Art. 1378 Noul cod civil Răspunderea pentru ruina edificiului Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale sau de lucruri Răspunderea civilă

1. Prin edificiu sau construcţie se înţelege orice lucrare realizată de om, prin folosirea unor materiale care se încorporează solului, devenind în felul acesta un imobil prin natura sa. Intră în această noţiune: clădirile, podurile, barajele, canalizările, conductele de gaz şi de apă, cablurile electrice şi telefonice etc. Nu pot fi incluse în noţiunea de edificiu alte imobile cum sunt: stâncile, arborii, lucrările care nu sunt fixate pe sol, imobilele prin destinaţie (ascensorul) etc. (M. Eliescu, op. cit., p. 412; L. Pop, Drept civil român, p. 310-311).

2. Prin ruina edificiului sau a

Citește mai mult

construcţiei se înţelege orice dezagregare a materialului din care sunt realizate acestea şi care provoacă un prejudiciu unei terţe persoane. Dezagregarea trebuie să fie involuntară, fără intervenţia omului. în consecinţă, nu intră în noţiunea de ruină: demolările, distrugerile provocate de incendiu, de cutremur etc. Nu poate fi inclusă, de asemenea, în noţiunea de ruină proasta funcţionare a unor instalaţii sau agregate. De asemenea, ruina trebuie să fie rezultatul lipsei de întreţinere sau a unui viciu de construcţie (C. Stotescu, C. Bîrson, TGO, p. 281).

3. Răspunderea pentru ruina edificiului se întemeiază pe calitatea de proprietar al bunului, şi nu pe obligaţia de pază a acestuia. Nu are nicio relevanţă, sub acest aspect, cine exercită un alt drept real sau de altă natură asupra edificiului. Excepţie face exercitarea dreptului de superficie, suprapus cu dreptul de proprietate al titularului terenului pe care se află edificiul, construcţia. Răspunderea va fi solidară în ipoteza în care edificiul este în coproprietate (I.M. Anghel, Fr. Deak, M.F. Popa, op. cit., p. 276; C. Stătescu, C. Bîrsan, TGO, p. 281-282).

4. Răspunderea pentru ruina edificiului se fundamentează pe prezumţia absolută de culpă a proprietarului edificiului. Fiind o variantă a răspunderii pentru lucruri, răspunderea pentru ruina edificiului este o răspundere obiectivă. Ea se bazează pe ideea obligaţiei de garanţie a proprietarului faţă de victimele ce vor fi eventual prejudiciate prin ruina edificiului său. Prezumţia de răspundere are însă un caracter oarecum limitat, în sensul că, pentru a fi obligat proprietarul la despăgubire, victima trebuie să facă dovada că ruinarea edificiului s-a datorat lipsei de întreţinere sau viciului de construcţie (C. Stătescu, C. Bîrsan, TGO, p. 282-283; I. Lulâ, Observaţii asupra răspunderii civile delictuale pentru ruina edificiului, în Dreptul nr. 3/2000, p. SO-52).

5. Pentru angajarea răspunderii proprietarului, victima prejudiciului trebuie să facă dovada că sunt întrunite cumulativ condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale: existenţa prejudiciului şi a raportului de cauzalitate între ruina edificiului şi prejudiciul produs şi, ca o condiţie specială, ruina edificiului să fie determinată de lipsa lucrărilor de întreţinere sau un viciu de construcţie. De îndată ce aceste condiţii au fost dovedite de victimă, prezumţia de răspundere a proprietarului începe să funcţioneze, fără a mai fi nevoie de a fi dovedite şi alte cauze care ar fi putut concura la ruina edificiului (M. Eliescu, op. cit., p. 413; L. Pop, Drept civil român, p. 311-312).

6. Răspunderea pentru ruina edificiului, „conform analizei clasice, se bazează pe o prezumţie de culpă, deoarece implică o lipsă de întreţinere sau un viciu de construcţie, care par, şi una şi cealaltă, să demonstreze culpa proprietarului. Analiza se loveşte de două obiecţii. în primul rând, răspunderea îi revine chiar proprietarului care tocmai a cumpărat imobilul; nu vedem totuşi vreo culpă care să-i fie imputabilă; devine atunci vizibil că, în realitate, proprietarul joacă, faţă de victimă, rolul de garant al aceluia căruia-i este, eventual, cu adevărat imputabilă proasta construcţie sau viciul de întreţinere. Cea de-a doua obiecţie este mai decisivă: proba absenţei culpei este inoperantă, căci răspunderea proprietarului se aplică de plin drept atunci când condiţiile sale sunt îndeplinite: ea nu este fondată pe culpă.

7. Prin urmare, teoria riscului normal a prezentat răspunderea pentru ruina edificiului ca pe un risc al proprietăţii. Totuşi, riscul nu este ataşat oricărui fel de proprietate, ci doar proprietăţii clădirilor, el nu este ataşat proprietăţii tuturor clădirilor, ci doar clădirilor în ruină, atunci când ruina este cauzată de o lipsă de întreţinere sau de un viciu de construcţie, limitări care contrazic postulatele pe care se bazează teoria riscului (P. Malaurie, L. Aynes, P. Stoffel-Munck, op. cit., p. 94).

8. Dacă dreptul de proprietate asupra edificiului este dezmembrat prin constituirea unui drept de superficie, superficiarul, şi nu proprietarul, va fi acela care va răspunde pentru pagubele produse prin ruina edificiului respectiv. în cazul în care dezmembrarea dreptului de proprietate asupra edificiului se face prin constituirea unui uzufruct, răspunderea va fi angajată în sarcina nudului proprietar, iar atunci când dezmembrarea este urmarea unei servituţi, răspunderea revine titularului fondului dominant (I. Dogaru, P. Drăghici, op. cit., p. 341).

Textul Art. 1378 Cod Civil nu diferă în esenţă faţă de dispoziţia art. 1002 din vechiul Cod civil, care reglementa aceeaşi ipoteză de răspundere. Este însă regretabil că în formularea art. 1378 noul Cod Civil există două erori, una lingvistică şi cealaltă gramaticală. Astfel, expresia „unei construcţii de orice fel”, folosită alături de termenul de „edificiu”, ca şi cum ar avea un alt înţeles, este superfluă. De asemenea, este supărătoare greşeala de acord gramatical în formularea textului legal reprodus mai sus, deoarece este folosit pluralul „prin ruina lor ori prin desprinderea unei părţi

Citește mai mult

din ele”, cu referire la „un edificiu” sau „construcţie de orice fel”.

Acest text instituie o răspundere civilă specială, în raport cu prevederea art. 1376 alin. (1) noul Cod Civil care reglementează răspunderea civilă generală, cu valoare de principiu, pentru prejudiciile cauzate de lucruri. Existenţa sa îşi are originea în dreptul roman fiind preluată în art. 1386 al Codului civil francez (1804) şi apoi de aici în art. 1002 din vechiul Cod civil român.

Afirmându-se regimul său special şi aplicând regula specialia generalibus derogant, în literatura de specialitate şi în jurisprudenţă, s-a ajuns la concluzia că, atunci când sunt îndeplinite condiţiile speciale prevăzute de dispoziţia citată (art. 1002 în vechiul C. civ.), cel prejudiciat de ruina unui edificiu îşi va putea întemeia cererea de reparare numai pe dispoziţia specială (art. 1378 C. civ.), fără a putea invoca reglementările aplicabile răspunderii generale pentru prejudiciile cauzate de lucruri [art. 1000 alin. (1), parte finală din vechiul Cod civil şi respectiv art. 1376 alin. (1) C. civ.]. Aşadar, victima nu poate opta între cele două temeiuri legale; urmează că art. 1376 alin. (1) C. civ. va putea fi invocat numai în cazul în care prejudiciul a fost cauzat de ruina unui edificiu ce este urmarea altor cauze şi împrejurări decât cele prevăzute expres în textul art. 1378 C. civ. Precizăm însă că posibilitatea de opţiune între art. 1378 şi art. 1376 alin. (1) C. civ. lipseşte doar atunci când victima pretinde reparaţia de la proprietarul edificiului. Faţă de alte persoane, cum este uzufructuarul sau locatarul, victima are dreptul să introducă acţiunea în reparaţie invocând reglementarea generală cu privire la răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucrurile ce le avem sub pază.