Art. 2370 Noul cod civil Obligaţiile viitoare sau eventuale Dispoziţii generale Ipoteca

Reglementarea anterioară: Legea nr. 99/1999, Titlul VI: „Art. 20. (1) Contractul de garanţie poate să prevadă ca bunul să garanteze îndeplinirea unor obligaţii viitoare. O astfel de garanţie reală se naşte atunci când partea garantată transferă fondurile care dau naştere datoriei, îndeplinind astfel condiţia cerută pentru existenţa obligaţiei garantate principale. (2) Faţă de terţi prioritatea garanţiei reale care garantează obligaţii viitoare începe din momentul îndeplinirii formalităţilor de publicitate a garanţiei reale, potrivit cerinţelor prevăzute la cap. III. Această ordine de

Citește mai mult

prioritate se păstrează chiar dacă ea se stabileşte înainte ca transferul fondurilor sau alte obligaţii cerute de existenţa obligaţiei garantate principale să fi fost realizate".

1. Subliniem încă de la început neconcordanţa între denumirea marginală a textului şi conţinutul său reglementar. Dispoziţia legală se referă la obligaţiile viitoare sau eventuale (s.n.). Nu considerăm că noţiunile sunt sinonime, iar în cuprinsul său art. 2370 NCC se referă numai la obligaţiile viitoare. Pe de altă parte, nici chiar Codul civil nu aminteşte, în dispoziţiile sale referitoare la obligaţii - art. 1396 şi urm. -, categoria obligaţiilor eventuale. Am putea asimila acestei noţiuni nespecifice obligaţiile afectate de o condiţie, adică de un eveniment viitor, posibil, dar nesigur ca îndeplinire, care afectează eficacitatea sau existenţa obligaţiei astfel asumate.

2. Atât obligaţiile afectate de termen, cât şi cele sub şi condiţie pot fi garantate sub aspectul executării cu ipotecă.

3. Nu pot fi însă însoţite de o garanţie valabilă obligaţiile naturale, adică acele obligaţii valabil născute, dar a căror executare depinde de voinţa debitorului, întrucât această categorie de obligaţii nu este suspectibilă de executare forţată din partea creditorului sub protecţia normelor legale.

4. în ce priveşte însă obligaţia asumată cum voluero (clauză de opţiune a debitorului „mă oblig dacă vreau"), art. 1403 NCC, care preia reglementarea art. 1010 C. civ. 1864, arată că nu produce niciun efect. Contractul de garanţie va urma, ca accesoriu, soarta obligaţiei principale şi, la rându-i, este fără efect.

5. Ori de câte ori se garantează o obligaţie afectată de o modalitate şi ipoteca va fi afectată, în ceea ce priveşte executarea ei, de aceeaşi modalitate.

6. în fine, este firesc într-o asemenea situaţie ca rangul ipotecii să fie determinat în funcţie de înscrierea garanţiei în registrele specifice de publicitate, iar nu de momentul în care obligaţia a devenit scadentă, datorită împlinirii termenului suspensiv sub care a fost contractată sau a îndeplinirii condiţiei care a afectat-o, iar ipoteca este preferabilă altora de rang inferior, chiar dacă acestea garantau obligaţii anterioare pure şi simple.