Art. 648 Noul cod civil Noţiune Coproprietatea forţată Proprietatea comună

CAPITOLUL IV
Proprietatea comună

SECŢIUNEA a 3-a
Coproprietatea forţată

Art. 648

Noţiune

(1) Dacă într-o clădire sau într-un ansamblu rezidenţial există spaţii cu destinaţie de locuinţă sau cu altă destinaţie având proprietari diferiţi, părţile din clădire care, fiind destinate întrebuinţării spaţiilor respective, nu pot fi folosite decât în comun sunt obiectul unui drept de coproprietate forţată.

(2) Părţile comune sunt bunuri accesorii în raport cu spaţiile locative, care constituie bunurile principale în sensul art. 546.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 648 Noul cod civil Noţiune Coproprietatea forţată Proprietatea comună




Bortoi C 13.04.2021
Va rog,
Drepturile de proprietate forțată, fiind pentru crearea drumului la locuințele construite, se impoziteaza? Drumul corespunde normelor de drum public
Mulțumesc
Răspunde
denisa n. 25.01.2014
Legislaţie conexă:
► art. 546 NCC;
► art. 2 din Legea nr. 114/1996 a locuinţei, republicată (M. Of. nr. 393/1997);
► Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari (M. Of. nr. 490/2007);
► art. 28 din O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe (M. Of. nr. 148/1999).

1. în situaţia unei clădiri care este împărţită în mai multe apartamente sau etaje, fiecare aparţinând unui proprietar diferit, se juxtapun proprietatea exclusivă şi coproprietatea indiviză. Fiecare proprietar este
Citește mai mult proprietar exclusiv al apartamentului său; însă este numai coproprietar al părţilor din clădire care servesc tuturor şi sunt de uz comun, cum sunt temeliile, intrările, acoperişul etc. (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlănescu, Al. Băicoianu voi. II, p. 18).

2. Potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, prin proprietate individuală se înţelege „apartamentul sau spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, parte dintr-o clădire, destinată locuirii sau altor activităţi, care împreună cu cota-parte indiviză din proprietatea comună constituie o unitate de proprietate imobiliară. Cu excepţia unor situaţii pentru care există alte prevederi exprese în prezenta lege sau în acordul de asociere, dreptul de proprietate asupra unei proprietăţi individuale dintr-un condominiu trebuie considerat în acelaşi mod ca şi dreptul de proprietate asupra altor bunuri imobile". în sensul legii [art. 3 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 230/2007], prin proprietate comună se înţelege „toate părţile dintr-un condominiu care nu sunt apartamente sau spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă", iar prin proprietate comună aferentă tronsoanelor sau scărilor care nu poate fi delimitată se înţelege „cel puţin o instalaţie pe verticală care alimentează în comun tronsoane ori scări sau părţi de construcţie comune tronsoanelor ori scărilor, care nu pot fi definite separat din punct de vedere fizic ca poziţie şi suprafaţă".

3. Potrivit art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 230/2007, cota-parte indiviză este acea cotă-parte de proprietate care îi revine fiecărei proprietăţi individuale din proprietatea comună şi este egală cu raportul dintre suprafaţa utilă a proprietăţii individuale şi totalul suprafeţelor utile ale tuturor proprietăţilor individuale.
Răspunde