Decizia civilă nr. 1039/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1039/R/2011
Ședința publică din 21 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 3363 din 11 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat P. P., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri, iar la a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, se prezintă reprezentantul reclamantului intimat P. P., avocat C. I., lipsă fiind reclamantul intimat și reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 01 martie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că nu mai are alte cereri în probațiune de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca fiind netemeinic și nelegal, și menținerea în totalitate a sentinței recurate ca fiind temeinică, legală și imparțială, susținând pe larg motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar. S. obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată și depune la dosar chitanța care atestă plata onorariului avocațial.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3363 din 11 octombrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) a T.ui C., a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul P. P. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. și în consecință:
A fost obligată pârâta la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă în favoarea reclamantului cu luarea în calcul a tuturor sporurilor si veniturilor suplimentare menționate în Adeverința nr. (...) emisă de S. REMAR(...)RUARIE S. C.-N. începând cu data de (...).
A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 700 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a depus la dosarul cauzei Adeverința nr.(...) eliberată de către S.C REMAR(...)RUARIE S. din care rezultă că acesta a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând acord global, prime și compensații în perioada 1976-2001. Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din Legea nr.
19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă. Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. l pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și V. Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu. Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.
Au fost luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de l.04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 și 3 din OUG 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse si in Ordinul nr. 680/(...) pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la secțiunea I „. generale";.
Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamantul a dovedit pretențiile sale prin adeverința anterior menționată, instanța în temeiul art. 87 coroborat cu prevederile art. 155 și urm. din Legea nr. 19/2000 va admite acțiunea acestuia si o va obliga pe pârâtă să ia în calcul sporurile si indemnizațiile cuprinse în adeverința emisă de S. REMAR(...)RUARIE respectiv a veniturilor suplimentare reprezentate din acordul global și compensații.
Aceste sporuri trebuie luate în considerare începând cu data de (...) care este data înregistrării cererii de recalculare la C. J. de P. C., conform Legii
250/2007.
Față de dispozițiile art. 274 Cod Procedură Civilă, pârâta a plătit reclamantului suma de 700 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța de la fila 30.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal pârâta C. J.de P. C. solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În memoriul de recurs s-a arătat că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 169 alin.(3) din Legea 19/2000 dispunând recalcularea pensiei începând cu data depunerii cererii de recalculare, conform dispoziției legale invocate recalcularea realizându-se începând cu luna următoare celei în care s- a depus cererea de recalculare.
S-a mai precizat că din adeverință rezultă că pentru aceeași perioadă s-a realizat salarizare atât în regie cât și în acord, deși aceste forme de salarizare se exclud, respectiv că veniturile din coloana deplasări nu se pot acorda întrucât nu este o sumă contributivă salariată.
Invocându-se dispozițiile art. 164 și 78 alin. (4) din Legea 19/2000 s-a arătat că nu au constituit sporuri permanente sumele pentru orele suplimentare, orele de noapte, sumele pentru munca din zilele oficial libere,salariul de merit, premiile.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea de A. reține următoarele:
Prima critică formulată în recurs este întemeiată. Astfel, conform dispozițiilor art. 169 alin. (3) din Legea 19/2000 „pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare";.
Întrucât cererea de recalculare a pensiei în baza adeverinței nr. (...) emisă de SC R. 16 F. SA C.-N. a fost depusă la recurentă în data de (...), în mod greșit instanța de fond a dispus recalcularea pensiei cu această dată, conform dispoziției legale evocate anterior pensia recalculată acordându-se începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare, respectiv (...).
Deși critica privind incompatibilitatea regulilor salarizării în acord și în regie nu cuprinde nicio dezvoltare în acest sens, Curtea constată că forma ca salarizare în acord (în funcție de rezultatele muncii, de calitatea de produse realizate în unitatea de timp) se poate combina cu salarizarea de regie respectiv după timpul lucrat în raport de specificul activității de proiectare care depinde și de comenzile primite.
În ceea ce privește veniturile din coloana deplasări, se reține, contrar celor invocate în recurs, că din adeverința menționată anterior rezultă că și pentru acest venit s-au plătit contribuțiile la asigurări sociale.
Veniturile obținute suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada arătată fiind cumulate cu salariul individual brut și incluse alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele C.A.S. cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară. Introducerea acestor sporuri în baza de calcul a contribuției pentru asigurări sociale se încadrează în dispozițiile art. 23 din Legea nr. 19/2000.
În conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.
În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.
Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.
În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
În aplicarea acestui text legal art. I pct. 7 din Ordinul nr. 680 din 1 august 2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.
19/2000 prevede că punctul 19 de la secțiunea I "D. generale (capitolul I dinlege)" a capitolului A "Contribuția de asigurări sociale" va avea următorulcuprins: "19. Prin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut înbani, achitat din fondul de salarii, reprezentând: a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă
(condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul de fidelitate și altele asemănătoare; l) alte sume acordate potrivit legii."
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972 angajatorii au vărsat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de personal, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A. va admite recursul pârâtei în baza art. 312 alin. 3 raportat la art.304 pct. 9 C.pr.civ., în sensul celor ce urmează.
În temeiul art. 274 și 276 Cod procedură civilă pârâta va fi obligată la plata către reclamant a sumei de 480 de lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs (onorariu de avocat, fila 10).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta C. J. de P. C. împotriva sentinței civile nr. 3363 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că data acordării drepturilor de pensie recalculate în baza adeverinței nr. (...) emisă de SC R. 16 F. SA C.-N. este (...).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 480 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 martie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. S. D. D. G.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...)
Jud.fond: A.G.C. și M.F.B.
GREFIER, C. M.
← Decizia civilă nr. 458/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 46/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|