Art. 470 Noul Cod de Procedură Civilă Cererea de apel Apelul
| Comentarii |
|
Apelul
Art. 470
Cererea de apel
(1) Cererea de apel va cuprinde:
a) numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar. Dacă apelantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;
b) indicarea hotărârii atacate;
c) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul;
d) probele invocate în susţinerea apelului;
e) semnătura.
(2) La cererea de apel se va ataşa dovada achitării taxelor de timbru.
(3) Cerinţele de la alin. (1) lit. b) şi e) şi cea de la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar cele de la alin. (1) lit. c) şi d), sub sancţiunea decăderii. Lipsa semnăturii poate fi împlinită în condiţiile art. 196 alin. (2), iar lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.
(4) Când dovezile propuse sunt martori sau înscrisuri nearătate la prima instanţă, se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 194 lit. e).
(5) În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.
| ← Art. 469 Noul Cod de Procedură Civilă Întreruperea termenului... | Art. 471 Noul Cod de Procedură Civilă Depunerea cererii de... → |
|---|
2. Neindicarea hotărârii apelate. Nesemnarea cererii de apel. Netimbrare. Sancţiuni procedurale. Articolul 470 alin. (3) stabileşte
Citește mai mult
regimul sancţionator pentru încălcarea unora dintre dispoziţiile din primele două alineate.Astfel, cerinţele indicării în cuprinsul cererii de apel a hotărârii atacate, a semnării cererii de apel şi a timbrării căii de atac sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, ultimele două dintre acestea putând fi complinite până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel (timbrarea) sau în condiţiile art. 196 alin. (2) (nesemnarea).
în timp ce nulitatea pentru netimbrare este o nulitate absoluta [art. 174 alin. (2)], necondiţionata (art. 176 pct. 6), nulitatea pentru nesemnare este absoluta şi condiţionată [art. 175 alin. (2) raportat la art. 176], vătămarea fiind prezumată în ambele situaţii, întrucât sunt nulităţi exprese.
Ca atare, excepţia nesemnării şi a netimbrării cererii de apel sunt excepţii de procedură, absolute, peremptorii, dar care încep prin a avea un caracter dilatoriu, întrucât legea permite amânarea îndeplinirii acestor lipsuri până la primul termen în apel la care partea este legal citată de instanţa de control judiciar (netimbrarea) sau cel mai târziu până la primul termen de judecată următor celui care a urmat invocării neregularităţii privind lipsa semnăturii de pe cererea de apel, sens în care apelantul va fi citat cu această menţiune; dacă excepţia nesemnării cererii de apel este invocată în şedinţă publică în cursul judecăţii în apel, apelantul va trebui să semneze chiar în şedinţa în care a fost invocată nulitatea, astfel cum dispune art. 196 alin. (2) NCPC, normă la care art. 470 alin. (3) face trimitere.
Excepţia nulităţii cererii de apel pentru nesemnare poate fi invocată şi din oficiu, dat fiind caracterul ei absolut, concluzie ce decurge şi din observarea comparativă a normelor de procedură cu acest obiect din cele două reglementări; astfel, codul anterior prevedea în art. 133 alin. (2) în ce condiţii se complineşte această neregularitate „dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură", pe când cel actual - în dispoziţiile art. 196 alin. (2) - stabileşte condiţiile îndreptării aceleiaşi neregularităţi „dacă se invocă lipsa de semnătură".
Pentru neindicarea hotărârii apelate, legea prevede sancţiunea nulităţii; şi aceasta este o nulitate absolută, condiţionată şi expresă, ceea ce în condiţiile art. 175 alin. (2) NCPC are semnificaţia prezumării vătămării, partea interesată putând însă să facă dovada contrară.
Neindicarea hotărârii apelate trebuie să fie una efectiva, în sensul nearătării niciunei hotărâri supuse controlului judiciar, ceea ce nu echivalează cu indicarea greşită a acesteia, completată cu alte elemente de identificare a cauzei: părţi, obiect, număr de dosar, data pronunţării hotărârii, instanţa care a soluţionat cauza, întrucât toate acestea, coroborate, conduc la posibilitatea identificării hotărârii apelate.
Raţiunea sancţiunii este aceea de a se asigura determinarea corectă a hotărârii atacate, iar dacă pe baza celorlalte elemente precizate în cererea de apel aceasta se identifică fără dubiu, vătămarea presupusă de lege prin instituirea acestei nulităţi exprese este înlăturată, făcându-se proba contrară, respectiv a lipsei vătămării, ceea ce este în spiritul dispoziţiilor art. 177 alin. (1) NCPC.
Cererea de apel se timbrează în condiţiile stabilite prin art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, respectiv cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acţiunea neevaluabilă în bani soluţionată de prima instanţă sau din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani.
Pentru cea din urmă situaţie, determinarea sumei contestate în calea de atac se realizează pe baza observării criticilor formulate prin motivele de apel, indiferent că este apel principal, incident sau provocat; dacă este un litigiu evaluabil în bani, iar apelul nu este motivat, taxa datorată în apel, dacă soluţia atacată a fost pronunţată pe fondul cauzei, va fi calculată potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1), prin raportare la valoarea integrală a acelui litigiu.
Articolul 11 alin. (2) prevede o taxă de timbru fixă în cazul exercitării apelului împotriva următoarelor hotărâri: încheierea de scoatere în vânzare a bunurilor în acţiunea de partaj; încheierea de suspendare a judecării cauzei; hotărârile de anulare a cererii, ca netimbrată sau nesemnată; hotărârile prin care s-a respins cererea, ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat.
Dacă pentru prima instanţă a fost incidenţă scutirea legală de la plata taxei judiciare de timbru, această facilitate fiscală este aplicabilă şi în căile de atac, fie în raport cu obiectul cererii, fie în funcţie de calitatea celui care formulează cererea, astfel cum prevede art. 23 alin. (1) lit. a) şi b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999; însă în ipoteza în care la prima instanţă a fost admisă o cerere de ajutor public judiciar (sub forma scutirii, amânării sau plăţii eşalonate a taxei judiciare de timbru), aceasta nu este aplicabilă şi în apel, partea fiind ţinută să formuleze o nouă astfel de cerere, în condiţiile art. 90 alin. (2) lit. a) NCPC raportat la art. 13 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în cazul persoanelor fizice, ori în condiţiile art. 90 alin. (2) lit. a) NCPC raportat la art. 21 şi urm. din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pentru ipoteza persoanelor juridice.
3. Arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul. Neînde-plinirea obligaţiei în termenul legal. Sancţiuni. încălcarea prevederilor art. 470 alin. (1) lit. c) - indicarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul - este prevăzută de art. 470 alin. (3) sub sancţiunea decăderii.
Prin urmare, motivarea apelului se realizează prin însăşi cererea de declarare a căii de atac, dar este posibilă şi motivarea separată a acestuia, pentru cazurile în care termenul de declarare şi cel de motivare a apelului nu curg de la acelaşi moment, cum este cazul declarării apelului înainte de comunicare, conform art. 468 alin. (3).
Depăşirea unui termen legal imperativ atrage decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, astfel cum prevede art. 185 alin. (1) partea finală NCPC.
Termenul de motivare a apelului va avea aceeaşi durată cu cel stabilit de lege pentru declararea lui (30 de zile sau cel prevăzut printr-o normă specială), sub rezerva celor arătate de art. 470 alin. (5) NCPC.
Termenul de apel, ca regulă, curge de la comunicarea hotărârii, însă legea prevede că în anumite cazuri el curge de la pronunţare, după cum sunt reglementate şi anumite situaţii de echivalenţă a comunicării, respectiv cele evidenţiate în comentariile de la art. 468 NCPC; în plus, trebuie avute în vedere şi ipotezele de la art. 469 şi art. 184, când termenul de apel poate începe să curgă din ziua desemnării tutorelui, curatorului sau administratorului provizoriu, fie al părţii, fie al moştenitorului său, precum şi alte cazuri prevăzute de legi speciale [de exemplu, art. 13 alin. (3) şi (5) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă].
Pentru aceste situaţii, art. 470 alin. (5) prevede că atunci când termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge însă de la data comunicării hotărârii (sau de la data actului echivalent comunicării).
De altfel, sub imperiul noului cod comunicarea hotărârii se va realiza din oficiu, chiar dacă hotărârea este definitivă, astfel cum prevede art. 427 alin. (1) şi, întrucât actul de procedură al comunicării hotărârii nu mai este condiţionat de necesitatea lui pentru exercitarea căilor legale de atac, rezultă că această comunicare se va realiza şi atunci când termenul de declarare a căii de atac curge de la comunicare, precum şi în cazul în care curge de la pronunţare.
Decăderea este o sancţiune ce intervine pentru nerespectarea termenelor imperative şi absolute, termenul de declarare şi motivare a apelului intrând în această categorie, astfel că ea poate fi invocată de părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în orice stadiu al procesului, dacă legea nu prevede inexistenţa unei derogări exprese de la sancţiunea decăderii, dacă partea interesată nu a dovedit că a fost împiedicată de un motiv temeinic justificat să acţioneze în cadrul termenului (art. 186) ori dacă legea nu limitează în mod expres momentul până la care se poate invoca; în acest sens, vor trebui observate dispoziţiile art. 178 NCPC, întrucât efectuarea unui act de procedură peste termenul legal este sancţionată cu nulitatea, conform art. 185 alin. (I)11'.
însă, trebuie avut în vedere că dacă a intervenit decăderea apelantului din dreptul de a motiva calea de atac (o eventuală motivare peste termenul legal fiind lovită de nulitate), apelul nu va fi respins ca nemotivat, întrucât art. 476 alin. (2) NCPC, consacrând în mod expres caracterul devolutiv al apelului, prevede că în cazul în care apelul nu se motivează sau dacă motivarea apelului ori întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă, deci nu pe baza unor motive de apel.
Ca atare, sancţiunea decăderii pentru nemotivarea apelului operează chiar în condiţiile existenţei art. 476 alin. (2) şi ea constă în aceea că apelantul nu va mai putea invoca în apel motive noi, care nu au fost avute în vedere la prima instanţă, astfel încât instanţa nu va analiza calea de atac pe baza unor critici ale apelantului.
4. Probele invocate în susţinerea apelului. Nerespectarea acestei obligaţii. Sancţiuni. încălcarea prevederilor art. 470 alin. (1) lit. d) - indicarea probelor invocate în susţinerea apelului - este prevăzută de art. 470 alin. (3) sub sancţiunea decăderii.
Articolul 470 alin. (4) arată că dacă apelantul înţelege să propună în apel dovada cu martori sau înscrisuri, dovezi pe core nu le-o arătat la prima instanţă, se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 194 lit. e), normă de trimitere ce reglementează aspectele de formă ale cererii de chemare în judecată.
Pentru ipoteza înscrisurilor, art. 194 lit. e) face trimitere, la rândul său, la dispoziţiile art. 150 în care se prevede numărul de exemplare pe care apelantul are obligaţia de a le depune, necesitatea certificării conformităţii lor cu originalul, eventualitatea traducerii legalizate efectuate de un traducător autorizat sau în condiţiile legii (de o persoană de încredere) etc.
Referitor la martori, apelantul va trebui să indice numele, prenumele şi adresa acestora, art. 194 lit. e) arătând că prevederile art. 148 alin. (1) teza a ll-a sunt aplicabile corespunzător, şi anume că, atunci când este cazul, cererea va cuprinde şi adresa electronică a martorilor, număr de telefon, fax sau altele asemenea.
Per a contrario, dacă apelantul a arătat sau a depus aceste dovezi în faţa primei instanţe, nu va mai fi obligat să le indice prin cererea de apel.
Având în vedere prevederile art. 478 alin. (2) teza finală („instanţa de apel poate încuviinţa şi probele a căror necesitate rezultă din dezbateri"), se constată că, dacă apelantul nu procedează la indicarea probelor noi de care înţelege să se prevaleze în apel, sunt aplicabile dispoziţiile art. 254 alin. (2) pct. 1-5 NCPOl], în măsura în care acestea sunt compatibile cu normele de procedură ce reglementează judecata în apel, sens în care statuează art. 482 NCPC, pentru că, de exemplu, art. 254 alin. (2) pct. 1 se referă la ipoteza necesităţii probei care rezultă din modificarea cererii, ceea ce nu este permis în apel, potrivit art. 478 alin. (3) NCPC.
Ca atare, conform art. 482 raportat la art. 254 alin. (2), probele care nu au fost propuse în condiţiile alin. (1) al art. 254 (respectiv în motivarea apelului, în ce îl priveşte pe apelant) nu vor mai putea fi cerute şi încuviinţate în cursul procesului, în afară de cazurile enumerate la art. 254 alin. (2) pct. 1-5 NCPC.
Se poate constata că norma are o formulare imperativă şi conţine un dublu impediment legal: unul adresat părţilor -probele nu vor mai putea fi cerute, iar celălalt instanţei de judecată -nu vor mai putea fi încuviinţate; prin urmare, este o normă ce are un caracter de ordine publică, astfel că decăderea pe care o antrenează nesocotirea art. 254 NCPC poate fi invocată şi de instanţă din oficiu ori de câte ori solicitarea apelantului excede ipotezelor enunţate de art. 254 alin. (2) pct. 1-5 NCPC.