Art. 29 Noul Cod Penal Intoxicaţia Cauzele de neimputabilitate

Cauza de neimputabilitate constând în intoxicaţie perpetuează reglementarea anterioarei cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei denumite „beţie" [art. 49 alin. (1) CP 1969. Noul indicativ este mai corespunzător, deoarece sursa acestei stări poate rezida, deopotrivă, în consumul de alcool sau de alte substanţe (halucinogene, psihotrope, stupefiante, narcotice etc.)m, or, termenul „beţie" evocă, în principiu - în limbajul comun -, doar originea etilică a intoxicaţiei, nu şi pe aceea întemeiată pe consumul altor substanţe. Ca atare, în doctrina anterioară [din moment ce şi în art. 49

Citește mai mult

alin. (1) CP 1969 se indica posibilitatea originării stării de beţie în „alte substanţe" decât alcoolul], se utilizau conceptele de „beţie caldă" (pentru a se indica beţia alcoolică, propriu-zisâ), respectiv „beţie rece" (pentru a se face referire la starea similară beţiei, determinată însă de consumul altor substanţe). Conceptul de „intoxicaţie" corespunde mai bine surprinderii acelui punct neutru de referinţă care include, deopotrivă, indicarea ambelor surse provocatoare a stării în cauză.

Alături de iresponsabilitate şi de minoritatea făptuitorului, intoxicaţia este inclusă într-o subclasificare comună a cauzelor de neimputabilitate, toate reprezentând stări care exclud infracţiunea din raţiuni subiective, anume prin lipsa verificării acelei premise a vinovăţiei reprezentate de responsabilitatea subiectului activ. Asemănarea cu reglementarea iresponsabilităţii este de altfel evidentă şi în corpul comun al prevederilor legale prin care sunt descrise aceste două cauze de neimputabilitate, stările în sine fiind exprimate identic de legiuitor, deosibirile intervenind doar în indicarea cauzelor determinante.

Pentru ca intoxicaţia să funcţioneze cu titlu de cauză de neimputabilitate, este necesară întrunirea cumulativă a unor condiţii: să se comită o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată; persoana care săvârşeşte fapta să se găsească, la data comiterii, în stare de intoxicaţie produsă de alcool ori de alte substanţe; starea de intoxicaţie să fie, deopotrivă, involuntară şi completă.

Deşi actuala reglementare nu mai menţionează explicit caracterul complet al intoxicaţiei (aşa cum proceda legiuitorul anterior), descrierea stării produse ca efect al acesteia - „...nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze..." - conduce indubitabil la concluzia unei continuităţi de viziune legislativă sub acest aspect, căci o stare incompletă de intoxicaţie nu suprimă nici reprezentarea, nici coordonarea şi auto-controlul, ci doar le afectează parţial. După cum se indica în doctrina anterioară şi se admitea în mod constant în jurisprudenţă, aprecierea ca involuntară a stării în cauză nu trebuie efectuată în considerarea poziţiei subiective a făptuitorului faţă de gradul de intoxicaţie la care va ajunge în urma consumului substanţei, ci prin raportare la atitudinea acestuia faţă de însuşi actul consumului substanţei. Cu alte cuvinte, dacă au existat conştiinţa caracterului intoxicant al substanţei consumate şi libertatea de decizie cu privire la consumul acesteia, beţia nu va putea fi apreciată drept involuntară, chiar dacă persoana în cauză nu a dorit şi nu a crezut (în mod sincer) că va ajunge să îşi piardă reprezentarea sau auto controlul.

Ipoteza de actio libera in cousa legată de starea de intoxicaţie este expres reglementată de legiuitor cu valoare de circumstanţă agravantă generală obligatorie, potrivit art. 77 lit. f) NCP, în mod asemănător cu soluţia atinsă şi în Codul penal din 1969 [art. 75 alin. (1) lit. e)].

Chiar dacă nu se mai prevede expres aptitudinea intoxicaţiei care nu întruneşte condiţiile unei cauze de neimputabilitate, dar nu este nici circumstanţă agravantă, de a reprezenta o circumstanţă atenuantă judiciară (aşa cum se arăta în cuprinsul art. 49 alin. (2) CP 1969], apreciem că se menţine posibilitatea juridică a adoptării unei asemenea soluţii, în considerarea textului cuprins în art. 75 alin. (2) lit. b) NCP. în schimb, ca element de noutate, trebuie remarcat că dispare din noul cod valoarea de potenţială circumstanţă agravantă judiciară a stării de beţie (intoxicaţie) care nu întruneşte nici condiţiile cauzei de neimputabilitate, nici cerinţele pentru a se reţine drept circumstanţă agravantă legală, ca efect al renunţării legiuitorului penal la instituţia circumstanţelor agravante judiciare (facultative). Drept urmare, o asemenea stare de intoxicaţie, care ar evidenţia o gravitate sporită a infractorului, nu se va mai putea utiliza în procesul individualizării judiciare a pedepsei decât cu titlu de potenţial element agravant de individualizare în limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită.

Continuitatea pe conţinut a reglementării, prin raportare la codificarea penală anterioară, ne conduce la concluzia că în materia intoxicaţiei nu se va impune delimitarea legii penale mai favorabile între noul Cod penal şi Codul penal din 1969. Pe acelaşi temei, considerăm că reflecţiile doctrinare formulate şi soluţiile jurisprudenţiale atinse de lege praevio îşi vor menţine valabilitatea teoretică şi pentru viitor.

Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal:
Art. 241. Prin substanţe psihoactive se înţelege substanţele stabilite prin lege, la propunerea Ministerului Sănătăţii.

Corespondența cu vechiul Cod Penal (1969): art. 49: „Beţia. (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârşirii faptei, se găsea, datorită unor împrejurări independente de voinţa sa, în stare de beţie completă produsă de alcool sau de alte substanţe. (2) Starea de beţie voluntară completă produsă de alcool sau de alte substanţe nu înlătură

Citește mai mult

caracterul penal al faptei. Ea poate constitui, după caz, o circumstanţă atenuantă sau agravantă”.