Art. 414 Noul Cod de Procedură Civilă Hotărârea de suspendare Suspendarea procesului Unele incidente procedurale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Unele incidente procedurale
SECŢIUNEA a 3-a
Suspendarea procesului
Unele incidente procedurale
SECŢIUNEA a 3-a
Suspendarea procesului
Art. 414
Hotărârea de suspendare
(1) Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă.
(2) Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.
| ← Art. 413 Noul Cod de Procedură Civilă Suspendarea facultativă... | Art. 415 Noul Cod de Procedură Civilă Reluarea judecării... → |
|---|
Teoretic, numai reclamantul. Dar paratul, autorul unor exceptii (prescriptia-daca nu s-a unit cu fondul, ori perimarea), poate fi considerat a avea interes ?
Prin încheierea ce soluţionează incidentul
Citește mai mult
suspendării instanţa reţine existenţa împrejurării care a condus la această măsură, motivând, totodată, admiterea sau respingerea cererii de suspendare, exigenţă prevăzută de art. 233 alin. (1) lit. j) NCPC.încheierea pronunţată în acest caz este o încheiere interlocutorie, astfel cum prevede art. 235 NCPC, întrucât instanţa, fără a hotărî în tot asupra procesului, soluţionează un incident procedural.
2. Efectele suspendării procesului. Suspendarea procesului are un efect general, întrucât se răsfrânge asupra tuturor părţilor din proces, indiferent de calitatea acestora (reclamant, pârât, intervenient), precum şi asupra tuturor cererilor formulate în cauză (principale, accesorii, adiţionale sau incidentale), dacă nu s-a dispus disjungerea (în măsura în care legea o permite) şi suspendarea numai a unora dintre ele.
Pe durata sistării procesului ca efect al suspendării cauza rămâne în nelucrare, astfel încât nu pot fi făcute acte de procedură, cu excepţia repunerii pe rol ce poate avea loc la cerere, dar şi din oficiu [spre exemplu: în vederea constatării perimării, sens în care dispune art. 420 NCPC; când s-a împlinit termenul de un an reglementat de art. 413 alin. (3) NCPC, în cazul suspendării dispuse în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 NCPC etc.].
Orice alt act de procedura efectuat pe timpul suspendării procesului este lovit de nulitate, nulitate ce are un caracter relativ [art. 174 alin. (1) şi (3) NCPC], astfel încât poate fi invocată doar de partea în folosul căreia a fost dispusă suspendarea, potrivit regimului de invocare a acesteia stabilit prin dispoziţiile art. 178 alin. (2) şi (3) NCPC.
Suspendarea procesului dispusă în condiţiile art. 413 atrage şi suspendarea cursului perimării, astfel cum prevede art. 418 alin. (1), întrucât ceea ce s-a suspendat nu se „închide" sau se „stinge" (instanţa nefiind dezînvestită), ci se amână doar.
Articolul 418 NCPC conţine şi alte reguli cu privire la suspendarea termenului de perimare, pentru celelalte cazuri de suspendare a procesului.
în cazul suspendării voluntare a judecăţii, data la care s-a dispus suspendarea constituie momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, ceea ce este pe deplin valabil şi în cazul suspendării dispuse în baza art. 242 NCPC.
3. Calea de atac împotriva hotărârii date asupra suspendării. Articolul 414 alin. (1) stabileşte că încheierea poate fi atacată în mod separat cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, iar dacă suspendarea este dispusă de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărârea este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.
S-a renunţat astfel la reglementarea exceptării exprese a încheierilor pronunţate în recurs asupra suspendării de la regula atacării separate cu recurs prevăzută de codul precedent, ceea ce se constituia într-o aplicaţie a principiului accesorium sequitur principale. Soluţia din codul anterior era justificată prin aceea că, deşi art. 2441 alin. (1) CPC 1865 dispunea în sensul menţionat, excepţia inadmisibilităţii recursului împotriva încheierilor date de o curte de apel ca instanţă de recurs asupra cererii de suspendare nu putea fi primită, întrucât art. 23 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, ca normă specială, deschidea, în acest caz, calea recursului la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; în prezent însă, şi norma din legea specială prevede că Secţiile înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionează şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.
Dacă înalta Curte este cea care dispune prin încheiere asupra suspendării, hotărârea este definitivă, nefiind, deci, susceptibilă de recurs (chiar în soluţionarea cererilor care intră în domeniul de aplicare al art. 97 pct. 4), pe când încheierea dată de un tribunal sau o curte de apel asupra suspendării sau de respingere a cererii de repunere pe rol va putea fi atacata cu recurs la instanţa ierarhic superioara în temeiul normei analizate, numai dacă acestea judeca în prima instanţa sau în apel, iar nu ca instanţe de recurs, pentru că în caz contrar s-ar deschide calea recursului la recurs şi ar fi de natură să contravină dispoziţiilor art. 483 NCPC; din coroborarea dispoziţiilor art. 414 alin. (1) NCPC cu art. 23 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 483 alin. (2) teza finală NCPC, rezultă că atunci când suspendarea este dispusă ori cererea de repunere pe rol a fost respinsă de tribunal sau curtea de apel şi acestea sunt învestite cu soluţionarea unui apel împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, recursul împotriva încheierii de soluţionare a incidentelor evocate este inadmisibil; totodată, din aceleaşi texte reiese că recursul este admisibil împotriva încheierilor pronunţate de curtea de apel ca instanţa de apel împotriva unei hotărâri date de prima instanţă, susceptibile de apel şi de recurs.
Din economia întregului text al art. 414 NCPC, reiese că obiectul recursului nu poate fi decât încheierea prin care s-a admis cererea de suspendare ori cea prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.
Ca atare, nici încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare ori s-a admis cererea de repunere pe rol nu intra în domeniul de aplicare al art. 414 NCPC, acestea putând fi atacate odată cu fondul, dacă hotărârea pronunţată şi prin care instanţa se dezînvesteşte este susceptibilă de vreo cale de atac; soluţia decurge din faptul că aceste încheieri sunt încheieri premergătoare, iar atacarea lor odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel, este prevăzută de art. 466 alin. (4) NCPC, normă aplicabilă şi în recurs, dacă este cazul, potrivit art. 494 NCPC.
în ce priveşte termenul în care poate fi formulat recursul, art. 414 alin. (2) prevede că acesta se poate promova cât timp durează suspendarea. Deşi în concepţia noului Cod şi hotărârile definitive se comunică [art. 427 alin. (1)], iar termenul de recurs de drept comun este de 30 de zile de la comunicare, astfel cum dispune art. 485 alin. (1) NCPC, norma de la art. 414 alin. (2) este una de excepţie şi, prin urmare, cea aplicabilă în ce priveşte durata termenului de recurs în acest caz.
în motivarea căii de atac a recursului, părţile vor fi ţinute să formuleze doar critici de nelegalitate ce se circumscriu motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 NCPC, chiar dacă asupra măsurii suspendării se pronunţă prima instanţă, în condiţiile inexistenţei în structura noului cod a unui recurs corespunzător celui reglementat de art. 3041 CPC 1865.