Art. 120 Noul Cod de Procedură Civilă Cereri privitoare la insolvenţă sau concordatul preventiv Competenţa teritorială
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Competenţa teritorială
Competenţa teritorială
Art. 120
Cereri privitoare la insolvenţă sau concordatul preventiv
Cererile în materia insolvenţei sau concordatului preventiv sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul.
| ← Art. 119 Noul Cod de Procedură Civilă Cereri privitoare la... | Art. 121 Noul Cod de Procedură Civilă Cererile împotriva unui... → |
|---|
Reglementarea actuală, respectiv art. 120 NCPC, prevede că cererile în materia insolvenţei sau concordatului preventiv sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul.
Se observă că, spre deosebire de dispoziţiile art. 16 CPC, norma nu mai prevede că este vorba despre sediul principal, ceea ce înseamnă că interesează
Citește mai mult
şi un eventual dezmembrământ fără personalitate juridică în stabilirea competenţei teritoriale se are în vedere sediul debitorului, înscris în registrul comerţului, în registrul societăţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor în momentul înregistrării cererii de deschidere a procedurii, orice modificare ulterioară rămânând fără efecte juridice asupra competenţei.în literatura de specialitate, s-a apreciat că cererile introduse de administratorul sau lichidatorul judiciar împotriva unor terţi debitori ai celui aflat în reorganizare judiciară sau faliment sunt de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie teritorială comerciantul îşi are sediul principal, numai în cazul în care cererile introduse împotriva terţilor îşi au cauza în reorganizarea judiciară sau în faliment, în sensul că nu ar fi existat sau, mai bine zis, existenţa lor ar fi fost întâmplătoare în lipsa procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului. Dimpotrivă, în cazul celorlalte cereri, care nu sunt cereri în materie de reorganizare judiciară sau faliment, ci doar cereri care, eventual, ar interesa reorganizarea judiciară sau falimentul, competenţa teritorială se determină potrivit regulilor de drept comun.
Aplicabilitatea regulii este extinsă de noua reglementare şi la cererile în materie de concordat preventiv, rezultate din aplicarea Legii nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi a mandatului ad-hoâ3], care sunt, asemenea cererilor în materie de insolvenţă reglementate prin Legea nr. 85/2006, de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie debitorul îşi are sediul.
O dispoziţie similară se regăseşte în art. 6 alin. (1) din Legea insolvenţei nr. 85/2006, potrivit căruia „Toate
Citește mai mult
procedurile prevăzute de prezenta lege (...) sunt de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul. Dacă în cadrul tribunalului a fost creată o secţie specială de insolvenţă sau un complet specializat de insolvenţă, acesteia/acestuia îi aparţine competenţa pentru derularea procedurilor prevăzute de prezenta lege."Prin dispoziţia înscrisă în art. 120 NCPC legiuitorul a urmărit să grupeze toate cererile în materie de insolvenţă la o singură instanţă, în vederea rezolvării unitare a acestora, cu atât mai mult cu cât la instanţa locului unde se află sediul principal al debitorului se poate asigura o judecată în mai bune condiţii în ceea ce priveşte administrarea probelor.
în ceea ce priveşte sediul debitorului, spre deosebire de art. 16 CPC 1865, norma nu mai prevede că este vorba despre sediul principal, ceea ce înseamnă că interesează şi un eventual dezmembrământ fără personalitate juridică. în acelaşi sens, art. 6 alin. (I1) din Legea insolvenţei nr. 85/2006 prevede că „Sediul debitorului este cel cu care figurează acesta în registrul comerţului, respectiv în registrul societăţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor".
în acelaşi sens, al competenţei exclusive a judecătorului sindic de la tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul, sunt şi prevederile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit, precum şi ale art. 36 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare, cu singura diferenţă că aceste norme prevăd expres competenţa instanţei de la sediul social al instituţiei de credit debitoare, respectiv a instanţei de la sediul central al societăţii de asigurare.
Instituţia concordatului preventiv este reglementată prin Legea nr. 381/2009, fiind vorba despre o procedură alternativă la faliment.
Cererile formulate de către administratorul sau lichidatorul judiciar împotriva unor terţi pot intra în sfera de aplicare a normei de competenţă exclusivă doar dacă îşi au cauza în insolvenţă sau concordat preventiv, în sensul că nu ar fi existat sau, mai bine zis, existenţa lor ar fi fost întâmplătoare în lipsa procedurii insolvenţei sau a concordatului preventiv.
în privinţa cererilor în această materie, nu operează prorogarea legală de competenţă prevăzută de art. 123 NCPC, aceste cereri fiind expres exceptate de la regulă. Astfel, dacă sunt formulate pe calea unor cereri accesorii, adiţionale sau incidentale, nu se soluţionează de către instanţa care soluţionează cererea principală, ci doar de către instanţa căreia îi revine competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei, respectiv tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul.