Art. 497 Noul Cod de Procedură Civilă Soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Recursul Căile extraordinare de atac
| Comentarii |
|
Căile extraordinare de atac
SECŢIUNEA 1
Recursul
Art. 497
Soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată. Atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, cauza va putea fi trimisă oricărei alte instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsă de competenţă, când cauza va fi trimisă instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii. În cazul în care casarea s-a făcut pentru că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti sau când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, cererea se respinge ca inadmisibilă.
| ← Art. 496 Noul Cod de Procedură Civilă Soluţiile pe care le... | Art. 498 Noul Cod de Procedură Civilă Soluţiile pe care le... → |
|---|
Va rog respectuos sa-mi spuneti ce trebuie sa cer eu in cazul meu pe fond in fata IICJ pentru ca am castigat ore suplimentare, pe perioada 2007 - 2010 intr-un dosar irevocabil , iar in cel de-al doilea am castigat in fata primei instante iar la Curtea de Apel mi-a fost respinsa actiunea pe fond . Precizez ca prima instanta s-a pronuntat asupra exceptiei autoritatii de lucru judecat ( a respins-o ) iar Curtea de Apel nu s-a pronuntat asupra ei . In revizuire mi-a fost respinsa actiunea de Curtea de Apel , iar IICJ a admis recursul in principiu si a pus cauza pe fond cu citarea
Citește mai mult
partilor . Am vazut solutiile care le poate da IICJ pe NCPC si nu inteleg ce trebuie sa cer la Curtea Suprema ca totusi prin hotararea ce o va pronunta sa ramana cu autoritate de lucru judecat si cu putere de lucru judecat pentru toti cei care isi cer drepturile in aceasta tara (inclusiv colegii mei care au mai ramas....) . Mentionez ca ma judec de aproape 7 ani de zile cu o multinationala din domeniul energiei electrice ( 7 judete din ROMANIA ) , care a venit la noi in tara in anul 2007 , eu avand peste 27 de ani vechime la locul de munca . M-au dat afara de 3 ori 2 procese le-am castigat iar pe cea de a 3 a nu am mai actionat-o in instanta , pentru ca m-am saturat de atatea nelegiuiri , atatia bani pierduti si atatea interpretari ale legii pe care le dau unii judecatori care nu vad decat interesul lor. Am lucrat in acelasi loc de munca iar in cel de al doilea proces am cerut ore suplimentare pe perioada 2011 - 2014.Va multumesc .
Faptul că în caz de admitere a recursului, indiferent care este instanţa de recurs, singura soluţie posibilă actualmente este aceea a casării hotărârii - nu şi a modificării -rezultă din art. 496 alin. (2).
Articolul 497 instituie pentru instanţa supremă regula casârii cu trimitere spre rejudecare.
Prevederea din fostul art. 314 CPC 1865, conform căreia înalta Curte hotăra asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casa hotărârea
Citește mai mult
atacată, dar numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite, nu a mai fost preluată în actuala reglementare.2. Respingerea cererii ca inadmisibilă. Din cele opt motive de casare, doar pentru două din ele judecata se încheie în faţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi anume: în cazul în care judecata s-a făcut cu depâşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4, şi când s-a încâlcat autoritatea de lucru judecat, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7.
în ambele situaţii, soluţia pe care o poate adopta înalta Curte consecutiv admiterii recursului şi casării hotărârii este acea a respingerii cererii ca inadmisibilă. Nu se precizează care cerere, dar se deduce că este vorba despre cererea de chemare în judecată, adică aceea care a prilejuit ca prin soluţionarea sa să se depăşească atribuţiile puterii judecătoreşti sau să se nesocotească autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti.
în primul caz, reglementarea porneşte de la premisa că cererea de chemare în judecată a presupus, prin modul în care a fost concepută, ca instanţa, pronunţându-se favorabil asupra ei, să depăşească atribuţiile puterii judecătoreşti şi să intre în sfera atribuţiilor puterii legiuitoare sau a celei executive.
Altminteri, dacă prin cerere nu s-a solicitat aceasta, dar instanţa a comis o asemenea greşeală de judecată, soluţia respingerii cererii ca inadmisibilă în locul casării cu trimitere spre rejudecare este absurdă şi îngrădeşte accesul la justiţie.
în cel de-al doilea caz, soluţia respingerii cererii este logică, întrucât ea pune capăt unui litigiu care a fost deja tranşat printr-o hotărâre anterioară, orice prelungire a acestuia fiind complet inutilă. Opinăm că această soluţie ar trebui să prevaleze şi în cazul în care ar fi fondat în acelaşi timp şi motivul de casare referitor la necompetenţă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3, care ar presupune trimiterea la instanţa competentă, pentru ca reluându-se judecata să se ajungă tot la soluţia respingerii cererii ca inadmisibilă.
în ambele cazuri, pentru a se respinge cererea de chemare în judecată, dacă aceasta a fost admisă de prima instanţă şi soluţia menţinută de instanţa de apel, trebuie să se dispună şi cu privire la sentinţă.
Deşi textul nu mai prevede expres, credem că se poate adopta prin analogie soluţia preconizată în teza I pentru ipoteza în care instanţa de recurs trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă, situaţie în care dispune atât casarea deciziei din apel, cât şi casarea sentinţei.
3. Casarea cu trimitere spre rejudecare. Soluţia casării cu trimitere spre rejudecare este singura pe care o poate adopta înalta Curte în toate celelalte şase cazuri de casare prevăzute de art. 488 alin. (1), şi anume:
- când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale (pct. 1);
- dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dez
baterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii (pct. 2);
- când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii (pct. 3);
- când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror neres-pectare atrage sancţiunea nulităţii (pct. 5);
- când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (pct. 6);
- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (pct. 8).
Şi în condiţiile vechii reglementări această soluţie era dispusă întotdeauna pentru motivele expuse la pct. 1-3 şi 5 şi de cele mai multe ori pentru motivul de la pct. 6.
Pentru motivul prevăzut la pct. 6, soluţia casării cu trimitere se dispunea în pofida textului art. 312 alin. (3) CPC 1865, care prevedea modificarea hotărârii, deoarece lipsa
motivelor hotărârii sau motivele străine de natura pricinii era pe bună dreptate asimilată neanalizării fondului.
Or, în condiţiile în care fondul nu a fost cercetat în faza procesuală anterioară, analiza legalităţii hotărârii în instanţa de control judiciar - cu consecinţa modificării acesteia - nu este posibilă fără o cercetare prealabilă a fondului, incompatibilă cu structura recursului.
De asemenea, motivarea contradictorie, odată constatată, nu putea constitui în sine motiv de modificare a hotărârii, câtă vreme o parte dintre motivele contradictorii puteau susţine soluţia recurată. Pentru a ajunge la o concluzie, instanţa de recurs ar fi trebuit să analizeze hotărârea atacată integral, înainte de a decide dacă motivarea ei contradictorie trebuie să conducă la modificarea hotărârii sau la menţinerea ei, cu înlăturarea prin propriile considerente a acelora inadecvate din hotărârea atacată.
în ceea ce priveşte soluţia casării cu trimitere pentru toate situaţiile în care se va reţine incidenţa art. 488 pct. 8, avem serioase rezerve.
întreg recursul este gândit în actuala reglementare ca fiind o cale de atac extraordinară, în care se poate verifica hotărârea atacată exclusiv din punctul de vedere al legalităţii.
în ceea ce priveşte pct. 8, acesta are actualmente în vedere doar legalitatea din perspectiva normelor de drept material.
Cum se presupune că situaţia de fapt a fost deja stabilită în fazele procesuale anterioare, instanţa de recurs - în contextul de faţă înalta Curte - neavând nicio atribuţie în analiza şi eventuala reevaluare a acesteia, odată ce stabileşte exclusiv că la respectiva situaţie de fapt s-a aplicat greşit legea sau hotărârea dată a încălcat legea, se vor identifica numeroase situaţii în care soluţia trimiterii cauzei spre rejudecare va fi nejustificată şi va prezenta dezavantajul major al prelungirii inutile a duratei procesului.
De asemenea, va presupune ca instanţa de trimitere să îndeplinească practic o formalitate, adică să se conformeze indicaţiilor din decizia de casare referitoare la modul în care trebuie aplicată - corect - legea.
Nici pentru înalta Curte nu va reprezenta o înlesnire, deoarece explicaţiile pe care trebuie să le dea instanţei de trimitere în motivarea deciziei implică un efort echivalent cu cel pe care l-ar depune în argumentarea propriei soluţii asupra fondului, dacă ar casa cu reţinere spre rejudecare.
Articolul 497 prevede şi instanţele în favoarea cărora se dispune trimiterea spre rejudecare de către înalta Curte, şi anume:
- instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată;
- atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată;
- atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, oricărei alte instanţe de acelaşi grad (cu una dintre cele două menţionate anterior, după caz);
- atunci când casarea se dispune pentru încălcarea normelor de competenţă, instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii.
în ceea ce priveşte posibilitatea înaltei Curţi de a trimite spre rejudecare cauza unei instanţe de acelaşi grad cu cea care a pronunţat hotărârea casată, în vederea asigurării scopului bunei administrări a justiţiei, existentă şi în vechea reglementare, practica judiciară dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 313 CPC 1865 a statuat că, în această ipoteză, trimiterea cauzei nu este condiţionată de formularea unei cereri de strămutare, astfel încât soluţia de trimitere să poată fi cenzurată pe calea revizuirii pentru extro petita.