Art. 472 Noul Cod de Procedură Civilă Apelul incident Apelul

1. Titularul apelului incident. Condiţii de formă. Dacă intimatul tinde la schimbarea hotărârii primei instanţe, acesta este în drept să formuleze în scris apel incident după împlinirea termenului de apel, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică.

Spre deosebire de reglementarea anterioară (art. 293 CPC 1865), textul indică obligaţia formulării în scris a apelului incident, ceea ce se circumscrie normei generale prevăzute de art. 148 NCPC cu privire la forma cererilor adresate instanţei de judecată, apelul incident fiind supus aceloraşi condiţii de formă

Citește mai mult

prevăzute de art. 470 NCPC.

2. Calitatea procesuală pasivă în apelul incident. Apelul incident este formulat de intimat împotriva apelantului principal, motivele sale de apel neputând sâ conţină cereri noi, întrucât se opun dispoziţiile art. 478 alin. (3) NCPC.

Este vorba de situaţia în care ambele părţi sunt nemulţumite de hotărârea primei instanţe, spre exemplu, instanţa a admis în parte cererea de chemare în judecată. De asemenea, poate fi vorba şi de ipoteza în care intimatul din apelul principal nu are un interes pregnant de a formula el însuşi apel principal, dar, observând că partea adversă a procedat la declararea căii de atac şi, eventual, luând cunoştinţă de motivele apelului şi de limitele devoluţiunii fixate prin acestea, poate constata că apărarea poziţiei sale (eventual, de parte câştigătoare în proces) necesită formularea unui apel, printr-o cerere proprie, prin intermediul căruia sâ repună în discuţie soluţiile primei instanţe cuprinse în sentinţă, în considerente sau în încheierile premergătoare şi pe care nu le-ar putea supune dezbaterii doar pe calea apărărilor pe care le poate formula în calitate de intimat în apelul făcut de partea potrivnică, întrucât prin neatacare, acestea ar intra sub autoritatea lucrului judecat. Spre exemplu, intimatul a invocat la prima instanţă o excepţie procesuală care a fost respinsă printr-o încheiere interlocutorie sau prin sentinţă ori excepţia a fost dezlegată în cuprinsul unor considerente decizorii, astfel încât aceasta nu ar putea fi reiterată în apel de pe poziţia de intimat, chiar dacă este o excepţie de ordine publică, ci doar prin exercitarea căii de atac şi formularea unor critici împotriva soluţiei date de prima instanţă asupra excepţiei printr-o încheiere interlocutorie ori chiar prin sentinţă (dispozitiv sau considerente).

într-o astfel de situaţie însă, nimic nu se opune ca partea să formuleze chiar apel principal, aceasta cu atât mai mult cu cât poate formula apel principal şi numai împotriva considerentelor, iar nu doar împotriva dispoziţiilor cuprinse în dispozitiv (art. 461 NCPC).

Totodată, se constată că prin apelul incident art. 472 alin. (1) impune cerinţa ca apelantul să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe; această premisă a apelului incident nu vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 461 alin. (2) potrivit cărora apelul exercitat împotriva considerentelor poate atrage soluţia admiterii apelului, a înlăturării considerentelor excesive, a considerentelor greşite în drept ori care cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea şi, eventual a înlocuirii lor, cu menţinerea soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate, pentru că soluţia presupusă de acest text reprezintă o reformare a hotărârii primei instanţe, chiar dacă nu a soluţiei cuprinse în dispozitiv, întrucât înlăturarea şi înlocuirea unor considerente decizorii atrag o schimbare a soluţiei; prin urmare, ar putea fi exercitat apel incident şi numai împotriva considerenteloril].

3. Termenul de formulare a apelului incident. în timp ce apelul principal trebuie să fie formulat înăuntrul termenului de apel, intimatul din apelul principal este ţinut să depună apelul incident odatâ cu întâmpinarea la apelul principal, sens în care dispune art. 474 NCPC, aşadar, în 15 zile de la primirea cererii de apel principal, potrivit art. 471 alin. (5).

4. Achiesarea expresă totală sau parţială la hotărârea apelată. Achiesarea tacită parţială la hotărârea neexecutorie a primei instanţe. Ipoteza achiesării tacite totale. în

aplicarea prevederilor art. 467 alin. (1) NCPC, indiferent dacă este vorba despre o renunţare expresa totala sau parţială la calea de atac, partea nu pierde decât dreptul de a formula apel principal împotriva soluţiilor din dispozitiv (în cazul achiesării parţiale în ce priveşte partea din hotărâre pe care a declarat că nu o atacă), astfel încât ea va fi îndreptăţită să formuleze apel incident, în condiţiile art. 472 NCPC.

Articolul 467 alin. (2) reglementează efectele achiesării tacite parţiale la hotărâre în legătură cu dreptul părţii de a formula apel, pentru cazul în care acea hotărâre nu este susceptibilă de executare provizorie.

Având în vedere că achiesarea tacită la o hotărâre neexecutorie dată în primă instanţă poate fi totală sau parţială, se impune precizarea că art. 467 alin. (2) suprimă dreptul la formularea unui apel principal cu privire la dispoziţiile executate, dacă adeziunea tacită la hotărâre este una parţială, dar ea poate formula apel incident; afortiori, atunci când partea execută benevol toate dispoziţiile hotărârii susceptibile de apel (care nu se bucură sau pentru care nu s-a încuviinţat executarea provizorie) aceasta pierde dreptul de a mai formula apel principal împotriva soluţiilor din dispozitiv, însă nu şi dreptul de a promova apel incident.

5. Instanţa la care se depune. Apelul incident se depune la prima instanţă, odată cu întâmpinarea la apelul principal [art. 474 alin. (1) NCPC], în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică; sancţiunea ce intervine pentru nerespectarea acestei norme este nulitatea, dispoziţiile art. 471 alin. (1) fiind aplicabile prin analogie.

Perioada tranzitorie. Dat fiind faptul că potrivit art. XIII din Legea nr. 2/3013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, pregătirea dosarului de apel de către instanţa a cărei hotărâre se atacă se va aplica proceselor pornite începând cu dota de 1 ianuarie 2016, rezultă că pentru procesele iniţiate în intervalul cuprins de la data intrării în vigoare a noului cod şi pânâ la 31 decembrie 2015 aceasta obligaţie procedurala va fi îndeplinita de instanţa de apel, sens în care prevede art. XV din aceeaşi lege.

Consecinţa acestei reglementări tranzitorii este aceea că, în perioada menţionată, apelul incident şi apelul provocat se vor depune la instanţa de apel, iar nu la instanţa a cărei hotărâre se atacă.

6. Caracterul accesoriu al apelului incident în raport cu apelul principal. Articolul 472 alin. (2) NCPC stabileşte dependenţa soluţiei date apelului incident de soluţia data de instanţa apelului principal.

Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului (anulat ca netimbrat, ca nesemnat, ca fiind promovat de o persoană fără calitate de reprezentant etc.), apelul incident rămâne ţâră efect, deci va fi respins ca rămas fără obiect; în acest context, semnalăm o inadecvare a sancţiunii indicate pentru apelul principal (respingerea ca tardivă a acestuia), la soluţia nulităţii prevăzută de art. 185 alin. (1) partea finală NCPC pentru actul de procedură efectuat peste termen; de asemenea, art. 472 alin. (2) ignoră şi dispoziţiile art. 463 alin. (1) care definesc achiesarea la hotărâre ca fiind reprezentată de renunţarea unei părţi la calea de atac (pe care a exercitat-o deja, în acest caz), iar nu retragerea căii de atac, formulare uzitată în doctrina anterioară pentru desemnarea actului procedural de dispoziţie al părţii având ca obiect apelul, în absenţa unei dispoziţii speciale exprese în vechiul cod cu un atare conţinut.