Art. 461 Noul Cod de Procedură Civilă Partea din hotărâre care poate fi atacată Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Dispoziţii generale
Art. 461
Partea din hotărâre care poate fi atacată
(1) Calea de atac se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii.
(2) Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.
| ← Art. 460 Noul Cod de Procedură Civilă Unicitatea căii de atac... | Art. 462 Noul Cod de Procedură Civilă Înţelegerea părţilor... → |
|---|
Ca atare, şi coleo de otoc se îndreaptă, în principal, împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii [art. 461
Citește mai mult
alin. (1)].Dispozitivul trebuie să cuprindă soluţia dată de instanţă cu privire la toate cererile cu care este învestită (cerere principală, urmată sau nu de formularea unei cereri adiţionale, cereri accesorii, precum şi cereri incidentale dacă au fost formulate), fie pe fond, fie pe calea unei excepţii procesuale, de procedură sau de fond.
Totodată, potrivit art. 430 alin. (2) NCPC, autoritatea de lucru judecat priveşte nu numai dispozitivul, ci şi considerentele pe care acesta se sprijină (considerentele necesare sau decisive), inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă în proces (considerentele decizorii sau „dispozitivul implicit") şi care nu îşi găsesc un corespondent într-o prevedere din dispozitiv.
în consecinţă, chiar dacă dispoziţiile art. 461 alin. (1) se referă în mod explicit doar la dispozitiv, în timp ce ipoteza de la alin. (2) reglementează apelul formulat doarîmpotriva considerentelor, din coroborarea acestor norme cu dispoziţiile art. 430 alin. (2) rezultă că apelul declarat împotriva dispozitivului va fi îndreptat în mod necesar şi împotriva considerentelor decisive, dar şi a celor decizorii, dacă prin acestea s-a rezolvat o chestiune litigioasă care însă va trebui sâ aibă legătură cu soluţia din dispozitiv atacată; altfel spus, un apel declarat împotriva uneia sau unora dintre soluţiile din dispozitiv va fi declarat, în mod implicit, şi împotriva acelor considerente pe care se sprijină soluţia apelată, precum şi împotriva acelora prin care au fost dezlegate chestiuni litigioase, prejudiciale ce privesc soluţia din dispozitiv care a fost atacată, ceea ce, de altfel, prevede în mod expres art. 477 alin. (1) NCPC, referindu-se la limitele implicite ale devoluţiunii în apel, determinate de ceea ce s-a apelat.
Considerentele care reprezintă justificarea şi susţinerea necesară a soluţiei adoptate sunt cele decisive (care se reflectă în soluţiile adoptate prin dispozitiv), dar şi cele decizorii sau cu valoare decizională (care conţin o soluţie adoptată pe cale incidentală, cu privire la un aspect dedus judecăţii care a fost suspus dezbaterii contradictorii a părţilor şi doar din punct de vedere topografic se regăsesc în considerente, fără a avea un corespondent şi într-o soluţie din dispozitiv).
Nu este inutil a se preciza că în ipoteza unui apel îndreptat împotriva soluţiei din dispozitiv partea poate să dezvolte argumente proprii prin care să combată considerentele decisive şi decizorii redate în hotărârea apelată, chiar dacă atacarea implicită a acestora obligă instanţa de apel să se aplece asupra lor şi în absenţa unor critici explicite cu un atare obiect. în plus, în aceeaşi ipoteză a atacării soluţiei din dispozitiv, dacă partea are critici de formulat şi împotriva acelor considerente prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau considerente (de drept) care sunt greşite ori care cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, apelantul este ţinut a le formula în mod concret în cuprinsul motivelor de apel, întrucât ele nu intră întotdeauna în conţinutul limitelor implicite ale judecăţii în apel (cele supraabundente - niciodată, pe când cele greşite sau care conţin constatări de fapt care îl prejudiciază - doar dacă ele sunt în acelaşi timp şi considerente decisive şi/sau decizorii), pentru că, în caz contrar, acestea vor intra sub autoritatea de lucru judecat.
De asemenea, date fiind dispoziţiile art. 461 alin. (1) care permit atacarea dispozitivului şi cele ale art. 461 alin. (2) NCPC care reglementează soluţia atacării separate a considerentelor, rezultă că o parte poate să promoveze în mod distinct apel doar împotriva considerentelor, chiar dacă titularul căii de atac se află în poziţia de parte câştigătoare în proces.
2. Calea de atac împotriva considerentelor supraabundente, considerentelor greşite sau care cuprind constatări de fapt care prejudiciază partea. Pe lângă considerentele decisive şi decizorii, o hotărâre judecătorească poate conţine însă şi considerente nenecesare sau supraabundente (prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept care nu au legătură cu judecata acelui proces), dar şi considerente greşite ori care reflectă constatări care prejudiciază partea (în mod evident, fără un corespondent în dispozitiv), iar împotriva acestora legiuitorul a prevăzut la îndemâna părţilor o cale de atac care poate fi exercitată potrivit prevederilor art. 461 alin. (2) NCPC, pentru a se anihila vocaţia lor de a intra sub autoritatea lucrului judecat prin faptul neatacării acestora.
Considerentele supraabundente sunt cele care depăşesc sfera dezbaterilor din proces şi aduc hotărârii elemente care nu influenţează în niciun fel soluţia adoptată, ele putând să lipsească din cuprinsul motivării hotărârii judecătoreşti.
Chiar dacă motivele supraabundente din conţinutul hotărârii nu susţin vreuna dintre soluţiile date de instanţă cererilor cu care a fost învestită sau excepţiilor pe care le-a soluţionat ori incidentelor pe care le-a tranşat, fiind redate în hotărâre cu depăşirea limitelor învestirii şi, deci, cu încălcarea art. 22 alin. (6) NCPC, acestea vor intra sub autoritatea de lucru judecat dacă partea interesată (prejudiciată prin inserarea lor în cuprinsul hotărârii) nu va uza de exercitarea căii de atac împotriva acestora; ele pot fi numai considerente de drept, întrucât conţin dezlegări date unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces.
Considerentele greşite sunt acele considerente de drept eronate [întrucât cele de fapt sunt acoperite de ultima ipostază a considerentelor atacabile, în contextul art. 461 alin. (2)], astfel că dezacordul părţii în raport cu acestea o îndreptăţeşte a le ataca, potrivit regimului procesual al căii de atac de care face uz (precizarea fiind importantă în ce priveşte recursul); ele pot fi considerente decisive sau decizorii, pentru că cele nenecesare sunt cele care trebuie să lipsească din conţinutul hotărârii, fiind nerelevant dacă sunt sau nu corecte, astfel încât sunt acoperite de prima ipoteză din art. 461 alin. (2).
în sfârşit, mai pot fi atacate şi considerentele core conţin constatâri de fapt care prejudiciază partea, şi anume acelea care reflectă erori ale instanţei de natură factuală, cu condiţia ca acestea să fie prejudiciabile pentru parte, iar nu să poarte asupra unor erori nesemnificative în reţinerea situaţiei de fapt a cauzei, fără nicio pondere în adoptarea şi justificarea soluţiei; acest tip de considerente (dintre cele decisive şi decizorii) va putea fi atacat doar prin intermediul căilor de atac care permit repunerea în discuţie a situaţiei de fapt a cauzei, partea fiind însă ţinută să justifice interesul procesual în formularea căii de atac prin demonstrarea prejudiciului pe care aceste considerente i l-ar aduce.
Prin urmare, în cazul acestor categorii de considerente există interesul atacării chiar separate (de dispozitiv), deoarece ele ar intra sub autoritatea lucrului judecat câtă vreme, în prezent, partea are la îndemână remediul procedural de a obţine înlăturarea din cuprinsul hotărârii a statuărilor suplimentare făcute de instanţă dincolo de limitele unei învestiri legale, a considerentelor de drept greşite sau a celor eronate sau prejudiciabile pentru părţi din perspectiva situaţiei de fapt reţinute, astfel încât acestea ar putea fi opuse într-o judecată ulterioară; ca atare, partea va trebui să adopte o asemenea conduită şi să procedeze la promovarea căii de atac chiar dacă soluţia din dispozitiv îi este favorabilă şi, alături de acesta, aderă şi la unele dintre considerentele decisive şi/sau decizorii ori chiar supraabundente, după caz, din cuprinsul hotărârii.
Se poate spune că, pe lângă dispozitiv, legiuitorul asumă autoritatea de lucru judecat a considerentelor decisive şi decizorii prin dispoziţiile art. 430 alin. (2) şi o refuză considerentelor indiferente, considerentelor de drept greşite şi celor care cuprind constatări de fapt care prejudiciază partea, punându-i acesteia la îndemână o cale de atac adecvată, efectivă şi eficientă pentru a înlătura aceste vicii ale hotărârii şi a le împiedica să se strecoare sub autoritatea de lucru judecat şi să fie opuse ulterior cu efectele lucrului judecat.
Aşadar, art. 461 alin. (2) NCPC permite declararea unei căi de atac numai împotriva considerentelor hotărârii, fără a se ataca soluţia din dispozitiv, dacă atare conduită corespunde interesului procesual al părţii care o promovează; întrucât textul nu distinge, rezultă că această cale de atac este atât la îndemâna părţii care a câştigat procesul, cât şi a celei care l-a pierdut chiar dacă aceasta din urmă nu atacă şi dispozitivul, deşi este mai greu de presupus un interes prioritar al părţii perdante de a ataca doar considerentele, iar nu şi soluţia din dispozitiv.
Partea finală a normei indică soluţia care se va pronunţa de către instanţă în cazul în care găseşte întemeiată calea de atac formulată împotriva considerentelor: astfel, calea de atac va fi admisă, hotărârea atacată va fi menţinută şi vor fi înlăturate acele considerente nenecesare (care, fiind în plus, nu vor fi înlocuite cu altele), iar considerentele greşite în drept şi în fapt vor fi înlocuite cu propriile considerente ale instanţei de control judiciar.
Se constată însă că în aplicarea acestei norme s-ar putea ivi dificultăţi privind întocmirea minutei (potrivit art. 401 NCPC) la momentul pronunţării asupra unei căi de atac cu un atare obiect, având în vedere că hotărârea se redactează ulterior, în termenul prevăzut de art. 426 alin. (5) NCPC, ocazie cu care se elaborează şi considerentele acesteia.
în acest sens vor trebui avute în vedere şi observate principiile şi regulile dezvoltate în jurisprudenţa anterioară în acest segment procedural; totodată, minuta va trebui să reflecte, precum în toate celelalte situaţii, un efort de abstractizare al instanţei, capacitate de analiză şi sinteză, astfel încât minuta să nu fie un act de procedură laborios, neclar sau lipsit de concizie; prin urmare, pornindu-se de la dispoziţiile art. 401 raportat
la art. 425 alin. (1) lit. c) NCPC se constată că ea va trebui să conţină soluţia data tuturor cererilor deduse judecaţii şi cuantumul cheltuielilor de judecata, dispoziţii laconice ale codului din acest punct de vedere.
Dată fiind lipsa de concomitenţă dintre momentul întocmirii minutei şi cel al redactării hotărârii, apreciem că instanţa de control, atunci când este cazul, va admite calea de atac, va menţiona că înlătură considerentele (supraabundente) referitoare la problema de drept (indicând-o) - cea care a fost dezlegată de instanţă dincolo de limitele învestirii sale (fără a fi necesară redarea paragrafelor din hotărâre ce vor fi înlăturate) - şi va preciza menţinerea soluţiei atacate, precum şi soluţia dată cererii accesorii privind cheltuielile de judecată, dacă acestea au fost solicitate; astfel, la momentul întocmirii minutei, ca de altfel, nici la acela al redactării hotărârii, nu va fi necesara reproducerea considerentelor înlâturate în dispozitivul hotărârii atacate, întrucât acestea vor fi arătate de instanţa de control în cuprinsul propriilor considerente (spre exemplu, admite apelul, înlătură considerentele sentinţei referitoare la rezolvirea de drept a contractului, menţine sentinţa apelată, cu cheltuieli de judecată în favoarea apelantului); deşi este excesiv şi numai dacă este posibil (în ipoteza în care aceste considerente nu sunt dispersate în tot cuprinsul hotărârii şi, ca atare, greu ori imposibil de sistematizat), ar putea fi indicate şi paragrafele din hotărârea atacată ce vor fi înlăturate (de exemplu, sub forma: „înlătură considerentele din hotărârea atacată, respectiv paragrafele 5-12 de la fila 8").
Dacă însă prin admiterea unei astfel de căi de atac se impune substituirea considerentelor atacate cu cele ale instanţei care soluţionează calea de atac (fiind considerente de drept şi/sau de fapt greşite), pe lângă cele deja arătate, minuta va cuprinde şi menţiunea „pe care le înlocuieşte", acestea urmând a fi arătate, dezvoltate şi explicitate la momentul redactării hotărârii de către instanţa de control, în condiţiile art. 425 NCPC.
Citește mai mult
hotărârii. Hotărârea pronunţată este înzestrată cu autoritatea lucrului judecat şi este cuprins în autoritatea lucrului judecat nu numai dispozitivul hotărârii, ci şi orice considerent al acesteia, dacă el semnifică tranşarea unei chestiuni litigioase între părţi, în urma dezbaterilor contradictorii, urmate logic şi ineluctabil de „rostirea” instanţei, de rezolvarea dată acelei chestiuni litigioase de către instanţă sau dacă se fac constatări de fapt cu posibile consecinţe juridice prejudiciabile pentru una dintre părţi, chiar dacă aceasta a dobândit câştig de cauză în fondul litigiului. (Pe larg, cu substanţiale şi pertinente observaţii, v.: A. Nicolae, Relativitatea şi opozabilitatea efectelor hotărârii judecătoreşti, Ed. Universul Juridic. Bucureşti, 2008. nr. 95 şi urm.). În dreptul contemporan, exceptând reglementarea, doctrina şi jurisprudenţa franceze, este dominantă concepţia potrivit căreia, în anumite condiţii, şi considerentele hotărârii pot dobândi putere de lucru judecat.Alin. 2 al art. 461 C. pr. civ. vizează trei ipoteze de considerente susceptibile de atac: considerente „greşite”, indiferent dacă au sau nu legătură cu judecarea acelui proces; considerente prin care s-au dat „dezlegări unor probleme de drept”, fără nicio legătură cu dezlegarea acelui proces; „constatări de fapt” făcute prin considerente, care prejudiciază partea. Fireşte că, în cazul tuturor acestor ipoteze partea trebuie să justifice un „interes” pentru exercitarea căii de atac. în condiţiile arătate, dacă instanţa consideră justificat interesul atacării considerentelor, ea va menţine soluţia cuprinsă în dispozitiv, dar va înlătura sau va înlocui, după caz, considerentele atacate (deşi, astfel, soluţia legiuitorului român se îndepărtează de practica instanţei supreme franceze, o considerăm judicioasă şi oportună). Disocierea, în aceste cazuri, a dispozitivului de considerente este consecinţa logică a nonpertinenţei considerentelor.