Art. 543 Noul cod civil Bunurile fungibile şi bunurile nefungibile Despre distincţia bunurilor Despre bunuri în general
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Despre bunuri în general
SECŢIUNEA 1
Despre distincţia bunurilor
Despre bunuri în general
SECŢIUNEA 1
Despre distincţia bunurilor
Art. 543
Bunurile fungibile şi bunurile nefungibile
(1) Bunurile sunt fungibile sau nefungibile.
(2) Sunt fungibile bunurile determinabile după număr, măsură sau greutate, astfel încât pot fi înlocuite unele prin altele în executarea unei obligaţii.
(3) Prin act juridic, un bun fungibil prin natura sa poate fi considerat ca nefungibil.
| ← Art. 542 Noul cod civil Regulile aplicabile drepturilor purtând... | Art. 544 Noul cod civil Bunurile consumptibile şi bunurile... → |
|---|
2. Bunurile fungibile sunt bunuri determinabile după număr, măsură sau greutate, astfel încât pot fi înlocuite unele prin altele în executarea unei obligaţii [art. 543 alin. (2) NCC). „Această subrogare îşi găseşte temeiul, după doctrina clasică, într-o ficţiune: în ideea de fungibilitate. Se spune anume că lucrurile fiind privite ca valori băneşti,
Citește mai mult
şi nu sub aspectul lor material, au prin aceasta însuşi caracterul de lucruri fungibile, de lucruri cari pot fi schimbate unele cu altele, indiferent care ar fi natura lor. Aşa fiind, este logic ca atunci când se înstrăinează un lucru şi cu preţul obţinut se dobândeşte un altul, lucrul cel nou să ia, în universalitatea de drept, locul lucrului înstrăinat" (G.N. Luţescu p. 75-76). „Această distincţie nu se poate aplica decât bunurilor corporale. Se spune că două lucruri sunt fungibile între ele, când unul poate înlocui pe celălalt într-o plată sau în executarea unei obligaţiuni (Planiol, voi. 2, n. 2181). Aceasta presupune că bunurile sunt absolut echivalente, că ambele au aceeaşi valoare pentru creditor, din punct de vedere al executării obligaţiei, aşa încât creditorului îi este indiferent să primească un bun în locul celuilalt. Cum foarte bine spunea d-l Planiol, fungibilitatea este un raport de echivalenţa între două sau mai multe lucruri. Astfel sunt fungibile între ele două bilete de bancă de aceeaşi valoare, două sticle de vin din acelaşi butoi, două găleţi cu apă din acelaşi puţ etc. Se spune că două lucruri sunt nefungibile între ele, când unul nu poate înlocui pe celălalt ca echivalent într-o plată. Astfel este cazul a două terenuri, a două case etc." (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoianu voi. I, p. 535-536). „Adevărata deosebire principală între fungibilitate şi consumptibilitate rezidă în faptul că fungibilitatea se determină în mod relativ, adică prin compararea a două obiecte între ele şi găsirea unui raport de echivalenţă între ele, pe când consumptibilitatea se determină în mod absolut, prin considerarea obiectului izolat, în el însuşi" (idem, p. 537).3. De principiu, bunurile fungibile sunt bunuri determinate generic. Acest lucru rezultă din textul de lege care face referire la „bunurile determinabile după număr, măsurare sau greutate". „Fungibilitatea este o calitate juridică determinată de caracterul material al bunurilor respective, exprimată prin echivalenţa lor cantitativă şi calitativă, adică a unor aspecte materiale, datorită cărora ele sunt considerate că, sub aspect juridic, nu pier (genera non pereunt). Bunurile nu pot fi fungibile decât dacă sunt echivalente, iar echivalenţa nu se poate stabili decât printr-o măsură comună, iar măsura comună nu este aplicabilă decât lucrurilor care se determină prin număr, măsură sau greutate" (I. Lulâ, loc. cit., p. 18).
4. Părţile actului juridic pot considera ca fiind nefungibil un bun care, prin natura sa, ar fi fungibil [art. 543 alin. (3) NCC]. „Admisibilitatea sau inadmisibilitatea, în executarea unei obligaţii, a înlocuirii unui lucru prin altul e rezultatul unei interpretări a voinţei părţilor. Tocmai de aceea se poate stabili, prin act juridic, ca lucruri individual determinate să fie privite ca fungibile (de exemplu, o maşină dintr-o anumită serie) sau ca lucruri determinate prin caractere generice să nu fie susceptibile de înlocuire prin altele (de exemplu, o carte ce a aparţinut unei anumite persoane). Ni se pare, cu toate acestea, că, în ultimă situaţie, însuşirea specială avută în vedere face ca lucrul să fi încetat de a fi determinat prin caractere generice. Altfel spus, ceea ce s-a schimbat prin act juridic este nu caracterul de lucru fungibil, ci caracterul de lucru «de gen». De la gen s-a trecut, în realitate, la speţă" (M.l. Eremia p. 223).
5. Dintre aplicaţiile clasificării bunurilor în fungibile şi nefungibile prevăzute în noul Cod civil amintim: a) compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură [art. 1617 alin. (1)]; b) în cazul contractului de societate, aportul în bunuri la capitalul social se face în mod diferit, după cum bunurile sunt fungibile sau nefungibile (art. 1896); c) la contractul de depozit, când sunt remise fonduri băneşti sau alte bunuri fungibile şi consumptibile prin natura lor, acestea devin proprietatea celui care le primeşte şi nu trebuie să fie restituite în individualitatea lor [art. 2105 alin. (1)]; d) împrumutul de consumaţie poate purta doar asupra unor bunuri fungibile (art. 2158 NCC); e) împrumutul de folosinţă va purta doar asupra unor bunuri considerate nefungibile, întrucât art. 2146 impune comodatarului obligaţia de a restitui bunul (acelaşi bun); f) în cazul contractului de rentă viageră, debirentierul se obligă să efectueze o prestaţie constând în sume de bani sau alte bunuri fungibile (art. 2242).
Bunurile fungibile sunt acele bunuri determinabile după număr, măsură sau greutate, astfel încât pot fi înlocuite unele prin altele în executarea unei obligaţii [art. 543 alin. (2) C.civ. (Precizăm că, în dreptul civil, prin plată se înţelege executarea oricărei obligaţii, indiferent de obiectul ei, iar nu numai remiterea unei sume de bani.)
Bunurile nefungibiie sunt acelea care nu pot fi înlocuite cu altele în executarea unei obligaţii, aşa încât debitorul nu este
Citește mai mult
liberat decât prin predarea bunului datorat.Însă caracterul fungibil sau nefungibil al unui bun este dat nu numai de natura bunului, ci poate fi dat şi de voinţa părţilor unui act juridic, ceea ce înseamnă că părţile pot conveni ca două bunuri fungibile să fie considerate nefungibiie [art. 543 alin. (3) C.civ.]; spre exemplu, Primus împrumută lui Secundus un exemplar al unei cărţi dintr-o anumită ediţie, iar părţile convin restituirea aceluiaşi exemplar, întrucât el poartă o dedicaţie scrisă de autorul cărţii.
Codul civil nu a reţinut şi clasificarea bunurilor în bunuri individual determinate (res certa), adică acele bunuri care, potrivit naturii lor sau voinţei exprimate de părţile actului juridic, se individualizează prin însuşiri proprii, specifice (spre exemplu, unicatele, o casă indicată prin locul ei de situare), un autoturism individualizat prin seria motorului, a saşiului, prin numărul de înmatriculare etc.) şi bunuri determinate generic (res genera sau bunuri de gen), adică acele bunuri care se individualizează prin însuşirile speciei sau categoriei din care fac parte (individualizarea lor reali-zându-se prin indicarea numărului, greutăţii, măsurii etc.). Cu toate acestea, există dispoziţii legale care se referă fie la bunuri individual determinate, de exemplu, art. 1273 alin. (1) C.civ., art. 1482 C.civ., art. 1494 alin. (1) lit. b) C.civ. etc., fie la bunuri de gen, spre exemplu, art. 1273 alin. (1) C.civ., art. 1486 C.civ., art. 1678 C.civ. etc.
Subliniem că bunurile determinate generic sunt bunuri fungibile, iar bunurile determinate individual sunt bunuri nefungibiie.
Importanţa împărţirii bunurilor în fungibile şi nefungibiie se manifestă, după cum rezultă din chiar definiţia lor, în ceea ce priveşte aprecierea valabilităţii plăţii.
De asemenea, această clasificare a bunurilor prezintă importanţă şi în ceea ce priveşte momentul transmiterii (constituirii) dreptului real în actele juridice între vii translative (constitutive) de drepturi reale. Cu caracter general, art. 1273 alin. (1) C.civ. prevede că „drepturile reale se constituie şi se transmit prin acordul de voinţă al părţilor, chiar dacă bunurile nu au fost predate, dacă acest acord poartă asupra unor bunuri determinate, ori prin individualizarea bunurilor, dacă acordul poartă asupra unor bunuri de gen.” în materia vânzării, dacă părţile nu au prevăzut altfel, din art. 1674 C.civ. rezultă că, atunci când obiectul actului juridic priveşte un bun nefun-gibil (individual determinat), dreptul real se transmite, ca regulă generală, în momentul încheierii actului juridic, chiar dacă nu s-a predat bunul respectiv, în schimb, din art. 1678 - art. 1679 C.civ. rezultă că, în ipoteza în care obiectul actului juridic priveşte bunuri fungibile (de gen), dreptul real se transmite în momentul individualizării acestora prin predare, numărare, cântărire, măsurare ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului, afară de cazul în care este vorba despre o vânzare în bloc a bunurilor, ipoteză în care proprietatea se strămută cumpărătorului de la încheierea contractului.
Ca regulă, locul de executare a obligaţiei de predare a unui bun determinat individual (nefungibil) este acela unde se află bunul în momentul încheierii contractului [art. 1494 alin. (1) lit. b) C.civ.], pe când predarea bunurilor de gen (fungibile) se face la domiciliul sau sediul debitorului din momentul încheierii contractului [art. 1494 alin. (1) lit. c) C.civ.], spu-nându-se, în acest sens, că plata este cherabilă, iar nu portabilă.