Art. 501 Noul Cod de Procedură Civilă Judecata în fond după casare Recursul Căile extraordinare de atac

Art. 501

Judecata în fond după casare

(1) În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.

(2) Când hotărârea a fost casată pentru încălcarea regulilor de procedură, judecata va reîncepe de la actul anulat.

(3) După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

(4) În cazul rejudecării după casare, cu reţinere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevăzute de lege.

Comentarii despre Art. 501 Noul Cod de Procedură Civilă Judecata în fond după casare Recursul Căile extraordinare de atac

sandu radu 25.12.2013

1. Obligativitatea hotărârii din recurs. Alineatul (1) al acestui articol reia din art. 315 alin. (1) CPC 1865 regula potrivit căreia dezlegarea data de instanţa de recurs problemelor de drept este obligatorie pentru instanţa de fond care rejudecă procesul.

Regula se aplică indiferent dacă instanţa de fond este cea de apel sau prima instanţă care a judecat pricina ori o altă instanţă de acelaşi grad sau de grad diferit, după distincţiile făcute în art. 497-498 NCPC. De asemenea, îşi păstrează valabilitatea şi în cazul în care instanţa de trimitere îşi declină ulterior competenţa în favoarea

Citește mai mult

unei alte instanţe, care este ţinută să respecte dezlegările date problemelor de drept în recurs.

Aceasta presupune că instanţa de fond nu mai poate repune în discuţie aceste chestiuni şi, cu atât mai puţin, nu le poate da o altă rezolvare, deoarece arînsemna să încalce forţa obligatorie şi autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanţei de recurs.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, alin. (1) al art. 501 NCPC nu mai include obligaţia instanţei de fond de a se conforma îndrumărilor instanţei de recurs privind necesitatea administrării unor probe.

Credem că eliminarea din text a acestei prevederi are legătură cu faptul că recursul este gândit ca o cale extraordinară de atac, care se exercită numai pentru motive de nelegalitate. Cum stabilirea situaţiei de fapt şi analiza probelor nu trebuie să intre în sfera de preocupare a judecătorilor din recurs, este firesc ca ei să nu poată face aprecieri şi să dea indicaţii despre probele care ar trebui administrate la rejudecare.

în vechea reglementare, art. 314 CPC 1865 prevedea că înalta Curte hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite. Cu alte cuvinte, potrivit acestui text, înalta Curte putea verifica dacă împrejurările de fapt au fost sau nu pe deplin stabilite, numai că motivele de recurs din art. 304 pct. 1-9 CPC 1865 (rămase după modificările succesive ale codului, care au abrogat pct. 10 şi pct. 11) erau doar motive de nelegalitate, care excludeau posibilitatea instanţei de recurs, indiferent că era vorba de înalta Curte sau de o instanţă de alt grad, să verifice situaţia de fapt, respectiv dacă a fost bine sau nu stabilită, deplin sau incomplet.

Sub imperiul reglementării anterioare, s-a reţinut în practica judiciară că încălcarea obligaţiei instanţei de fond de a ţine seama de dezlegarea dată problemelor de drept în recurs atrage sancţiunea casârii hotărâriiI21.

S-a mai decis că această obligaţie vizează doar dezlegările problemelor de drept, nu şi alte elemente, cu privire la care, în limitele casării, instanţa de fond păstrează libertatea de apreciere.

2. Actul de la care se reia judecata. Prevederea din alin. (2) al art. 501, conform căreia judecata se reia de la actul de procedură anulat, priveşte situaţiile în care hotărârea a fost casată pentru încălcarea regulilor de procedură.

Care este actul de procedură efectuat cu nerespectarea regulilor trebuie să rezulte din considerentele deciziei de casare. De pildă, administrarea probei cu martori la un termen la care nu toate părţile fuseseră legal citate, necomunicarea motivelor de apel etc.

Precizarea legiuitorului vine să preîntâmpine reluarea judecăţii integral, sub aspecte care nu au fost contestate sau care, contestate fiind, au fost înlăturate de instanţa de recurs.

3. Limitele rejudecării. în vechea reglementare, alin. (3) al art. 315 CPC 1865 prevedea că, după casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

Acest text era defectuos pentru că, aplicat ca atare, putea veni lesne în contradicţie cu cele două alineate premergătoare.

Astfel, textul obliga instanţa de trimitere, care putea fi aceeaşi cu instanţa a cărei hotărâre fusese casată sau alta, să reia analiza tuturor motivelor - prin aceasta înţe-legându-se motivele de apel, ale cererii de chemare în judecată, ale unor excepţii din întâmpinare etc. -, deşi unele ar fi putut avea deja o dezlegare intrată sub autoritatea lucrului judecat.

Jurisprudenţa a interpretat însă constant că rejudecarea nu poate privi toate aspectele, ci trebuie să se desfăşoare în limitele casării, respectiv ale indicaţiilor date de instanţa de recurs în decizia de casare.

în prezent, alin. (3) al art. 500 NCPC include, alături de vechea formulă din codul anterior, menţiunea conform căreia instanţa de fond va judeca din nou în limitele casârii.

Faţă de cele anterior arătate, credem că textul trebuie aplicat în sensul că, în limitele casării - totale sau parţiale -, reluând judecata de la actul de procedură anulat şi respectând dezlegarea deja dată în recurs unor probleme de drept, instanţa de trimitere va ţine seama de toate motivele invocate în legătură cu acele aspecte ale procesului pentru care s-a dispus rejudecarea.

4. Admisibilitatea probelor. Alineatul (4) al art. 501 prevede admisibilitatea administrării oricăror probe prevăzute de lege după casare, indiferent că este vorba de casare cu reţinere sau de casare cu trimitere.

Acest text trebuie citit în corelaţie cu art. 492 alin. (1) NCPC, deoarece vrea să sublinieze că, dacă în procedura judecării cererii de recurs nu sunt admisibile alte probe decât aceea cu înscrisuri, la rejudecarea cauzei, fie de către instanţa de recurs, fie de către o alta de fond, orice alte probe sunt admisibile.

Admisibilitatea probelor nu exclude, desigur, cenzura instanţei care rejudecă pricina, sub aspectul utilităţii, pertinenţei ori concludenţei probelor solicitate.

5. Constituţionalitate. Textul art. 315 CPC 1865 a fost declarat constituţional prin raportare la dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţie, Curtea Constituţională statuând'11, referitor la controlul judiciar, că acesta se exercită de către instanţele care soluţionează căile de atac asupra instanţelor care au pronunţat hotărârile atacate şi nu reprezintă o limitare a independenţei judecătorilor, întrucât este întotdeauna posterior şi nu are, în consecinţă, cum să îi influenţeze pe judecătorii care au pronunţat hotărârile supuse controlului. Totodată, îndrumările date de instanţa de recurs sau de apel, obligatorii pentru judecătorii fondului, sunt pronunţate în cadrul activităţii cu caracter juris-dicţional a instanţelor de apel sau de recurs şi nu au nimic comun cu situaţia nepermisă când, pe cale administrativă, ierarhică, un judecător ar primi indicaţii asupra modului în care trebuie să judece un anumit proces. Pe de altă parte, dacă judecătorii de la instanţa de fond nu ar fi obligaţi să se supună îndrumărilor instanţei de apel sau de recurs, putând reitera erorile comise prin soluţia ce a fost desfiinţată, s-ar ajunge la exercitarea repetată a căilor de atac şi la prelungirea duratei soluţionării cauzelor în mod nepermis, iar astfel s-ar încălca cerinţa soluţionării proceselor într-un „termen rezonabil".

Răspunde