Art. 961 Noul cod civil Înlăturarea efectelor nedemnităţii Condiţiile generale ale dreptului de a moşteni
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Condiţiile generale ale dreptului de a moşteni
Condiţiile generale ale dreptului de a moşteni
Art. 961
Înlăturarea efectelor nedemnităţii
(1) Efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea. Fără o declaraţie expresă, nu constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii legatul lăsat nedemnului după săvârşirea faptei care atrage nedemnitatea.
(2) Efectele nedemnităţii nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie intervenită după condamnare, graţiere sau prin prescripţia executării pedepsei penale.
| ← Art. 960 Noul cod civil Efectele nedemnităţii Condiţiile... | Art. 962 Noul cod civil Vocaţia la moştenire Condiţiile... → |
|---|
2. Spre deosebire de vechea reglementare, în care iertarea nedemnului nu înlătura efectele nedemnităţii, în actuala reglementare acest lucru este posibil cu respectarea următoarelor condiţii: a) actul de iertare să fie făcut printr-o declaraţie autentică notarială a celui care lasă moştenirea sau b) iertarea să se facă în cadrul unui testament, în care să se stipuleze, în mod expres, iertarea nedemnului. Deşi s-ar putea
Citește mai mult
interpreta că iertarea se poate face în orice formă testamentară prevăzută de lege, având în vedere prima condiţie, ar fi recomandabil ca testamentul prin care se iartă nedemnul să fie tot autentic (îndrumar notarial, voi. I, p. 331-332).3. Atât testamentul autentic, cât şi actul autentic notarial prin care se înlătură efectele nedemnităţii, se înscriu în Registrul naţional de evidenţă a testamentelor autentice, conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 71/2011 (îndrumar notarial, voi. I, p. 332).
4. Legatul întocmit după săvârşirea faptei care ar atrage nedemnitatea, în favoarea nedemnului, nu constituie o cauză de înlăturare a efectelor nedemnităţii, dacă legatarul nu a declarat expres în acest sens.
5. Ulterior comiterii faptei ce atrage nedemnitatea şi chiar în cazul stipulaţiei exprese cu privire la iertarea nedemnului, nedemnul poate fi gratificat în baza unei donaţii, sub condiţia ca fapta care a determinat nedemnitatea să fie caz de ingratitudine (îndrumar notarial, voi. I, p. 332).
6. Reabilitarea nedemnului, intervenirea amnistiei după condamnarea acestuia, graţierea sau prescripţia executării pedepsei penale nu reprezintă cazuri de înlăturare a ne-demnităţii legale sau judiciare.
Sintagma act autentic notarial ar putea părea pleonastică dacă am avea în vedere situaţia din Franţa care, în mod firesc, ar fi trebuit să fie preluată şi în România din moment ce art.
Citește mai mult
1171 este reproducerea fidelă a art. 1317 din Codul lui Napoleon. Apreciem însă că această sintagmă act autentic notarial la care notarii au avut o contribuţie esenţială cu ocazia redactării Codului Civil, este inspirată şi ea va contribui la încetăţenirea ideii că actul autentic este prerogativa esenţială a notarilor publici.Succesiunea testamentară era regula în vechiul drept roman (sec. V1II-I1 a.Chr.) şi în cel clasic (sec. 1 a.Chr. - III p.Chr.), cea legală fiind excepţia. Nedemnitatea nu îi era cunoscută, ci lăsa la latitudinea lui decuius posibilitatea de a înlătura vocaţia la moştenire a succesibililor nevrednici: o putea face inter vivos prin emancipare sau mortis causa prin exheredare. în dreptul roman postclasic (sec. 1II-VI
Citește mai mult
p.Chr.), Iustinian menţine întâietatea voinţei testamentare, dar pune ordine între cauzele de dezmoştenire: enumeră limitativ un număr de patrusprezece în capitolul III din Novela 115 (a. 542) şi impune includerea acestora în testament. Apar şi cazuri de nedemnitate operante în afara unei exheredări exprese din partea lui decuius, precum împiedicarea lui decuius prin violenţă sau doi de la întocmirea testamentului; sancţiunea era însă confiscarea de către fisc a bunurilor moştenite, nu înlăturarea nedemnului de la succesiune.Vechiul drept francez preia în esenţă concepţia romană. Se ajunge la concluzia că, dacă defunctul nu reuşise să îşi dezmoş-tenească urmaşii nevrednici, va interveni nedemnitatea ca exheredare tacită pronunţată de lege. Fiind o prezumare a voinţei lui decuius, iertarea din partea sa este posibilă.
Codul civil francez adoptă la 1804 un alt punct de vedere. Se renunţă formal la dezmoştenire iar nedemnitatea este o sancţiune civilă justificată pe o idee de ordine publică: nu poate fi acceptat să moştenească cel care s-a manifestat în mod duşmănos faţă de decuius. S-a receptat aici una dintre reformele dreptului intermediar (dreptul francez din perioada 1789-1804), care „a ridicat defunctului puterea de a dezmoşteni, înlocuind-o cu nedemnitatea de a succede pentru cauze anume determinate, care având de efect de a depărta pe erezi de la succesiune, prin aceasta chiar îi privează şi de rezervă". Precizam mai sus că aceasta era concepţia receptată şi în vechiul Cod civil român.
Observând posibilitatea de iertare oferită de art. 960 alin. 1 noul Cod Civil, concluzionăm în sensul revenirii la concepţia conform căreia nedemnitatea este o dezmoştenire prezumată. în acelaşi sens se aprecia şi în Franţa că, după reforma succesorală, posibilitatea de iertare „nu mai este considerată ca decurgând exclusiv din lege, ci -din contra - excluderea legală a moştenitorului nedemn este subordonată voinţei celui decedat".
Dezmoştenirea, o instituţie revigorată. Raţiuni ce ţin de împrejurările politice ale Revoluţiei franceze din 1789 au dus la eliminarea exheredării din Codul civil. Practica nu a putut-o evita însă, mărturie fiind două speţe interesante din jurisprudenţă noastră.
La moartea lui decuius s-a găsit un testament întocmit în data de 4 februarie 1998. Acesta conţinea două legate. Prin unul lăsa nepoatei sale de soră AAE un teren. Prin cel de-al doilea lăsa apartamentul soţiei AV, cu obligaţia de a-l conserva în scopul ca, la încetarea ei din viaţă, să fie vândut iar preţul să fie dat nepoţilor AAE şi DR.
Instanţa arată că: „prin testamentul olograf, testatorul a instituit cele două legate eu titlu particular, [...] legate care au epuizat întreaga moştenire. Or, prin instituirea acestora, s-a realizat exheredarea indirectă a pârâţilor EA, IE şi DVM". Este adevărat că dezmoştenirea (exheredatio) din dreptul roman a suferit de-a lungul timpului schimbări de fond şi de formă, dar o trăsătură s-a păstrat: aceasta se referă exclusiv la transmisiuni universale şi vizează numai succesori cu vocaţie universală. Profesorul Deak a atras atenţia asupra acestui aspect: „noţiunea de exheredare se utilizează numai dacă moştenitorul legal este înlăturat de la moştenire (în limitele permise de lege), nu şi atunci când se micşorează numai emolumentul moştenirii prin legate cu titlu particular sau cu titlu universal dar care nu epuizează cotitatea disponibilă”. Faptul că testatorul a dispus prin legatele particulare de toate bunurile sale nu schimbă soluţia, pentru că legatarii particulari nu succed la pasivul patrimonial (art. 775 şi 909 C. civ. = art. 1114 alin. 2 şi 3 şi 1155 alin. 1 noul Cod Civil). Ca urmare, două legate singulare pot aritmetic să acopere cel mult activul succesoral; juridic însă, nu vor izbuti vreodată să epuizeze întreaga moştenire şi să conducă astfel la exheredarea colateralilor privilegiaţi. Cotitatea disponibilă la care se referea profesorul Deak este deci o universalitate de drept, la a cărei integralitate niciodată legatarii particulari nu pot avea vocaţie. Ca urmare, greşit a reţinut instanţa dezmoştenirea colateralilor pârâţi.
într-o altă speţă, testatorul redactase în data de 7 noiembrie 1997 un testament prin care lăsa apartamentul (unicul său bun) surorii sale D.A. Moştenirea deschisă pe 20 iulie 2004 a fost acceptată în termen de către soţie, de părinţi şi de sora defunctului. Părinţii nu au cerut expres reducţiunea legatului; dimpotrivă, prin întâmpinarea formulată la cererea reconvenţională a reclamantei, au solicitat respingerea capătului de cerere privind reducţiunea liberalităţilor excesive, susţinere reluată şi prin concluziile asupra fondului cauzei. Pe de altă parte însă, aceiaşi părinţi au arătat în faţa instanţei de fond că nu doresc decât sulta ce li se cuvine în raport de cota lor succesorală. Sora a intenţionat, se pare, să accepte numai pe temei testamentar.
Judecătoria a acordat 1/6 soţiei cu titlu de rezervă pe temeiul art. 1 lit. b din Legea nr. 319/1944 (soţia concurează cu ambele categorii de succesori din clasa a doua) şi 5/6 cu titlu de moştenire testamentară surorii defunctului. Pentru a hotărî astfel, a considerat că părinţii sunt moştenitori, dar nu vor primi rezerva pentru că nu au solicitat reducţiunea; pe de altă parte, sora legatară a fost reţinută în ambele calităţi - de succesor testamentar şi legal. Instanţa de apel a fost însă de altă părere, constatând mai întâi că „testamentul lăsat de defunct în favoarea surorii lui nu constituie o dispoziţie de exheredare a acesteia care să aibă drept consecinţă înlăturarea ei de la succesiune ca moştenitor legal, această dispoziţie testamentară constituind un legat cu titlu particular ce are ca finalitate gratificarea intimatei”. Apoi tribunalul reţine dubla vocaţie a surorii dar continuă apreciind că „câtă vreme s-a reţinut că părinţii au fost înlăturaţi de la moştenire prin testamentul întocmit în favoarea surorii defunctului şi aceştia nu au invocat încălcarea dreptului la rezerva succesorală şi implicit a drepturilor lor succesorale, nu există temei spre a se reţine că ei vin la succesiunea fiului lor [sic!)”. Ca urmare, acordă soţiei o rezervă de 1/4 prin aplicarea art. 1 lit. c din Legea nr. 319/1944, restul de 3/4 dându-1 surorii D.A. Curtea de apel aprobă decizia tribunalului, constatând exheredarea prin testament a părinţilor şi faptul că aceştia nu au solicitat reducţiunea. în motivare, reţine că legatul din speţă ar fi unul universal, pe motiv că epuiza întreaga masă succesorală şi că în conţinutul testamentului se făcuse menţiunea că testatorului i s-au adus la cunoştinţă dispoziţiile legale privind rezerva soţiei. De aici trage concluzia că reclamanta soră, fiind gratificată universal şi acceptând legatul, fusese înlăturată de la moştenirea legală, dar calculează totuşi rezerva şi cotitatea disponibilă ţinând seama de prezenţa surorii: „după reducţiune, vocaţia succesorală concretă se verifică în persoana reclamantei-pârâte în calitate de legatară universală, ca şi în cea a pârâtei-reclamante, soţie supravieţuitoare şi moştenitoare rezervatară, în temeiul art. 2 raportat la art. 1 lit. c din Legea nr. 319/1944, [...] câtă vreme calitatea de legatar se verifică în persoana unei rude a defunctului, reclamanta pârâtă fiind sora acestuia, aşadar, succesibil ce se încadrează în dispoziţiile art. 1 lit. c din lege, împrejurare ce nu poate fi ignorată".
Considerăm că niciuna dintre cele trei hotărâri judecătoreşti nu reuşeşte să îşi apropie soluţia corectă.
Legatul particular nu se transformă în universal prin faptul că se referă la unicul bun ce compune activul succesoral. Este demult câştigată în dreptul nostru concluzia conform căreia diferenţa între cele două tipuri de legate nu se discută în termenii obiectului acestora, ci în cei ai vocaţiei conferite gratificatului: la întreg pentru legatul universal, la bunuri determinate pentru cel particular. în speţă, dacă între data testării (1997) şi cea a decesului (2004) s-ar mai fi ivit şi alte bunuri, acestea nu ar mai fi revenit surorii legatare a apartamentului, ci ar fi intrat în succesiunea legală.
Pe de altă parte, tribunalul stabileşte corect că un legat particular nu antrenează vreo exheredare, după care uită ce a stabilit şi îi declară dezmoşteniţi pe părinţi prin acelaşi legat. Curtea de apel porneşte calificând eronat legatul ca fiind universal, reţine nepro-movarea acţiunii în reducţiune de către ascendenţii privilegiaţi, stabileşte dezmoştenirea surorii şi venirea acesteia în calitate de moştenitoare testamentară, după care calculează rezerva ca şi cum sora şi-ar păstra şi calitatea de succesor legal.
Părerea noastră este că legatul din speţă era unul particular. Ca urmare, nu se punea problema exheredării ci doar a reducţiunii liberalităţilor excesive. Ultima chestiune a fost solicitată de către soţia supravieţuitoare, şi, deşi datele redate ale speţei nu sunt îndeajuns de clare, chiar şi de către părinţi (care ceruseră o sultă corespunzătoare cotei lor succesorale). Rezultatul este că părinţii ar fi trebuit să primească rezerva lor de Vi din întreg, soţia rezerva ei de (jumătate din 1/2, fiind în concurs numai cu părinţii), iar surorii a fi trebuit să-i revină restul de cu titlu de legat particular.
Citește mai mult
canadian: simpla gratificare a nedemnului (sau menţinerea unei liberalităţi prealabil consimţite acestuia) nu îl readuce la moştenire, fiind nevoie de o manifestare de voinţă expresă în acest sens.Spre deosebire de vechea reglementare, în care iertarea nedemnului nu înlătura efectele nedemnităţii, în actuala reglementare acest lucru este posibil cu respectarea următoarelor condiţii:
– actul de iertare să fie făcut printr-o declaraţie autentică notarială a celui care lasă moştenirea sau
– iertarea să se facă în cadrul unui testament, în care să se stipuleze, în mod expres, iertarea nedemnului. Deşi s-ar putea interpreta că iertarea se poate face prin orice formă testa mentară prevăzută
de lege, având în vedere prima condiţie, ar fi recomandabil ca testamentul prin
Citește mai mult
care se iartă nedemnul să fie tot autentic.Trebuie subliniat că simplul fapt al testatorului de a-l gratifica pe nedemn după săvârşirea faptelor nu înlătură efectele nedemnităţii.
Atât testamentul autentic, cât şi actul autentic notarial prin care se înlătură efectele nedemnităţii, se înscriu în Registrul naţional de evidenţă a testamentelor autentice, conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
Ulterior comiterii faptei ce atrage nedemnitatea, şi chiar în cazul stipulaţiei exprese cu privire la iertarea nedemnului, nedemnul poate fi gratificat în baza unei donaţii, sub condiţia ca fapta care a determinat nedemnitatea să fie caz de ingratitudine.
Se prevede în mod expres că situaţiile prevăzute la alin. (2) nu înlătură nedemnitatea (textul se referă la amnistia postcon dam natorie).