Art. 468 Noul Cod de Procedură Civilă Termenul de apel Apelul
| Comentarii |
|
Apelul
Art. 468
Termenul de apel
(1) Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
(2) Termenul de apel prevăzut la alin. (1) curge de la comunicarea hotărârii, chiar atunci când aceasta a fost făcută odată cu încheierea de încuviinţare a executării silite.
(3) Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socoteşte comunicată la data depunerii cererii de apel.
(4) Pentru procuror, termenul de apel curge de la pronunţarea hotărârii, în afară de cazurile în care procurorul a participat la judecarea cauzei, când termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii.
(5) Termenul de apel suspendă executarea hotărârii de primă instanţă, cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege. În aceleaşi condiţii, executarea se suspendă dacă apelul a fost exercitat în termen.
| ← Art. 467 Noul Cod de Procedură Civilă Situaţiile în care... | Art. 469 Noul Cod de Procedură Civilă Întreruperea termenului... → |
|---|
în consecinţă, spre deosebire de reglementarea anterioară [art. 284 alin. (1) CPC 1865, care prevedea un termen de 15 zile de la comunicare], termenul de apel este unul mai lung, dar acesta rămâne un termen procedural imperativ, înăuntrul căruia trebuie îndeplinit actul de procedură al declarării apelului de către partea interesată în
Citește mai mult
atacarea hotărârii.Depăşirea termenului de declarare a apelului atrage decăderea părţii interesate din dreptul de a mai efectua acest act de procedură.
Totodată, el este un termen legal (fiind stabilit în mod expres de lege) şi absolut, întrucât nerespectarea lui afectează însăşi validitatea şi eficacitatea actului de procedură deoarece intervine decăderea din dreptul de a mai exercita apelul; declararea apelului după împlinirea termenului de apel atrage nulitatea actului de procedura al părţii, astfel cum prevede art. 185 alin. (1) NCPC, nulitate ce trebuie constatată de către instanţă.
2. Durată şi reguli de calcul. Termenul de apel de 30 de zile de la comunicare este un termen pe zile; ca atare, regula calculării lui este cea prevăzută de art. 181 alin. (1) pct. 2 NCPC, iar nu cea prevăzută de art. 181 alin. (1) pct. 3, nefiind un termen pe luni, chiar dacă durata lui coincide uneori cu cea a unei luni.
Termenului de apel îi este aplicabilă prorogarea legala prevăzută de art. 181 alin. (2), până în prima zi lucrătoare care urmează, dacă ultima lui zi cade într-o zi nelucrătoare.
Pe de altă parte, deşi potrivit art. 182 alin. (1) termenul se împlineşte la ora 24,00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură, trebuie a se observa prevederile art. 182 alin. (2) NCPC, şi anume că, în cazul când este vorba de un act de procedură ce trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile.
Articolul 183 NCPC stabileşte şi alte cazuri de primire de datâ certă (conform art. 278 NCPC) în ce priveşte momentul declarării apelului decât data decurgând din recipisa de trimitere recomandată la oficiul poştal, corespunzătoare reglementării anterioare din art. 104 CPC 1865, şi anume: depunerea apelului la un serviciu de curierat rapid ori la serviciul specializat de comunicare; depunerea actului de procedură la unitatea militară sau la administraţia locului de deţinere unde partea se află.
Aşa fiind, recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută pe actul depus, după caz, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere servesc ca dovadă a datei depunerii apelului de partea interesată.
3. Principiul echipolenţei. Dispoziţii speciale în materia apelului, dispoziţii generale.
Regula prevăzută în art. 468 alin. (1) este că termenul de apel începe să curgă de la data comunicării hotărârii atacate, dacă legea nu prevede altfel.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol stabilesc modalităţi echivalente comunicării hotărârii, şi anume atunci când comunicarea hotărârii a fost făcută părţii odată cu încheierea de încuviinţare a executării silite, precum şi socotirea hotărârii ca fiind comunicată la data depunerii cererii de apel, actul de procedură fiind îndeplinit de parte mai înainte de comunicarea acesteia.
Acestor cazuri de echipolenţă specifice apelului li se adaugă cele reglementate în partea generală a codului (Cartea I „Dispoziţii generale", Titlul V „Termene procedurale"); astfel, prin dispoziţiile art. 184 alin. (2) se prevede că actul se consideră a fi comunicat părţii şi în cazul în care aceasta a primit sub semnătură copie de pe act, precum şi în cazul în care a cerut comunicarea actului unei alte părţi.
în cel din urmă caz, comunicarea se consideră a fi fost făcută părţii care cere instanţei comunicarea către o altă parte la data la care prima parte a formulat o atare solicitare, interpretare care este în deplină concordanţă cu prevederile art. 278 alin. (1) pct. 6 NCPC; faţă de partea pentru care s-a cerut comunicarea, termenul de apel va fi socotit din ziua comunicării ce reiese din procesul-verbal de îndeplinire a actului de procedură al comunicării, potrivit regulilor prevăzute de art. 164-165 NCPC.
Pe lângă aceste cazuri de echivalenţă a comunicării prevăzute în partea generală a codului, aplicabile oricărei proceduri judiciare, s-a reglementat un nou caz de echipo-lenţă, anume cel prevăzut de art. 457 alin. (3) NCPC, cu valoare de normă generală în materia căilor de atac. în ce priveşte apelul, acest caz presupune că hotărârea primei
instanţe se consideră a fi comunicată prin comunicarea deciziei de respingere ca inadmisibila a unei cai de atac neprevăzute de lege, cale de atac exercitată de parte în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul dispozitivului hotărârii atacate.
4. Punct de plecare pentru calculul termenului de apel. Norme derogatorii. Articolul 468 alin. (1) prevede că termenul de apel de 30 de zile curge de la comunicare, dacă legea nu prevede altfel.
Sunt cazuri în care termenul de apel, dată fiind o dispoziţie derogatorie a legii, curge de la pronunţare, norma specială putând prevede o dublă derogare: atât în privinţa duratei termenului, cât şi a momentului de la care începe să curgă; spre exemplu, potrivit art. 999 alin. (1) NCPC, în materia ordonanţei preşedinţiale termenul de apel este de 5 zile şi curge de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor.
Apreciem însă că declanşarea termenului de apel de la pronunţare este condiţionată de legalitatea procedurii de citare a părţilor pentru data judecării cererii soluţionate prin hotărârea apelată, pentru că, în cazul unei greşite aplicări a dispoziţiilor art. 229 NCPC referitoare la termenul în cunoştinţă sau a altor neregularităţi privind citarea, instanţa de judecată nu se afla în situaţia de a se pronunţa, ci avea obligaţia de a dispune amânarea judecăţii în condiţiile art. 153 NCPC, sub pedeapsa nulităţii, aceasta întrucât o procedură viciată echivalează cu neîndeplinirea ei; or, raţiunea citării este aceea ca părţilor să le fie respectat dreptul la apărare, să aibă posibilitatea prezentării la termenul de judecată şi participării la dezbateri şi, deci, la pronunţarea hotărârii în şedinţă publică, date fiind prevederile art. 402 NCPC; altfel spus, în cazul în care un termen pentru exercitarea căii de atac curge de la pronunţare „procedura de citare îndeplineşte şi funcţia procedurală a comunicării", iar neregularitatea citării antrenează numai o aparenţă că termenul de declarare a căii de atac a început să curgă.
Pentru această ipoteză a curgerii termenului de apel de la pronunţare este utilă şi invocarea art. 470 alin. (5) NCPC, normă care prevede că: „în cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la comunicarea hotărârii".
5. Apelul exercitat de procuror. Articolul 468 alin. (4) prevede, ca şi în reglementarea anterioară, că pentru procuror termenul de apel curge de la pronunţarea hotărârii, în afară de cazurile în care procurorul a participat la judecarea cauzei, când termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii.
Această modalitate de reglementare a termenului de apel în privinţa procurorului are în vedere formele de participare a acestuia în procesul civil în modalităţile reglementate de art. 92 NCPC, astfel că procurorul poate să exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate în cazurile prevăzute la 92 alin. (1) chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă, precum şi atunci când a participat la judecată în condiţiile art. 92 alin. (2) şi (3) (participare facultativă şi, respectiv, obligatorie).
în concepţia noului cod, procurorul nu va mai putea ataca orice hotărâre judecătorească, dreptul de a face uz de căile de atac fiind restrâns la ipotezele art. 92 alin. (1) care reglementează dreptul său de a porni acţiunea civilă, calea de atac putând să o exercite şi dacă nu a iniţiat acţiunea, precum şi în ipotezele art. 92 alin. (2), când a participat la judecata în primă instanţă pentru că a apreciat că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor (participare facultativă), dar şi în alte cazuri în care o lege specială prevede participarea sa obligatorie în procesul civil, conform art. 92 alin. (3).
Când a participat la judecată (fie în temeiul participării obligatorii, fie al celei facultative) hotârârea îi va fi comunicata, astfel că regula aplicabilă pentru declararea apelului este aceeaşi ca şi în privinţa părţilor în procesul civil, iar dacă nu a participat la judecată termenul de apel va curge de la pronunţare.
6. Caracterul suspensiv de executare al termenului de apel. Prelungirea caracterului suspensiv în cazul exercitării în termen a apelului. Excepţii. Termenul de apel este suspensiv de executare pentru hotărârile primei instanţe, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, sens în care dispune art. 468 alin. (5) NCPC; caracterul suspensiv al apelului se prelungeşte odată cu introducerea cererii de apel şi pânâ la soluţionarea caii de atac, sens în care dispune în mod expres partea finală a normei.
Noua reglementare răspunde criticilor exprimate în doctrină la adresa reglementării anterioare şi prevede în mod neechivoc faptul că însuşi termenul de apel este suspensiv de executare, spre deosebire de dispoziţiile art. 284 alin. (5) CPC 1865 care dispuneau în sensul că „apelul declarat în termen suspendă executarea hotărârii de primă instanţă, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege".
Textul prevede că termenul de apel nu este suspensiv de executare în anumite cazuri prevăzute de lege, acestea fiind hotărârile executorii de drept în mod provizoriu (art. 448) sau în care instanţa a încuviinţat executarea provizorie (art. 449); şi în acest caz, însă, instanţa de apel va putea acorda suspendarea executării provizorii, în condiţiile art. 450 NCPC.
Având în vedere dispoziţiile art. 472 şi cele ale art. 473 NCPC care prevăd posibilitatea aderării la apel printr-un apel incident sau provocat, rezultă că termenul reglementat de art. 468 alin. (1) NCPC se referă la apelul principal, întrucât aderarea la apel se depune de intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal, sens în care prevede art. 474 alin. (1) NCPC.
7. Repunerea în termenul de declarare a apelului. Deşi normele de procedură edic-tate în materia apelului nu prevăd repunerea în termenul declarare a apelului, acest act de procedură este posibil în temeiul normelor generale, respectiv a dispoziţiilor art. 186 NCPC, fiind supus condiţiilor de formă şi de fond redate în conţinutul acestui text.
Se constată că, în ce priveşte instituţia repunerii în termen, noul cod a înlocuit sintagma „împrejurări mai presus de voinţa părţii" din art. 103 CPC 1865, care viza doar forţa majora (piedici absolute, obiective şi fără culpa debitorului sau împrejurări extraordinare şi invincibile), cu aceea de „motive temeinic justificate", astfel încât, în prezent, în contextul art. 186 NCPC este permisă includerea şi a cazului fortuit, respectiv a acelor motive şi împrejurări imprevizibile şi relativ invincibile care puteau fi depăşite sau evitate (piedici relative, subiective, dar care, de asemenea, exclud culpa debitorului sau împrejurări extraordinare şi imprevizibile), astfel încât partea nu va putea obţine repunerea în termen dacă titularul este în culpă şi nici dacă acea împrejurare era previzibilă ori ea putea fi prevenită, evitată sau depăşită printr-o conduita diligenta