Art. 953 Noul cod civil Noţiune Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Dispoziţii generale
Art. 953
Noţiune
Moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă.
| ← Art. 952 Noul cod civil Luarea măsurilor pentru conservarea... | Art. 954 Noul cod civil Deschiderea moştenirii Dispoziţii... → |
|---|
2. Din simpla lecturare a textului analizat, coroborată cu dispoziţiile privitoare la proprietate, rezultă că moştenirea este un mod de dobândire a proprietăţii, prin care de cuius, persoană fizică decedată, transmite patrimoniul său către una sau mai multe persoane care se află în fiinţă.
3. Din analiza definiţiei moştenirii rezultă că: moştenirea este o transmisiune de patrimoniu; obiectul transmisiunii este un
Citește mai mult
patrimoniu (drepturi şi obligaţii luate împreună); transmisiunea se face de la o persoană decedată, către una sau mai multe persoane (fizice sau juridice); persoana de la care se transmite moştenirea este numai o persoană fizică, regulile care guvernează moştenirea neputându-se aplica în cazul încetării existenţei unei persoane juridice (pentru care operează reguli specifice); persoanele care dobândesc moştenirea trebuie să fie în fiinţă (să existe), neavând relevanţă dacă sunt persoane fizice, persoane juridice sau statul (6. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 513).4. Noul Cod civil a adoptat termenul de „moştenire", dar nu a renunţat nici la termenul de „succesiune" (de exemplu, moştenirile vacante se constată prin certificatul de „vacanţă succesorală" - art. 553 alin. (2) NCC). Mai rar, în doctrină, în aceeaşi accepţiune se întâlneşte şi termenul de „ereditate". Putem admite că, în principiu, în materia dreptului de moştenire, noţiunile de „moştenire" şi „succesiune" sunt sinonime. Precizăm că în raporturile morţiş causa termenul de „succesiune" este folosit în accepţiunea sa restrânsă, deoarece în sens larg, succesiunea desemnează orice transmisiune de drepturi, inclusiv cele inter vivos (6. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 513-514).
5. Aparent, s-ar putea înţelege că termenul de „succesiune" priveşte numai moştenirea legală (ab intestat). Interpretarea nu poate fi reţinută, printre altele, deoarece însăşi doctrina franceză recunoaşte că „el (testamentul, s.n.) este, prin esenţă, act succesoral, reglementat de dreptul de moştenire" (a se vedea M. Grimaldi, Droit civil. Successions, Litec, Paris, 2001, p. 3, apud G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 513).
6. Calitatea persoanei de a exista în momentul deschiderii moştenirii trebuie raportată şi la dobândirea, tot prin naştere, a „personalităţii", respectiv a capacităţii civile recunoscute tuturor persoanelor, aşa cum arăta art. 4 din Decretul nr. 31/1954 (art. 28 alin. (1) NCC, n.n.J. La rândul său, personalitatea se exprimă sub forma capacităţii depline cu care persoana este înzestrată din naştere; conform art. 7 din Decretul nr. 31/1954 (art. 35 NCC, n.n.J, aceasta este „capacitatea de folosinţă care începe de la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia" (R. Petrescu, Drept succesoral. Moştenirea. Devoluţiunea şi împărţeala, Ed. Oscar Prinţ, 1990, p. 22).
JURISPRUDENŢĂ
1. Transmisiunea succesorală nu poate să aibă ca obiect decât bunurile care au aparţinut defunctului, deoarece prin moştenire se transmite patrimoniul unei persoane fizice decedate uneia sau mai multor persoane în viaţă. De aceea, adăugirile sau îmbunătăţirile aduse de moştenitor bunului sau bunurilor rămase de la defunct nu se includ în masa succesorală şi nu se evaluează ca atare, ci urmează să facă obiect de desocotire între moştenitori, în măsura în care nu cad în lotul celui ce le-a făcut. Ca atare, masa succesorală trebuie stabilită fără aceste adăugiri sau îmbunătăţiri (art. 650 şi urm. C. civ. - art. 955 şi urm. NCC, n.n.; art. 1 alin. (1), art. 5 şi art. 13 şi urm. din Decretul nr. 40/1953, republicat ş.a.J (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1593/1979, în C.D.T.S. 1979, p. 124-125). Notă. Decretul nr. 40/1953 a fost abrogat prin Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale (M. Of. nr. 92/1995).
2. Descendenţii titularului iniţial al dreptului de autor sunt moştenitori titulari de drepturi temporare şi retransmisibile prin succesiune, ei beneficiind, timp de 50 de ani, de foloasele patrimoniale ale dreptului de autor dobândit prin succesiune. După expirarea termenului de 50 de ani, dreptul patrimonial de autor se stinge, chiar dacă moştenitorul este încă în viaţă la acea dată. în cazul în care descendentul încetează din viaţă înainte de a expira termenul de 50 de ani, dreptul patrimonial de autor, care îi aparţinea, se transmite din nou, prin succesiune, rudelor cu vocaţie succesorală prevăzută de Codul civil (Trib. Suprem, dec. nr. 1291/1973, în R.R.D nr. 3/1974, p. 144). Notă. Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, drepturile patrimoniale, după moartea autorului, se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoştinţa publică în mod legal.
3. Articolul 8 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată, stabileşte cu valoare de principiu că de prevederile legii beneficiază şi moştenitorii persoanelor îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în condiţiile legii civile. Se observă că Legea nr. 18/1991 face trimitere la legea civilă, care prin succesori înţelege atât moştenitorii legali, cât şi moştenitorii testamentari (art. 650 C. civ. 1864 - art. 955 şi urm. NCC, n.n.J; aceştia trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a primi succesiunea. Moştenitorii pot solicita reconstituirea dreptului de proprietate atât dacă vin la moştenire în nume propriu, cât şi prin reprezentare legală, de asemenea, în cazul moştenirii prin retransmitere (moşteniri succesive). Faptul că titlul de proprietate s-a eliberat unui singur moştenitor, deşi îndreptăţire aveau şi ceilalţi doi descendenţi ai autorului comun, contravine art. 13 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată. în reglementarea acestui text, în cazul mai multor moştenitori ai persoanei care era îndreptăţită la reconstituire şi a decedat, titlul se emite pe numele moştenitorilor, care trebuie să procedeze potrivit dreptului comun, adică să pună capăt indiviziunii ori voluntar, ori prin partaj judiciar. Prin emiterea titlului de proprietate pe numele unui singur moştenitor au fost vătămate drepturile reclamanţilor, fraţi ai beneficiarului, ei fiind îndreptăţiţi să solicite anularea respectivului titlu şi să oblige Comisia judeţeană de fond funciar la emiterea unui nou titlu, în care să fie trecuţi toţi succesorii (C.A. Craiova, s. civ., dec. nr. 8613/1999, nepublicata).
Art. 953 noul Cod Civil defineşte moştenirea, semnalând opţiunea Comisiei ce a redactat amendamentele de a înlocui termenul de „succesiune” cu cel de „moştenire". Textul art. 46 din Constituţie garantează dreptul la moştenire, iar termenul de succesiune primeşte în cuprinsul noului cod un sens mai larg. La art. 557 alin. 1, se foloseşte tot cuvântul
Citește mai mult
moştenire, când se enumeră modurile de dobândire a proprietăţii. în plus, s-ar putea observa cum termenul uzitat în limbajul cotidian de nejurişti este mai degrabă cel de moştenire decât cel de succesiune, generalizat în vocabularul juridic ca urmare a împrumutului legislativ francez din sec. XIX.Era nevoie de această schimbare? noi credem că se putea şi fără. Momentul 1865 a adus în dreptul succesoral român un mănunchi de cuvinte noi ce gravitează în jurul sensului de transmisiune: succesiune/ereditate, succesor/erede şi devoluţiune. Acestea erau neologisme pentru vocabularul juridic de secol XIX, pe care rădăcina comună latină le făcea comprehensibile şi acceptabile. Folosirea timp de peste un secol şi jumătate le-a împământenit, astfel că noua ordonare terminologică apare oarecum ca o cenzură. De aceea scria Alexandresco: „în titlul de faţă, cuvântul succesiune sau moştenire însemnează însă transmiterea patrimoniului [...] Câteodată, în loc de succesiune sau moştenire, legea noastră întrebuinţează cuvântul ereditate (art. 737) şi chiar erezire (art. 1680). S'ar părea că, uneori, redactorii codului nostru s’au ferit de a vorbi româneşte" (Alexandresco III/2, p. 34-35). Ne întemeiem calificarea şi văzând cum, în însăşi textele noii Cărţi a patra, „reforma” terminologică nu are cum să fie aplicată consecvent: reprezentarea este succesorală (art. 965-969 noul Cod Civil), art. 972 se referă la cota succesorală a soţului supravieţuitor, rezerva este şi ea succesorală (art. 1086,1088 şi 1091 noul Cod Civil), opţiunea nu poate fi decât succesorală (art. 1100-1105 noul Cod Civil), termenul de succesibil nu poate fi înlocuit cu altceva şi Capitolul IV se intitulează Partajul succesoral.
Se defineşte moştenirea ca fiind modul de transmitere a patrimoniului unei persoane decedate către una sau mai multe persoane în viaţă, spre deosebire de vechiul Cod civil, unde moştenirea era tratată ca un mod de dobândire a proprietăţii bunurilor.