Art. 2029 Noul cod civil Dreptul de retenţie al mandatarului Mandatul cu reprezentare Contractul de mandat

Reglementarea anterioară: C. com.: „Art. 387. (1) Mandatarul, pentru tot ce i se datoreşte din executarea mandatului său şi chiar pentru retribuţia sa, are un privilegiu special. Acest privilegiu se exercită asupra lucrurilor mandantului pe care mandatarul le deţine pentru executarea mandatului, sau care se găsesc la dispoziţia sa, în magazinele sale sau în depozitele publice sau pentru care el poate proba prin posesiunea legitimă a poliţei de încărcare sau a scrisorii de cărat, ce i s-au expediat.

(2) Creanţele sus-zise au precădere asupra oricăror alte creanţe contra mandantului şi chiar

Citește mai mult

contra vânzătorului ce revendică, cu toate că plăţile şi cheltuielile vor fi făcute înainte sau după ce lucrurile au intrat în posesiunea mandatarului. (3) în caz de faliment al mandantului, privilegiul mandatarului asupra lucrurilor cumpărate în socoteala lui, se exercită conform dispoziţiilor de la cap. III, titlul IV, cartea III, din acest cod. (4) Dacă lucrurile mandantului au fost vândute de către mandatar, privilegiul subzistă asupra preţului".

1. Vechiul Cod comercial reglementa la art. 387 şi 388 un privilegiu special al mandatarului pentru tot ce i se datorează din executarea mandatului şi chiar pentru retribuţia sa.

2. Sub imperiul vechiului cod, doctrina a recunoscut, printr-o interpretare largă a noţiunii de conexiune a datoriei cu lucrul (debitum cum re iunctum), dreptul mandatarului de a reţine lucrurile pe care le-a primit de la mandant, până la achitarea cheltuielilor făcute pentru îndeplinirea mandatului, întrucât creanţele corelative sunt prilejuite de acelaşi raport juridic (Fr. Deak, p. 354).

3. în noua formă, codul recunoaşte în mod expres un drept de retenţie al mandatarului atât asupra bunurilor primite cu ocazia executării mandatului de la mandant, cât şi asupra bunurilor primite pe seama acestuia.

4. Dreptul de retenţie garantează toate creanţele mandatarului împotriva mandantului, indiferent de natura acestora, singura condiţie fiind ca acestea să fie izvorâte din mandat, indiferent dacă au luat naştere prin încheierea mandatului sau pe parcursul executării sale.

5. Dreptul de retenţie este indivizibil, în sensul că se extinde, atunci când are ca obiect un singur bun, asupra întregului bun, până la achitarea integrală a datoriei de către mandant (A.S. Banu, Contractul de mandat, Analiză teoretică şi practică, Ed. Universul Juridic, 2009, p. 172).

6. Sub aspect procedural, de regulă, dreptul de retenţie poate fi invocat pe cale de excepţie, în litigii privind restituirea lucrurilor deţinute de mandatar pentru şi în numele mandantului. De asemenea, nimic nu se opune ca acest drept să fie exercitat şi pe calea unei contestaţii la executarea hotărârii de restituire a bunurilor respective. în acest al doilea caz, dreptul de retenţie trebuie să ia naştere ulterior datei la care hotărârea de restituire a devenit irevocabilă şi învestită cu formulă executorie (A.S. Banu, op. cit., p. 172).

JURISPRUDENŢĂ

în perioada exercitării dreptului de retenţie, mandatarul nu poate folosi lucrurile primite de la mandant sau primite de la terţi în numele şi pe seama mandantului, întrucât retenţia nu-i conferă un drept de folosinţă (Trib. Suprem, dec. nr. 857/1968, Repertoriu 1969-1975, p. 195).