Art. 956 Noul cod civil Actele juridice asupra moştenirii nedeschise Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Dispoziţii generale
Art. 956
Actele juridice asupra moştenirii nedeschise
Dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moşteniri nedeschise încă, precum actele prin care se acceptă moştenirea sau se renunţă la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moştenirii.
| ← Art. 955 Noul cod civil Felurile moştenirii Dispoziţii generale | Art. 957 Noul cod civil Capacitatea de a moşteni Condiţiile... → |
|---|
2. Oprirea actelor „asupra unei moşteniri nedeschise" presupune îndeplinirea a patru condiţii: a) să existe un act (o convenţie) cu privire la o moştenire, inclusiv actele juridice unilaterale de acceptare
Citește mai mult
sau renunţare asupra unei moşteniri viitoare; b) obiectul actului (convenţiei) să fie o moştenire nedeschisă; c) dreptul ce se dobândeşte sau la care se renunţă trebuie să fie un drept succesoral eventual, o simplă expectativă, iar nu un drept actual şi nenăscut; d) actul juridic să nu facă parte dintre cele permise, în mod excepţional, de lege (6. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 603-604).3. Acceptarea, ca şi renunţarea la o moştenire sunt acte de dispoziţie unilaterale, prin care, în cadrul termenului de prescripţie prevăzut de lege, succesibilul declară expres şi solemn că acceptă/renunţă la dreptul de opţiune succesorală, respectiv îşi însuşeşte sau nu titlul de moştenitor. Aceste acte declarative au efecte irevocabile, în sensul că nu se mai poate reveni asupra lor decât în cadrul termenului de prescripţie al dreptului de opţiune succesorală.
4. în timp ce acceptarea poate fi şi tacită, în sensul că ea poate fi dedusă, în mod indirect, din actele şi faptele materiale săvârşite de către succesibil, renunţarea la moştenire nu poate fi decât expresă.
5. Actele juridice unilaterale de acceptare sau renunţare asupra unei moşteniri nedes-chise sunt considerate imorale, iar legiuitorul le sancţionează cu nulitate absolută, în vederea protejării dreptului succesoral, ca drept fundamental constituţional (art. 46 din Constituţie).
6. Cu nulitatea absolută sunt sancţionate şi actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moşteniri nedeschise încă.
7. în ceea ce priveşte actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea unei moşteniri, acestora li se aplică regulile privitoare la vânzarea unei moşteniri, prevăzute de dispoziţiile art. 1747-1754 NCC.
8. Excepţia o constituie dispoziţia privitoare la clauza de preciput, care reprezintă o convenţie matrimonială prin care se stipulează ca soţul supravieţuitor să preia fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe bunuri deţinute în devălmăşie sau în coproprietate (art. 333-338 NCC) ori dispoziţiile privitoare la testament sau legat, ca act unilateral, personal şi revocabil, prin care o persoană dispune în timpul vieţii, printr-una din formele cerute de lege, asupra bunurilor sale pentru perioada când nu va mai fi în fiinţă (art. 984-1010 NCC, respectiv art. 1034-1073 NCC).
9. Deşi pactele şi actele juridice unilaterale asupra unei moşteniri nedeschise sunt sancţionate cu nulitatea absolută, textul permite anumite excepţii atunci când prin lege acest lucru se prevede în mod expres. De exemplu, partajul de ascendent (art. 1160-1162 NCC) şi posibilitatea stipulării în contractul de societate a acordului tuturor asociaţilor asupra faptului ca, în situaţia decesului unui asociat, societatea să continue cu moştenitorii acestuia (art. 1938-1940 NCC). Aceeaşi prevedere o regăsim şi în Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată.
Actele autentificate de notar, din categoria celor prevăzute mai sus, atrag sancţiunea nulităţii absolute şi se încadrează în prevederile art. 1258 NCC privind răspunderea notarului public. Sunt permise şi nu sunt sancţionate cu nulitatea absolută cele anterior menţionate, respectiv clauzele societare în societăţile civile sau de persoane şi partajul de ascendent (art. 1161 NCC) (îndrumar notarial, voi. I, p. 326-327).
10. Nu se poate renunţa la succesiunea unei persoane încă în viaţă, nici a se înstrăina drepturile eventuale ce s-ar putea dobândi asupra succesiunii (C. Hamangiu, I. Rosetti-Balănescu, Al. Bâicoianu, Tratat de drept civil român, voi. III, Ed. All Beck, Bucureşti, 1998, p. 295).
11. în legătură cu declaraţia expresă de renunţare la moştenire, în literatura de specialitate şi practica judecătorească s-a pus problema regimului juridic al convenţiei dintre moştenitori prin care unul (unii) dintre ei ar fi renunţat la expres la moştenire (de regulă, cu titlu oneros). Dacă o asemenea convenţie s-ar fi încheiat înainte de deschiderea moştenirii, ea ar fi nulă absolut ca fiind un pact asupra unei succesiuni viitoare (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 431-432).
12. în schimb, s-a apreciat că, după deschiderea moştenirii, oricare dintre succesibili se poate obliga faţă de ceilalţi să renunţe la moştenire şi această convenţie şi renunţarea pe care o conţine vor fi perfect valabile şi obligatorii între părţile contractante, fiind
12 inopozabile numai faţă de terţi. O asemenea convenţie poate fi recunoscută ca fiind valabilă, pentru că nu contravine ordinii publice şi bunelor moravuri. Această convenţie şi obligaţia de renunţare pe care o conţine nu valorează renunţare la moştenire nici în raporturile dintre părţi. Dacă, cu nerespectarea obligaţiei asumate, succesibilul acceptă moştenirea, acceptarea va produce efectele prevăzute de lege, angajându-se răspunderea civilă contractuală a debitorului obligaţiei neexecutate, ţinând însă seama de principiul irevocabilităţii acceptării. Dacă succesibilul îşi execută obligaţia şi renunţă la moştenire, în schimb, comoştenitorii nu-şi respectă obligaţiile asumate, el va putea cere executarea sau despăgubiri, dar nu va putea retracta renunţarea dacă condiţiile prevăzute de lege (art. 701 C. civ. 1864 - art. 1123 NCC, n.n.) nu sunt îndeplinite. Cu alte cuvinte, actul renunţării (inclusiv retractarea) urmează regimul juridic special prevăzut de lege, detaşându-se de convenţia prin care succesibilul s-a obligat să renunţe (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 431-432).
13. în materia pactelor asupra unei succesiuni viitoare, noţiunile de „drepturi succesorale eventuale" şi „drepturi succesorale viitoare" sunt sinonime, pentru simplul motiv că dreptul succesoral eventual nu poate fi decât un drept viitor, iar dreptul succesoral viitor nu este sigur că va exista în patrimoniul unei anumite persoane, el constituind doar o speranţă, o expectativă, deci o eventualitate (R. Popescu, Dreptul la moştenire, Limitele dreptului de o dispune prin acte juridice de bunurile moştenirii, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2004, p. 30-43).
14. în literatura de specialitate s-a arătat că dreptul eventual, ca şi dreptul viitor, mai degrabă se apropie de ceea ce este un element al capacităţii de folosinţă decât de ceea ce este un drept subiectiv. S-a mai spus că aceste drepturi apar ca nişte aptitudini de a deveni titular de drept subiectiv, iar nu ca posibilităţi juridice de a avea o anumită conduită şi de a pretinde de la subiectul pasiv o conduită corespunzătoare, asigurată la nevoie prin forţa coercitivă a statului. în această viziune s-a conchis că oprirea pactelor asupra unei succesiuni viitoare se explică prin aceea că, potrivit art. 6 alin. final din Decretul nr. 31/1954 (art. 29 alin. (2) NCC, n.n.), nimeni nu poate renunţa nici în tot, nici în parte la capacitatea sa de folosinţă. încheierea unui astfel de act ar avea şi un element imoral (respectiv dorinţa morţii persoanei despre a cărei moştenire este vorba) (R. Popescu, Dreptul la moştenire, p. 30-43).
15. Dreptul succesoral eventual (viitor) reprezintă posibilitatea unei persoane fizice ca, în viitor, să dobândească o anumită moştenire, o fracţiune dintr-o anumită moştenire sau bunuri determinate dintr-o anumită moştenire nedeschisă încă. Transformarea dreptului succesoral eventual într-un drept subiectiv civil propriu-zis poate avea loc doar la data deschiderii moştenirii celui pe care titularul dreptului eventual preconizează să îl moştenească. Până la acea dată, dreptul succesoral eventual reprezintă o simplă speranţă, posibilitate, nădejde, expectativă (fl. Popescu, Dreptul la moştenire, p. 30-43).
16. Obligaţiile ferme asumate în timpul vieţii de cel despre a cărui moştenire este vorba dau naştere la drepturi actuale în favoarea terţilor creditori şi pot trece, pe cale de consecinţă, prin succesiune, la moştenitorii lui la data decesului său, pe când drepturile eventuale se nasc direct în sarcina moştenitorilor (mai exact a moştenirii, indiferent cine ar fi moştenitorii) (R. Popescu, Dreptul la moştenire, p. 30-43).
17. Gratificatul nu poate fi obligat prin testament să execute o îndatorire a testatorului în timpul vieţii acestuia, deoarece, pe de o parte, efectele testamentului se produc numai după moartea testatorului, iar, pe de altă parte, în caz contrar, ar fi vorba practic de un pact asupra unei succesiuni viitoare, expres prohibit de art. 956 NCC. Este însă valabilă clauza testamentară prin care se instituie o sarcină în interesul testatorului, dacă sarcina urmează a fi executată de către legatar după deschiderea succesiunii (spre exemplu, sarcina constă în suportarea, de către legatar, a cheltuielilor ocazionate de înmormântarea testatorului) (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 142).
18. Sunt nule absolut: cesiunea drepturilor succesorale ale unui eventual moştenitor, făcută înaintea morţii lui de cuius\ împărţeala între moştenitori a unei succesiuni nedeschise; actul (pactul) prin care eventualii moştenitori convin că nu vor aplica testamentul titularului lor sau că îl vor respecta (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 604).
19. în doctrină s-a pus întrebarea dacă nulitatea pactului asupra unei succesiuni viitoare poate fi acoperită prin confirmarea actului morţiş causa de către moştenitori, după moartea testatorului. într-o opinie, s-a considerat corect răspunsul potrivit căruia validarea actului prin confirmare sau ratificare nu este posibilă (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 605). S-a exprimat şi opinia contrară (E. Safta-Romano, Contracte civile. încheiere, executare, încetare, Ed. Polirom, laşi, 1999, p. 287, apud G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 605). A se vedea şi comentariile de la art. 1010 şi art. 1262-1265.
Pactele în discuţie erau prohibite în antichitatea romană pentru că stârneau apetitul beneficiarului pentru deschiderea cât mai
Citește mai mult
grabnică a succesiunii celui vizat (votum mortis). Timpurile s-au schimbat şi actualmente fundamentarea reţinută este aceea de a preveni operaţiunile speculative pe care asemenea înţelegeri le declanşează15. Ca urmare, o interdicţie absolută apare astăzi ca lipsită de sens pentru situaţiile în care nu speculaţiile animă astfel de înţelegeri.Din punctul de vedere al conţinutului interdicţiei, „succesiunea viitoare se distinge prin caracteristica esenţialmente eventuală sau virtuală a drepturilor pe care le conferă. Cu alte cuvinte, pactul asupra succesiunilor viitoare se poate recunoaşte prin faptul că nu conferă creditorului pe timpul vieţii celui despre a cărui moştenire este vorba decât o simplă expectativă (speranţă), iar nu un drept actual cert, chiar afectat de modalităţi”.
Aceste două aspecte dau posibilitatea existenţei unor acte juridice permise în mod excepţional de lege: donaţia-partaj (art. 795 C. civ./art. 1161 noul Cod Civil); clauzele societare, în societăţile civile sau de persoane, de continuare a societăţii cu asociaţii rămaşi în viaţă sau cu succesorii acestora (art. 1526 C. civ./art. 1939-1940 noul Cod Civil); renunţarea anticipată la dreptul de a cere reducţiunea unei liberalităţi consimţite de către decuius (art. 845 C. civ./art. 1091 alin. 4 noul Cod Civil) şi substituţia fideicomisară (art. 993-994 noul Cod Civil). Analiza textelor enumerate ne permite să observăm că excepţiile de la prohibiţia în dezbatere funcţionau şi pe vechiul Cod, în afara ultimei. Art. 803 C. civ. interzicea substituţiile fideicomisare, dar practica constant favorabilă a Curţii de casaţie (pe fondul dispariţiei raţiunilor istorice care au instituit interdicţia) a dus la permiterea acestora până la primul grad în noul Cod.
în concluzie, art. 956 noul Cod Civil nu este un text nou, ci unul amenajat terminologic şi care doreşte să consemneze ce s-a avansat în practica şi teoria de după 1 decembrie 1865.
Este consacrată regula potrivit căreia actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moşteniri nedeschise sunt lovite de sancţiunea nulităţii absolute. Actele asupra unei moşteniri nedeschise (pactele asupra unei moşteniri nedeschise) sunt reglementate unitar în materia moştenirilor şi liberalităţilor, spre deosebire de redactarea din vechiul Cod civil, unde, deşi erau interzise, erau
Citește mai mult
reglementate la secţiunea referitoare la obiectul convenţiilor [(art. 965 alin. (2)] şi în materia renunţării la moştenire (art. 702).Deşi pactele şi actele juridice unilaterale asupra unei moşteniri nedeschise sunt sancţionate cu nulitatea absolută, textul permite anumite excepţii atunci când prin lege acest lucru se prevede în mod expres. De exemplu, partajul de ascendent (art.1.160-1.162 noul cod civil) şi posibilitatea stipulării în contractul de societate a acordului tuturor asociaţilor asupra faptului ca, în situaţia decesului unui asociat, societatea să continue cu moştenitorii acestuia (art. 1.938-1.940 noul cod civil). Aceeaşi prevedere o regăsim şi în Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată.
Actele autentificate de notar, din categoria celor prevăzute mai sus, atrag sancţiunea nulităţii absolute şi se încadrează în prevederile art. 1.258 noul cod civil privind răspunderea notarului public. Sunt permise şi nu sunt sancţionate cu nulitatea absolută cele anterior menţionate, respectiv clauzele societare în societăţile civile sau de persoane şi partajul de ascendent (art. 1.161 noul cod civil).