Art. 1289 Noul cod civil Efecte între părţi Efectele contractului Contractul
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Contractul
SECŢIUNEA a 6-a
Efectele contractului
Contractul
SECŢIUNEA a 6-a
Efectele contractului
Art. 1289
Efecte între părţi
(1) Contractul secret produce efecte numai între părţi şi, dacă din natura contractului ori din stipulaţia părţilor nu rezultă contrariul, între succesorii lor universali sau cu titlu universal.
(2) Cu toate acestea, contractul secret nu produce efecte nici între părţi dacă nu îndeplineşte condiţiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă.
| ← Art. 1288 Noul cod civil Mijloacele de apărare ale... | Art. 1290 Noul cod civil Efecte faţă de terţi Efectele... → |
|---|
1. în principiu, simulaţia presupune încheierea a două contracte, prin care în primul - real şi secret - este reflectată voinţa reală a părţilor, iar în cel de-al doilea - aparent şi public - este creată o situaţie diferită de cea adevărată, însă actul secret trebuie privit ca negotium iuris, şi nu ca instrumentum. Ca atare, este esenţial ca între părţi să se fi realizat anterior acordul de voinţă cu privire la realitatea operaţiei juridice ce înţeleg să fie secretă şi mascată prin intermediul actului public, fiind astfel lipsit de relevanţă că înscrisul real nu întruneşte
Citește mai mult
cerinţele de valabilitate prevăzute de art. 948 C. civ. 1864. De altfel, în cazul contractului de împrumut, cerinţa formei scrise este numai ad probationem, nicidecum ad validitatem. în consecinţă, în cazul de faţă se impune a se da prioritate voinţei reale a părţilor, conform art. 1175 C. civ. 1864, concretizată printr-un înscris sub semnătură privată, proba simulaţiei fiind făcută cu respectarea cerinţelor art. 1191 C. civ. 1864 (C.A. Timişoara, s. civ., dec. nr. 313/2002).2. Simulaţia este o operaţiune juridică constând în încheierea unui act public aparent, menit să dea impresia creării unei situaţii juridice diferite de cea reală, şi încheierea concomitentă a unui alt act juridic prevăzând adevăratele raporturi pe care părţile înţeleg să le stabilească în realitate. Simulaţia, prin ea însăşi, nu constituie o cauză de nulitate a vreunuia dintre cele două acte încheiate. Singura sancţiune a simulaţiei ilicite este inopozabilitatea actului secret împotriva terţilor care cu bună-credinţă s-au întemeiat pe actul aparent. Această inopozabilitate nu are însă un caracter absolut, deoarece terţii pot invoca actul secret atunci când efectele pe care acesta le produce ar fi în favoarea lor. Actul secret este totuşi opozabil terţilor, dacă aceştia au avut cunoştinţă de existenţa şi cuprinsul contraînscrisului. Art. 1175 C. civ. 1864 consacră, în cazul simulaţiei, opozabilitatea actului secret între părţile contractante şi succesorii universali, adică între avânzii cauză universali sau cu titlu universal, deoarece, prin efectul transmisiunii unei fracţiuni sau totalităţii patrimoniului, ei se substituie în toate drepturile şi obligaţiile autorului, fiindu-le opozabile excepţiile ce puteau fi ridicate faţă de autor, pe care îl reprezintă. Acţiunea în declararea simulaţiei unui act are drept consecinţă constatarea existenţei actului secret, dar real, şi inexistenţa actului public, aparent. Fiind o acţiune în constatare ce poate fi exercitată pe cale principală ori pe cale de excepţie, ea transpune principiul potrivit căruia aparenţa de drept poate fi înlăturată oricum, actul simulat nefiind susceptibil de consolidare prin trecerea timpului. Aceasta fiind, aşadar, finalitatea acţiunii în declararea simulaţiei, evident că toate acţiunile formulate de părţi vizând rezoluţiunea, rezilierea sau anularea actului secret nu pot fi concepute decât ca o consecinţă şi în cadrul constatării simulaţiei, pentru ca astfel să poată fi desfiinţat şi actul public aparent. Aşadar, în raporturile dintre părţi, desfiinţarea actului public operează automat ca o consecinţă directă a desfiinţării actului secret, prin anulare, rezoluţiune, reziliere, fără ca instanţa să se preocupe în mod distinct de desfiinţarea lui (C.A. Ploieşti, s. civ., dec. nr. 886/1997).
3. Dispunând că actul secret care modifică un act public nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali, art. 1175 C. civ. 1864 consacră implicit valabilitatea şi eficacitatea între părţi a actului real şi nevalabilitatea acestuia, pentru aceleaşi părţi, a actului general. Este respectat astfel actul secret, voit realmente de către părţi, şi înlăturat actul aparent. Soluţia legii concordă cu principiul dominant din dreptul nostru civil în materie de acte juridice, conform căruia voinţa reală primează în faţa voinţei declarate. Simulaţia nu este prin ea însăşi o cauză de nulitate, dar ea nu conferă niciun privilegiu părţilor, care nu sunt exonerate la încheierea actului secret de îndeplinirea condiţiilor pe care ar trebui să le satisfacă în cazul în care actul ar fi fost săvârşit în condiţii normale (C.A. Craiova, s. civ., dec. nr. 8194/1999, ww w. legenet. indaco. ro).
4. Anterioritatea sau simultaneitatea actului secret priveşte operaţia juridică, şi nu înscrisul în care este consemnată înţelegerea părţilor. Esenţial este ca înţelegerea părţilor, în sens de negotium, să fi fost anterioară sau concomitentă actului aparent, iar contractul secret, încheiat anterior, să fie în vigoare în momentul încheierii actului public şi să rămână în vigoare (C.A. laşi, dec. nr. 949/2000, în M. Gaiţd, M.M. Pivniceru, Jurisprudenţa 2000, p. 56).
5. Simulaţia este una dintre excepţiile de la principiul relativităţii actelor juridice şi presupune operaţiunea juridică prin care, printr-un act juridic public, aparent, se creează o altă situaţie juridică decât cea stabilită printr-un act juridic ascuns, secret, dar adevărat. Această figură juridică presupune fie negarea existenţei actului public de către actul ascuns (actul fictiv), fie ascunderea adevăratei naturi sau a unui element al actului juridic (actul deghizat), fie ascunderea persoanelor între care se încheie, în realitate, actul juridic (interpunerea de persoane). Este, prin urmare, de natura simulaţiei ca actul juridic public să nu reflecte voinţa reală a părţilor contractante, ceea ce nu este cazul de faţă. în speţă nu au existat operaţiuni juridice oculte între părţile contractante, de natură a nega sau a schimba elementele actului juridic public, ci au existat înstrăinări succesive, menite a scoate bunul din patrimoniul proprietarilor iniţiali şi a-l valorifica la un preţ avantajos pentru mandatar (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 434/2010, în D. Anghel, L. Harabogiu, op. cit., p. 376).
6. Fictivitatea preţului, în sensul că acesta nu a fost cerut şi plătit în realitate, reprezintă un element cert al deghizării totale a unui contract de vânzare-cumpărare, prin care se urmăreşte ascunderea naturii reale a actului care întruneşte acordul de voinţă al părţilor. Pentru a fi însă îndeplinite condiţiile simulaţiei, este necesară întrunirea voinţelor părţilor contractante în operaţiunea complexă ce constă în încheierea actului secret simultan cu actul aparent şi inserarea cu bună-ştiinţă în acesta din urmă a unei menţiuni neconforme cu realitatea, aceea a unui preţ inexistent, pentru a se valida aparenţa unui contract de vânzare-cumpărare. în măsura în care, prin cererea dedusă judecăţii, s-a susţinut că preţul vânzării nu a fost cerut ori primit, dar că inserarea în contract a preţului nu este rezultatul manifestării sale de voinţă, ci al unor împrejurări străine de voinţa sa, simulaţia este exclusă, de vreme ce părţile nu au urmărit, de comun acord, disimularea naturii reale a actului juridic (C.A. Bucureşti, s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 453/2007, în E.V. Tiu, op. cit., p. 224).
7. Mandatul fără reprezentare reprezintă o formă specială a simulaţiei prin interpunere de persoane, elementul distinctiv faţă de aceasta din urmă fiind faptul că părţile actului public (mai exact terţul contractant) nu sunt şi părţi ale actului secret. Mandatul fără reprezentare nu derogă de la caracterul convenţional al simulaţiei, deoarece aparenţa creată (dobândirea, prin actul public, a dreptului de către intermediar) este rezultatul acordului de voinţă dintre beneficiarul ascuns al actului şi mandatarul ocult, care au convenit ca, aparent, titularul dreptului să fie intermediarul, acesta urmând să transmită dreptul adevăratului destinatar. Şi în cazul mandatului fără reprezentare se regăseşte intenţia de a simula şi de a coexista două acte juridice, cel public (actul încheiat între prete-nom şi terţul contractant) şi actul secret (mandatul fără reprezentare), care modifică efectele actului public, arătând că adevăratul beneficiar al acestuia este mandantul ascuns. De asemenea, există din partea părţilor actului secret prevederea conştientă că mandatarul ocult acţionează în nume propriu, dar pe seama mandantului său, motiv pentru care efectele contractului de prete-nom sunt similare efectelor unei simulaţii prin interpunere de persoane clasice. Aspectele invocate în speţă, privind neîndeplinirea obligaţiei de a restitui suma încasată în numele mandantului său referitoare la provenienţa banilor ce au servit la achiziţionarea imobilului, nu sunt de natură a conduce la concluzia încheierii unei convenţii de prete-nom (Jud. Sect. 6 Bucureşti, sent. civ. nr. 2671/2006, în L.C. Stoica, Mandatul. Reprezentarea judiciară. Practică judiciară, Ed. Homongiu, Bucureşti, 2010, p. 2).
8. Pentru existenţa simulaţiei, nu constituie contraînscris înscrisul ce conţine un act juridic (în sens de operaţiune) şi care are dată ulterioară actelor publice. Nu se poate vorbi de simulaţie prin interpunere de persoane în condiţiile în care pretinsul act secret are ca părţi doar două persoane, iar pretinsele acte publice sunt încheiate între alte persoane, care nu au fost părţi la actul secret (C.A. Bucureşti, s. civ., dec. nr. 38/2006, în C.P.J.C. 2006, p. 481).
9. înstrăinarea imobilului către un descendent făcută cu rezerva dreptului de uzufruct înlătură caracterul oneros al vânzării. Astfel, nu este o vânzare propriu-zisă în condiţiile dreptului comun, ci un act de liberalitate făcut descendentului prezumat ca atare de lege. Beneficiarul vânzării nu a răsturnat prezumţia instituită de art. 845 C. civ. 1864, astfel că s-a reţinut caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare (C.A. Constanţa, s. civ., min. şi fam., mun. şi asig. soc., dec. nr. 364/C/2009, în D. Anghel, L. Harabagiu, op. cit., p. 401).
10. Donaţiile deghizate, ascunse sub forma contractului de vânzare-cumpărare, sunt valabile dacă părţile pot să dispună şi să primească cu titlu gratuit şi dacă donaţia nu are cauză ilicită. Contractul aparent care nu produce efecte între părţile contractante se înlătură pur şi simplu, şi nu se anulează (C.A. laşi, dec. nr. 602/1998, în M. Gaiţă, M.M. Pivniceru, Jurisprudenţa 1998).
11. Pentru existenţa simulaţiei se cere ca actul secret, menit să modifice un act public, să fie întocmit concomitent sau anterior actului aparent. înscrisul sub semnătură privată, nedatat, dar în cuprinsul căruia se face referire la actul public, menţionându-se numărul şi data autentificării acestuia la notariat, este în mod evident întocmit ulterior actului public şi deci nu poate servi ca probă a simulaţiei (C.A. Bucureşti, s. civ., dec. nr. 716/1998, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 82).
12. Simulaţia nu constituie prin ea însăşi o cauză de nulitate a vreunuia dintre actele încheiate şi în niciun caz nulitatea nu ar fi putut fi invocată de către vânzătoarea din actele publice, potrivit principiului conform căruia nimeni nu poate invoca propria turpitudine pentru desfiinţarea unui act juridic (Trib. Bucureşti, s. a lll-a civ., dec. nr. 32SS/A/2001, în C.P.J.C. 2000-2003, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, p. 86).
13. Simulaţiunea poate să existe cu privire la orice act, deoarece nicio garanţie legală nu poate opri pe părţi de a simula un act, de a face numai aparenţele unui act, fără ca acel act să se perpetreze în realitate, căci sinceritatea intenţiei, element cu totul abstract, nu poate cădea sub constatarea ofiţerului public, care nu poate să constate cu mai multă sau mai puţină forţă probantă decât numai faptele materiale ce cad sub simţurile sale, precum: declaraţia părţilor, numărările de bani etc., fără însă a putea constata şi dacă acele declaraţiuni sunt sincere, dacă au ca scop a crea un act serios sau numai un act aparent, o simplă formă fără substanţă; fără a putea constata dacă acea numărare de bani ce se face înaintea sa este sinceră, serioasă sau, din contră, se face cu banii chiar ai persoanei care-i primeşte sau cu banii ce au a se restitui pe sub mână, puţin mai în urmă aceluia ce i-a numărat în prezenţa unui ofiţer sau a unei autorităţi publice. Astfel fiind, nimic nu opreşte ca cumpărătorul de la licitaţiune publică asupra unei execuţiuni silite, să fi cumpărat imobilul cu intenţia de a-l lăsa tot în patrimoniul fostului proprietar, şi să-l fi lăsat în realitate în patrimoniul acestuia, deoarece în momentul perfectării actului aceasta era chestiune de intenţiune, care atunci nu se putea constata de autoritatea înaintea căruia se urmăreşte vânzarea, şi care n-avea a se traduce în fapt decât mai în urmă; iar facultatea pentru toţi creditorii de a supralicita nu poate împiedica într-un mod absolut pe cumpărător de a simula cumpărarea, deoarece acei creditori pot să nu fie în poziţia de a oferi preţul ce cumpărătorul, în înţelegere cu debitorul şi cu alţi creditori, ar simula că oferă (Apel. Buc. II, Dr. 7/75, în C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., 1925, voi. II, p. 436-437).
14. Este legală învestirea instanţei de judecată cu soluţionarea unei cereri în realizarea obligaţiilor decurgând din actul secret, implicând şi constatarea simulaţiei; simulaţia fiind o excepţie de la opozabilitatea faţă de terţi a contractului, numai terţii pot uza de acţiunea în constatarea simulaţiei, nu şi părţile, care au la îndemână o cerere decurgând din actul secret, opozabilă între ele şi care reflectă voinţa lor reală. Dacă părţile au recurs la o simulaţie prin deghizarea preţului, preţul real convenit de ele şi care urmează a fi achitat efectiv de cumpărător este cel din actul secret, producător de efecte juridice exclusiv între părţi, fiind lipsit de relevanţă dacă respectiva chitanţă a fost încheiată ulterior, câtă vreme convenţia dintre părţi a fost realizată anterior încheierii actului public. Dacă acordul simulatoriu a presupus o deghizare parţială, în ce priveşte un element al contractului de vânzare-cumpărare, şi nu contractul însuşi, nu este necesar ca actul secret să fi fost încheiat în forma cerută pentru actul public, ca în cazul deghizării totale, când părţile convin în secret între ele o înstrăinare printr-o altă operaţiune juridică translativă de proprietate, şi nu prin vânzare-cumpărare, aşa cum rezultă din actul aparent (C.A. Bucureşti, s. civ., dec. nr. 536/2006, în C.P.J.C. 2006, p. 486).
15. în materie de contracte, există simulaţie când părţile fac o convenţie aparentă, publică, pentru a masca o altă convenţie reală, diferită sau pentru a ascunde lipsa oricărei convenţii. Simulaţia, indiferent că prin aceasta se urmăreşte să se facă a se crede în existenţa unui act care, în realitate, nu există sau să ascundă natura actului real printr-un act aparent deghizat sau să mascheze adevăratele condiţii ale actului real sau persoanele care îl încheie, constituie un acord între părţile contractante pentru a ascunde adevărata convenţie intervenită între ele. în speţă, pentru că nu a existat o convenţie, în sensul de a se încheia un act public în care fratele reclamantului să aibă calitatea de cumpărător - ascunzând, prin aceasta, cumpărarea imobilului de către el -, nu se poate vorbi de simulaţie (C.S.J., s. civ., dec. nr. 2160/1992, în Dreptul nr. 10-11/1993, p. 124).
16. Dacă printr-un contract încheiat în formă autentică se înstrăinează o construcţie în schimbul întreţinerii, iar prin actul secret se stabileşte că preţul este parţial în bani şi parţial sub forma întreţinerii, urmează a se vedea în vedere clauzele acestui din urmă act (Trib. jud. Sibiu, dec. nr. 836/1982, în C. Turianu, Contracte civile speciale, p. 232).
17. împrejurarea că, în actul de transfer al proprietăţii, părţile au convenit să înscrie că s-a plătit o sumă de bani cu titlu de preţ, cu toate că în realitate nu s-a plătit niciun preţ, face ca sub acest aspect vânzarea să fie simulată, dar nu conduce la nulitatea convenţiei, potrivit voinţei reale a părţilor şi în considerarea elementului precumpănitor, ca un contract de întreţinere (Trib. jud. Bistriţa-Năsăud, dec. nr. 280/1971, în C. Turianu, Contracte civile speciale, p. 237).
Citește mai mult
îndeplinirea şi a celorlalte condiţii de fond, necesare oricărui act juridic civil.2. în materie de contracte, se spune că există simulare când părţile fac o convenţie aparentă numai pentru a ascunde o altă convenţie reală diferită sau chiar numai pentru a ascunde lipsa oricărei convenţii (C. Hamangiu, I. Rosetti-Băldnescu, Al. Băicoianu, op. cit., voi. II, p. 523).
3. Simulaţia poate îmbrăca trei forme: actul fictiv (actul public este încheiat numai de formă, fiind contrazis de actul secret); actul deghizat (în actul public se indică un anumit act juridic, iar în actul secret se arată adevăratul act juridic încheiat de părţi - deghizare totală, respectiv adevăratele clauze convenite de părţi - deghizare parţiala); interpunerea de persoane (actul public se încheie între anumite persoane, iar în actul secret se menţionează adevăratul beneficiar al actului juridic, altul decât cel care apare în actul public) (G. Boroi, Drept civil, 2008, p. 295).
4. Din punct de vedere al structurii sale, simulaţia este alcătuită din două acte juridice sau contracte, care alcătuiesc o unitate: actul sau contractul public şi actul sau contractul secret (L. Pop, Tratat, voi. II, p. 617).
5. Actul public este cel care creează aparenţa şi care este încheiat în acest scop, adică pentru a disimula realitatea sub haina lui mincinoasă; existenţa lui este esenţială pentru existenţa simulaţiei (FI.A. Baias, Simulaţia. Studiu de doctrină şi jurisprudenţâ, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, p. 55).
6. în ce priveşte forma, contractul public este, de regulă, consemnat într-un înscris, cu scopul de a conferi şi mai multă forţă aparenţei pe care o generează; atunci când contractul public este unul solemn, vor trebui îndeplinite bineînţeles acele solemnităţi, care de cele mai multe ori se obiectivează în forma înscrisului autentic (L Pop, Tratat, voi. II, p. 617).
7. Actul secret este cel care conţine manifestarea de voinţă adevărată, menită să producă integral efectele juridice în vederea cărora a fost emisă. Cu alte cuvinte, el trebuie să contrazică actul public, să modifice ori să înlăture, total sau parţial, efectele pe care ar trebui să le producă cel din urmă; nu este însă esenţială existenţa unor stipulaţii exprese în acest sens, fiind suficient ca, din prevederile sale, să rezulte implicit efectele modificatoare pe care le produce asupra actului aparent. Având în vedere această cerinţă, nu vor putea fi calificate ca acte secrete, în sensul de element al simulaţiei, acelea prin care se explică, se interpretează, se dezvoltă ori se completează clauzele actului public (FI.A. Baias, op. cit., p. 56).
8. Fiind, înainte de toate, o operaţie juridică, actul secret trebuie să fie expresia unui consimţământ neviciat, să aibă un obiect şi o cauză licită, să fie săvârşit de persoane capabile etc. (D. Cosma, op. cit., p. 404).
9. Spre a ne afla în faţa unei simulaţii, este necesar ca actul secret - contraînscrisul -să se fi încheiat concomitent sau, eventual, înainte de încheierea contractului aparent (C. Stătescu, C. Bîrsan, TGO, p. 78).
10. Rezultă că, deşi simulaţia nu este cauză de nulitate, ea poate fi totuşi sancţionată cu nulitatea atunci când este ilicită, adică în cazul în care se urmăreşte fraudarea legii şi uneori chiar fraudarea drepturilor altor persoane (G. Chivu, Simulaţia în teoria şi practica dreptului, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2001, p. 36).
11. Nu întotdeauna intenţia de a frauda interesele terţilor este sancţionată cu nulitatea; aşa se întâmplă într-unul dintre exemplele tipice de simulaţie - înstrăinarea fictivă a unui bun în scopul micşorării aparente a gajului general şi al fraudării intereselor creditorilor chirografari -, când sancţiunea conduitei frauduloase nu este nulitatea, ci inopozabilitatea faţă de creditorii dobânditorului aparent a actului ascuns, care constată fictivitatea înstrăinării (FI.A. Baias, op. cit., p. 167).
12. De altminteri, validitatea actului secret nu depinde, în principiu, de întocmirea lui în scris; acest act poate fi încheiat deci şi verbal. Lipsa înscrisului poate crea însă mari dificultăţi de probă şi, de aceea, de cele mai multe ori, părţile au grijă să-şi preconstituie înscrisul probator necesar pentru combaterea actului aparent, consemnat şi el, prin ipoteză, în scris (D. Cosma, op. cit., p. 394).
13. în cazul simulaţiei, succesorii universali şi cei cu titlu universal sunt părţi derivate ale acestei operaţii juridice, motiv pentru care şi faţă de ei efectele simulaţiei se produc la fel ca în raporturile dintre autorii lor care au participat la încheierea acesteia, în calitate de părţi originare sau iniţiale. Practica judiciară însă a adus un corectiv regulii din art. 1175 C. civ. 1864, în sensul că, deşi sunt părţi contractante derivate, devenite sau survenite şi în principiu şi în ce-i priveşte produce efecte contractul secret, ei nu vor suporta acele efecte atunci când contractul secret a fost încheiat împotriva lor, pentru a-i prejudicia (L. Pop, Tratat, voi. II, p. 635).
Art. 109. Dispoziţiile art. 1.289-1.294 din Codul civil se aplică numai în cazul în care contractul secret este încheiat după intrarea în vigoare a Codului civil.
În ce priveşte însă forma, prin interpretare per a contrario, nu este necesar ca actul secret să fie încheiat în forma cerută de lege pentru validitatea operaţiunii juridice pe care o întruchipează. Aceasta este o excepţie de la condiţiile de funcţionare ale principiului foiţei obligatorii care impune cerinţa unui contract „valabil încheiat”, cu referire
Citește mai mult
atât la condiţiile de fond, cât şi de formă (art. 1270 noul Cod Civil). Totuşi, actul public, trebuie să îndeplinească el însuşi condiţiile de formă ale operaţiunii juridice pe care o înfăţişează.Prin reglementarea cuprinsă în art. 1289 alin. (2) noul Cod Civil legiuitorul tranşează o discuţie veche din literatura de specialitate şi din jurisprudenţă, unde se decisese aproape unanim în cele din urmă că, forma actului secret este indiferentă, spre deosebire de cea a actului public. Era vorba de o excepţie care nu se fundamenta pe un text legal care să o permită. Este evidentă această direcţie dacă ne referim la donaţia deghizată în contractul de vânzare-cumpărare în contextul căreia se considera că donaţia trebuie să îndeplinească toate condiţiile de fond ale donaţiei, fiind suficient ca actul public (o vânzare, de exemplu), să fie încheiat în forma cerută de lege pentru acest act (adică pentru cel public). Excepţia de la regula validităţii formale a actului secret reprezintă o importantă derogare a legiuitorului de la regulile formale în sprijinul aparent al unei „minciuni” cu efecte juridice.
Teoria generală a simulaţiei depăşeşte cadrul contractului, fiind incidenţă şi în alte instituţii, cum sunt: căsătoria, testamentul etc., aşadar este prezentă atât în sfera unor acte juridice unilaterale, cât şi bilaterale, patrimoniale, cât şi nepatrimoniale.
Deşi adesea actul secret este numit „contra-înscris”, aceasta nu înseamnă că este absolut necesar ca actul secret să fie concretizat într-un înscris. Actul secret trebuie să existe în sens de negotium, adică de operaţiune juridică reală care produce adevăratele efecte între părţile contractante. În
Citește mai mult
acest sens, actul secret poate să lipsească dacă este privit ca instrumentum, dar este indispensabil privit ca negotium.