Art. 1237 Noul cod civil Frauda la lege Încheierea contractului Contractul

CAPITOLUL I
Contractul

SECŢIUNEA a 3-a
Încheierea contractului

Art. 1237

Frauda la lege

Cauza este ilicită şi atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 1237 Noul cod civil Frauda la lege Încheierea contractului Contractul




Posea Traian 27.01.2019
într-un contract civil de mandat cu renumerație, mandatarul aduce mandantului un imobil de o anumită valoare de piață. în acest contract este prevăzută cota de 30% din valoarea imobilului, dar nu mai puțin de 2,3 milioane de euro. Valoarea imobilului este de un milion de euro, prin urmare suma de plată ar trebui să fie 333333 de euro. Prețul fixat prin contract este de 6,9 ori mai mare. Cum poate fi încadrată această prevedere contractuală și dacă este o încercare de a frauda legea ?
Răspunde
Ion Filimon 8.08.2015
JURISPRUDENŢĂ

1. Căsătoria fictivă, încheiată cu scopul exclusiv ca una dintre părţi să se sustragă de la răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunii de viol, este lovită de nulitate absolută pentru fraudă la lege (C. Bîrsan, M.M. Pivniceru, P. Perju, op. cit., p. 40).

2. Există fraudă la lege când anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost edic-tate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte, o nesocotire ocultă a legii, prin abaterea unor dispoziţii legale de la sensul şi spiritul lor. în cauză, acţiunile ce au făcut obiectul convenţiei
Citește mai mult dintre cei doi pârâţi erau emise de SC A. SA societate deschisă, ale cărei acţiuni se puteau tranzacţiona pe piaţa extrabursieră Rasdaq în condiţiile prevăzute de Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori. Caracterul fraudulos al convenţiei private încheiate de pârâţi rezidă în intenţia evidentă de a încălca aceste dispoziţii legale. Astfel, deşi prevăd că transferul dreptului de proprietate asupra acţiunii se va realiza printr-o societate de intermediere autorizată de C.N.V.M., convin ca această tranzacţie să se desfăşoare în anumite condiţii statuate în convenţia privată, la un anume preţ, stabilind în acest sens răspunderi patrimoniale pentru neîndeplinirea acestor obligaţii. Cu alte cuvinte, prin trimiterea la dispoziţiile din Legea nr. 52/1994, convenţia dintre părţi nu capătă un caracter legal, de vreme ce însăşi încheierea ei este prohibită de lege, aşa încât orice demers deliberat cu scopul de a eluda sensul şi finalitatea legii constituie o fraudă la lege sancţionată cu nulitatea actului încheiat în aceste condiţii (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 3577/2008)
Răspunde
Ion Filimon 8.08.2015
1. A frauda legea înseamnă a eluda prescripţiile ei care sunt aplicabile în mod normal raportului juridic al părţilor în cauză. Frauda la lege se concretizează întotdeauna în adoptarea conştientă şi voluntară a unor mijloace care sunt licite în aparenţa lor, dar sunt îndreptate împotriva obligaţiilor impuse prin norma juridică (D. Gherasim, op. cit., p. 100).

2. Frauda la lege presupune două elemente: unul material, care constă în procedeul folosit, care prin el însuşi nu este contrar legii, şi un element intelectual sau intenţional, care constă în eludarea sau sustragerea de la aplicarea unui
Citește mai mult text de lege (O. Gherasim, op. cit., p. 101).

3. Frauda la lege nu este o încălcare directă a legii, ci o nesocotire indirectă a ei (D. Cosma, op. cit., p. 306). Anumite norme imperative se folosesc în alt scop decât acela pentru care au fost create. Părţile fraudează legea, nu atât în scopul de a păgubi pe alţii, cât mai ales de a obţine ele însele un folos injust (D. Cosma, op. cit., p. 307).

4. Cauza este considerată ilicită şi atunci când actul juridic este doar mijlocul prin care se eludează aplicarea unei norme legale imperative, adică atunci când există fraudă la lege. De exemplu, părţile încheie o căsătorie în scopul de a îndeplini condiţiile pentru a obţine un împrumut. Această căsătorie fictivă este încheiată în frauda legii, în alt scop decât acela al întemeierii unei familii, şi este lovită de nulitate absolută pentru cauză ilicită (art. 295 alin. (1) NCCJ.
Răspunde