Art. 2106 Noul cod civil Remuneraţia depozitarului Reguli comune privind contractul de depozit Contractul de depozit

Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1593. (1) Depozitul este un contract esenţial gratuit, care nu poate avea de obiect decât lucrurile mobile".

1. Depozitul este prezumat cu titlu gratuit dacă nu se prevede expres plata unei sume, ceea ce îl transformă în contract cu titlu oneros. Art. 2106 NCC, reluând art. 1593 C. civ. 1864 şi traducând art. 1917 C. civ. fr., stipulează depozitul ca fiind „gratuit". Gratuitatea depozitului nu este însă de esenţă, căci Codul civil însuşi are în vedere existenţa unei „plăţi pentru paza depozitului".

2. Dezvoltarea serviciilor a dus la situaţia în

Citește mai mult

care depozitul oneros este mai des întâlnit decât depozitul gratuit. Totuşi, simplul fapt că depozitarul este un profesionist al practicării depozitului şi, deci, acţionează din interes personal mai degrabă decât din altruism, nu este suficient pentru a atribui contractului de depozit caracterul „oneros". Interesul depozitarului se poate, de altfel, găsi în altă parte decât într-o remuneraţie directă: (a) bancherul, ca depozitar de fonduri, nu este remunerat pentru depozit, căci interesul său este în utilizarea sumei din depozit sau (b) la depozitul în vederea vânzării, depozitarul nu este remunerat, căci el îşi va afla interesul în comisionul eventualei vânzări (dacă se presupune că depozitul în vederea vânzării este un depozit veritabil, ceea ce este foarte discutat în doctrină) (I. Dogaru, op. cit., p. 628).

3. Depozitul este gratuit numai prin natură (iar nu prin esenţa) sa. De aici concluzia că depozitarul care pretinde o remuneraţie (sumă de bani sau alt avantaj patrimonial) pentru serviciile prestate, trebuie să dovedească stipularea şi cuantumul remuneraţiei. Dacă depozitarii desfăşoară activitatea de păstrare cu caracter profesional (nu ocazional) depozitul urmează să fie prezumat cu titlu oneros. Sechestrul judiciar este, de asemenea, cu titlu oneros [art. 1633 alin. (1) şi (3) C. civ. 1864] (Fr. Deak, op. cit., p. 58-59).

4. Depozitul cu titlu gratuit este un contract unilateral întrucât, din momentul încheierii sale, naşte obligaţii numai în sarcina depozitarului. Depozitul rămâne un contract unilateral chiar dacă, ulterior încheierii sale, se nasc anumite obligaţii şi în sarcina celeilalte părţi (obligaţii postcontractuale), datorită unui fapt posterior.

5. întrucât noul Cod civil reglementează, în egală măsură, depozitul gratuit şi depozitul remunerat, contractul de depozit cu titlu gratuit prezintă caracter unilateral, iar cel cu titlu oneros prezintă caracter sinalagmatic. De asemenea, contractul de depozit cu titlu gratuit se poate transforma în contract sinalagmatic imperfect, dacă, în sarcina deponentului, iau naştere unele obligaţii postcontractuale, derivate din voinţa comună a părţilor (R. Postolache ş.o., op. cit., p. 6).

6. Semnalăm şi opinia potrivit căreia nu ar avea caracter intuita personae contractul de depozit încheiat cu titlu oneros, deoarece în această situaţie calităţile personale ale depozitarului nu ar fi esenţiale pentru încheierea contractului câtă vreme răspunderea depozitarului remunerat pentru executarea obligaţiei de pază se face în raport cu omul prudent şi diligent (culpa levis in abstracto, iar nu culpa levis in concreto, ca la contractul de depozit cu titlu gratuit). Nu putem împărtăşi această opinie, întrucât este evident că, în realitate, indiferent de criteriile la care se va recurge pentru stabilirea existenţei şi a întinderii răspunderii depozitarului, calităţile personale ale acestuia din urmă (inclusiv atunci când este vorba despre un depozitar persoană fizică ori juridică ce acţionează ca profesionist) nu îi sunt niciodată indiferente deponentului când încheie contractul cu un depozitar sau altul - iar legiuitorul nu putea să nu ţină seama de această realitate incontestabilă (Fr. Deak, op. cit., p. 64).

7. în doctrina franceză actuală se constată că, în ceea ce priveşte depozitul modern, contractul continuă să se bazeze pe încredere, dar filantropia a devenit excepţia; jurisprudenţa a tras consecinţele acestui fapt; în ciuda literei art. 1917 C. civ. fr., ea nu mai spune că gratuitatea Ti este esenţială acestui contract: asemenea mandatului, depozitul este prezumat chiar a fi salarizat atunci când este comercial sau primit de către un profesionist. Dacă părţile nu au fixat vreun preţ, determinarea acestuia este făcută de către judecător.

8. Pentru depozitul salarizat, una dintre chestiunile majore este acum aceea a repartiţiei financiare a riscurilor, ca pentru toate contractele care constituie un instrument al activităţii economice. De asemenea, după cum o spune Curtea de Casaţie, obligaţia de pază a unui depozitar salarizat trebuie să fie apreciată cu mai multă rigoare decât aceea a unui depozitar cu titlu gratuit.

9. Unii autori au zis că depozitul salarizat era o locaţiune de servicii; dar depozitarul, chiar şi salarizat, are o independenţă incompatibilă cu aceea a contractului de muncă. Esenţa depozitului, acum, este aceea de a fi un contract de pază (P. Malaurie, L. Aiines, P. Gautier, op. cit., p. 470-471).

JURISPRUDENŢĂ

1. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat în Hot. CJUE Caixa Bank Franţa (C 442/02, Rec., p. 1-8961, punctele 12 şi 13) că interzicerea remunerării depozitelor la vedere constituie un obstacol pentru accesul pe piaţă.

2. Art. 10 din Directiva nr. 1999/31/CE privind depozitele de deşeuri, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul nr. 1882/2003, trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naţionale care supune operatorul unui depozit de deşeuri la plata unei taxe ce trebuie să-i fie rambursată de colectivitatea locală care a depozitat deşeurile şi ce prevede sancţiuni pecuniare pentru acesta în cazul plăţii cu întârziere a acestei taxe, cu condiţia totuşi ca această reglementare să fie însoţită de măsuri prin care să se garanteze că rambursarea taxei menţionate are loc efectiv şi în termen scurt şi că toate costurile legate de recuperare şi în special costurile care rezultă din întârzierea la plata sumelor datorate operatorului în acest temei de colectivitatea locală menţionată, inclusiv sancţiunile pecuniare aplicate eventual acestuia şi având drept cauză această întârziere, se repercutează în preţul care trebuie plătit de această colectivitate operatorului menţionat. Este de competenţa instanţei naţionale să verifice dacă sunt îndeplinite aceste condiţii.

3. Astfel, a da naştere, în sarcina operatorului, unor astfel de cheltuieli, ar conduce la imputarea, în sarcina operatorului menţionat, a costurilor legate de eliminarea unor deşeuri pe care nu le-a generat, ci cărora le asigură pur şi simplu eliminarea în cadrul activităţilor sale de prestator de servicii (Hotărârea nr. C-172/08 Pontina Ambiente Srl împotriva Regione Lazio, cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată de Commissione tributaria provinciale di Roma).

4. Contractul de depozit al unui vehicul la un garajist, accesoriu unui contract de antrepriză, este prezumat a fi făcut cu titlu oneros (clientul îşi lăsase la garajist maşina aproape trei luni după reparaţie şi refuza să plătească acest serviciu) (P. Malaurie, L. Aiines, P. Gautier, op. cit., p. 470-471).