Art. 1174 Noul cod civil Contractul consensual, solemn sau real Diferite categorii de contracte Contractul
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Contractul
SECŢIUNEA a 2-a
Diferite categorii de contracte
Contractul
SECŢIUNEA a 2-a
Diferite categorii de contracte
Art. 1174
Contractul consensual, solemn sau real
(1) Contractul poate fi consensual, solemn sau real.
(2) Contractul este consensual atunci când se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor.
(3) Contractul este solemn atunci când validitatea sa este supusă îndeplinirii unor formalităţi prevăzute de lege.
(4) Contractul este real atunci când, pentru validitatea sa, este necesară remiterea bunului.
| ← Art. 1173 Noul cod civil Contractul comutativ şi contractul... | Art. 1175 Noul cod civil Contractul de adeziune Diferite... → |
|---|
1. Ipoteca fiind un act solemn, forma autentică este de esenţa sa. Astfel, ipoteca trebuie constituită prin act autentic pentru a avea forţa sa legală şi mandatul ce s-ar da pentru constituirea sa trebuie să fie constatat prin act autentic sub pedeapsă de nulitate. Mandatul legalizat de comisie nu are caracterul de act autentic şi, prin urmare, este nulă ipoteca constituită printr-un atare mandatar (Trib. Brăila, dec. 8/1881, în F. Ciutacu, Drept civil român, p. 52).
2. Contractul de gaj nu este constituit, dacă bunul gajat nu este trecut în mâinile creditorului sau a unui terţ
Citește mai mult
(I.C.C.J., dec. nr. 1223/1925, în F. Ciutacu, Drept civil român, p. 52). Notă. A se vedea şi comentariile de la art. 2481 NCC.3. Caracterul consensual al unui contract nu impune decât ca voinţele contractuale să fie formulate într-o manieră expresă (Arret de Chombre civile de la Cour de Cossation 1", din 4 iunie 2002, în Code civil 2008, p. 1148).
2. Astfel, contractul consensual este acela ce se formează prin simplul acord de voinţe, nefiind nevoie de îndeplinirea vreunei formalităţi pentru valabila sa încheiere. în materie de contracte, consensualismul reprezintă regula. Excepţii de la acest principiu întâlnim în situaţiile în care, pe lângă exprimarea unei voinţe
Citește mai mult
valabile, legea cere ad validitatem şi îndeplinirea unor formalităţi, în acest caz contractul fiind unul solemn, sau remiterea bunului ce formează obiectul convenţiei, caz în care actul este unul real.3. Considerăm că, din definiţia prevăzută de alin. (3) al articolului, reiese fără echivoc faptul că nu se mai poate vorbi de acte solemne decât în acele situaţii în care legea ridică la rang de condiţie de validitate existenţa unei anumite forme, nu şi atunci când aceasta ar fi prevăzută de părţi, prin acordul lor de voinţe. în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 1242 alin. (2) din cod, care prevede că „dacă părţile s-au învoit ca un contract să fie încheiat într-o anumită formă, pe care legea nu o cere, contractul se socoteşte valabil, chiar dacă forma nu a fost respectată".
4. în dreptul nostru, contractele consensuale formează regula; numai în mod excepţional unele contracte sunt solemne sau reale (T.R. Popescu, P. Anca, op. cit., p. 30).
5. Tradiţia (tradiţiunea - n.n. T.V.R.) a pierdut astăzi mult din însemnătatea sa, deşi art. 644 o prevede între modurile de a dobândi şi de a transmite proprietatea, căci, actualmente, ea nu strămută proprietatea decât în două cazuri: a) în materie de daruri manuale şi b) atunci când lucrul prevăzut în contract nu este determinat în individualitatea sa, ci numai în specie (D. Alexandresco, Explicaţiunea, voi. V, p. 17).
6. Consensualismul actelor civile e o consecinţă majoră a libertăţii de voinţă, care permite participanţilor la circuitul civil să-şi aleagă nu numai conţinutul concret al actului juridic, ci şi forma de manifestare a consimţământului (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, voi. 2, Ed. Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2007, p. 158).
7. Doar legea este aceea care poate deroga de la consensualism. Prin urmare, dacă autorii unui act consensual se hotărăsc să-i dea acestuia o haină solemnă, actul în discuţie va rămâne de lege lato tot consensual, iar voinţa părţilor sale va trebui interpretată în sensul că ei au dorit să-şi preconstituie un anumit tip de probă (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 159). Notă. A se vedea şi art. 1242 alin. (2) NCC.
8. Utilitatea distincţiei dintre actele solemne şi cele nesolemne rezidă în primul rând în faptul că în cazul celor dintâi, nerespectarea cerinţelor de formă este sancţionată cu nulitatea absolută, în vreme ce actele nesolemne sunt valabile, indiferent de forma adoptată de părţi (D. Cosma, op. cit., p. 54).
9. Actele juridice reale nu iau naştere în mod valabil decât din momentul predării (remiterii materiale) a bunului. înţelegerea prealabilă predării poate fi considerată ca având valoarea unei simple promisiuni (unilaterale sau, după caz, bilaterale) de a încheia actul juridic real, dar nu se confundă cu acesta din urmă (6. Boroi, Drept civil, 2002, p. 146).
10. Dat fiind că, în dreptul nostru, consensualismul constituie regula, atunci, în caz de îndoială asupra calificării înscrisului - dacă el este cerut ad solemnitatem sau numai ad probationem -, urmează să se considere că înscrisul este cerut adprobationem (T.R. Popescu, P. Anca, op. cit., p. 31).
11. Forma solemnă constă, de regulă, într-un înscris notarial, dar ea poate îmbrăca şi altă formă exterioară, cum este actul sub semnătură privată (£. Lupan, I. Sabau-Pop, Tratat de drept civil român, voi. I. Partea generală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 182).