Art. 1286 Noul cod civil Acceptarea stipulaţiei Efectele contractului Contractul

1. în dreptul nostru, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, nu exista o reglementare expresă cu privire la instituţia stipulaţiei pentru altul, însă existenţa şi valabilitatea unui astfel de contract nu au fost puse la îndoială. Era, deci, un act nenumit, posibil şi valid, atâta vreme cât nu încălca dispoziţiile de ordine publică, legile moralei şi regulile de convieţuire socială. în această situaţie, era unanim acceptat că terţul beneficiar dobândea direct şi nemijlocit dreptul născut din contractul dintre promitent şi stipulant, indiferent de existenţa sau nu a unei acceptări din

Citește mai mult

partea sa. Mai mult, în situaţia în care terţul deceda înainte de a accepta dreptul, acesta se transmitea la moştenitori, la fel ca orice alt drept patrimonial.

2. în noua reglementare, se pare că legiuitorul a renunţat la această soluţie, condiţionând naşterea dreptului terţului beneficiar de acceptarea din partea sa a acestuia. Lipsa acceptării are drept sancţiune inexistenţa dreptului, ex tune, de la momentul încheierii contractului dintre stipulant şi promitent. Acceptarea trebuie să fie, după părerea noastră, neechivocă, putând fi expresă sau tacită. în lipsa unui text expres şi raportat şi la dispoziţiile art. 1286 alin. (2), considerăm că acceptarea nu poate fi făcută decât de terţul beneficiar şi nu se transmite la succesori. Această soluţie se deduce din interpretarea per a contrario a celui de-al doilea alineat al articolului de mai sus, care prevede, expres, că acceptarea poate avea loc şi după decesul stipulantului sau al promitentului, fiind exclusă acceptarea după moartea terţului beneficiar.

3. în sensul că acceptarea nu poate trece la moştenitori este şi art. 1285, care, vorbind despre condiţiile privitoare la terţul beneficiar, stabileşte că el trebuie să existe (s.n.) la momentul la care debitorul trebuie să-şi execute obligaţia; deci, cu atât mai mult, el trebuie să existe când acceptă, acceptare ce este anterioară executării.

4. Considerăm astfel că dreptul născut din stipulaţia pentru altul este un drept afectat de o condiţie rezolutorie.

5. Urmare a faptului că voinţa terţului beneficiar produce efecte cu privire la dreptul născut din contractul dintre stipulant şi promitent este şi adăugarea unor noi condiţii de validitate a stipulaţiei pentru altul: capacitatea şi consimţământul terţului beneficiar.

6.0 altă soluţie care nu a fost preluată de legiuitor este cea care răspundea la întrebarea când devine irevocabila stipulaţia?; astfel, doctrina admitea, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, că, „pana la acceptarea de către terţul beneficiar a dreptului conferit prin stipulaţie, stipulantul poate revoca stipulaţia (D. Cosma, op. cit., p. 391); prin noua reglementare, stipulaţia devine irevocabilă abia la momentul ajungerii la stipulant a acceptării dreptului de către beneficiar.

7. Noua reglementare atribuie o altă valoare acceptării stipulaţiei de către terţul beneficiar, aceasta având, în opinia noastră, semnificaţia unei condiţii ca modalitate a actului juridic. Mai mult, din redactarea art. 1286 alin. (1) NCC, se desprinde concluzia că nu atât acceptarea constituie o condiţie suspensivă, ci neacceptarea desfiinţează retroactiv dreptul terţului beneficiar, fiind deci o condiţie rezolutorie. Prin urmare, nu sunt deosebiri majore faţă de consecinţele deduse sub imperiul reglementării anterioare, de vreme ce, pendente conditione, dreptul afectat de o condiţie rezolutorie se comportă ca şi cum ar fi un drept pur şi simplu (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 163).

8. în cazul stipulaţiei pentru altul, se consideră că acceptarea dreptului de către terţul beneficiar nu are efect constitutiv, deoarece dreptul se dobândeşte nu în virtutea acceptării, ci în virtutea contractului încheiat între stipulant şi promitent. Acceptarea are, aşadar, efect retroactiv, în sensul că se consolidează dreptul astfel dobândit şi va produce efecte începând cu data naşterii dreptului, adică data încheierii contractului (M. Avram, op. cit., p. 230-231).

9. în sfârşit, după ce terţul beneficiar acceptă dreptul astfel născut, raportul juridic obligaţional se realizează între acesta şi promitent. Faptul că promitentul poate invoca faţă de terţ anumite excepţii bazate pe contractul cu stipulantul nu este de natură să infirme explicaţia bazată pe teoria angajamentului unilateral, deoarece se admite, prin ipoteză, că angajamentul unilateral al promitentului nu este unul autonom, ci îşi are premisele în contractul dintre stipulant şi promitent (Idem, p. 319).