Art. 14 Noul Cod Penal Extrădarea Aplicarea legii penale în spaţiu Aplicarea legii penale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Aplicarea legii penale
SECŢIUNEA a 2-a
Aplicarea legii penale în spaţiu
Aplicarea legii penale
SECŢIUNEA a 2-a
Aplicarea legii penale în spaţiu
Art. 14
Extrădarea
(1) Extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internaţional la care România este parte ori pe bază de reciprocitate, în condiţiile legii.
(2) Predarea sau extrădarea unei persoane în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene se acordă sau se solicită în condiţiile legii.
(3) Predarea unei persoane către un tribunal penal internaţional se acordă în condiţiile legii.
| ← Art. 13 Noul Cod Penal Imunitatea de jurisdicţie Aplicarea... | Art. 15 Noul Cod Penal Trăsăturile esenţiale ale... → |
|---|
Persoana dorea extrădarea pentru rejudecarea procesului deoarece a fost judecat in lipsa și neînștiințarea.
Citește mai mult
judiciară penală ori în vederea obligării la executarea efectivă a unei sancţiuni de drept penal stabilite ca urmare a desfăşurării unei asemenea proceduri - predarea respectivei persoane, urmând ca statul solicitat să decidă dacă dă sau nu curs acestei solicitări. Instituţia nu trebuie confundată cu expulzarea, care - dintr-o perspectivă penală - reprezenta, potrivit Codului penal din 1969, o sancţiune de drept penal sub forma unei măsuri de siguranţă [art. 112 lit. e) şi art. 117], iar potrivit actualei reglementări penale constituie tot o sancţiune de drept penal, dar sub forma unei pedepse complementare aplicabile infractorilor persoane fizice, sub denumirea de interzicerea exercitării dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României, fiind unul dintre categoriile de drepturi al căror exerciţiu poate fi interzis, pentru o perioadă de la 1 la 5 ani, în cadrul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi [art. 66 alin. (1) lit. c) NCP].După cum se indică în art. 14 alin. (1) NCP, temeiul unei asemenea proceduri, în raport de state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, poate fi reprezentat fie de o reglementare internaţională - după caz, multilaterală ori bilaterală - existentă între statul român şi celălalt stat în cauză, fie, în absenţa acesteia, de o declaraţie de reciprocitate, în condiţiile legii interne. Spre deosebire de prevederea din art. 9 CP 1969, reiese formal că extrădarea nu poate fi acordată (în aceste cazuri) doar în temeiul legii interne, fără să existe o bază convenţională internaţională ori măcar o declaraţie de reciprocitate între statul român şi celălalt stat. Astfel, dispoziţiile codificării penale sunt puse de acord, în mod explicit, formal, cu prevederile din legea fundamentală [art. 19 alin. (2) şi (3) din Constituţie, care nu indică legea internă drept sursă alternativă unică în temeiul căreia să se acorde (sau solicite), de către statul român, extrădarea, impunând neapărat (şi) existenţa unei dispoziţii exprese în acest sens, fie într-o convenţie internaţională, fie pe bază de reciprocitate.
După cum reiese din cele deja indicate, extrădarea reprezintă o procedură care implică două state: unul se numeşte stat solicitant, celălalt se numeşte stat solicitat. Fixând statul nostru drept unul dintre statele implicate în procedura extrădării, o vom califica pe aceasta drept o extrădare activă - atunci când România este stat solicitant (deoarece ea se manifestă activ în materie de extrădare, solicitând-o)- respectiv drept o extrădare pasivă - atunci când România este stat solicitat (căci ea primeşte solicitarea din partea altui stat, acesta din urmă fiind, aşadar, entitatea activă în iniţierea procedurii de extrădare). în momentul de faţă, date fiind dispoziţiile din art. 19 alin. (4) din Constituţie, în România sistemul de extrădare este unul judiciar.
Dispoziţia din noul Cod penal la care ne referim aici constituie doar un text de principiu, indicativ asupra existenţei instituţiei extrădării, care stabileşte în linii generale coordonatele majore ale acesteia. Reglementarea detaliată a instituţiei este realizată de legiuitorul penal român (printre altele) într-o lege specială, complinitoare, anume Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată.
Dispoziţiile alin. (2) şi (3) ale art. 14 NCP reprezintă o noutate faţă de reglementarea anterioară. Prin acestea se particularizează expres extrădarea în raport de statele membre ale Uniunii Europene, respectiv predarea unei persoane, de către statul român, către un tribunal penal internaţional, ambele urmând să aibă loc în cadrul normativ realizat prin prevederi legale exprese ale dreptului intern român. Motivul este că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, în relaţia cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, dispoziţiile privind extrădarea au fost înlocuite de Decizia-cadru nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene, care au fost transpuse în dreptul intern român în Titlul III din Legea nr. 302/2004. în ceea ce priveşte predarea către un tribunal penal internaţional, legea internă urmează a transpune condiţiile din tratatul multilateral ratificat, în baza căruia s-a constituit şi este recunoscută instanţa în cauză, printre care şi cele legate de predarea unor persoane faţă de aceasta121. Terminologia este în mod corect distinctă, deoarece, deşi mecanismul juridic este similar extrădării, există şi potenţiale deosebiri, impuse de faptul că sediul unui tribunal penal internaţional este, în mod inerent, situat pe teritoriul unui anumit stat (statul-gazdă, căruia nu i se subordonează însă), dar persoana predată nu este luată în custodie, oficial, de autorităţile respectivului stat, nu intră în tutela acestuia, ci a organelor proprii ale tribunalului penal internaţional în cauză. în plus, procesul predării poate avea loc chiar din partea autorităţilor statului pe care este situat sediul tribunalului penal internaţional, către organele acestuia, caz în care este evident că, în ciuda similitudinilor, procedura nu poate fi denumită tot „extrădare".
Totodată, alin. (2) aduce la zi dispoziţiile legii penale cu Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre
Citește mai mult
UE, transpusă prin Titlul III din Legea nr. 302/2004. Noţiunile de predare şi extrădare se referă la procedurile judiciare astfel cum acestea sunt prevăzute de Legea nr. 302/2004 şi nu legitimează proceduri extrajudiciare de predare.Alineatul (3) recunoaşte posibilitatea predării unei persoane către un tribunal penal internaţional, consecinţă firească a ratificării de România a Statutului Curţii Penale Internaţionale prin Legea nr. 111/2002.
Legislaţie conexă:
► art. 19 Constituția României
"(1) Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România.
(2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate.
(3) Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei
Citește mai mult
convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate.(4) Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie."
► Titlul II - „Extrădarea” şi Titlul III - „Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre” din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată (M. Of. nr. 377 din 31 mai 2011);
► Statutul Curţii Penale Internaţionale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998, ratificat prin Legea nr. 111/2002 (M. Of. nr. 211 din 28 martie 2002).