Art. 755 Noul cod civil Noţiune Dispoziţii generale Servituţile
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Servituţile
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Servituţile
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 755
Noţiune
(1) Servitutea este sarcina care grevează un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar.
(2) Utilitatea rezultă din destinaţia economică a fondului dominant sau constă într-o sporire a confortului acestuia.
| ← Art. 754 Noul cod civil Alte dispoziţii aplicabile Uzul şi... | Art. 756 Noul cod civil Constituirea servituţii Dispoziţii... → |
|---|









locuiesc pe o strada pe care o parte dintre locatari sunt proprietari iar o parte nu sunte\m.
Pentru vanzarea imobilului, este necesar sa ne cumparam drum sau este in regula situatie actuala, adica faptul ca avem drept de trecere?
Multumesc!
Va rog sa -mi spuneti daca dreptul de uzucapiune functioneaza in urmatorul caz.
* imobil construit in anii 1930-40 de un singur proprietar pe terenul prop.sa exclusiva.
* LA DATA CONSTRUCTIEI S-A REALIZAT SI O FOSA SEPTICA PENTRU DEVERSAREA APELOR DE CANALIZARE DIN INTREGUL IMOBIL.
*PRIN ACTE JURIDICE SUCCESIVE , IMOBILUL-respectiv parti din constructie si teren au devenit proprietatea exclusiva a trei dobanditori. FOSA SEPTICA RAMANAND EVIDENT PE TERENUL UNUIA din proprietari.
*fOSA A CONTINUAT SA FIE FOLOSITA IN MOD CONTINUU CA SINGURA CALE DE SCURGERE PENTRU CELE TREI PROPRIETATI
Citește mai mult
timp de zeci de ani din ``1948. inclusiv cat imobilul a fost trecut in proprietatea statului , si .in continuare din 2001 cand el a fost retrocedat proprierarilor deposedati abuziv* in prezent proprietarul terenului pe care se afla fosa a inchis-o si ne cere sa ne construim alta pe terenul nostru, implicit cu toate conductele de scurgere..
*intreb daca DREPTUL NOSTRU LA ACEASTA SERITUTE NU A FOST UZUCAPAT PRIN FOLOSIREA PERMANENTA A CONDUCTEI SI FOSEI SEPTICE timp de PESTE 70 ANI.
1. Comisia Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „beneficiul unor clauze de servitute care sunt cuprinse într-un contract de concesiune a unei ferme" constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (Com.E.D.O., S. c. Regatului Unit, 13 decembrie 1984, în M.S. Croitoru p.6).
2. Dreptul de servitute, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, este un accesoriu al fondului principal şi s-a transmis odată cu acest fond, chiar dacă nu există o menţiune expresă în acest sens, şi tot astfel s-a transmis şi obligaţia ce corespunde dreptului de servitute şi care grevează
Citește mai mult
fondul aservit, servitutea având astfel un caracter perpetuu, adică va dura atâta timp cât vor dura imobilele şi situaţia din care servitutea s-a născut. Aşadar, odată cu dobândirea dreptului de proprietate asupra fondului aservit, petentei i s-a transmis şi obligaţia corelativă dreptului de servitute instituit în favoarea intervenientelor. Petenta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului fond aservit printr-un proces-verbal de adjudecare ca urmare a vânzării la licitaţie publică în procedura Legii nr. 85/2006. în mod greşit biroul de carte funciară, din oficiu, a dispus să se înscrie dreptul de proprietate al reclamantei fără a se înscrie dreptul de servitute constituit în favoarea intervenientelor, făcându-se doar menţiunea că, în baza art. 53 din Legea nr. 85/2006, se radiază sarcinile înscrise. Potrivit acestor dispoziţii legale, bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau de lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asigurătorii. Din eroare, în cărţile funciare ale fondurilor aservite au fost radiate nu numai sarcinile, ci şi dezmembrămintele [C.A. Piteşti, s. civ., mun. şi asig. soc., min. şi fam., dec. nr. 59/2010, în S.J. nr. 20/2011, p. 4-5).3. Servitutea are un caracter accesoriu fondului, transmiţându-se odată cu acesta. Faptul că dobânditorii imobilului grevat cu un drept de servitute nu au fost părţi în litigiul prin care s-a constituit servitutea şi în care calitate de pârât a avut vânzătorul de la care au dobândit imobilul nu este de natură a le face inopozabilă sarcina instituită asupra fondului lor. Nu este respectat dreptul de servitute prin edificarea de construcţii care îi împiedică pe beneficiari să folosească trecerea, neputându-se reţine nici calitatea de constructori de bună-credinţă, în condiţiile în care, cu minime diligenţe, ar fi putut cunoaşte că era în curs de soluţionare o cerere de grevare a imobilului cu o servitute reală (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 4739/2005, în N.E. Grigoraş, Buna-credinţâ, Practicâ judiciară, voi. I, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 6 şi urm.).
1. Din interpretarea definiţiei legale doctrina a reţinut următoarele caractere juridice: servitutea este un dezmembrământ al dreptului de proprietate privată, având loc un transfer al unor prerogative din conţinutul juridic al dreptului de proprietate către titularul fondului dominant; este un drept real imobiliar, constituindu-se numai în folosul şi, respectiv, în
sarcina unor imobile; presupune existenţa a cel puţin douâ imobile
Citește mai mult
vecine aparţinând unor proprietari diferiţi (fondul aservit şi fondul dominant); asumarea unor obligaţii de către proprietarul fondului aservit nu este de natură să îi răpească dreptului de servitute caracterul de drept real; este un accesoriu al dreptului de proprietate asupra fondului dominant, urmând soarta acestuia; este un drept perpetuu, fiindcă se menţine atâta timp că există cele două imobile şi în măsura în care nu a intervenit o cauză de stingere a servituţii; perpetuitatea este însă doar de natura servituţii, şi nu de esenţa ei; este indivizibilă, întrucât grevează întregul fond aservit şi profită întregului fond dominant (art. 769 alin. (2) şi (3) NCC); conţinutul juridic al dreptului de servitute nu este predeterminat de lege, ci este stabilit prin titlul de constituire a servituţii (art. 764 NCC) (L. Pop, L.M. Harosa p. 245-246; C. Bîrsan p. 274-275; O. Ungureanu, C. Munteanu p. 529-534; V. Stoica, Drepturile reale 2009, p. 228-231).2. Asemeni titularului dreptului de superficie, uzufruct, uz sau abitaţie, nici titularul dreptului de servitute nu are calitatea de posesor faţă de nuda proprietate, fiind detentor precar (art. 918 alin. (1) lit. b) NCC).
3. Servitutea grevează un imobil „pentru uzul sau utilitatea" unui alt imobil. „Această regulă semnifică faptul că obiectul servituţii trebuie să fie de natură să uşureze, să faciliteze folosinţa şi exploatarea altui fond (vecin)" (O. Ungureanu, C. Munteanu p. 531).
4. Alineatul (2) al art. 755 NCC aduce o precizare în ceea ce priveşte noţiunea de „utilitate" a imobilului unui alt proprietar: utilitatea poate rezulta nu doar din destinaţia economică a fondului dominant, ci poate consta şi în sporirea confortului acestuia. Nou Cod civil reflectă astfel sugestiile formulate în doctrină: „trebuie să dăm cuvintelor «uz» şi «utilitate» o interpretare largă. De aceea, trebuie să admitem că servitutea poate avea drept obiect simplul agrement al fondului dominant. Astfel, servitutea de a nu clădi, care permite proprietarului fondului dominant să se bucure de o privelişte de care ar fi lipsit dacă proprietarul fondului vecin ar putea ridica o clădire, este o adevărată servitute, deşi obiectul ei este mai mult agrementul fondului dominant. Chiar simplul agrement poate intra în noţiunea de utilitate, lato sensu" (Colin şi Capitant, apud C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoianu voi. II, p. 264). Textul art. 755 alin. (2) NCC se completează şi cu dispoziţiile art. 758 din acelaşi cod, care prevăd că servitutea se poate constitui şi în vederea unei utilităţi viitoare a fondului dominant.
5. Dintre clasificările realizate de Codul civil din 1864, noul Cod reţine trei: după felul în care se manifestă - servituţi aparente şi neaparente (art. 760); după modul de exercitare -servituţi continue şi necontinue (art. 761); după obiect - servituţi pozitive şi servituţi negative.
6. Noul Cod civil a abandonat clasificarea servituţilor în urbane şi rurale (prevăzută în art. 621 C. civ. 1864), precum şi pe cea din art. 577 C. civ. 1864 rezultată după modul de constituire - servituţi naturale, legale şi stabilite prin fapta omului (convenţie). Structura noului Cod civil reflectă concepţiile conturate în doctrină în legătură cu această din urmă clasificare. Astfel, „servituţile naturale" şi „servituţile legale" nu erau considerate servituţi veritabile, dezmembrăminte ale proprietăţii, ci simple obligaţii izvorâte din raporturile de vecinătate (D. Alexandresco, Principiile dreptului civil român, voi. I, Atelierele grafice Socec & Co., Bucureşti, 1926, p. 542; I. Albu, Privire generalâ asupra raporturilor de vecinătate, în R.R.D. nr. 8/1984, p. 27-28; L. Pop, L.M. Harosa p. 247-248; V. Stoica, Drepturile reale 2009, p. 225). îmbrăţişând această concepţie, noul Cod reglementează acele situaţii juridice considerate anterior ca fiind servituţi (naturale şi legale) în cadrul limitelor legale ale dreptului de proprietate (art. 602-625 NCC).
7. în prezent sunt considerate ca fiind servituţi, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, doar cele care erau calificate anterior ca fiind constituite prin fapta omului; unii autori contestă chiar şi această categorie de servituţi: „aşa cum se întâmplă şi cu servituţile stabilite prin fapta omului reglementate prin Codul civil în vigoare (din 1864 - n.n.), nici servituţile reglementate în noul Cod civil nu sunt, în totalitate, veritabile dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, unele dintre ele fiind limitări unilaterale sau bilaterale ale exercitării dreptului de proprietate, limitări constituite prin act juridic ori prin uzucapiune" (V. Stoica, Drepturile reale 2009, p. 226).
8. Dintre servituţile stabilite prin fapta omului, consacrate anterior de Codul civil din 1864 - constituite prin titlu, uzucapiune sau destinaţia proprietarului -, noul Cod renunţă la a mai reglementa servituţile constituite prin destinaţia proprietarului; nimic nu se opune însă ca proprietarul a două fonduri să constituie, la înstrăinarea unuia dintre ele, un drept de servitute, fără ca legea să impună vreo limitare în acest sens. întrucât noul Cod civil nu prevede servituţile constituite prin destinaţia proprietarului, nu mai există nici limitările impuse anterior în acest sens (art. 625 C. civ. 1864).
9. Servituţile se pot constitui doar asupra bunurilor proprietate privată, deoarece, în ceea ce priveşte proprietate publică, dezmembrămintele sunt incompatibile cu dreptul de proprietate publică; astfel, asupra acestora se pot constitui doar cele trei drepturi reale corespunzătoare proprietăţii publice [a se vedea art. 136 alin. (4) din Constituţie şi art. 866 NCC]. Interdicţii de instituire a dezmembrămintelor întâlnim şi în legi speciale: potrivit art. 34 alin. (1) C. silvic, „terenurile forestiere proprietate publică a statului nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia".
10. Noul Cod civil, în art. 862 alin. (1) referitor la limitele exercitării dreptului de proprietate publică, dispune că acesta este susceptibil de orice limite reglementate de lege sau de Codul civil pentru dreptul de proprietate privată, în măsura în care acestea sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate; în consecinţă, dreptul de proprietate publică este compatibil doar cu acele limitări reglementate în art. 602-630 NCC (considerate anterior ca fiind servituţi naturale şi legale).
11. Noul Cod civil oferă posibilitatea menţinerii servituţilor constituite anterior intrării unor bunuri în domeniul public, în măsura în care acestea sunt conforme (compatibile) utilităţii publice căruia bunul îi este destinat Jart. 770 alin. (2) NCC]. Asemenea reguli existau şi în legislaţia anterioară Codului civil (art. 13 din Legea nr. 213/1998, abrogat).
12. Dreptul de servitute poate fi urmărit silit numai odată cu fondul dominant căruia îi profită [art. 488 alin. (3), art. 518 alin. (1) CPC].