană fizică decedată se transmite la una sau mai multe persoane în viaţă, transmiterea patrimoniului celui care decedează operând din clipa morţii persoanei care lasă masa succesorală. Persoanele cu vocaţie generală la dobândirea patrimoniului succesoral, deci succesibili, îşi pot exercita dreptul de opţiune succesorală, respectiv dreptul de a opta între următoarele trei facultăţi: de a accepta pur şi simplu moştenirea, de a accepta moştenirea sub beneficiu de inventar şi de a renunţa la moştenire. Prin urmare, dreptul de
Citește mai mult
opţiune succesorală este un drept subiectiv care ia naştere în persoana moştenitorilor cu vocaţie succesorală din clipa deschiderii succesiunii. Potrivit art. 686 C. civ. 1864 [art. 1100 NCC, n.n.], „nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri care i se cuvine". Conform dispoziţiilor Codului civil, subiecţi ai dreptului de opţiune succesorală sunt toate persoanele care au vocaţie la succesiune, indiferent care este temeiul acestei chemări la moştenire (fie că este vorba de moştenire legală sau testamentară) sau dacă vocaţia la moştenire este universală, cu titlu universal sau cu titlu particular. Dreptul de opţiune succesorală aparţine, deci, tuturor moştenitorilor cu vocaţie generală la moştenire, indiferent dacă, în concret, persoana are sau nu vocaţie. Astfel, la data deschiderii succesiunii, patrimoniul succesoral se transmite către toţi moştenitorii celui care a decedat, pentru fiecare dintre aceştia născându-se un drept subiectiv de opţiune succesorală. Potrivit art. 700 C. civ. 1864, modificat prin Decretul nr. 73/1954, „dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni socotit la data deschiderii succesiunii", prin urmare, legea prevede un termen de prescripţie de 6 luni [în prezent, de un an, n.n.], termen în care succesibilul trebuie să se pronunţe cu privire la dreptul de opţiune succesorală. întrucât reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de moştenitori acceptanţi ai foştilor proprietari tabulari, în baza art. 686 C. civ. 1864 [art. 1100 NCC, n.n.] şi art. 700 al aceluiaşi cod, modificat prin Decretul nr. 73/1954, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi, în consecinţă, a respins acţiunea civilă astfel cum a fost precizată (C.A. Braşov, dec. civ. nr. 42/Ap/2002, în B.J.C.P.J. 2002, p. 70-73). Notă. Noul Cod civil nu mai face distincţia între acceptarea pură şi simplă şi acceptarea sub beneficiu de inventar a moştenirii. Potrivit art. 1108 alin. (1) NCC, acceptarea poate fi expresă sau tacită.2. Sesizarea făcută la primărie de către un comoştenitor pentru deschiderea procedurii succesorale în contextul prevederilor Decretului nr. 40/1953 echivalează cu acceptarea succesiunii în condiţiile art. 689 C. civ. 1864 [art. 1108 NCC, n.n.], astfel că emiterea certificatului de moştenitor după expirarea termenului prevăzut de art. 700 C. civ. 1864 este irelevantă (C.A. Suceava, s. civ., dec. nr. 1834/2001, în B.J.C.P.J. 2001 şi sem. 1/2002, p. 36).
3. Acceptarea tacită a succesiunii trebuie făcută, potrivit art. 700 C. civ. 1864, în termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii [în prezent, de un an, n.n.], iar actul care atestă acceptarea trebuie să îndeplinească două condiţii: să nu poată fi făcut decât în calitate de moştenitor; să presupună în mod obligatoriu intenţia de a accepta. Termenul de 6 luni se socoteşte de la deschiderea succesiunii, iar dreptul de a accepta succesiunea se prescrie dacă nu a fost exercitat înăuntrul acestui termen. Neacceptarea în termen a succesiunii duce la stingerea titlului de moştenitor, succesibilul fiind străin de moştenire. Actele făcute după expirarea termenului nu sunt acte de acceptare tacită, chiar dacă se încadrează în categoria actelor care, efectuate în termen, puteau fi considerate drept acceptare. în speţă, s-a reţinut că plata impozitului pentru imobilul bun succesoral, făcută de reclamant după 2 ani de la expirarea termenului de acceptare, nu-i conferă acestuia calitatea de succesor. Referitor la luarea unui lucru ce a aparţinut defunctului (o haină), s-a constatat că nu are semnificaţia juridică a unui act de acceptare a succesiunii, datorită caracterului său echivoc şi a neidentificării intenţiei succesibilului de a-şi însuşi calitatea de erede, prin faptul luării unui lucru de mică valoare (C.A. laşi, dec. civ. nr. 290/2000, în Jurisprudenţa C.A. laşi civ. 2000, p. 125).
4. Participarea succesibilului la succesiunea soţiei predecedate a autorului său, prin invocarea calităţii sale de legatar testamentar, reprezintă un act care implică intenţia sa neîndoielnică de acceptare a moştenirii de pe urma defunctei sale autoare, participarea la succesiunea defunctei făcându-se în baza testamentului deţinut de la soţul supravieţuitor al defunctei şi în cadrul termenului legal de acceptare a succesiunii (C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 375/2004, în B.J.C.P.J. 2003-2004, p. 286-290).
5. Dacă nu au cunoscut despre decesul defunctului, este exclus ca actele de plată a impozitului pentru întregul imobilul să se fi făcut de către autorul recurentului şi apoi de către acesta, cu voinţa de a-şi manifesta intenţia acceptării succesiunii fratelui, respectiv a unchiului lor. Necunoaşterea morţii lui de cuius înlătură semnificaţia acceptării tacite a moştenirii acestuia pentru orice act sau fapt săvârşit de către recurentul-reclamant sau autorul său, în intervalul cuprins între data morţii şi cea a aflării despre acest eveniment, întrucât în mod evident acestora le lipseşte intenţia de a accepta succesiunea venită din partea celor ce le-au săvârşit. Una dintre condiţiile cerute de art. 689 C. civ. 1864 (art. 1108 NCC, n.n.] pentru calificarea unui act sau fapt ca valorând acceptarea tacită a moştenirii este voinţa, intenţia succesibilului de a accepta succesiunea. Acest raţionament dovedeşte că plata impozitului pentru imobil a fost făcută de către recurent şi autorul său în calitate de coproprietari, şi nu ca acceptanţi ai succesiunii defunctului (C.A. Bucureşti, $. a lll-a civ., dec. nr. 1366/2004, în B.J.C.P.J. 2003-2004, p. 290-293).
6. Succesorul care nu a fost prezent la notariat şi, prin urmare, nu a consimţit la menţiunile din certificatul de moştenitor privind întinderea drepturilor succesorale şi alcătuirea masei succesorale poate cere oricând anularea certificatului de moştenitor, stabilirea masei succesorale şi partajarea ei, dar cu condiţia să facă dovada acceptării în termen a succesiunii, deoarece numai făcând această dovadă, el este socotit ca proprietar al bunurilor succesorale, de la data deschiderii succesiunii. Dacă însă, înăuntrul termenului de acceptare a succesiunii, succesibilul nu şi-a exercitat dreptul de opţiune nici expres, nici tacit, titlul de moştenitor se stinge, iar succesibilul este considerat străin de moştenire. întrucât succesibilul străin de moştenire nu poate emite pretenţii asupra succesiunii, nu are calitate procesuală în acţiunea privind anularea certificatului de moştenitor, pentru omisiunea înscrierii lui printre moştenitori şi partaj (C.A. laşi, dec. civ. nr. 1337/1998, în C.P.J.C.A. laşi 1998, p. 47).
7. Nu constituie un caz de forţă majoră - şi nu justifică repunerea în termenul de acceptare a succesiunii - faptul că reclamantul, în semn de protest faţă de unele articole publicate de tatăl său (decedat în anul 1978), nu a acceptat succesiunea acestuia în termenul legal (Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 460/1997, în C.P.J. 1993-1997, p. 165-166).
8. Prin intrarea în vigoare a Decretului nr. 167/1958 au fost abrogate, implicit, prevederile art. 700 alin. (2) C. civ. 1864 (modificat prin Decretul nr. 73/1954), potrivit cărora, în cazul când moştenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său din motive de forţă majoră, instanţa judecătorească, la cererea moştenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârşit împiedicarea. Decretul nr. 167/1958, în art. 13, a stabilit cauzele de suspendare a prescripţiei, printre care şi forţa majoră, iar prin art. 19 s-a reglementat prelungirea termenului de prescripţie sau repunerea în termen, „în cazul în care se constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit". Rezultă că, spre deosebire de art. 700 C. civ. 1864, art. 19 din Decretul nr. 167/1958 are o reglementare mai largă a repunerii în termen, ce nu mai este limitată doar în cazul împiedicării prin forţă majoră. Aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Decretul nr. 167/1958 şi în cazul termenului de prescripţie prevăzut în art. 700 C. civ. 1864 nu trebuie să ducă însă la concluzia că prelungirea termenului operează automat ori de câte ori moştenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său. De aceea, instanţa trebuie să examineze, în concret, împrejurările care l-au împiedicat pe moştenitor să afle de decesul celui la a cărui succesiune are vocaţie sau să accepte succesiunea în termen, pentru a aprecia apoi dacă sunt „temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit" şi a stabili, în final, dacă pierderea termenului îi este sau nu imputabilă. Numai în acest din urmă caz, prelungirea termenului poate fi încuviinţată (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1399/1986, în R.R.D. nr. 3/1987, p. 68-69). Notă. Potrivit alin. (3) al art. 1103 NCC, termenului de opţiune succesorală i se aplică prevederile cuprinse în Cartea a Vl-a referitoare la suspendarea şi repunerea în termenul de prescripţie extinctivă. Cererea de repunere în termen trebuie făcută de succesibil în termen de 30 de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depăşirea termenului de prescripţie [art. 2522 alin. (2) NCC).
9. Din prevederile Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar rezultă că moştenitorii, care nu-şi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile au fost scoase din circuitul civil prin efectul colectivizării, au fost repuşi de drept în termenul de acceptare asupra cotei ce li se cuvine din terenurile care i-au aparţinut autorului lor, fiind consideraţi că au acceptat succesiunea prin cererea pe care au făcut-o la comisia instituită conform menţionatului act normativ. Această prevedere legală are caracter imperativ (Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 1784/1991, în C.P.J. civ. 1991, p. 130).
10. Potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, moştenitorii care nu-şi pot dovedi calitatea, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor. în partea finală a textului se prevede că persoanele la care se referă sunt considerate că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei. Dispoziţia înscrisă în art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 priveşte doar persoanele care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut în art. 700 C. civ. 1864, deoarece terenul nu s-a găsit în circuitul civil. Prin lege, s-a instituit un caz special de repunere în termen, în materia acceptării succesiunii, doar pentru moştenitorii care nu au fost interesaţi să-şi exercite dreptul de acceptare a succesiunii în termen de 6 luni de la deschiderea ei, deoarece terenul ce ar fi putut intra în masa succesorală nu se afla în circuitul civil. Nu se află în ipoteza la care se referă art. 13 alin. (2) din lege moştenitorii care nu au făcut acte de acceptare a succesiunii, deşi, la momentul deschiderii ei şi în tot cursul termenului de acceptare, terenul a fost în circuit civil (C.A. laşi, dec. civ. nr. 1117/1998, în C.P.J.C.A. laşi 1998, p. 55).
11. Renunţarea expresă la moştenirea de cu/us-ului, fost membru în cooperativa agricolă, a cărui succesiune s-a deschis în perioada când terenurile erau colectivizate, nu are efect în raport cu prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora, în atare situaţii, fiindcă terenurile erau scoase din circuitul civil, moştenitorii sunt socotiţi repuşi în termenul de acceptare a succesiunii cu privire la acele terenuri ce au aparţinut autorului lor şi cu care el s-a înscris în cooperativa agricolă (C.A. Suceava, s. civ., dec. nr. 1834/2001, în B.J.C.P.J. 2001 şi sem. 1/2002, p. 39-40).
12. Un comoştenitor care a stat în pasivitate şi nu a făcut acte de acceptare a succesiunii, conform art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, până la data promulgării Legii nr. 169/1997, poate cere reconstituirea dreptului său de proprietate referitor la terenuri, în baza art. IV din Legea nr. 169/1997, numai dacă terenurile respective nu au făcut deja obiectul reconstituirii în baza Legii nr. 18/1991 pentru ceilalţi comoştenitori, cărora li s-a şi emis deja titlu de proprietate, pentru că, într-o atare situaţie, potrivit art. II din Legea nr. 169/1997, s-ar aduce atingere drepturilor câştigate de ceilalţi moştenitori, cărora li s-a eliberat titlu de proprietate cu respectarea legii. Potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor rămase moştenire se face, în indiviziune, la cererea tuturor succesorilor (C.A. Suceavo, s. civ., dec. nr. 1705/2001, în B.J.C.P.J. 2001 şi sem. 1/2002, p. 42).
13. Derogându-se de la dispoziţiile art. 700 alin. (1) C. civ. 1864, prin Legea nr. 10/2001 a fost instituit un termen de 12 luni pentru acceptarea succesiunii cât priveşte imobilele care fac obiectul acestei legi (C.A. Cluj, s. civ., dec. nr. 171/2003, în C.P.J.C.A. Cluj 2003, p. 118-120).
14. Prin stabilirea vocaţiei tatălui intervenientului la succesiunea autorului său, calitatea interve-nientului de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului ce face obiectul Legii nr. 10/2001 urmează atât regulile devoluţiunii succesorale legale, cât şi normele specifice prevăzute în art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001. Potrivit art. 4 alin. (3) din lege, „succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea, sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi". Prin art. 4 alin. (3) din lege s-a consacrat in terminis repunerea în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care sunt de domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 şi pentru moştenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul şi condiţiile art. 700 C. civ. 1864. în ceea ce îl priveşte pe intervenient, acesta este străin de moştenire, întrucât din certificatul de moştenitor a rezultat că nu a acceptat în termen succesiunea. Dar neacceptarea în termen a succesiunii, prevăzută de art. 700 C. civ. 1864, nu se confundă cu renunţarea la succesiune, reglementată de art. 696 C. civ. 1864 (art. 1121 alin. (1) NCC, n.n.J. în acest din urmă caz, renunţătorul este considerat că nu a fost niciodată succesibil. întreaga teorie şi jurisprudenţă în materie au conchis că textul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 reprezintă o acceptare a succesiunii prin cererea (notificarea) adresată unităţii deţinătoare, fiind socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii (C.A. Constanţa, s. civ., dec. nr. 623/C/2005, în Jurisprudenţă civ. 2005, p. 25-28).
15. Dispunând respingerea acţiunii de partajare a bunurilor succesorale ca prescrisă, instanţa a reţinut că reclamantul n-a acceptat succesiunea părinţilor săi în termenul prevăzut de art. 700 C. civ. 1864. întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 728 C. civ. 1864 [art. 1143 NCC, n.n.], un moştenitor poate cere oricând ieşirea din indiviziune, o astfel de acţiune este imprescriptibilă, în timp ce neacceptarea în termenul legal a moştenirii are drept consecinţă pierderea calităţii de moştenitor, succesibilul fiind considerat ca o persoană străină de moştenire. Ca atare, respingând cererea de împărţeală, pe considerentul că dreptul la acţiune al reclamantului s-a prescris, instanţa a pronunţat o soluţie cu încălcarea esenţială a legii. Este adevărat că instanţa a reţinut faptul că reclamantul n-a acceptat în termen succesiunea, dar într-o atare situaţie este vorba de lipsa calităţii procesuale active, pe motiv că apare o persoană străină de moştenire, şi nu de prescrierea dreptului la acţiune. Calitatea procesuală activă a reclamantului trebuia analizată nu numai în legătură cu faptul dacă a acceptat sau nu în termen succesiunea defuncţilor săi părinţi, ci şi în funcţie de calitatea lui de unic moştenitor al fratelui său, potrivit certificatului de moştenitor. Pentru aceasta trebuia ca, mai întâi, să se verifice, prin probe, dacă fratele decedat a acceptat el moştenirea defuncţilor săi părinţi, situaţie care, dacă este dovedită, ar fi determinat ca partea cuvenită acestuia să fie cuprinsă în masa succesorală rămasă de pe urma lui (alături de bunurile menţionate în certificatul de moştenitor) (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1566/1986, în R.R.D. nr. 6/1987, p. 69).
16. Dreptul de opţiune succesorală se prescrie, conform art. 700 C. civ. 1864, într-un termen de 6 luni [în prezent, de un an, n.n.), socotit de la data deschiderii succesiunii. Fiind un termen de prescripţie, este susceptibil de suspendare în condiţiile prevăzute de art. 13 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, respectiv cât timp cel împotriva căruia curge este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere. în speţă, instanţele nu s-au preocupat să verifice susţinerile reclamanţilor potrivit cărora nu au avut cunoştinţă de decesul autoarei, iar pârâţii au ascuns notarului, în faţa căruia s-a dezbătut succesiunea, existenţa şi a altor moştenitori. Solicitarea anulării certificatului de moştenitor şi partajarea averii succesorale trebuie interpretate ca o cerere de repunere în termenul prevăzut de art. 700 C. civ. 1864 (C.A. Croiova, s. civ., dec. nr. 136/2005, în B.J.C.P.J. 2005, p. 379-382). Notă. Potrivit art. 2532 pct. 9 NCC, prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă: în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescripţia este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat această împiedicare; forţa majoră, când este temporară, nu constituie o cauză de suspendare a prescripţiei decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripţie.
17. Potrivit art. 700 alin. (1) C. civ. 1864, dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni [în prezent, de un an, n.n.) socotit de la data deschiderii succesiunii. în alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că, în cazul în care moştenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său din motive de forţă majoră, instanţa judecătorească, la cererea moştenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data la care a luat sfârşit împiedicarea. Deoarece termenul de acceptare a succesiunii este de prescripţie, rezultă că, odată cu intervenirea Decretului nr. 167/1958, alin. final al art. 700 C. civ. 1864 trebuie considerat completat cu dispoziţiile art. 13 din decret, care, pe lângă forţa majoră, stabileşte şi alte cauze de suspendare a cursului prescripţiei extinctive. în acelaşi timp, prin art. 19 din Decretul nr. 167/1958 se dă posibilitatea instanţei judecătoreşti, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acţiunii ori să încuviinţeze executarea silită. Potrivit alin. (2) din sus-menţionatul articol, cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie. într-o corectă interpretare a dispoziţiilor legale care reglementează cauzele de suspendare a termenului de prescripţie, se poate aprecia ca întemeiată cererea de repunere în termen formulată de legatarul care nu a cunoscut existenţa testamentului întocmit în favoarea sa, cerere care trebuie făcută în termen de o lună de la data la care a aflat că s-a testat în beneficiul său (C.S.J., s. civ., dec. nr. 129/1993, înJurisprudenţa C.S.J. nr. 2/1993, p. 3-4). Notă. A se vedea notele de la speţele nr. 8 şi 16.
18. Potrivit art. 700 C. civ. 1864, prescripţia dreptului de acceptare a succesiunii începe să curgă de la deschiderea succesiunii. Textul arătat nu permite o altă interpretare, în ceea ce priveşte momentul de curgere a termenului de opţiune succesorală, astfel că împrejurarea invocată, în sensul că reclamanta ar fi luat cunoştinţă de moartea tatălui la o dată ulterioară, este fără relevanţă din acest punct de vedere. Art. 700 C. civ. 1864 şi art. 19 din Decretul nr. 167/1958 reglementează însă posibilitatea repunerii în termenul de acceptare a succesiunii, atunci când, din motive temeinic justificate, termenul de prescripţie a fost depăşit. în cauză nu se verifică o asemenea situaţie. Motivele invocate de reclamantă, în sensul că la data decesului tatălui ei se afla într-o altă localitate, pe un şantier, fiind şi bolnavă, chiar dacă s-ar dovedi reale şi s-ar considera că acestea constituie motive temeinice, rămân fără eficienţă în ceea ce priveşte posibilitatea repunerii în termen pentru acceptarea succesiunii, deoarece reclamanta, cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei, a precizat că a aflat de moartea tatălui ei survenită în luna decembrie 1984, când s-a întors de pe şantier, în luna aprilie 1985. Or, la aceea dată, termenul de prescripţie nu era depăşit, pentru a se discuta repunerea în termen, reclamanta având posibilitatea să-şi exercite dreptul de opţiune asupra succesiunii, până la împlinirea termenului de 6 luni (în prezent, de un an, n.n.) [Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 213/1987, în R.R.D. nr. 10/1987, p. 74-75).
19. Potrivit art. 14 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia nu curge împotriva celui lipsit de capacitate de exerciţiu, cât timp nu are reprezentant legal, şi nici împotriva celui cu capacitate restrânsă, cât timp nu are cine să-i încuviinţeze actele. întrucât minorul a avut reprezentant legal în persoana mamei sale, nu se poate primi teza potrivit căreia, dacă minorul a fost abandonat de mamă, termenul de acceptare a succesiunii începe să curgă de la data instituirii tutelei, până la care cursul prescripţiei a fost suspendat, întrucât textul invocat se referă expres la situaţia celui lipsit de capacitate „cât timp nu are reprezentant legal". Dar această părăsire a minorului de către mamă, practic neexercitarea de către ea a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti, poate fi apreciată de instanţă ca un motiv temeinic de repunere în termenul legal de acceptare a succesiunii de către minor. Rejudecarea cauzei se impune în vederea aducerii la îndeplinire a prevederilor art. 129 C. fam., întrucât acceptarea, fiind un act de dispoziţie, nu poate fi exercitată fără prealabila încuviinţare a autorităţii tutelare. în consecinţă, urmează a se face intervenţiile necesare, chiar din oficiu, pentru îndeplinirea condiţiei legale prevăzute de textul menţionat, socotindu-se că s-a suspendat cursul prescripţiei pe durata acestor demersuri. Acest caz de suspendare a cursului prescripţiei nu este expres prevăzut de art. 13 din Decretul nr. 167/1958, dar el rezultă din raţiunea legii, în sensul că nu poate curge prescripţia, când cel îndreptăţit a-şi valorifica un drept nu rămâne în pasivitate. Altfel, ar însemna să fie îndepărtat de la succesiune minorul, deşi acesta nu a neglijat exercitarea dreptului, ci s-a conformat legii, cerând autorizarea pe care aceasta o pretinde (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 590/1986, în R.R.D. nr. 2/1987, p. 63). Notă. Potrivit art. 2532 pct. 4 NCC, prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă: (...) în cazul celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în care există o dispoziţie legală contrară. Prescripţia nu curge nici contra moştenitorilor defunctului cât timp aceştia nu au acceptat moştenirea ori nu a fost numit un curator care să îi reprezinte [art. 2533 alin. (2) NCC).
20. Reclamanţii fiind minori sub 14 ani la data când a intervenit decesul părintelui natural şi, totodată, lipsiţi de reprezentantul legal, cursul prescripţiei dreptului de opţiune succesorală a fost suspendat. Minorii nu puteau accepta moştenirea direct sub beneficiu de inventar, iar îndeplinirea formalităţilor od solemnitatem impunea numirea unui curator, consecutiv declanşării procedurilor de asistenţă socială. în absenţa acestora, se poate considera că dreptul de opţiune succesorală a fost exercitat în termen (C.A. Cluj, s. civ., mun. şi asig. soc., min. şi fam., dec. nr. 2215/R/2006, în B.J. 2006, p. 195-199). Notă. A se vedea nota de la speţa nr. 19.
21. Reclamanţii au invocat starea de minoritate ca motiv ce i-a împiedicat să accepte în termen moştenirea; aceştia aveau reprezentant legal în persoana mamei lor, care era în măsură să-i asiste pe cei ce aveau împlinită vârsta de 14 ani şi să-i reprezinte pe cei ce aveau sub această vârstă. Ca urmare, nici prin reprezentantul legal şi nici după ce au devenit majori reclamanţii nu au făcut acte de acceptare expresă a moştenirii şi nici tacit nu au demonstrat că au acceptat succesiunea după tatăl lor. Cererea de repunere în termenul de acceptarea a moştenirii nu a fost formulată pentru ca instanţa să fi putut analiza şi sub aspectul termenului când împiedicarea de a face acte de acceptare a succesiunii a luat sfârşit (C.A. Braşov, dec. civ. nr. 960/R/2002, în B.J.C.P.J. 2002, p. 154-156).
22. Succesibilul care a pierdut termenul de prescripţie va putea fi repus în termen dacă sunt îndeplinite condiţiile legii. Succesibilul trebuie să demonstreze „motivele temeinice" care au determinat pierderea termenului. în lipsa unor dovezi că succesibilii ar fi fost împiedicaţi să ia cunoştinţă de decesul autorului lor, coroborat şi cu împrejurarea că aceştia aveau cunoştinţă de telefonul şi locul unde domiciliază, cererea lor nu poate fi admisă (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., dec. nr. 2633/2001, în P.J.civ. 2001-2002).
23. Moştenirea legală, ce constituie regula în dreptul nostru, nu exclude moştenirea testamentară: ele coexistă atunci când există moştenitori rezervatari, aceştia dobândind partea lor din moştenire corespunzătoare rezervei, urmând ca numai pentru ceea ce reprezintă cotitatea disponibilă devoluţiunea succesorală să fie testamentară. Legea conferă moştenitorului legal, gratificat prin testament, dreptul de a opta diferit cu privire la moştenirea legală şi la legat, manifestarea voinţei de a accepta legatul fiind şi ea limitată în timp, prescriptibilă în 6 luni de la deschiderea succesiunii [un an în prezent, n.n.](C.A. Cluj, s. civ., dec. nr. 2700/2001, în B.J.C.P.J. 2001, p. 141-144).
2. Legiuitorul foloseşte sintagma „dreptul de opţiune succesorală", noţiune mai largă, ce are în vedere atât acceptarea, cât şi renunţarea la moştenire.
3. în legătură cu natura juridică a termenului de opţiune succesorală, s-au exprimat două opinii. într-o opinie, se apreciază că legea prevede un termen de prescripţie de un an, termen în care succesibilul trebuie să
Citește mai mult
se pronunţe cu privire la dreptul său de opţiune succesorală. Termenului de opţiune succesorală i se aplică prevederile cuprinse în Cartea a Vl-a referitoare la suspendarea şi repunerea în termenul de prescripţie extinctivă (art. 2522, art. 2532 şi urm. NCC) [L Stănciulescu, Curs de drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 178; G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 628).4. într-o altă opinie, s-a reţinut că dreptul de opţiune succesorală trebuie exercitat în termenul stabilit de art. 1103 NCC, însă acesta nu este un termen de prescripţie, ci de decădere, deoarece, pe de o parte, stinge însuşi dreptul respectiv, iar, pe de altă parte, dacă ar fi calificat ca termen de prescripţie, atunci ar deveni inutilă dispoziţia înscrisă în alin. (3) al art. 1103 NCC; în plus, exercitarea dreptului de opţiune succesorală nu presupune introducerea unei acţiuni în justiţie (6. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 288; G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 292-293).
5. Deoarece textul de lege ne sugerează ideea unei universalităţi (a unui patrimoniu), rezultă că termenul vizează numai transmisiunile succesorale universale sau cu titlu universal (D. Macovei, I.E. Cadariu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Junimea, laşi, 2005, p. 117; G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 628).
6. Per a contrario, legatarilor cu titlu particular le vor fi aplicabile dispoziţiile dreptului comun în materie, astfel că dreptul de opţiune succesorală cu privire la aceste legate se exercită în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani (art. 2517 NCC) (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 628).
7. în sens contrar cu opinia exprimată mai sus, s-a reţinut că este neîndoielnic că termenul pentru exercitarea dreptului de opţiune se aplică nu numai moştenitorilor legali, dar şi legatarilor universali sau cu titlu universal. Termenul general de prescripţie se aplică executării legatelor particulare, iar nu acceptării lor, care trebuie să aibă loc în termenul prevăzut de art. 700 C. civ. 1864 (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 399-401).
8. Termenul (special) de prescripţie de un an se explică prin necesitatea lichidării într-un termen scurt a cauzelor succesorale, pentru stabilirea drepturilor cuvenite moştenitorilor şi eliberarea certificatelor de moştenitor (sau declararea succesiunilor vacante, în cazurile când nu există moştenitori ori când moştenitorii existenţi au renunţat la drepturile lor) (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 629).
9. De regulă, termenul de opţiune de un an începe sa curgă de la data deschiderii moştenirii. De menţionat că nu are relevanţă dacă moştenitorul a cunoscut sau nu despre moartea celui care lasă moştenirea, termenul calculându-se de la data deschiderii succesiunii. în cazul moştenirii prin retransmitere, termenul se calculează tot de la data deschiderii succesiunii, astfel că succesibilii care moştenesc prin retransmitere au la dispoziţie pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală termenul rămas de la data morţii succesibilului şi până la expirarea termenului legal (un an sau 3 ani) (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 629).
10. Excepţii de la regula enunţată mai sus: a) în cazul copilului conceput, dar nenăscut la data deschiderii succesiunii (care are drepturi succesorale cu condiţia să se nască viu), se admite că termenul de prescripţie începe să curgă de la data naşterii (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 217; M. Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul R.S.R., voi. II, Ed. Academiei, Bucureşti, 1966, p. 104); b) de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii celui care lasă moştenirea, afară numai dacă succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărârea de declarare a morţii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la această din urmă dată (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 629); c) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moştenirii; d) de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia sa la moştenire (dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii) (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 629-630; C. Toader, R. Popescu, Consideraţii în legâturâ cu aplicarea principiului aparenţei în drept în materia moştenirii, în Dreptul nr. 9/1993, p. 35-36).
11. Potrivit alin. (3) al normei analizate, termenului de opţiune succesorală i se aplică prevederile cuprinse în Cartea a Vl-a referitoare la suspendarea şi repunerea în termenul de prescripţie extinctivă. în materie succesorală, suspendarea prescripţiei prezintă unele particularităţi (art. 2533 NCC). Astfel, prescripţia nu curge contra creditorilor defunctului în privinţa creanţelor pe care aceştia le au asupra moştenirii, cât timp aceasta nu a fost acceptată de către succesibili ori, în lipsa acceptării, cât timp nu a fost numit un curator care să îi reprezinte. Prescripţia nu curge nici contra moştenitorilor defunctului, cât timp aceştia nu au acceptat moştenirea ori nu a fost numit un curator care să îi reprezinte. Prescripţia nu curge, de asemenea, contra moştenitorilor, în privinţa creanţelor pe care aceştia le au asupra moştenirii (de la data acceptării moştenirii şi până la data lichidării ei) (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 630).
12. Potrivit dreptului comun în materie, „când cauza de suspendare a încetat, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se pentru împlinirea termenului şi timpul scurs înainte de suspendare". Totuşi, prescripţia nu se va împlini mai înainte de expirarea unui termen de 6 luni de la data când suspendarea a încetat (cu excepţia prescripţiilor de 6 luni sau mai scurte, care nu se vor împlini decât după expirarea unui termen de o lună de la încetarea suspendării - art. 2534 alin. (1) NCC]. Suspendarea prescripţiei poate fi invocată numai de
către partea care a fost împiedicată să facă acte de întrerupere, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel (art. 2535 NCC).
13. Potrivit dispoziţiilor art. 2522 NCC, „cel care, din motive temeinice, nu şi-a exercitat în termen dreptul la acţiune supus prescripţiei poate cere organului de jurisdicţie competent repunerea în termen şi judecarea cauzei". Din textul de lege se conturează două situaţii când, din anumite motive, dreptul de opţiune succesorală nu a putut fi exercitat: a) când, datorită cazului de forţă majoră, succesibilul a fost împiedicat să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală; b) când „din motive temeinice" a fost împiedicat să-şi exercite acest drept (între cazul de forţă majoră şi „motive temeinice" există o deosebire esenţială; forţa majoră produce de drept suspendarea termenului de prescripţie, pe când, în cazul motivelor temeinice, instanţa de judecată admite sau respinge cererea de repunere în termen; deci, repunerea în termen este o măsură lăsată la aprecierea instanţei judecătoreşti, în acest din urmă caz). Dacă succesibilul a fost împiedicat din cauză de forţă majoră să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală, atunci se aplică regulile cunoscute de la prescripţia extinctivă, potrivit cărora forţa majoră suspendă de drept curgerea termenului de prescripţie în perioada cât acţionează cauza de forţă majoră. Aşadar, în caz de forţă majoră, intervine suspendarea de drept a termenului de prescripţie. Când împiedicarea nu s-a datorat unei cauze de forţă majoră, ci unor motive întemeiate, instanţa de judecată va putea dispune repunerea în termenul de opţiune succesorală (în condiţiile art. 2522 alin. (2) NCC) (6. Boroi, L. Stăn-ciulescu, Instituţii, p. 630-631).
14. Instanţa de judecată poate dispune repunerea în termen numai atunci când constată că împrejurările ce l-au împiedicat pe cel chemat la moştenire să-şi exercite dreptul de opţiune nu-i sunt imputabile. Astfel, repunerea în termen nu îi poate fi acordată succesibilului atunci când depăşirea termenului de prescripţie se datorează unei culpe proprii (6. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 630-631; Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 389/1990, în C.D. 1990, p. 94; Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 1723/1957, în C.D. 1957, p. 64-65; Trib Suprem, s. civ., dec. nr. 213/1987, în C.D. 1987, p. 113-116; C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., dec. nr. 1633/2001).
15. Cererea de repunere în termen trebuie făcută de succesibil în termen de 30 de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depăşirea termenului de prescripţie [art. 2522 alin. (2) NCC). Admiterea cererii de repunere în termen constituie o acceptare implicită a moştenirii, nefiind necesară acordarea unui nou termen pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală (/. Turculeanu, Repunerea în termenul de opţiune succesorală a moştenitorilor, în Dreptul nr. 5/2000, p. 61; Al. Bacaci, Gh. Comăniţă, Drept civil. Succesiunile, p. 196).
16. Dispoziţii speciale referitoare la repunerea în termenul de prescripţie sunt prevăzute de art. 13 din Legea nr. 18/1991, republicată (Legea fondului funciar), art. 5 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată. Potrivit acestora, calitatea de moştenitor se recunoaşte nu numai persoanelor care au acceptat moştenirea lăsată de proprietar (repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine), dar şi moştenitorilor ce nu acceptaseră moştenirea lăsată de fostul proprietar la data decesului, ei fiind consideraţi acceptanţi prin cererea făcută comisiei constituite potrivit legii şi repuşi de drept în termenul de acceptare. în schimb, moştenitorul acceptant al moştenirii lui de cuius, care nu a făcut cerere, nu poate pretinde drept de proprietate asupra terenului reconstituit pe numele comoştenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 631-632).
17. în legătură cu domeniul de aplicare a termenului de opţiune, mai precizăm că termenul prevăzut de art. 700 C. civ. 1864 este aplicabil şi statului, atunci când vine la moştenire ca legatar universal sau cu titlu universal şi ca legatar particular. Evident, aceeaşi soluţie este aplicabilă şi în cazul în care legatarul este o unitate administrativ-teritorială (sau orice persoană juridică legatară). în schimb, dacă statul este chemat ope legis să culeagă o moştenire vacantă(total sau parţial),cazîn care nu are un drept de opţiune, termenul prevăzut pentru exercitarea acestui drept devine inaplicabil (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 399-401).
rog raspuns elocvent plecand de la art. 1120 ,1103 si urm. din NCC si c. civ. tel. 0213455248;e:stanescuvifor@yahoo.com
EU nu am vrut sa renunt la partea mea de mostenire . Mi s-a spus de catre un Notar ca am obligatia sa restitui 3/8 DIN cheltuielile de inmormantare sotiei tatalui meu . EA a platit totul .
AS dori sa stiu de ce si de fand exista o astfel de lege ?
Formularea art. 1103 este rezultatul multiplelor amendamente aduse art. 840 din Proiectul de cod civil din 2004 de către Comisia ce l-a amendat în 2006-2008.
Primul alineat al art. 1103 anunţă un nou termen de exercitare a opţiunii succesorale: un an, faţă de cele şase luni fixate prin Decr. nr. 88/21.VI.1951 şi păstrate în art. 840 din Proiectul din 2004. Intervalul a fost prelungit, fiind apreciat ca prea scurt.
Mai observăm eliminarea din art. 840 Proiect a referirilor la prescriere şi prescripţie. în intenţia Comisiei de amendare, termehul de la art. 1103
Citește mai mult
noul Cod Civil este unul de decădere dintr-un drept potestativ: trecerea unui an de zile stinge însăşi posibilitatea succesibilului de a mai opta. Alineatul ultim al art. 1103 noul Cod Civil îl supune cauzelor de repunere în termen şi de suspendare de la prescripţia extinctivă, ceea ce nu îi schimbă calificarea.Deformaţia profesională ne face probabil să vedem drepturi peste tot, formulându-ne automat noţiunea de drept de opţiune succesorală ca drept potestativ. în realitate, avem de-a face mai degrabă cu o facultate secundară de a acţiona asupra situaţiei juridice născute din decesul unui titular de patrimoniu. „Drepturile potestative - arată un autor - constau în puterea pe care o are titularul lor de a interveni, prin voinţa sa unilaterală, în situaţii juridice în care sunt prezente şi interesele altor persoane, care au obligaţia să se supună”. Aşa cum scrie unul dintre autorii codului, „dacă dreptul potestativ se exercită printr-un act juridic unilateral [...] care depinde exclusiv de voinţa titularului său, el este, în sine, imprescriptibil extinctiv, deoarece încălcarea lui este imposibilă juridic (subiectul pasiv nu poate să împiedice declaraţia unilaterală de voinţă), nedând naştere la un drept la acţiune; în acest caz, nu există drept la acţiune şi, deci, dreptul potestativ este imprescriptibil extinctiv (desigur, el se poate stinge prin [...] decăderea titularului în caz de neuz, adică de neexercitare a dreptului [...], însă aceasta reprezintă o chestiune distinctă de problema prescriptibilităţii drepturilor potestative). Această abordare este racordată la o teoretizare necunoscută la momentul redactării codurile civile moderne (sec. XIX), cunoscută dar ignorată în dreptul român postbelic şi consacrată legislativ abia astăzi, la început de sec. XXI.
Aşa cum s-a observat, natura de termen de decădere este confirmată şi de coroborarea dispoziţiilor art. 2500, 2545 şi 2547 noul Cod Civil.
Un alt aspect de noutate este faptul că redactarea textului nu mai lasă să planeze vreo îndoială asupra faptului că şi legatarii particulari sunt supuşi termenului de opţiune succesorală. S-a opinat în literatură că „deoarece Codul civil face trimiteri exclusiv la „moştenire”, în sensul unei universalităţi (al unui patrimoniu), rezultă că termenul de un an vizează numai transmisiunile succesorale universale sau cu titlu universal"47. Astfel formulată, concluzia ni se pare că perpetuează forţat un argument adus pe vechiul cod. La simpla lectură a textelor, se observă cum art. 700 alin. 1 C. civ. reglementa „Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen ...", în timp ce în art. 1103 alin. 1 noul Cod Civil referirea la moştenire este una marginală: „Dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii". Formularea art. 700 C. civ. mai putea lăsa loc de discuţie, fiind una centrală în înţelesul textului, pe când referirea finală din art. 1103 noul Cod Civil este o simplă precizare finală a momentului de la care curge termenul de opţiune (se putea la fel de bine scrie în text: „ ... un an de la data decesului celui în cauză”).
Ultima consecinţă ce se poate trage din textul analizat priveşte calitatea succesibilului care, prin ipoteză, a rămas inactiv pe toată durata termenului de opţiune. Analizând textele din materia acceptării şi renunţării, vom vedea cum noţiunea de străin de moştenire nu îşi mai are locul aici: după scurgerea termenului de un an, succesibilul areactiv va fi în principiu un acceptant tacit (art. 13 şi 1120 alin. 1 noul Cod Civil) sau, prin excepţie, va fi prezumat renunţător tacit (art. 1112 şi 1113 alin. 2 noul Cod Civil). Cert este însă că, în ambele situaţii, dreptul său de opţiune succesorală este stins. Acesta a fost motivul pentru care Comisia de amendare a eliminat alineatul patru al art. 840 Proiectul de Cod civil din 2004.
Momentele de la care poate începe să curgă termenul analizat sunt expuse detaliat la alineatul al doilea al art. 1103 noul Cod Civil: elemente cunoscute, fără alt caracter de absolută noutate pentru dreptul nostru decât reunirea lor codificată. Art. 840 Proiect mai conţinea un terţ aliniat care consacrase una dintre ideile dragi lui Mihail Eliescu: opţiunea în scară. Aceasta fusese inclusă în Proiectul de Cod civil din 1971, însă Comisia a decis în 2008 să o elimine, din cauza complicaţiilor pe care le-ar genera. Dincolo de pertinenţa argumentului practic invocat, apreciem că soluţia lui Eliescu trebuia respinsă ab initio: exercitarea opţiunii succesorale nu este un concurs reverenţios, ci unul de vocaţii existente şi exercitabile concomitent - adică din momentul deschiderii succesiunii - indiferent de calitatea şi rangul în care se găsesc succesibilii. Prin urmare, eliminarea alineatului menţionat transmite intenţia legiuitorului ca termenul de opţiune să înceapă să curgă concomitent pentru toţi succesibilii, fără a ţine cont de temeiul şi forţa vocaţiei acestora. „Cu alte cuvinte, termenul de opţiune este unic şi începe să curgă de la data morţii celui care lasă moştenire nu numai pentru succesibilii chemaţi în primul rând la moştenire (moştenitori dintr-o clasă mai apropiată sau de un grad mai apropiat ori legatarul desemnat în primul rând în cadrul substituţiei vulgare), dar şi pentru succesibilii subsecvenţi (dintr-o clasă sau de un grad mai îndepărtat ori legatarul desemnat pentru cazul în care primul gratificat nu ar putea sau nu ar voi să primească legatul)” (Deak, Tratat, p. 446-447). în acelaşi sens: Costin, în op. cit, p. 183-184 nr. 3.1;
Art. 700 C. civ., în forma sa originară de la 1864, prevedea un termen de opţiune de treizeci de ani. Acesta a fost redus în 1951 la şase luni iar textul a fost reformulat în 1954: „Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii” (art. 700 alin. 1). O serie de probleme s-au ridicat pe marginea textului astfel rezultat:
- ce natură juridică are termenul de opţiune succesorală: este unul de prescripţie extinctivă sau de decădere? S-a reţinut în final prima calificare, rezultat al unei evoluţii
Citește mai mult
jurisprudenţiale şi legislative sinuoase.- ce consecinţe are scurgerea termenului de opţiune faţă de lipsa de reacţie a succesibilului: va putea sau nu să fie considerat el un renunţător tacit? Legislaţia a fluctuat asupra acestui aspect, practica şi autorii au ezitat la rândul lor, după care lucrurile s-au aşezat în sensul considerării succesibilului indolent ca fiind un străin de moştenire. în practica notarială (unde se dezbat majoritatea covârşitoare a succesiunilor), deşi cei mai mulţi s-au raliat soluţiei de mai sus, au existat şi unele nuanţe. Unele încheieri au invocat caracterul necontencios al procedurii succesorale şi au mers pe soluţia de maximă prudenţă a suspendării acesteia, chiar dacă cel puţin un acceptant se prezentase; or, fostul art. 78 lit. a) din Legea nr. 36/1995 (actualmente art. 75 alin. 1 lit. a, în forma republicată) dispunea suspendarea numai dacă, deşi legal citaţi, niciun succesibil nu s-a mai prezentat sau dacă au abandonat procedura fără a cere eliberarea certificatului de moştenitor. în cealaltă extremă s-au situat încheierile finale care declarau renunţător tacit pe succesibilul ce nu reacţionase în vreun fel;
- legatarii particulari intră sau nu sub incidenţa art. 700 alin. 1 C. civ.? Răspunsul obişnuit al practicii noastre este negativ. El a fost susţinut teoretic şi de către Eliescu, care a adus un argument suplimentar: textul referindu-se la „dreptul de a accepta succesiunea", adică o universalitate, nu ar viza legatarul particular, care nu este un moştenitor ci un simplu succesor la bunuri. Soluţia a fost demontată cu contraargumente pertinente încă din 1956 de către Mircea lonescu, reluate şi îmbogăţite de către profesorul Chirică în 1996, cărora li s-a raliat în 1999 şi profesorul Deak. Critica a fost însuşită, dar un număr deloc neglijabil de autori şi de practicieni au continuat totuşi să marşeze pe soluţia criticată. Art. 79 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 pare a fi şi el tributar acestei concepţii eronate: „în cadrul procedurii succesorale, notarul public va stabili, pe baza declaraţiilor părţilor, a martorilor şi a celorlalte documente prezentate, dacă succesorii au acceptat în termen, în mod expres sau tacit, moştenirea, ori, după caz, legatul universal sau cu titlu universal”.
Neexistând iniţial un termen de opţiune succesorală, o neplăcută incertitudine plana la Roma asupra perspectivei creditorilor unei moşteniri de a-şi recupera creanţele. Solicitat în acest sens, pretorul a luat aminte la ce se întâmpla în practică: testatorii obişnuiau să prevadă în testament obligaţia pentru erezii instituiţi24 de a accepta în termen de o sută de zile de la deschiderea moştenirii, sub sancţiunea exheredării şi trecerii bunurilor la cei substituiţi
Citește mai mult
lor. Acest mod de a proceda i-a fost sursă de inspiraţie: la cererea creditorilor şi a legatarilor interesaţi, el somează erezii instituiţi prin testament să se manifeste în termenul stabilit de testator. Dacă ultimii nu acceptau în interiorul acestui spatium deliberandi, pretorul trimitea în posesiune pe următorii succesibili îndreptăţiţi sau - în absenţa acestora - pe creditorii petenţi, care procedau la vinderea publică a bunurilor. Atât a putut interveni pretorul pentru a ameliora regimul dreptului civil. în dreptul pretorian însă, eliberat de constrângerile formaliste ale lui ius civile, orice succesibil trebuia să ceară pretorului trimiterea în posesiunea bunurilor moştenirii: copiii şi părinţii defunctului în termen de un an, celelalte rude în o sută de zile - sub sancţiunea trecerii bunurilor la categoria subsecventă. Ulterior, legislaţia lui Iustinian (sec. VI p.Chr.) uneşte regimul civil cu cel pretorian şi fixează un interval unic de opţiune de un an pentru toţi succesibilii; neobservarea termenului atrage însă acceptarea moştenirii pentru succesibilul indolent. Acelaşi termen cu aceleaşi efecte le instituie peste timp şi noul Cod civil român.