Decizia civilă nr. 2378/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2378/R/2011
Ședința publică din data de 28 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 1270 din 10 martie 2011 pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe reclamantul intimat B. Z. L., având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul intimat personal, lipsind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la 20 iunie 2011 intimatul a înregistrat la dosar copia acțiunii însoțită de acte anexă, pe care în ședința publică de azi o califică fiind întâmpinare și declară că o susține.
La întrebarea instanței care este data depunerii adeverinței la sediul pârâtei reclamantul arată că este vorba de luna noiembrie 2010.
Nefiind formulate alte cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1270 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B. Z. L. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. și în consecință a fost obligată pârâta la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă în favoarea reclamantului cu luarea în calcul a tuturor sporurilor și veniturilor suplimentare menționate în adeverințele nr.272/(...) emisă de SC N. SCM - C.- N. și nr.55/1-13/(...) emisa de I. SCA C., începând cu data de (...).
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 1. din (...) privind recalcularea pensiei din sistemul public, s-a stabilit în favoarea reclamantului pensie de 375 lei.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei adeverințele nr. 272/(...) emisă de SC N. SCM - C.-N. si nr.55/1-13/(...) emisa de I. SCA C. din care rezultă că a realizat anumite venituri reprezentând plata muncii prestate în regim de acord global, pentru care s-a plătit CAS-ul.
Calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurații prevăzuți la art.5 alin. l pct. I, II și V din Legea nr.19/2000 și de către angajatorii acestora se face lunar de către aceștia din urmă. Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă.
Din adeverințe reiese că veniturile realizate au avut un caracter efectiv, fiind plătit CAS-ul astfel că, potrivit art. 23 și art. 28 din Legea nr. 19/2000 aceste venituri trebuie avute în vedere de către pârâtă la stabilirea cuantumului pensiei venitul brut realizat lunar (art. 28), respectiv salariul brut lunar individual, inclusiv sporurile si adaosurile (art. 78).
La stabilirea cuantumului pensiei, pârâta trebuie să aplice și principiul contributivității.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 23, 78, 87, art. 155 și urm. din Legea nr. 19/2000, instanța a admis acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând modificarea sentinței atacate, cu respingerea acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta citează prevederile pct. 10. Punctul 26 de la secțiunea a VI-a a O. nr. 6. capitolului B „P.";: „26. începând cu data de 1 august 2007, punctajul anual al asiguratului se determină potrivit art. 78 alin. (1) și (2) din lege, pe baza venitului brut realizat lunar prevăzut la punctul 19 din prezentele norme sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale";.
Aceste sume se iau în seamă abia de la (...) - dată de la care intră în vigoare Legea nr.19/2000 pentru care sunt date Normele respective.
În consecință pentru perioadele anterioare sunt aplicabile prevederile art. 164 al Legii nr.19/2000 - la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare. În conformitate cu prevederile art.164 la determinarea punctajului anual au în vedere și sporurile cu caracter permanent.
Conform art.3 din Legea nr.49/1992 sporurile cu caracter permanent sunt: sporul de vechime în munca; sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție; indemnizația de zbor; sporul pentru condiții grele de munca; sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal; sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare; alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de munca, potrivit legii.
Astfel, nu au constituit sporuri permanente: sumele pentru orele suplimentare (deoarece orele suplimentare nu sunt o permanență), orele de noapte (nu s-a lucrat în fiecare noapte) care sunt diferite de sporul de noapte, sumele pentru munca - sâmbăta și duminica - oficial zile libere, salariul de merit (nu este o permanență), premiile (art.26 lit. e al Legii nr.19/2000).
Prin întâmpinare, reclamantul intimat a reiterat motivele dezvoltate prinacțiune.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Adeverințele menționate cuprind veniturile brute realizate de reclamant în perioada 1965-1997.
Luarea în considerare a acestor venituri la stabilirea cuantumului pensiei se impune în primul rând față de prevederile cu titlu de principiu din art. 2 al Legii nr. 19/2000, potrivit căruia sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază, printre altele, cele ale „b) egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili si beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege; (…) e) contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite";.
Faptul că art. 164 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 stipulează că „la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) (a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă";, iar la alin. 3 se statuează că „la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare"; și că art. 10 din Legea nr. 3/1977 statuează că
„retribuția tarifara, care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuțiilor tarifare lunare din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii
10 ani de activitate";, acest articol fiind modificat prin prevederile art. 3 pct. 1 din Legea nr. 49/1992 în sensul că „baza de calcul la stabilirea pensiei este media din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază și a următoarelor:
- sporul de vechime în muncă;
- sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție;
- indemnizația de zbor;
- sporul pentru condiții grele de muncă;
- sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal;
- sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare;
- alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii"; nu poate fi interpretat ca o înlăturare de la calculul pensiilor a sumelor ce nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, în măsura în care și asupra acestora s-a datorat și plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat, potrivit art. 1 din Decretul nr.
389/19722 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, ce statuează la art. 1 că „. socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat";. Or, în mod evident, în înțelesul sintagmei de „. brut"; se include și sporul pentru muncă în acord chiar dacă acesta nu a avut caracter permanent.
Incidente sunt și dispozițiile art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora „punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) si (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătitcontribuții de asigurări sociale";. Chiar dacă, în mod evident, așa cum arată și recurenta, textul se referă la veniturile realizate după intrarea în vigoare a modificării Legii nr. 19/2000 Legea nr. 250/2007, nu se poate ignora principiul egalității ce guvernează stabilirea raporturilor statului cu contribuabilii în ce privește asigurările sociale de stat, astfel încât nu se poate aplica o discriminare sub acest raport între contribuabili, în funcție de momentul realizării câștigului, având în vedere că asupra acestuia s-a calculat și plătit deopotrivă contribuția de asigurări sociale.
Nu poate fi reținută afirmația recurentei că asupra premiilor nu s-a reținut contribuția de asigurări sociale față de prevederile art. 26 din Legea nr.
19/2000, având în vedere că aceste venituri au fost realizate până în anul
1997, or Legea nr. 19/2001 a intrat în vigoare în anul 2001, astfel încât plata contribuției de asigurări sociale s-a realizat, în raport de aceste premii, în baza art. 1 din Decretul nr. 389/1972, citat mai sus.
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art.304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 Cod proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de C. J. de P. C. împotriva sentinței civile nr. 1270 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 28 iunie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. C. M.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. I.P.
← Decizia civilă nr. 3744/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 4949/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|