Art. 1550 Noul cod civil Modul de operare Rezoluţiunea, rezilierea şi reducerea prestaţiilor Executarea silită a obligaţiilor

1. în funcţie de izvorul său, putem deosebi: rezoluţiunea legală; rezoluţiunea convenţională. în funcţie de modul de operare, aşa cum rezultă din art. 1550 NCC, se poate distinge: rezoluţiunea judiciară, care se dispune, la cerere, de către organul de jurisdicţie; rezoluţiunea unilaterală, care operează prin declaraţia de rezoluţiune a părţii interesate; rezoluţiunea de plin drept, care intervine fie în cazurile expres prevăzute de lege, fie atunci când părţile au convenit astfel (6. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 181).

2. Acordul părţilor pentru rezoluţiunea contractului este inversul

Citește mai mult

acordului pentru încheierea contractului. Acest acord se supune regulilor privind condiţiile de validitate a contractelor în general. El presupune un acord expres sau tacit al tuturor persoanelor care au avut calitatea de părţi în contract. Principiul consensualismului se aplică şi acestui acord. Revocarea prin acord produce aceleaşi efecte ca şi realizarea condiţiei rezolutorii. Dacă s-a conceput realizarea contractului în etape succesive, revocarea produce efecte numai pentru viitor. Anihilarea retroactivă a contractului este înlesnită de împrejurarea că până în acel moment nu s-a produs niciun efect. Manifestarea unilaterală de voinţă produce efectele rezoluţiunii în condiţiile reglementate la art. 1552 (/. Turcu, Noul Cod civil, p. 640).

3. în cazul în care partea îndreptăţită optează pentru rezoluţiunea judiciara, instanţa va putea să o pronunţe dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) să existe o neexecutare, chiar şi parţială, dar suficient de importantă, a obligaţiei asumate de către cealaltă parte a contractului sinalagmatic; în cazul obligaţiilor pozitive, neexecutarea poate îmbrăca atât forma unei abstenţiuni, caz în care debitorul rămâne pur şi simplu în pasivitate, fie forma unei acţiuni inadecvate sau chiar contrare faţă de prestaţiile pozitive de care este ţinut debitorul; neexecutarea obligaţiilor negative speciale presupune însă întotdeauna săvârşirea unei acţiuni contrare clauzelor contractuale; b) neexecutarea obligaţiei să fie imputabilă debitorului ei; c) debitorul acestei obligaţii să fi fost pus în întârziere (6. Boroi, L Stânciulescu, Instituţii, p. 182).

4. Culpa părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia este o condiţie considerată de majoritatea doctrinei ca esenţială pentru rezoluţiune. Dacă partea care nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată dovedeşte existenţa unei cauze de forţă majoră sau a unui caz fortuit, nu vor fi incidente prevederile din materia rezoluţiunii, ci se vor aplica dispoziţiile referitoare la suportarea riscului contractului sinalagmatic. De asemenea, pe temeiul art. 1517 NCC, rezoluţiunea nu va interveni nici atunci când neexecutarea obligaţiei este imputabilă creditorului, deci când neexecutarea este cauzată de acţiunea sau inacţiunea acestuia. Prin excepţie, în anumite cazuri prevăzute de lege, atitudinea subiectivă a debitorului obligaţiei neexecutate nu prezintă relevanţă, deci s-ar putea cere rezoluţiunea şi atunci când nu există culpa debitorului (de exemplu, rezoluţiunea contractului de vânzare în ipoteza în care cumpărătorul a fost evins, iar vânzătorul a fost de bună-credinţă, sau rezoluţiunea cerută pentru viciile ascunse ale bunului vândut, când vânzătorul nu a cunoscut existenţa lor) (Idem, p. 182-183).

5. Rezoluţiunea judiciară prezintă o serie de inconveniente, spre exemplu: instanţa, în principiu, are posibilitatea să acorde debitorului un termen de graţie pentru ca acesta să îşi execute obligaţia; instanţa are posibilitatea să aprecieze, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, dacă este cazul să pronunţe rezoluţiunea ori să oblige la executarea silită a contractului sau să dispună reducerea proporţională a prestaţiei reclamantului; debitorul poate evita rezoluţiunea, executându-şi obligaţia până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a admis cererea de desfiinţare a contractului. în aceste condiţii, partea îndreptăţită să solicite rezoluţiunea judiciară nu are certitudinea că va obţine desfiinţarea contractului, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile ce permit instanţei să pronunţe rezoluţiunea judiciară. Prin urmare, pentru creditorul obligaţiei neexecutate culpabil, mai avantajoasă decât rezoluţiunea judiciară este rezoluţiunea unilaterală (Idem, p. 183).

6. Rezoluţiunea judiciară operează din momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care a fost pronunţată (Ibidem).