Art. 458 Noul Cod de Procedură Civilă Subiectele căilor de atac Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Dispoziţii generale
Art. 458
Subiectele căilor de atac
Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane.
| ← Art. 457 Noul Cod de Procedură Civilă Legalitatea căii de... | Art. 459 Noul Cod de Procedură Civilă Ordinea exercitării... → |
|---|
în categoria părţilor sunt incluşi reclamantul, pârâtul şi intervenientul voluntar sau forţat. în ce priveşte intervenientul accesoriu, trebuie să se ţină seama că exercitarea căii de atac de către acesta este subordonată declanşării controlului judiciar de partea a cărei apărare a sprijinit-o, în caz contrar calea de atac promovată doar de intervenientul accesoriu fiind neavenită, astfel cum
Citește mai mult
dispune art. 67 alin. (4) NCPC.Având în vedere art. 435 alin. (1), potrivit căruia hotărârea este opozabilă şi succesorilor părţilor, şi în aplicarea dispoziţiilor art. 38 şi art. 39 NCPC, rezultă că şi avănzilor-cauză le este deschis exerciţiul căii de atac: succesori universali, cu titlu universal, cu titlu particular, dacă decesul părţii sau transmiterea dreptului ce a făcut obiectul judecăţii (transmitere ce a operat prin acte între vii sau pentru cauză de moarte) a avut loc în intervalul dintre pronunţarea hotărârii şi împlinirea termenului pentru declararea căii de atac (a se vedea şi cazurile de întrerupere a termenului de apel, aplicabile şi în recurs -art. 468, art. 469 şi, respectiv, art. 485 NCPC).
Pe de altă parte, şi creditorii chirografari, în calitate de avânzi-cauză, în temeiul art. 1560 NCC, pot exercita apelul ori recursul pe calea acţiunii oblice, subrogatorii, în numele debitorului lor, cu excepţia cauzelor cu caracter strict personal; de asemenea şi creditorul ipotecar ar putea să exercite apelul într-un litigiu privitor la imobilul sau bunul mobil care face obiectul garanţiei sale (art. 2343 NCC), prevalându-se de aceleaşi dispoziţii care reglementează acţiunea oblică.
2. Alte organe sau persoane cărora le este deschis exerciţiul căilor de atac. Articolul 458 teza finală NCPC prevede că dreptul de a uza de exerciţiul căilor de atac poate aparţine şi altor organe sau persoane, potrivit legii.
Astfel, deşi procurorul nu este parte în procesul civil, întrucât rămâne străin de raportul de drept substanţial soluţionat prin hotărârea judecătorească, el poate să exercite căile de atac, în condiţiile art. 92 alin. (4) NCPC.
Articolul 37 NCPC recunoaşte, în cazurile şi condiţiile prevăzute exclusiv prin lege, legitimare procesuală şi oltor persoane, organizaţii, instituţii sau autoritâţi care, fără a justifica un interes personal, pot introduce cereri sau formula apărări, acţionând pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.
Pe de altă parte, potrivit celor comentate la art. 442 NCPC, întrucât o parte a doctrinei admite că şi un terţ desăvârşit de proces poate formula o cerere de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul unei hotărâri judecătoreşti şi, având în vedere că încheierea prin care se soluţionează o asemenea cerere incidentală este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătură cu care s-a solicitat (art. 446), reiese că, în acest caz şi numai împotriva încheierii de soluţionare a cererii de îndreptare, terţul are legitimare procesuala de a formula apel sau recurs, după caz, potrivit căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea a cărei îndreptare s-a cerut; această legitimare a terţului nu este însă niciodată incidenţă în cazul cererilor formulate în baza art. 443 (lămurirea hotărârii şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii) şi art. 444 (completarea hotărârii).
De asemenea, conform art. 444 alin. (3) NCPC, cererea de completare a hotărârii se poate formula şi de martori, experţi, traducători, interpreţi sau apârători, atunci când instanţa a omis să se pronunţe cu privire la drepturile lor.
Ca atare, hotărârea separată, pronunţată în condiţiile art. 444 alin. (2), va putea fi atacată cu apel sau recurs, conform art. 446 NCPC, dacă hotărârea asupra fondului sau hotărârea prin care instanţa s-a desesizat şi a cărei completare s-a cerut este ea însăşi susceptibilă de apel sau recurs, după caz; deci, martorii, experţii, traducătorii, interpreţii sau apărătorii părţilor, deşi nu au calitatea de părţi în proces, pot declara calea de atac împotriva hotărârii separate prin care s-a soluţionat o astfel de cerere incidentală, pentru că o dispoziţie expresă a legii prevede în acest sens.
3. Interes procesual. întrucât căile de atac sunt forme de manifestare a acţiunii civile, textul indică în mod expres cerinţa justificării interesului în promovarea căii de atac, interes procesual care, în principiu, trebuie să întrunească însuşirile descrise la art. 33 NCPC, neîntrunirea condiţiei interesului procesual conducând la aplicarea sancţiunii respingerii căii de atac ca lipsită de interes, astfel cum dispune art. 40 alin. (1) NCPC.
însă, în ipoteza unei căi de atac exercitate de una dintre entităţile arătate de art. 37 NCPC, interesului procesual deroga de la condiţia legala de a fi unul personal, astfel cum prevede, între altele, art. 33 NCPC, derogare ce rezultă chiar din topografia textelor, din conţinutul normei de la art. 37 şi din denumirea ei marginală - legitimarea procesuala a altor persoane.
Concluzia este identică şi în cazul procurorului.
a) Calea de atac, în principiu, se află la dispoziţia celor care au avut calitate de „parte” în primă instanţă, într-o procedură contencioasă. Aşadar, numai „partea”, în sensul propriu al termenului, poate să exercite calea de atac sau să fie intimată într-o asemenea cale. În această etapă
Citește mai mult
procesuală, ulterioară pronunţării hotărârii, prin „parte” nu se înţelege, precum la judecata în primă instanţă, subiectul din raportul juridic substanţial, raport pe care s-a „mulat” cel procesual, ci persoana vizată prin hotărârea care face obiectul căii de atac, persoana căreia s-a dat câştig de cauză ori a fost condamnată. Ministerul Public, care, de asemenea, în condiţiile prevăzute de art. 87 alin. 4 C. pr. civ., poate să exercite căile de atac, nu se înscrie în această logică, nici dacă, cum îndeobşte se spune, a fost „parte principală”, întrucât el nu este, cu adevărat, „parte” în proces, asemenea celorlalte „părţi”, propriu-zise. El nu-şi apără propriile interese, ci interesul legii. Aşa fiind, bunăoară: nu va avea calitatea de „parte” cel care a ieşit din proces în faţa primei instanţe, dar va avea calitatea de „parte” cel care a dobândit-o în acea instanţă; va avea calitate de „parte” şi cel căruia i s-a respins cererea tocmai pentru lipsă de calitate procesuală activă, precum şi pârâtul care, deşi a fost condamnat, nu avea calitate procesuală pasivă.b) Partea care exercită calea de atac trebuie să justifice un „interes”. Interesul se apreciază, de asemenea, în raport cu ceea ce cuprinde hotărârea sau în raport cu ceea ce ea nu cuprinde, deşi, în opinia autorului cererii de atac, ea trebuia să cuprindă. Două precizări mai sunt necesare, în marginea a două posibile întrebări: partea poate justifica un interes pentru exercitarea căii de atac numai în legătură cu considerente ale hotărârii?; partea poate justifica un interes pentru exercitarea căii de atac numai pentru motive procedurale?. Pentru ambele ipoteze de discuţie, răspunsul nostru este afirmativ. Cât priveşte răspunsul la prima întrebare, el este afirmativ, nu numai pentru că art. 461 alin. 2 C. pr. civ. prevede expres această posibilitate, când prin acele considerente s-au dat dezlegări unor probleme de drept „ce nu au legătură cu judecarea acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea”, chiar în condiţiile în care dispozitivul hotărârii este menţinut, dar şi pentru că acele considerente, intrând în puterea lucrului judecat, s-ar putea constitui într-un obstacol în calea unui viitor proces. Cât priveşte răspunsul la cea de-a doua întrebare, el este de asemenea afirmativ, nu numai pentru că obiectul căii de atac îl constituie hotărârea în întregul ei, dar şi pentru că unele dintre aspectele de ordin strict procedural se pot constitui în obstacole viitoare în calea unui nou proces (de exemplu, respingerea greşită a cererii pentru lipsă de calitate procesuală sau pentru existenţa autorităţii de lucru judecat), precum şi în considerarea faptului că, uneori, astfel de vicii procedurale pot avea şi efecte substanţiale. De exemplu, s-a respins cererea reclamantului pentru plata unei creanţe, sub motivul că obligaţia s-a stins prin prescripţie; pârâtul se va putea prevala de inexistenţa creanţei, hotărârea, intrată în puterea lucrului judecat, producând astfel şi un efect substanţial.;
c) Calea de atac, în condiţiile legii, poate fi exercitată şi de alte organe sau persoane, care nu au avut calitatea de parte în proces. Fiind o abatere de la regulă, ea trebuie prevăzută expres.