Art. 1552 Noul cod civil Rezoluţiunea unilaterală Rezoluţiunea, rezilierea şi reducerea prestaţiilor Executarea silită a obligaţiilor
| Comentarii |
|
Executarea silită a obligaţiilor
SECŢIUNEA a 5-a
Rezoluţiunea, rezilierea şi reducerea prestaţiilor
Art. 1552
Rezoluţiunea unilaterală
(1) Rezoluţiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părţile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere.
(2) Declaraţia de rezoluţiune sau de reziliere trebuie făcută în termenul de prescripţie prevăzut de lege pentru acţiunea corespunzătoare acestora.
(3) În toate cazurile, declaraţia de rezoluţiune sau de reziliere se înscrie în cartea funciară ori, după caz, în alte registre publice, pentru a fi opozabilă terţilor.
(4) Declaraţia de rezoluţiune este irevocabilă de la data comunicării ei către debitor sau, după caz, de la data expirării termenului prevăzut la alin. (1).
| ← Art. 1551 Noul cod civil Reducerea prestaţiilor Rezoluţiunea,... | Art. 1553 Noul cod civil Pactul comisoriu Rezoluţiunea,... → |
|---|
2. Pentru creditorul obligaţiei neexecutate culpabil, mai avantajoasă decât rezoluţiunea judiciară este rezoluţiunea
Citește mai mult
unilaterală, adică acea rezoluţiune care nu mai presupune sesizarea instanţei, ci doar notificarea scrisă pe care creditorul o comunică debitorului (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 183).3. Dreptul la rezoluţiune sau reziliere al uneia dintre părţi se poate valorifica prin notificarea rezoluţiunii/rezilierii în trei cazuri, şi anume: a) când părţile au convenit astfel; b) dacă debitorul se află de drept în întârziere; c) când debitorul nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere.
4. Notificarea debitorului se face în scris, cu confirmare de primire, după caz, în termenul de prescripţie prevăzut de lege pentru acţiunea corespunzătoare declaraţiei de rezoluţiune/reziliere.
5. Notificarea declaraţiei de rezoluţiune/reziliere este diferită de notificarea pentru punerea în întârziere prin care se fixează termenul pentru executarea obligaţiei (atunci când nu s-a stipulat că simpla ajungere la termen valorează punere în întârziere), marcând cronologic două proceduri diferite. Notificarea declaraţiei de rezoluţiune/reziliere este cerută în toate cazurile, pentru a putea opera rezoluţiunea unilaterală, în timp ce notificarea pentru punerea în întârziere este cerută doar dacă părţile nu au stipulat că debitorul este de drept în întârziere în cazul neexecutării obligaţiei la termenul convenit prin contract [îndrumar notarial, voi. I, p. 578).
6. Declaraţia de rezoluţiune/reziliere (împreună cu dovada comunicării) se înscrie în cartea funciară sau în alte registre publice (art. 902 pct. 11 NCC) pentru a fi opozabilă terţilor (Ibidem).
7. Dovada comunicării este importantă, deoarece declaraţia de rezoluţiune este considerată irevocabilă de la data comunicării ei sau de la data termenului fixat prin punerea în întârziere (îndrumar notarial, voi. I, p. 578).
8. Contractele cu durata nedeterminata şi cu executări succesive implică, în principiu, dreptul de a se dezangaja unilateral, pentru că interzicerea unui astfel de drept ar echivala cu un angajament veşnic şi ar leza libertatea individuală. Regula se aplică în diverse situaţii, cum sunt: contractul de muncă, contractul de închiriere pe durată nedeterminată, precum şi altor contracte similare. Facultatea de reziliere nu poate fi concepută ca o prerogativă discreţionară şi rezilierea nu poate fi exercitată ca un abuz de drept. Totuşi, buna-credinţă a celui care uzează de mecanismul rezilierii nu presupune obligaţia de a justifica întotdeauna un motiv legitim. De exemplu, în contractul de muncă, nerespectarea termenului de preaviz poate fi sancţionată sau cu nulitatea măsurii concedierii, sau cu alocarea de daune-interese, în raport de politica legislativă a momentului. Oricum, salariatul nu trebuie să îşi motiveze demisia (/. Turcu, Noul Cod civil, p. 643-644).
9. Pot fi reziliate unilateral, în virtutea specificului contractului, mandatul, depozitul, închirierea etc., după cum, în unele contracte în care legiuitorul intervine pentru protecţia consumatorului sau pentru protecţia pacientului, se reglementează prin voinţa legii dreptul părţii mai slabe la răzgândire (Ibidem).
10. în cazul rezoluţiunii bazate pe clauzele contractului, nerespectarea condiţiilor stipulate poate fi sancţionată judiciar, inclusiv prin ordonanţă preşedinţială. Dacă partea care rupe contractul pe durată nedeterminată, respectând modalităţile stipulate, nu trebuie să justifice măsura, cu toate acestea instanţa, examinând împrejurările cauzei, poate reţine abuzul părţii contractante în exercitarea dreptului de a pune capăt contractului (Idem, p. 647).
11. în prezenţa unei clauze rezolutorii, instanţa nu poate refuza să constate rezoluţiunea intervenită, nici atunci când ar putea să califice ca nefiind suficient de gravă neexecutarea, şi nu poate acorda debitorului termene de graţie pentru a-şi executa obligaţia şi pentru a evita rezoluţiunea. Clauza rezolutorie îşi pierde interesul în acele situaţii în care legea sau jurisprudenţa permite o rezoluţiune extrajudiciară a contractului în cazul neexecutării de către debitor a obligaţiilor sale: vânzare de alimente pentru consum uman, asigurări, proprietate intelectuală etc. Totodată, creditorul poate rupe contractul unilateral în caz de urgenţă (evacuarea din sală a unui spectator turbulent care îi împiedică pe ceilalţi să urmărească reprezentaţia) (Ibidem).
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu prevederile art. 1021 C. Civ. (art. 1549 alin. 1 NCC), în cazul neexecutarii culpabile a obligaţiilor unui contract sinalagmatic, creditorul are un drept de opţiune între executarea silită (directă sau indirectă) şi rezoluţiunea sau rezilierea contractului, nefiind posibilă exercitarea concomitentă a acestor drepturi. Înalta Curte a mai precizat că legiuitorul nu impune o
Citește mai mult
ordine a exercitării celor doua variante, în principiu, fiind posibil ca, după ce si-a exercitat dreptul de alegere, creditorul să îşi schimbe opţiunea iniţială, cu condiţia, de a nu se realiza efectiv una dintre variante şi a nu exista anumite piedici procedurale. În speţă, reclamanta şi-a manifestat prin cererea de chemare în judecata opţiunea de a rezilia contractul, cu daune-interese, însă, ulterior si-a precizat acţiunea in sensul ca a optat pentru obligarea pârâtei la remedierea deficienţelor şi, alternativ, pentru autorizarea reclamantei să execute în regie proprie lucrările de remediere. În aceste condiţii, Înalta Curte a decis că este nelegală hotărârea prin carea instanţa a dispus atât rezilierea parţială a contractului, cât şi executarea în natură a aceluiaşi contract cu privire la aceleaşi obligaţii contractuale.Sursa: Juridice.ro