Art. 955 Noul cod civil Felurile moştenirii Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Dispoziţii generale
Art. 955
Felurile moştenirii
(1) Patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament.
(2) O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moştenire testamentară, iar cealaltă parte prin moştenire legală.
| ← Art. 954 Noul cod civil Deschiderea moştenirii Dispoziţii... | Art. 956 Noul cod civil Actele juridice asupra moştenirii... → |
|---|
2. Sub imperiul legiuirii Caragea, ca şi în dreptul roman, renunţările la moştenirile viitoare, făcute cu consimţământul aceluia ce urma să fie moştenit, nu erau considerate ca
Citește mai mult
imorale şi deci nu erau oprite, pe câtă vreme Codul lui Calimach, prin art. 1032, opreşte asemenea renunţări, ca fiind contrare moralei (Trib. Ilfov II, C. Jud. 20/97, în C. Hamangiu, Codul civil adnotat, p. 79).3. Părţile pot, cu ocazia unei tranzacţiuni făcute în baza legii, să recunoască unele fapte petrecute între ele, de natură a regula interese de ordin pur material, fără ca prin aceasta să se violeze art. 702 C. civ. 1864 sau principiul că orice convenţiune asupra succesiunilor viitoare este nulă (Cos. I, 30 ian. 1908, B. p. 33, în C. Hamangiu, Codul civil adnotat, p. 79).
4. Dintre bunurile viitoare, numai moştenirea nedeschisă nu poate forma obiectul unui contract, potrivit art. 702 şi art. 965 C. civ. 1864. Nu se poate reţine aceasta în situaţia în care inculpata, în calitate de unică moştenitoare, declanşase deja procedura notarială succesorală, iar referirea din recursul parchetului la vânzarea unei „succesiuni viitoare" este lipsită de orice fundament, de vreme ce inculpata, prin clauzele contractuale în discuţie, a avut în vedere doar terenul în suprafaţă de 8 ha, din totalul de 50 ha, pentru care urma să i se reconstituie dreptul de proprietate, nicidecum nu a vizat universalitatea drepturilor şi obligaţiilor ce-i reveneau în calitatea sa de moştenitoare a defunctei. Nerealizarea lucrului viitor nu afectează validitatea contractului, vânzătorul urmând a fi obligat, pe lângă pierderea preţului, şi la plata daunelor-interese pentru neexecutarea obligaţiei asumate, dacă nu se dovedeşte o cauză străină exone-ratoare de răspundere (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 1507/2003).
Citește mai mult
convenţia comoştenitorilor defunctei, potrivit căreia pârâta este moştenitoare legală, ca fiică a defunctei, este lovită de nulitate absolută şi face admisibilă acţiunea în constatarea ei. Pârâta nu este fiica defunctei. Pentru ca o persoană să poată veni la succesiune în temeiul legii trebuie să aibă, în afara capacităţii succesorale, ca o condiţie generală a dreptului la moştenire, vocaţie succesorală legală, să nu fie nedemnă şi să nu fie înlăturată de la moştenire. Au vocaţie succesorală legală persoanele care sunt în legătură de familie cu defunctul, adică rudele defunctului din căsătorie, din afara căsătoriei şi (în anumite condiţii) din adopţie, şi, alături de acestea, soţul supravieţuitor al defunctului (C.A. Cluj, dec. civ. nr. 437/2002, în C.P.J. 2002, p. 349-350).2. Succesorul legal, care este şi beneficiarul unui testament, poate pretinde a-i fi deferită moştenirea atât ob intestat, cât şi pe temei testamentar. însă, în măsura în care în termenul legal pentru acceptarea moştenirii, succesorul invocă doar calitatea de moştenitor legal, fiind ca atare înscris în certificatul de moştenitor, el nu mai poate pretinde ulterior, în procesul pentru împărţeala moştenirii, şi drepturile succesorale ce ar rezulta în favoarea sa din testament (C.A. Bacău, s. civ., dec. nr. 606/1998, nepublicată).
3. Existenţa a două succesiuni diferite impunea obligaţia instanţei să stabilească, separat, atât bunurile pe care fiecare le cuprinde, cât şi cotele-părţi ce se cuveneau moştenitorilor în una şi cealaltă succesiune. Stabilirea cu exactitate a bunurilor ce au existat în fiecare moştenire, la data deschiderii succesiunii, era necesară, pe de o parte, pentru a se verifica dacă părţile au acceptat în termen cele două succesiuni, iar, pe de altă parte, pentru a se putea statua în mod exact asupra tuturor drepturilor ce se cuveneau părţilor care au acceptat succesiunea (C.S.J., $. civ., dec. nr. 753/1990, în Dreptul nr. 2-3/1991, p. 71).
2. Moştenirea este legală în cazul în care transmiterea patrimoniului succesoral are loc în temeiul legii - la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege. Ea intervine în cazul şi în măsura în care defunctul (de cuius) nu a dispus prin testament de patrimoniul său pentru caz de moarte sau manifestarea sa de voinţă nu
Citește mai mult
poate produce efecte în total sau în parte. Moştenirea este legală şi în cazul în care defunctul a lăsat testament, însă acesta nu cuprinde dispoziţii referitoare la transmiterea patrimoniului succesoral, ci numai alte dispoziţii, de exemplu, cu privire la numirea unui executor testamentar, cu privire la funeralii, înlăturarea de la moştenire a unor rude etc. Cu alte cuvinte, moştenirea este legală fiindcă patrimoniul succesoral se transmite la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege, moştenitorii justificând această calitate prin invocarea textelor legale corespunzătoare (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 7-8).3. Moştenirea (succesiunea) legală se mai numeşte şi moştenire ab infestat.
4. Moştenirea legală mai poate interveni şi în următoarele cazuri: când legatarul a renunţat la moştenire; când legatarul este înlăturat de la moştenire, deoarece este nedemn sau ingrat; când testamentul este nul; când legatarul a decedat înaintea celui care lasă moştenirea (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 14).
5. Moştenirea este denumită testamentară atunci când transmiterea patrimoniului succesoral are loc în temeiul voinţei celui care lasă moştenirea, manifestată într-un testament. Astfel, în acest caz, moştenitorii sunt desemnaţi de către cel care lasă moştenirea. Persoanele desemnate de testator să culeagă moştenirea se numesc legatari. Legatarul poate fi: universal, cu vocaţie la întregul patrimoniu lăsat de defunct; cu titlu universal, cu vocaţie la o fracţiune din masa succesorală; cu titlu particular, cu vocaţie la bunuri singulare anume determinate (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 14).
6. Moştenirea convenţională se poate realiza printr-o donaţie de bunuri viitoare, care poate avea ca obiect fie întregul patrimoniu ce-l va lăsa donatorul la moartea sa, fie o fracţiune din acesta, fie, în sfârşit, unele bunuri anume individualizate (D. Chirică, Succesiuni, 1996, p. 4).
7. Cele două feluri de moşteniri prevăzute de lege nu se exclud reciproc, ci moştenirea legală poate coexista cu cea testamentară. Astfel, dacă testatorul a făcut un legat sau mai multe cu titlu universal, dar care nu epuizează întregul patrimoniu succesoral, devoluţiunea moştenirii va fi testamentară, în limitele legatului (sau legatelor) şi legală, pentru restul neacoperitor (D. Chirică, Succesiuni, 1996, p. 4).
8. De asemenea, dacă defunctul a lăsat prin testament întreaga moştenire altor persoane decât moştenitorii rezervatari, aceştia vor primi (în temeiul moştenirii legale) partea din moştenire cuvenită rezervei, împotriva voinţei liberale a testatorului, astfel că devoluţiunea moştenirii va fi în parte legală, în parte testamentară (pentru partea care nu încalcă rezerva succesorală) (D. Chiricd, Succesiuni, 1996, p. 4).
9. Moştenirea testamentară o înlătură pe cea legală numai dacă: testatorul a instituit unul sau mai mulţi legatari universali, care împreună au vocaţie la întreaga moştenire; nu există moştenitori rezervatari [V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 15).
10. Prin dispoziţiile art. 955 alin. (2) NCC, o persoană poate să culeagă o parte din moştenire în calitate de legatar şi o altă parte în calitate de moştenitor legal (deci, acelaşi moştenitor poate să cumuleze cele două calităţi) (G. Boroi, L. Stanciulescu, Instituţii, p. 516).
11. Există posibilitatea ca persoana chemată la moştenire de lege şi, totodată, gratificată prin testament să opteze diferit cu privire la moştenirea legală şi la legat (să o accepte pe prima şi să renunţe la legat, sau invers). Dacă însă legatul este mai mic decât cota legală, moştenitorul legal nu poate renunţa la legat pentru a moşteni mai mult, deoarece un asemenea legat poate avea şi semnificaţia unei exheredări parţiale, caz în care moştenitorul legal poate reclama numai rezerva prevăzută de lege în favoarea sa (dacă legatul este mai mic decât rezerva) (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 9-10).
12. Doctrina face distincţie între coexistenţa calităţii de legatar şi moştenitor legal şi dublarea acestor calităţi. Dublarea calităţii de legatar cu cea de moştenitor legal este admisă în practica instanţei supreme. în această concepţie, se are în vedere situaţia când un legatar culege moştenirea efectiv şi exclusiv în baza testamentului, dar fiind rudă cu defunctul său soţ supravieţuitor, el ar fi putut beneficia de moştenire (într-o proporţie mai mică) şi în lipsa dispoziţiei testamentare, ca moştenitor legal. în realitate, persoanele respective culeg moştenirea în calitate de legatari, pe care o invocă pentru că le conferă drepturi succesorale mai întinse; această ipoteză diferă de situaţia în care o persoană culege o parte din moştenire în calitate de legatar, iar o altă parte, pentru care defunctul nu a dispus prin testament sau dispoziţia testamentară este ineficace, în calitate de moştenitor legal [Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 10).
Dreptul roman practica succesiunea testamentară ca regulă, devoluţiunea legală fiind posibilă numai în absenţa unui testament [ab intestato]. Soluţia se datora concepţiei jurisconsulţilor conform căreia proprietarul exercită
Citește mai mult
puteri depline asupra a tot ceea ce stăpâneşte exclusiv şi are obligaţia să lase un continuator al persoanei sale. Influenţa cutumelor germanice în Evul mediu a făcut ca centrul de greutate să se deplaseze spre imperativul de a menţine bunurile în familie. Rezultatul a fost inversarea regulii, devoluţiunea legală devenind dreptul succesoral comun. Schimbarea a fost dusă chiar până la extrem, ceea ce a permis dezvoltarea unor adagii precum „numai Dumnezeu face moştenitori, omul face doar legatari": altfel spus, numai un succesor legal continuă persoana defunctului, în timp ce succesorii testamentari sunt numai succesori la bunuri. Aceste două variante caracterizau teritorializarea juridică specifică Franţei de sfârşit de secol XVIII, unde regiunile de drept scris din sud erau dominate de dreptul roman şi cele de drept cutumiar din nord practicau un drept bazat pe cutumele germanice.Codul Napoleon şi, implicit, codul lui Cuza au preluat o concepţie eclectică, cu un accent pe preeminenţa succesiunii ab intestato. Codul nostru din 1864 a consacrat un sistem în care cele două moduri de a succede nu se exclud ca în dreptul roman, devoluţiunea legală este regula şi legatarii universali sau cu titlu universal sunt moştenitori, nu simpli succesori la bunuri. Ideea predominantă a codului la momentul 1864 era totuşi aceea că numai succesorii de sânge rezultaţi din interiorul căsătoriilor (numiţi legitimi) sunt adevăraţi moştenitori. Ca urmare, existenţa unui testament nu îi împiedică să fie investiţi cu titlul lor (sezinari), în timp ce orice legatar este obligat să solicite trimiterea în posesiune (art. 653 C. civ.).
în acest sistem, regulile devoluţiunii legale concretizează voinţa prezumată a defunctului, ghidată după interesul familiei de sânge. Art. 650 C. civ. exprima această ordine de preferinţă între cele două tipuri de devoluţiuni, chiar dacă într-o manieră mai puţin clară decât modelul său italian.
Situaţia este remediată sub acest aspect al fermităţii în exprimare de către art. 955 noul Cod Civil, în care alineatul secund consacră legal unanim acceptata coexistenţă a moştenirii legale cu cea testamentară.
Spre deosebire de redactarea din vechiul Cod civil, se precizează în mod expres şi fără echivoc că moştenirea legală poate coexista cu moştenirea testamentară.