Art. 2371 Noul cod civil Garanţia constituită în avans Dispoziţii generale Ipoteca

Art. 2371

Garanţia constituită în avans

(1) În cazul în care este constituită pentru a garanta plata unei sume de bani, ipoteca este valabilă, chiar dacă, la momentul constituirii, debitorul nu a primit sau a primit doar în parte prestaţia în considerarea căreia a constituit ipoteca.

(2) Dacă însă creditorul refuză să dea sumele pe care s-a angajat să le pună la dispoziţie şi în considerarea cărora ipoteca a fost constituită, debitorul poate obţine reducerea sau desfiinţarea ipotecii, pe cheltuiala creditorului, plătindu-i acestuia sumele atunci datorate. Creditorul datorează însă daune-interese.

Comentarii despre Art. 2371 Noul cod civil Garanţia constituită în avans Dispoziţii generale Ipoteca

isac.violeta 1.03.2014

Reglementarea anterioară: Legea nr. 99/1999, Titlul VI: „Art. 16. (3) Contractul de garanţie reală poate să prevadă garantarea efectuării de plăţi în avans. Avans înseamnă acordarea unor sume, credite sau alte valori, care include şi obligaţia debitorului de a plăti dobânzi, costurile ocazionate de obţinerea creditului, precum şi alte taxe plătibile de către debitor în legătură cu avansul sau cu executarea silită a garanţiei reale cu care s-a garantat avansul. Avans viitor înseamnă o plată care decurge sau nu dintr-o obligaţie şi include avansurile şi cheltuielile rezonabile ocazionate de

Citește mai mult

acestea, precum şi cheltuielile făcute pentru protecţia, întreţinerea, păstrarea sau repararea bunului afectat garanţiei".

1. Din nou sesizăm o oarecare imprecizie a dispoziţiei legale analizate în acest comentariu.

2. în condiţiile în care, în principiu, în primul alineat este individualizată prestaţia în bani a debitorului, oricare ar fi prestaţia angajată de către creditor (a da, a face, a nu face), alineatul al doilea, care este în continuarea celui dintâi, stabileşte o situaţie de reducere sau desfiinţare a ipotecii numai atunci când prestaţia creditorului a avut ca obiect plata unei sume de bani (obligaţia de a da o sumă de bani).

3. Nu întrevedem raţiunile unei asemenea distincţii, de vreme ce alineatul doi reprezintă o aplicaţie a excepţiei de neexecutare generată de primul alineat, întărind ideea că garanţia asumată de debitor îşi are cauza în raportul juridic garantat, în obligaţia creditorului.

4. Dincolo de aceste chestiuni de circumstanţă, dispoziţiile legii reglementează în acest articol garanţia constituită în avans. Astfel, debitorul garanţiei constituie ipotecă, chiar dacă obligaţia derivată din raportul juridic principal (garantat) nu este încă datorată. Nu este vorba, în această ipoteză, de obligaţia debitorului afectată de termen sau condiţie, ca în articolul precedent. Această reglementare porneşte de la ideea că raportul juridic principal are caracter sinalagmatic, astfel încât obligaţia debitorului este asumată în considerarea prestaţiei la care cealaltă parte, la rândul său, se obligă. Numai în condiţiile în care creditorul îşi execută propria sa obligaţie se poate considera că debitorul este îndatorat, la rându-i, la executarea plăţii sumei de bani, executare pe care o poate garanta cu ipotecă.

5. Faţă de acest mecanism, prin care executarea obligaţiei creditorului este cauza determinantă a obligaţiei debitorului, se concepe totuşi posibilitatea constituirii unei ipoteci pentru executarea obligaţiei debitorului, chiar în condiţiile în care obligaţia garantată este condiţionată de executarea obligaţiei corelative.

6. Desigur că legiuitorul are în vedere accesorialitatea garanţiei reale în relaţie cu obligaţia principală garantată şi faptul că dacă executarea obligaţiei principale nu poate fi impusă creditorului, atunci nici executarea ipotecii nu poate fi începută.

7. Alin. (2) al art. 2371 NCC instituie pentru debitorul care a constituit garanţia dreptul de a cere: desfiinţarea garanţiei, dacă prestaţia creditorului din raportul juridic principal nu a fost executată (total sau într-o măsură care, esenţial, semnifică neexecutarea); reducerea garanţiei, dacă prestaţia creditorului a fost executată numai în parte, întrucât nici debitorul din raportul obligaţional garantat nu mai poate fi ţinut de executarea propriei sale prestaţii, decât cel mult numai în parte.

8. Acest drept al debitorului poate fi exercitat concomitent cu sancţionarea contractului cu rezoluţiunea sau rezilierea, după caz, şi reprezintă o cauză de stingere a ipotecii; de asemenea, reducerea ipotecii se poate cere concomitent cu acţiunea pentru diminuarea prestaţiei debitorului, proporţional executării plăţii de către creditor. Credem însă că această desfiinţare sau reducere a ipotecii preconstituite poate fi cerută chiar dacă nu a operat o denunţare de natură să sancţioneze contractul principal, în măsura în care părţile se desistează în tot sau în parte de executarea obligaţiilor pe care şi le-au asumat iniţial. Desigur, în acest caz, neexecutarea, ca şi cauză a încetării sau diminuării raportului sinalagmatic principal, aparţine creditorului, de aceea, toate cheltuielile determinate de desfiinţarea sau reducerea contractului de ipotecă (cheltuielile contractuale, de efectuare a publicităţii) sunt în sarcina creditorului, dar, desigur, norma are caracter supletiv. Dacă la data reducerii sau desfiinţării ipotecii contractul de ipotecă a implicat cheltuieli făcute de creditor, pentru care era ţinut debitorul ipotecii, cu acest prilej, debitorul va face plata lor. Considerăm că sensul sintagmei „plătindu-i acestuia (s.n.: creditorului) sumele atunci datorate" implică doar datoriile născute din raportul juridic de ipotecă, şi nu şi pe cele născute din raportul juridic principal.

9. De asemenea, în măsura existenţei culpei creditorului şi dacă desfiinţarea sau reducerea ipotecii a implicat prejudicii pentru debitorului garanţiei, distinct de prejudiciul neexecutării raportului juridic principal, constituitorul ipotecii poate cere plata daunelor-inte-rese creditorului.

Răspunde