Art. 545 Noul cod civil Bunurile divizibile şi bunurile indivizibile Despre distincţia bunurilor Despre bunuri în general

Legislaţie conexă:
► art. 669-686, art. 1900 NCC;
► art. 673‘-67314 CPC.

1. Articolul 545 NCC nu are un corespondent în Codul civil din 1864. Textul de lege realizează o clasificare a bunurilor în funcţie de posibilitatea de a fi împărţite, fără ca prin aceasta să li se schimbe destinaţia.

2. Fizic, orice bun este divizibil, dar, sub aspect juridic, divizibilitatea este condiţionată de următoarele: a) părţile din care este compus bunul să posede calităţile individuale ale întregului; b) părţile rezultate din diviziunea bunului să poată avea aceeaşi destinaţie economică pe care o avea întregul;

Citește mai mult

c) părţile create prin diviziunea bunului să nu sufere o depreciere valorică disproporţională. în caz contrar, bunul va fi privit, din punct de vedere juridic, ca indivizibil (E. Lupan p. 168).

3. Deşi, de principiu, divizibilitatea depinde de natura bunului, alin. (3) al art. 545 NCC permite părţilor actului juridic ca, prin voinţa lor, să schimbe calificarea unui anumit bun. „Posibilitatea sau imposibilitatea împărţirii este în funcţie de natura lucrului. Totuşi, prin act juridic, un lucru divizibil potrivit naturii sale poate fi considerat ca indivizibil" (M.l. Eremia p. 224).

4. Textul art. 545 alin. (3) NCC este de strictă interpretare, referindu-se doar la schimbarea calificării unui bun divizibil prin natura lui. Bunurile indivizibile prin natura lor nu pot deveni divizibile prin simpla voinţă a părţilor actului juridic. încadrarea lor în categoria bunurilor divizibile poate interveni doar indirect, prin schimbarea destinaţiei lor (de exemplu, un animal nu mai este vândut pentru a fi crescut, ci pentru carnea sa). în cazul unui raport juridic cu pluralitate de subiecte, schimbarea destinaţiei bunului şi calificarea lui ca fiind divizibil vor afecta şi natura obligaţiei. Astfel, potrivit 1432 alin. (5) NCC, îndată ce cauza indivizibilităţii încetează, obligaţia devine divizibilă.

5. în noul Cod civil descoperim unele aplicaţii practice ale clasificării: a) dacă bunul este indivizibil, partajul bunurilor comune nu se va face în natură, ci într-o altă modalitate [art. 676alin. (2)].„Numai bunurile divizibile pot fi împărţite în natura lorîntre coproprietari, pe când cele indivizibile sunt atribuite unui coproprietar, iar ceilalţi primesc în schimb alte bunuri de valoare egală sau compensaţii în bani sub forma unei sulte" (T. Pop p. 90-91); b) părţile de interes sunt indivizibile; în consecinţă, cât timp o parte de interes este proprietatea comună a mai multor persoane, acestea răspund în mod solidar pentru efectuarea vărsămintelor datorate (art. 1900); c) în cazul în care obiectul obligaţiei nu este, prin natura sa, susceptibil de divizare materială sau intelectuală, obligaţia este indivizibilă (art. 1424). „Dacă un bun divizibil va forma obiectul obligaţiei cu pluralitate de debitori, acea obligaţie este, în principiu, divizibilă, fiecare debitor fiind liberat prin plata părţii lui; dimpotrivă, dacă un bun indivizibil formează obiectul unei obligaţii cu pluralitate de debitori, acea obligaţie este indivizibilă prin natura ei, iar fiecare dintre debitori va fi ţinut pentru întreaga obligaţie" (T. Pop p. 91).