Art. 1531 Noul cod civil Repararea integrală Executarea prin echivalent Executarea silită a obligaţiilor
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Executarea silită a obligaţiilor
SECŢIUNEA a 4-a
Executarea prin echivalent
Executarea silită a obligaţiilor
SECŢIUNEA a 4-a
Executarea prin echivalent
Art. 1531
Repararea integrală
(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ţine seama şi de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
(3) Creditorul are dreptul şi la repararea prejudiciului nepatrimonial.
| ← Art. 1530 Noul cod civil Dreptul la daune-interese Executarea... | Art. 1532 Noul cod civil Caracterul cert al prejudiciului... → |
|---|
1. Prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (paguba efectivă - damnum emergens), dar şi beneficiul de care acesta este lipsit (beneficiul nerealizat - lucrum cessans). Nu poate fi reţinută susţinerea conform căreia nu se poate admite cererea de reactualizare a preţului, întrucât părţile nu au prevăzut expres în contract o clauză în acest sens, în condiţiile în care nu este vorba de o sancţiune pentru neîndeplinirea unei obligaţii contractuale, cum ar fi clauza penală, ci de reactualizarea preţului mărfii, convenit de părţi, la stabilirea valorii sumei ce
1
Citește mai mult
se cuvine reclamantei la data restituirii efective a sumei de către intimat. Actualizarea nu este o sancţiune, ea reprezintă de fapt asigurarea unui echilibru valoric în condiţiile de instabilitate a monedei şi debitorul trebuie să suporte diferenţa. Acordarea sumei actualizate în raport de rata inflaţiei se impune şi faţă de principiul reparării integrale a prejudiciului consacrat de art. 1084 C. civ. 1864 şi astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1400/2008).2. Prejudiciul nepatrimonial constituie o formă distinctivă a prejudiciului civil în general şi un factor relativ independent de declanşare a răspunderii civile, prin care se aduce atingere unor valori morale ale individului, adică acelea care vizează nemijlocit persoana umană. Prejudiciul moral, nepatrimonial constă în rezultatul dăunător direct, de natură nepatrimonială, al unei fapte ilicite şi culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conţinut neeconomic, care definesc personalitatea umană; deşi acest rezultat nu poate fi evaluat în bani, el dă naştere totuşi dreptului şi obligaţiei de reparare în conformitate cu regulile răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 998 şi art. 999 C. civ. 1864, prejudiciul nepatrimonial constituie, ca şi prejudiciul patrimonial, un element structural al răspunderii civile delictuale, cu deosebire că prejudiciile nepatrimoniale sunt strâns legate de persoana umană, în sensul că lovesc fie existenţa sa ca entitate biopsihică, fie în sentimentele sale de afecţiune (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 6416/2007).
3. La stabilirea cuantumului daunelor morale, ce constau generic în atingerea adusă valorilor ce definesc personalitatea umană, se au în vedere consecinţele negative, suferite pe plan fizic şi psihic; importanţa valorilor morale lezate; măsura în care au fost vătămate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către reclamant. în această situaţie, stabilirea cuantumului despăgubirii acordate reclamantului pentru repararea daunelor morale, în lipsa unor criterii obiective, se face numai pe baza calităţii personale şi profesionale a judecătorului cauzei, cu respectarea principiului proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 4505/2008).
4. Principiul reparării prejudiciului implică luarea unei măsuri care să aibă ca scop înlăturarea consecinţelor negative ale faptei ilicite, să se dea o compensare sau satisfacţie victimei şi să împiedice repetarea faptelor dăunătoare. Astfel, pentru repararea prejudiciului pot fi acordate daune morale, precum şi o reparaţie nepecuniară. în privinţa cuantificării prejudiciului moral, instanţa va avea în vedere circumstanţele săvârşirii faptei reţinute ca fiind producătoare de prejudiciu, gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite, persoanele implicate, astfel încât obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 lei către fiecare reclamant, reprezentând daune morale, este apreciată de instanţă ca rezonabilă. Repararea integrală a prejudiciului ce nu are corespondent pecuniar presupune a oferi o satisfacţie care să poată contrabalansa efectul vătămării, tinzând a-l face să dispară. Cu alte cuvinte, cuantumul despăgubirii pentru prejudiciul moral nu se stabileşte doar în funcţie de aprecierile subiective ale persoanei solicitante, relative la implicaţiile pe care le-ar fi avut asupra individului. De aceea, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei şi a consecinţelor nefaste pe care acestea le-a avut cu privire la viaţa particulară a persoanei, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probatoriile administrate. Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudenţa naţională, cât şi hotărârile C.E.D.O. pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri şi, respectiv, pot evidenţia limitele de apreciere a cuantumului acestora. Or, judecând în echitate, se constată că suma acordată de instanţă reclamantului cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit este suficientă pentru a oferi o reparaţie pentru atingerea adusă onoarei, sănătăţii şi reputaţiei sale. De asemenea, nu poate fi acceptată critica reclamantei conform căreia daunele morale acordate sunt prea reduse faţă de solicitarea formulată prin cererea introductivă de instanţă, întrucât acestea nu reprezintă preţul plătit pentru suferinţele fizice sau psihice, care sunt inestimabile, ci reprezintă o reparaţie simbolică, stabilită din perspectiva consecinţelor în planul vieţii personale şi sociale, cu reflectare în sentimentul de frustrare pe care orice individ îl încearcă în situaţie asemănătoare (Trib. Bucureşti, s. a lll-a civ., dec. nr. 824/2011, republicată).
5. încălcarea dreptului de autor este, prin ea însăşi, aptă să producă autorului operei un prejudiciu. Prejudiciul nepatrimonial al reclamantului a constat în aceea că numele său nu a fost alăturat materialelor de promovare a filmului la care a contribuit, atât ca autor al scenariului literar, cât şi ca autor al comentariului. Cuantificarea prejudiciului nepatrimonial, dată fiind componenţa sa subiectivă şi afectivă, nu poate fi stabilită pe bază de probe strict obiective, ca în situaţia prejudiciului material, ci doar prin apreciere şi raportare la probatoriul administrat (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 6285/2006, în P.R. nr. 4/2007, p. 57-59).
6. în urma evacuării forţate şi a rezilierii contractului cu expozanţii. Camera de comerţ a suferit un prejudiciu al cărui cuantum nu a fost contestat, însă nu a făcut dovada unor suferinţe morale care să justifice acordarea de daune morale (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1873/2009).
7. în baza art. 1073 C. civ. 1864, există posibilitatea reparării atât a prejudiciilor patrimoniale, cât şi a celor nepatrimoniale, însă numai în măsura în care se constată că obligaţiile contractuale au fost executate defectuos. Reclamantului îi incumba obligaţia de a anunţa în cel mai scurt timp posibil defecţiunea ivită privitor la furnizarea serviciilor T.V., iar pârâtei îi revenea obligaţia de a executa lucrări de întreţinere şi reparaţii ale echipamentului. Obligaţia societăţii furnizoare a fost efectuată în mod defectuos. Astfel, urmărirea programelor T.V. fiind singura sursă de informare a reclamantului şi a familiei sale, s-a admis acordarea de daune morale, în sumă de 1.000 lei lunar, pe cele şapte luni cât serviciul nu a mai fost furnizat, argumentând soluţia şi pe sentimentul de frustrare a reclamantului prin nefurnizarea serviciului contractat (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 3152/2009 şi în D. Zeca, Daunele morale în litigii de muncă, comerciale şi de contencios administrativ. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 228).
8. Respingerea unei cereri de credit pe motivul existenţei unei întârzieri la plata unei rate nu duce, prin natura ei, la producerea unui prejudiciu moral persoanei. Prin urmare, reclamantul trebuia să invoce şi să dovedească producerea în concret a unui prejudiciu moral. însă, reclamantul a fost în poziţia de a se adresa unei instituţii bancare pentru obţinerea unui împrumut, iar cererea sa a fost respinsă pentru motivul că, în cadrul executării unui contract de împrumut anterior încheiat, acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate convenţional, fiind considerat „un rău-platnic". Pentru orice persoană adultă, de instruire şi pregătire profesională cel puţin medie, aducerea unei acuze nefondate în sensul nerespectării obligaţiilor contractuale ce implicau plata unor sume de bani în mod periodic, soldată cu respingerea unei solicitări ulterioare de acordare a unui împrumut, reprezintă un motiv de frustrare la nivel psihic şi social, mai ales că, pentru înlăturarea înregistrării reclamantului în evidenţele amintite, a fost necesară efectuarea de demersuri repetate, urmate de iniţierea procesului de faţă. în consecinţă, împrejurările de fapt reţinute au avut efecte negative asupra demnităţii şi imaginii personale a părţii, astfel încât, prin prisma acestui aspect, cererea sa privind acordarea daunelor morale apare ca fiind întemeiată (Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 630/2008, în D. Zeca, Daunele morale în litigii de muncă, p. 206).
2. în materia răspunderii civile contractuale, prejudiciul reprezintă consecinţele păgubitoare, patrimoniale şi nepatrimoniale, suportate de
Citește mai mult
către creditor ca efect al neexecutării, executării necorespunzătoare sau cu întârziere de către debitor a obligaţiei asumate prin contract (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 189).3. Prejudiciul constă în consecinţele dăunătoare materiale, corporale şi morale, efecte ale încălcării, în principiu, de către debitor a dreptului de creanţă aparţinând creditorului contractual, prin neexecutarea loto sensu a prestaţiei sau prestaţiilor care sunt datorate. Din această definiţie rezultă că prejudiciile care se pot cauza creditorului contractual prin neexecutarea obligaţiei contractuale sunt de trei feluri: materiale sau patrimoniale, corporale şi morale (L. Pop, Tratat, voi. II, p. 653-654).
4. Prejudiciul patrimonial (numit uneori şi material) este acel prejudiciu care poate fi evaluat în bani şi constă în diminuarea patrimoniului creditorului cu o anumită valoare economică asupra căreia are un drept sau ar fi avut dreptul ori posibilitatea să o dobândească. Prejudiciul patrimonial cuprinde atât paguba efectiv suferită (damnum emergens), adică valoarea prestaţiei datorate de către debitor şi neexecutată, cât şi câştigul nerealizat (lucrum cessans), în înţelesul de creştere patrimonială pe care ar fi dobândit-o creditorul, în condiţiile normale ale circuitului civil, dacă debitorul ar fi executat prestaţia datorată sau ar fi executat-o la termenul stabilit. încălcarea unui drept patrimonial are ca rezultat, de regulă, un prejudiciu patrimonial. Este însă posibil ca această încălcare să nu se rezume exclusiv la un asemenea prejudiciu. De exemplu, distrugerea bunului împrumutat care reprezenta o amintire de familie pentru comodant poate să se concretizeze nu numai într-un prejudiciu patrimonial, ci şi într-un prejudiciu nepatrimonial, de ordin pur afectiv. Prejudiciul nepatrimonial, care, prin ipoteză, nu este susceptibil de evaluare pecuniară, rezultă ca regulă din încălcarea unor drepturi nepatrimoniale (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 190).
5. Prejudiciile materiale pot fi cauzate oricărui creditor, indiferent dacă este o persoană fizică ori o persoană juridică (L. Pop, Tratat, voi. II, p. 654).
6. Uneori, în doctrină se mai distinge şi prejudiciul corporal, adică acel prejudiciu care constă în atingerile (vătămările) aduse sănătăţii şi integrităţii corporale ale unei persoane; spre exemplu, în cazul contractului de transport de persoane, art. 2004 alin. (1) NCC dispune că „transportatorul răspunde pentru moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii călătorului". Aşa-numitul prejudiciu corporal poate să includă atât un prejudiciu patrimonial, cât şi un prejudiciu nepatrimonial, astfel încât nu este necesar să fie reţinut ca o categorie aparte, care să se adauge la aceste două feluri de prejudicii (6. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 190).
7. Sunt rare acele situaţii în care creditorul contractual invocă un prejudiciu moral în cadrul răspunderii civile contractuale; de aceea, problema reparării lui se pune mai ales în materia răspunderii civile delictuale (L. Pop, Tratat, voi. II, p. 654-655).
8. Debitorul care nu şi-a executat obligaţia asumată este obligat la acoperirea prejudiciului pe care creditorul său l-a suferit ca urmare a neexecutării culpabile sau fără justificare a acestei obligaţii. Nu este obligatoriu ca actul încheiat de părţi să fie în formă scrisă, dar forma ad probationem este necesară pentru a se stabili cu claritate obligaţiile asumate de debitor, termenul şi alte condiţii privind executarea obligaţiilor, precum şi criterii pentru a se putea determina prejudiciul suferit de creditor.
9. Se menţionează în mod expres că prejudiciul nepatrimonial este susceptibil de reparaţie, formularea fiind menită să permită integrarea tendinţelor moderne privind formele prejudiciului nepatrimonial (a se vedea Hotărârea C.J.C.E. Simone Leitner c. TUI Deutschland GmbH &Co. KG din 12 martie 2002) (Proiect 2004).
10. La stabilirea întinderii prejudiciului trebuie să se ţină seama şi de cheltuielile pe care creditorul le-a efectuat în vederea evitării sau limitării pagubelor. Astfel, în calculul prejudiciului nu se vor include acele cheltuieli care nu au mai fost efectuate de creditor datorită neexecutării obligaţiei debitorului şi nici acele pierderi pe care creditorul a reuşit să le evite ca urmare a neexecutării obligaţiei sale (/. Turcu, Noul Cod civil, p. 627).
11. Noţiunea de despăgubiri, de prejudiciu din sistemul de drept intern nu se suprapune peste conceptul de satisfacţie echitabilă cuprins în art. 41 din Convenţia europeană şi juris-prudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului; din punct de vedere terminologic, autorii Convenţiei s-au înscris în concepţia generală a dreptului internaţional public privitoare la repararea consecinţelor nerespectării unor obligaţii internaţionale de către stat. Satisfacţia echitabilă ce poate fi acordată nu este străină de ideea de reparaţiune, dimpotrivă, o include; numai că, dacă în dreptul intern despăgubirea acordată pentru prejudiciul suferit este în principiu patrimonială, chiar şi atunci când s-a adus atingere unui drept personal-nepatrimonial, în sistemul Convenţiei, dacă adeseori încălcarea unui drept pe care aceasta îl garantează poate conduce la producerea unui prejudiciu material şi/sau moral ce are a fi reparat prin acordarea unei despăgubiri sub formă de satisfacţie echitabilă, există situaţii în care instanţa europeană poate decide că însăşi constatarea pe care ea o face cu privire la încălcarea unui asemenea drept constituie o satisfacţie echitabilă (C. Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, p. 1465).