Art. 2578 Noul cod civil Legea aplicabilă ocrotirii majorului Persoana fizică Persoane

Art. 2578

Legea aplicabilă ocrotirii majorului

(1) Măsurile de ocrotire a persoanei cu capacitate deplină de exerciţiu sunt supuse legii statului unde aceasta îşi are reşedinţa obişnuită la data instituirii tutelei sau la data luării unei alte măsuri de ocrotire.

(2) În mod excepţional, în măsura în care este necesar pentru ocrotirea persoanei fizice, autoritatea competentă poate să aplice sau să ia în considerare legea altui stat, cu care situaţia juridică prezintă cele mai strânse legături.

(3) Legea prevăzută la alin. (1) guvernează şi existenţa, întinderea, modificarea şi stingerea puterii de reprezentare încredinţate de persoana cu capacitate deplină de exerciţiu, pentru situaţia în care nu se va putea îngriji de interesele sale. Aceasta poate însă alege una dintre următoarele legi:

a) legea naţională;

b) legea unei reşedinţe obişnuite anterioare;

c) legea statului unde sunt situate bunurile, în ceea ce priveşte măsurile de ocrotire cu privire la bunuri.

(4) Măsurile ce se iau cu privire la persoana ocrotită ori bunurile sale sunt supuse legii statului ale cărui autorităţi îndrumă şi supraveghează exercitarea ocrotirii de către cei în drept.

Comentarii despre Art. 2578 Noul cod civil Legea aplicabilă ocrotirii majorului Persoana fizică Persoane

isac.violeta 5.03.2014

JURISPRUDENŢĂ

1. O prestaţie de tipul celei acordate în temeiul Legii privind asigurarea pentru incapacitate de muncă a tinerilor cu handicap trebuie să fie considerată a fi o prestaţie specială necontributivă în sensul art. 4 alin. (2a) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71, în versiunea modificată şi actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1223/98, astfel încât persoanelor care se află în situaţia reclamantului din acţiunea principală trebuie să le fie aplicată numai regula de coordonare cuprinsă la art. 10a din acest regulament, iar

Citește mai mult

plata acestei prestaţii poate în mod valabil să fie rezervată persoanelor care au domiciliul pe teritoriul statului membru care acordă respectiva prestaţie. în privinţa aplicării dispoziţiilor amintite, este lipsită de relevanţă împrejurarea că persoana interesată primea anterior o prestaţie pentru tinerii

cu handicap care era exportabilă. Articolul 39 CE şi art. 7 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei legislaţii naţionale prin care se pun în aplicare art. 4 alin. (2a) şi art. 10a din Regulamentul nr. 1408/71 şi care prevede că o prestaţie specială necontributivă inclusă în anexa Ila la acest din urmă regulament nu poate fi acordată decât persoanelor care au domiciliul pe teritoriul naţional. Revine instanţei naţionale competenţa de a lua în considerare în special faptul că lucrătorul în cauză a păstrat totalitatea legăturilor sale economice şi sociale cu statul membru de origine (C.J.C.E., Hot. din 11.09.2007, D.P.W. Hendrix/Raad van Bestuur van het Uitvoeringsinstituut Werknemersverzekeringen, C-287/05, Culegere 2007).

2. Sunt neconstituţionale dispoziţiile ce reglementează condiţiile în care autorităţile publice îi pot elibera cartea de identitate cetăţeanului român care a împlinit vârsta de 18 ani şi care a revenit în România, precum şi obligaţia cetăţeanului care, având domiciliul în străinătate, „a fost returnat în baza unui acord de readmisie" sau a fost expulzat de pe teritoriul statului de domiciliu. Curtea a constatat că prevederile art. 28 alin. (1) şi ale art. 36 din Legea privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate sunt neconstituţionale, în măsura în care se referă la femeia minoră căsătorită (C.C., dec. nr. 217/2005, M. Of. nr. 417/2005).

3. Articolul 51 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 prevede faptul că protecţia specială se acordă la cererea tânărului care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi, pe toată durata continuării acestora, fără a se depăşi vârsta de 26 de ani. Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate se integrează în spiritul dispoziţiilor constituţionale ale art. 49 privind protecţia copiilor şi a tinerilor şi prevederilor Convenţiei O.N.U. cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990 şi celorlalte acte internaţionale în materie la care România este parte (C.C., dec. nr. 324/2008, M. Of. nr. 303/2008).

Răspunde

isac.violeta 5.03.2014

Reglementarea anterioară: Legea nr. 105/1992: „Art. 38. Măsurile ce se iau de către părinţi sau tutore cu privire la minor sau la o altă persoană lipsită de capacitate sau cu capacitate restrânsă, ori cu privire la bunurile ce le aparţin, sunt supuse legii statului ale cărui autorităţi îndrumă şi supraveghează exercitarea ocrotirii de către cei în drept".

Legislaţie conexă:
► Convenţia de Haga din 19.10.1996 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea în materia responsabilităţii părinteşti şi a măsurilor de protecţie a copiilor, semnată de România la

Citește mai mult

15.11.2006 şi care a fost ratificată prin Legea nr. 361/2007 (M. Of. nr. 895/2007);
► Convenţia de la Haga din 13.04.2000 (România nu este parte la această Convenţie) (www.hcch.net).

1. Ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdicţie judecătorească sau prin instituirea curatelei, în condiţiile prevăzute de noul Cod civil; măsurile sunt supuse legii statului unde acesta îşi are reşedinţa obişnuită la data tutelei sau a luării altei măsuri de ocrotire, sau, în mod excepţional, în măsura în care este necesar pentru ocrotirea persoanei fizice, se poate stabili aplicarea legii altui stat, cu care situaţia juridică prezintă cele mai strânse legături.

2. Aceeaşi lege guvernează şi existenţa, întinderea, modificarea şi stingerea puterii de reprezentare încredinţate de persoana cu capacitate deplină de exerciţiu, pentru situaţia în care nu se va putea îngriji de interesele sale. Aceasta poate însă alege una dintre următoarele legi: legea naţională; legea unei reşedinţe obişnuite anterioare; legea statului unde sunt situate bunurile, în ceea ce priveşte măsurile de ocrotire cu privire la bunuri; măsurile privind persoana ocrotită ori bunurile sale sunt supuse legii statului ale cărui autorităţi îndrumă şi supraveghează exercitarea ocrotirii de către cei în drept.

3. Reşedinţa obişnuită este definită ca fiind locul în care o persoană îşi petrece în mod normal perioada zilnică de odihnă, fără a ţine seama de absenţele temporare pentru re-creere, vacanţe, vizite la prieteni şi rude, afaceri, tratamente medicale sau pelerinaj religios, sau, în absenţa informaţiilor, locul de reşedinţă legal sau înregistrat [art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 862/2007].

Răspunde

irina.bianca 12.01.2013

Trebuie făcută distincţia între legea aplicabilă ocrotirii majorului capabil, care este legea reşedinţei obişnuite, şi legea aplicabilă majorului incapabil, care este legea naţională.

Prevederile alin. (3) sunt deosebit de importante deoarece guvernează existenţa, întinderea, modificarea şi stingerea puterii de reprezentare încredinţate de persoana cu capacitate deplină de exerciţiu pentru situaţia în care nu se va putea îngriji de interesele sale. Aceasta este situaţia unui mandat pentru incapacitate dat de un cetăţean străin, care va putea fi folosit în România dacă el a fost dat cu

Citește mai mult

respectarea dispoziţiilor legii reşedinţei obişnuite a acestei persoane.

De asemenea, acest articol este important şi pentru un cetăţean străin cu reşedinţa obişnuită în România, deoarece în această situaţie măsurile de ocrotire vor fi supuse legii române, şi anume dispoziţiilor art. 178–186 noul cod civil.

Răspunde