Art. 1549 Noul cod civil Dreptul la rezoluţiune sau reziliere Rezoluţiunea, rezilierea şi reducerea prestaţiilor Executarea silită a obligaţiilor
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Executarea silită a obligaţiilor
SECŢIUNEA a 5-a
Rezoluţiunea, rezilierea şi reducerea prestaţiilor
Executarea silită a obligaţiilor
SECŢIUNEA a 5-a
Rezoluţiunea, rezilierea şi reducerea prestaţiilor
Art. 1549
Dreptul la rezoluţiune sau reziliere
(1) Dacă nu cere executarea silită a obligaţiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluţiunea sau, după caz, rezilierea contractului, precum şi la daune-interese, dacă i se cuvin.
(2) Rezoluţiunea poate avea loc pentru o parte a contractului, numai atunci când executarea sa este divizibilă. De asemenea, în cazul contractului plurilateral, neîndeplinirea de către una dintre părţi a obligaţiei nu atrage rezoluţiunea contractului faţă de celelalte părţi, cu excepţia cazului în care prestaţia neexecutată trebuia, după circumstanţe, să fie considerată esenţială.
(3) Dacă nu se prevede altfel, dispoziţiile referitoare la rezoluţiune se aplică şi în cazul rezilierii.
| ← Art. 1548 Noul cod civil Prezumţia de culpă Executarea prin... | Art. 1550 Noul cod civil Modul de operare Rezoluţiunea,... → |
|---|
1. Pentru a opera instituţia rezoluţiunii se cer a fi întrunite două condiţii de admisibilitate: una dintre părţi să nu-şi fi executat obligaţiile ce-i revin; neexecutarea să fi fost imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia. în raport de prima condiţie enunţată, s-a stabilit cu valoare de principiu că neexecutarea parţială a contractului poate atrage rezoluţiunea, însă doar în cazul în care partea din obligaţia neexecutată este esenţială la încheierea contractului (I.C.C.J., s. corn., dec. nr. 1341/2008).
2. Din reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor,
Citește mai mult
caracteristice pentru contractele sinalagma-tice, decurg următoarele efecte specifice: a) obligaţiile reciproce ale părţilor trebuie să fie executate simultan. De la această regulă fac excepţie acele contracte care prin natura lor sau datorită voinţei părţilor se execută altfel. Aşa fiind, oricare parte contractantă are dreptul să refuze executarea obligaţiei proprii, atâta timp cât cealaltă parte, care pretinde executarea, nu execută obligaţiile ce-i revin din acelaşi contract, această posibilitate reprezentând excepţia de neexecutare a contractului; b) dacă una dintre părţi nu-şi execută culpabil obligaţiile, cealaltă parte are dreptul să ceară în justiţie rezoluţiunea sau rezilierea contractului; c) dacă un eveniment independent de voinţa sa împiedică o parte contractantă să-şi execute obligaţiile, contractul încetează, cealaltă parte fiind exonerată de obligaţiile sale. Legat de aceasta se pune problema suportării riscurilor contractuale. Potrivit art. 1021 C. civ. 1864, rezoluţiunea nu operează de drept. Partea îndreptăţită trebuie să se adreseze instanţei judecătoreşti cu o acţiune în rezo-luţiune. în aceste condiţii, legea recunoaşte instanţei dreptul de a verifica şi aprecia cauzele rezoluţiunii, putând, după caz, chiar să acorde un termen de graţie părţii acţionate. Acţiunea în rezoluţiune poate fi introdusă de partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a realizat. Dacă s-ar recunoaşte o asemenea acţiune părţii care nu-şi execută obligaţia, ar însemna să i se acorde o primă de încurajare, o cale nejustificată de a se desprinde din raportul contractual la care a convenit, ceea ce ar constitui o înfrângere de neadmis a principiului obligativităţii contractelor. Aşadar, având în vedere că reclamanta cumpărătoare nu a achitat avansul, fiind cea care nu şi-a îndeplinit obligaţia legală, iar pârâtul vânzător şi-a executat cu întârziere obligaţia de întocmire a documentaţiei cadastrale, dar din motive independente de voinţa lui, reclamanta nu este în drept să ceară rezoluţiunea, deoarece chiar ea nu şi-a îndeplinit obligaţia, iar pârâtul nu este în culpă pentru îndeplinirea cu întârziere a obligaţiei lui (I.C.C.J., s. corn., dec. nr. 1013/2011).3. în cazul rezilierii, desfiinţarea contractului depinde exclusiv de voinţa părţii faţă de care cealaltă parte nu şi-a executat culpabil obligaţia, deoarece creditorul acestei obligaţii are un drept de opţiune. El poate opta între executarea directă şi desfiinţarea contractului. Acest drept de opţiune este un beneficiu creat în favoarea părţii care şi-a executat obligaţia asumată. Acordarea termenului de graţie în vederea executării obligaţiilor poate fi dispus de instanţă ori de câte ori apreciază asupra oportunităţii cererii formulate (I.C.C.J., s. civ. şi depropr. int., dec. nr. 5013/2007).
4. Pentru acordarea daunelor-interese compensatorii trebuie analizată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1021, art. 1075 şi urm. C. civ. 1864, adică a aceloraşi condiţii în care se poate dispune rezoluţiunea judiciară (existenţa unei fapte ilicite a debitorului, a vinovăţiei acestuia şi îndeplinirea cerinţei privind punerea în întârziere a debitorului obligaţiei neexecutate), dar şi a celor specifice obligaţiei de despăgubire (existenţa unui prejudiciu care să fi fost cauzat creditorului şi existenţa unei legături de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită a debitorului), în cazul în care prin convenţie părţile au prevăzut şi un termen cert pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate de debitor, este de menţionat că împlinirea termenului marchează doar momentul în care obligaţia trebuie executată, adică momentul în care aceasta devine scadentă. Acest moment este însă în strânsă legătură cu una dintre condiţiile impuse pentru rezoluţiunea contractelor şi pentru acordarea de daune compensatorii, şi anume cu punerea în întârziere a debitorului. în cazul în care părţile litigante nu au stipulat prin convenţia încheiată o clauză potrivit căreia prin ajungerea la termen debitorul este de drept în întârziere, simpla ajungere la termenul convenit nu este de natură să îndeplinească cerinţa referitoare la punerea în întârziere, creditorul având obligaţia de a-l pune pe debitor în întârziere pentru obţinerea de daune-interese. Cerinţa analizată nu poate fi considerată îndeplinită nici prin formularea unei acţiuni în rezoluţiunea convenţiei, cât timp creditorul nu a înţeles să solicite mai întâi executarea obligaţiei (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 892/2009).
5. Neîndeplinirea obligaţiilor asumate constând în plata chiriei în condiţiile şi la termenele stabilite prin contract şi obţinerea avizelor de funcţionare constituie o neexecutare importantă şi gravă a convenţiei, de natură a justifica rezilierea acesteia (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2661/2007).
2. Pentru a delimita rezoluţiunea de sancţiunea nulităţii, trebuie reţinute următoarele asemănări şi deosebiri. în
Citește mai mult
ceea ce priveşte asemănările, ambele sunt cauze care atrag ineficacitatea actului juridic civil; atât rezoluţiunea, cât şi, în principiu, nulitatea produc efecte retroactiv; ambele sancţiuni pot interveni, în principiu, fie în temeiul unei hotărâri a organului de jurisdicţie, fie în temeiul voinţei părţilor. Principalele deosebiri dintre cele două sancţiuni sunt următoarele: nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiţii de validitate, pe când rezoluţiunea presupune un act juridic valabil încheiat; nulitatea se aplică oricărui act juridic civil, în vreme ce rezoluţiunea intervine numai în cazul contractelor sinalagmatice cu executare uno ictu; cauza de nulitate există în momentul încheierii actului juridic şi constă în nerespectarea unei dispoziţii legale referitoare la încheierea valabilă a actului, însă cauza rezoluţiunii apare ulterior momentului încheierii şi constă în neexecutarea culpabilă a obligaţiei de către una dintre părţi; acţiunea în rezoluţiune şi acţiunea în declararea nulităţii relative sunt supuse unor reguli diferite în privinţa începutului prescripţiei extinctive, iar nulitatea absolută, precum şi nulitatea relativă invocată pe cale de excepţie nu sunt supuse prescripţiei extinctive (Idem, p. 205-206).3. Temeiul juridic al rezoluţiunii îl constituie reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor din contractul sinalagmatic, împrejurarea că fiecare dintre obligaţiile reciproce este cauza juridică a celeilalte. Neîndeplinirea culpabilă a uneia dintre obligaţii lipseşte de suport juridic obligaţia reciprocă, astfel încât desfiinţarea - rezolvirea - întregului contract se impune. în acest mod se restabileşte certitudinea raporturilor juridice, a căror siguranţă era pusă sub semnul întrebării din cauza refuzului uneia dintre părţi de a-şi executa obligaţia; în acelaşi timp, partea care îşi executase obligaţia va putea să obţină restituirea prestaţiei făcute, rămasă, prin neexecutarea obligaţiei corelative, fără temei juridic (C. Stătescu, C. Bîrsan, TGO, p. 114).
4. Prin dispoziţiile alin. (1) al textului analizat este extins în mod implicit domeniul de aplicarea rezoluţiunii. Astfel,chiardacă domeniul predilectdeaplicareîlconstituiecontractele sinalagmatice, mecanismul rezoluţiunii fiind legat de reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor contractuale, există contracte unilaterale în care rezoluţiunea trebuie să permită părţilor să pună capăt legăturii contractuale, cum este cazul împrumutului ori al gajului (constituitorul gajului poate solicita încetarea garanţiei în cazul în care creditorul abuzează de bunul pe care îl deţine cu titlu de gaj) (Proiect 2004).
5. Rezoluţiunea poate fi parţială, îndeosebi atunci când prestaţiile ambelor părţi pot fi divizate în tranşe corelative. Astfel, spre exemplu, în cazul unui contract de furnituri, diverselor livrări de produse le corespunde o obligaţie de plată a preţului. Dacă există o ne-executare cu privire la una dintre aceste tranşe, creditorul poate cere rezoluţiunea contractului numai cu privire la aceasta, fără a afecta nici prestaţiile anterioare şi nici obligaţiile viitoare ale părţilor. Creditorul poate cere rezoluţiunea întregului contract în măsura în care neexecutarea este suficient de importantă, având în vedere ansamblul drepturilor şi obligaţiilor (Idem).
6. Neexecutarea oricărei obligaţii poate da dreptul la rezoluţiune, fără a distinge între obligaţiile principale şi cele accesorii ori între obligaţiile esenţiale şi cele neesenţiale, câtă vreme neexecutarea este suficient de importantă prin raportare la ansamblul drepturilor şi obligaţiilor părţilor (Idem).
7. Neexecutarea parţială poate conduce fie la rezoluţiunea totală, fie la rezoluţiunea parţială a contractului, fie doar la reducerea proporţională a obligaţiei cocontractantului care este gata să îşi execute sau care şi-a executat prestaţia (G. Boroi, L. Stdnciulescu, Instituţii, p. 182).
8. Trebuie reţinut că rezoluţiunea poate fi cerută numai de către creditorul obligaţiei neexecutate culpabil, iar nu şi de către partea vinovată de neexecutarea obligaţiei pe care şi-a asumat-o prin contractul sinalagmatic. în alte cuvinte, cel care solicită rezoluţiunea trebuie să îşi fi executat obligaţia asumată prin contractul sinalagmatic ori să se declare gata să şi-o execute. Partea îndreptăţită să solicite rezoluţiunea nu este obligată să aleagă această cale, ci, aşa cum rezultă din art. 1549 alin. (1) NCC, poate să opteze pentru soluţia executării silite (în natură sau, după caz, prin echivalent) a obligaţiei asumate de cealaltă parte contractantă (Ibidem).
9. Nerespectarea clauzei de inalienabilitate atrage rezoluţiunea contractului sinalagmatic în care a fost inserată (art. 629 alin. (1) NCC].
10. în cazul în care contractul pe care se grefează stipulaţia pentru altul este sinalagmatic, neexecutarea de către promitent a obligaţiei asumate în favoarea terţului beneficiar poate îndreptăţi pe stipulant să solicite rezoluţiunea (rezilierea) sau să invoce excepţia de neexe-cutare (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 164).